Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

ION HAIDUC, URMASUL LUI NOVAC




O viata in slujba unei pasiuni, actoria

Actorul Ion Haiduc (sau Ucu, asa cum il numesc prietenii), s-a nascut pe 3 decembrie 1947 la Oradea si este urmasul unui haiduc adevarat, Novac, pe linia descendenta a mamei.  De la tatal lui, mare iubitor de pictura, muzica si teatru,  se pare ca a mostenit talentul si inclinatia pentru arta. Datorita meseriei parintilor, in copilarie s-a mutat des si a calatorit mult. A locuit la Gheorgheni, la Sighetul Marmatiei, la Salonta si la Timisoara, unde a absolvit liceul pedagogic. A fost casatorit cu Gina, timp de 21 de ani si au impreuna o fiica, Bianca Ioana, de la care a primit doua nepotele superbe. Bianca a cochetat si ea cu actoria si a jucat alaturi de tatal sau in Richard al III-lea.
Este o fire curioasa, iar in adolescenta a fost pasionat de stiintele naturii, yoga, de ezoteric si paranormal. Visa sa devina medic, pana intr-o zi, cand a descoperit scoala de Arta de la Timisoara si sectia ei de Teatru. A dat examen la IATC si a intrat din prima incercare. Este credincios, iar Dumnezeu i-a daruit talent, noroc si har. Realizarile lui, desi par uneori inexplicabile, provin din credinta sa din ajutorul unei puteri superioare, din capacitatea sa de automotivare, care-l inspira si actioneaza asupra lui ca un ghid. Ion Haiduc isi urmareste cu tenacitate viziunile, are un fel ingenios de a-si pune in aplicare planurile, inteligenta creatoare si este total dedicat pasiunilor sale, familia si meseria. Dotat cu o putere de concentrare fantastica, Ion Haiduc trece cu usurinta de la rolurile clasice, de pe scena Teatrului Notarra, la rolurile de pe platoul de filmare, dinamice, moderne, complet diferite. In calitate de profesor, a daruit cu generozitate bucati de suflet elevilor sai.
Inainte de 1989, Ion Haiduc  a jucat teatru, a interpretat personaje din filme istorice si din scenarii bazate pe romane si nuvele clasice. Dupa 1990, il regasim pe actorul Ion Haiduc in cele mai diverse ipostaze, care atesta alte valente ale talentului sau, un potential si o energie uimitoare. In ultimii 20 de ani, a jucat in peste 30 de pelicule, incepand cu: “Doi haiduci si o crasmarita”, “Mandroid” si “Bloodstone: Subspecies II” (1993), iar recent in rolul profesorului Dragos din “Gun of the Black Sun” (2009). A interpretat rolul locotenentul Marin in “Subspecii II, III si IV”;  Angelo in “Trancers 4 si 5”; a fost Bogdan din “Strigoii”; vrajitorul din “Spellbreaker: Secret of the Leprechauns”; asasinul din “Dark Angel: The Ascent”; profetul din “Aliens in the Wild, Wild West”; soferul de taxi din “Orasul in miniatura”; cowboy-ul din “Orasul fantoma”; maistrul din “Ultima suflare”; criminalistul din “Nekro”; capitanul garzii in “ Boudica” si Man in Squat in “Code inconnu: Récit incomplet de divers voyages”. A jucat in "Dulcea sauna a mortii” in 2003 si in “My Name Is Modesty” in acelasi an; “Valsul Lebedelor” in 2002; “Manipularea” in 2000; “Magic In the Mirror” 1996 sau “Michelangelo Superstar” in 2005. Este un actor prolific, a turnat cel putin 2-3 filme pe an si a interpretat, in acelasi timp si roluri pe scena teatrului Notarra. Este un om deosebit, orice intalnire cu actorul Ion Haiduc, la teatru, intr-un cinematograf sau intr-un cadru privat, este o lectie de suflet, care te marcheaza profund.

Simona BOTEZAN: Ultima data te-am vazut live la Washington D.C. anul trecut, interpretand rolul lui Nae Ipingescu din “O noapte Furtunoasa” de I.L. Caragiale. Ce ai mai facut intre timp? Ce surprize ne mai pregatesti?

Ion HAIDUC: Deocamdata incerc sa imi revin dupa un Craciun de exceptie petrecut in Maramures cu fiica mea, mama ei (fosta mea sotie), cele doua nepoate si ginerele meu, un neamt autentic, dar care la sfarsit mi-a declarat “Eu sunt rumun!”. In Maramures am inchiriat o pensiune la un mare artist olar, roman adevarat, unde am avut parte de cel mai autentic Craciun - sacrificiul porcului, parlire cu paie, sorici, coada si urechi mancate la fata locului pe un butuc de lemn, colindatori cu masti si zurgalai, vin fiert, zapada si plimbare cu sania trasa de cai. Am vizitat Manastirea Rohia dandu-i binete lui Nicolae Steinhardt, am fost la Barsana si in cimitirul vesel de la Sapanta. Dupa cinci zile petrecute acolo, am mai luat o gura de romanism la Revelionul din cetatea Alba Iulia, cu tot ce implica ea. Am venit acasa la Bucuresti, unde ma astepta Sfantul Ion, care m-a intampinat cu o viroza de toata frumusetea, drept pentru care am inchinat cu invitatii cel mai veritabil ceai de tei. Deci merit un mic concediu! Vorbind serios, sunt  in cautarea unui regizor cu care sa incep repetitiile la un text de teatru, primit de la o scriitoare din Ungaria. In rest, Moliere cu al sau “Sot Pacalit” a reusit sa ma pacaleasca in a douasprezecea stagiune. Se joaca tot cu casa inchisa. Vine apoi “Blues” de Arthur Miller, o piesa foarte indrazneata, cantec de lebada al autorului, care ne intreaba provocator ce ne-am face daca, brusc si instantaneu, Mesia ar aparea printre noi. E o intrebare buna, nu-i asa? Si pentru ca sunt prins in serialul de televiziune “Narcisa Salbatica” si am semnale ca e receptionat pana in Japonia, continuam filmarile pentru al doilea sezon, care va avea optzeci de episoade. Nimic mai frumos pentru un actor decat sa aibe de lucru.

Simona BOTEZAN: Faci parte dintr-o generatie de actori de exceptie, ai jucat zeci de roluri memorabile in teatru si in film. A fost exclusiv destinul cel care te-a facut sa alegi actoria sau ai avut si cateva modele in cariera?

Ion HAIDUC: Am mai spus-o si am sa o spun din nou - si in teatru, ca si in viata, norocul e hotarator. Trebuie sa ai sansa - sa te nasti unde trebuie, la ora care trebuie, sa te intalnesti cu cine trebuie, in momentul in care trebuie si in locul in care trebuie. Daca toate acestea se intampla acest lucru este destin. Sigur ca am avut idoli, dar in mod cert, daca Dumnezeu nu imi scotea in cale afisul scolii Populare de Arta, cu sectia ei de teatru, sectie care mi-a tras cu ochiul, astazi probabil eram un bun chirurg, meserie pentru care m-am pregatit asiduu. Dar am intrat pe portile scolii Populare de Arta, am dat examen la teatru, am avut o profesoara de exceptie, actrita Geta Angheluta, care pe parcursul celor doi ani de cursuri m-a imbolnavit definitiv, iar dupa bacalaureat am dat admiterea la Institutul de Teatru din Bucuresti. Va intreb atunci: pot sa am insolenta si sa spun ca eu am hotarat?  
Simona BOTEZAN: Iti mai amintesti prima ta aparitie pe scena? Cum a fost?
Ion HAIDUC: Da, m-am facut de ras la scoala cand furat de valul interpretarii, pe la mijlocul poeziei… am uitat textul. Bineinteles, toate cerurile si tavanurile au fost in capul meu!

Simona BOTEZAN: Iti place sa improvizezi? Povesteste-ne o situatie in care ai fost nevoit sa te abati de la rol si sa improvizezi.

Ion HAIDUC: Nu sunt adeptul improvizatiei. Sa ma explic. Iubesc si folosesc improvizatia pe tot parcursul pregatirii unui spectacol. In momentul in care spectacolul a iesit la public, improvizatia pe marginea textului si a relatiilor deja stabilite, dau nastere la ceea ce numim degradarea spectacolului. Desigur in situatii accidentale, cand cineva nu e la replica, n-a intrat in scena, sau mai nou suna vreun celular prin sala, apelam la improvizatie ca la un colac de salvare. Mi s-a intamplat de curand, la Sotul Pacalit, sa sune telefonul unei doamne. M-am oprit, am facut pauza, si foarte calm i-am spus doamnei: spuneti-i ca nu puteti vorbi pentru ca sunteti la teatru.

Simona BOTEZAN: Ai interpretat abordat multe roluri, genuri si ipostaze artistice. Spune-ne istoria unui moment (rol) pe care il consideri reprezentativ pentru cariera ta.

Ion HAIDUC: Rolul Arturo Ui, din piesa Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi Oprita, de Bertoldt Brecht. Regizorul Emil Reus, Dumnezeu sa-l odihneasca, a muncit cu mine la acest rol intr-un mod cu totul si cu totul original. De exemplu, ca sa obtina grobianismul personajului, vreo doua luni m-a obligat sa spun toate monoloagele si replicile ca si cand as fi un porc. Ma refer la animal. Ei bine, doua luni de zile mai mult am grohait decat am vorbit. Dupa doua luni, orice lucru as fi spus, cat de duios, delicat ar fi fost el, tot ti se ridica parul pe sira spinarii de odios ce eram. Rezultatul a fost ca am obtinut premiul pentru cel mai bun actor al tarii in 1983. Coincidenta sau nu, in acelasi an, Stefan Iordache lua acelasi premiu ex equo pentru Richard al III-lea.

Simona BOTEZAN: Unii dintre colegii tai spun ca cinematografia romana a facut prea multe filme de propaganda; ca replicile lui Mihai Viteazul, Mircea cel Batran sau Vlad Tepes semanau izbitor cu “linia PCR”; altii spun ca atunci s-au pus bazele adevaratei cinematografii in Romania. Tu ce parere ai?

Ion HAIDUC: Si inainte de ’89 in Romania a existat viata. S-a facut teatru, s-a facut film, otel, paine si de toate cele trebuincioase omului. Desigur, s-au facut si multe netrebuincioase omului. Dostoyevsky spunea ca: „in materie de crima omul a atins perfectiunea”. Nici noi n-am fost scutiti. E de discutat de ce am suportat ce am suportat. Revenind la filme, 90% din populatia Romaniei consuma cu mare placere aproape toate productiile cinematografice de dinainte. Si nu putem sa spunem ca avem 90% nostalgici. Discursurile eroilor din filmele istorice intr-adevar semanau cu plenarele Tovarasului. Nu era bine! In filmele de astazi ale tinerilor regizori nu vedem decat gunoaie, tigani, mizerie morala mai ales, si minunate expresii cum ar fi „zgura ma-tii” si altele din aceeasi zona. Nici asta nu e bine! Trebuie sa ne gasim linistea, o cale de mijloc, demnitatea de a fi romani, si poate pe aceea de a cultiva, de sus pana jos, un pic mai mult respect pentru parinti, pentru grau, pentru paine, pentru un nor, si chiar pentru o frunza…

Simona BOTEZAN: Crezi ca deschiderea Romaniei catre occident a adus noi oportunitati actorilor, producatorilor, regizorilor?

Ion HAIDUC: Marele castig de dupa ’89 este libertatea de miscare, de exprimare, faptul ca (sa luam cazul meu), din cele peste 50 de filme pe care le-am facut, majoritatea sunt co-productii cu studiouri cinematografice din SUA, Franta, Germania, Canada, Ungaria etc. Asa am avut ocazia sa cunosc actori, regizori, scenaristi, scenografi, cu care inainte de ’89 n-as fi putut vorbi decat asistat de un “tovaras” de incredere de la partid, cadre, secu, sau mai stiu eu de unde. Iar daca nu era nici unul prin preajma, trebuia sa fac a doua zi note informative, pentru ca am stat de vorba cu un cetatean strain.

Simona BOTEZAN: Care dintre colegii tai ti-a fost prieten apropiat si in afara salii de spectacol sau a platoului de filmare? Povesteste-ne ceva inedit despre aceasta persoana.

Ion HAIDUC: Pe primul loc l-as pune pe Adrian Pintea, sa-i fie tarana usoara. Ne-am legat si datorita faptului ca eram doi ardeleni, care ne acomodaseram destul de greu printre “Mitici”. Am fost parteneri in primul meu film, Padureanca, iar la Bucuresti am jucat impreuna in primul meu spectacol de la Nottara, in Henric al IV-lea, apoi a urmat Transfer de Personalitate si apoi el a plecat… Am fost tentat sa ma casatoresc a doua oara, cu Camelia, o studenta la Regie, iar prietenul si colegul meu Adrian Pintea urma sa ne fie nas de cununie. Din pacate, relatia cu Camelia n-a mai ajuns in fata altarului. In anul 2001, Camelia a fost furata de mirajul Americii, unde a facut o casatorie de convenienta si a filmat “Cantarea Americii”, un film dedicat evenimentelor de la 11 Septembrie. Filmul a fost premiat si difuzat de CNN. Camelia s-a intors in 2002, spunandu-mi: “Nu pot trai fara tine, Haiduc!” Cu toate acestea, relatia nu a functionat nici ulterior. Cu Stefan Iordache am avut deasemenea o relatie speciala.

Simona BOTEZAN: Ai simtit vreodata ca mass-media promoveaza sub-cultura doar ca sa faca rating? Ce ar trebui facut pentru a aduce la normalitate perceptia societatii romanesti fata de actul artistic si fata de adevaratele valori ale Romaniei?

Ion HAIDUC: Mi-e foarte greu sa raspund la aceasta intrebare. Ar necesita o dezbatere publica a societatii civile din Romania si nu numai. Parca suntem blestemati. Am inteles democratia total anapoda. Ne-am dobandit o libertate cu care nu stim ce sa facem. Oamenii de bun simt au fost incalecati definitiv si coplesitor de prostul gust, de sub-mediocritate, agramatism. Nici nu stiu cum sa le mai definesc. E o disolutie totala a institutiilor morale, in primul rand. Nu e de mirare, atat timp cat cei din clasa politica (am convingerea asta!), la un test de dictare de clasa a VII-a, ar cadea in proportie de 70-80 la suta. Intr-un clasament al vinovatiilor, mass-media, cea scrisa si audio-vizuala, ocupa unul din primele trei locuri.

Simona BOTEZAN: Spune-mi, te rog, cateva cuvinte despre activitatea ta de profesor de actorie.

Ion HAIDUC: Mi s-a propus sa fiu profesor imediat dupa ’90. Eram mult prea ocupat cu filmele si am renuntat. In ’99 am infiintat prima scoala de actorie de film particulara, iar dupa stiinta mea era prima din Europa de Sud-Est. Suferitorii de cultura m-au taxat spunand ca e scoala de telenovele. La vremea aceea noi nu aveam asemenea productii, drept pentru care, dupa un an “a murit francu”, cum ar zice nenea Iancu, si m-am intors la ce stiam.

Simona BOTEZAN: Ce parere ai despre UNITER, despre Institutul Cultural Roman? Cine ar trebui sa se mai implice pentru a promova cultura si valorile noastre peste hotare?

Ion HAIDUC: SI UNITER-ul si Institutul Cultural Roman, dupa parerea mea, isi justifica numele si existenta, dar pentru promovarea valorilor culturale ale Romaniei peste hotare poate ca ar trebui sa ne implicam mai plenar cu totii, si noi si voi. Poate ar fi bine sa ne uitam putin cu coada ochiului peste gard, la vecini (la unguri de exemplu) si sa vedem cum fac ei? Nu i-am vazut niciodata porcaindu-se in vazul lumii. Poate de aici ar trebui sa incepem.

Simona BOTEZAN: Se spune ca in spatele fiecarui barbat de succes se afla o femeie extraordinara. La tine este valabil? Bianca, Gina, Camelia ti-au influentat cariera?

Ion HAIDUC: Toate femeile din viata mea m-au influentat in viata si in cariera, fiecare in felul ei. Gina (impresar de teatru) a fost alaturi de mine de la inceputuri timp de douazeci de ani, perioada in care a aparut Bianca, fiica noastra. Apoi am avut doisprezece ani alaturi de Camelia Moise (regizor TV), iar acum sunt un tanar liber in cautare de sprijin spiritual. E o gluma! Orice relatie cu o femeie presupune un troc. La mine a functionat in primul rand cel spiritual. Daca trocul nu exista, relatia nu sta in picioare.

Simona BOTEZAN: Ai fost recent pe Coasta de Est a Americii, impreuna cu cativa colegi de la Nottara, National si Teatrul din Bacau si ati incantat sute de spectatori. Ce impresie ti-au lasat oamenii pe care i-ai intalnit?

 Ion HAIDUC: In SUA si Canada am fost de trei ori. Ca de fiecare data, intalnirea cu spectatorii din diaspora ma emotioneaza profund, pentru ca simt in privirea fiecaruia bucuria reintalnirii cu cineva de acasa, cu ceva de acasa, cu limba de acasa, cu o injuratura de acasa, si intotdeauna se sfarseste cu o lacrima de acasa.

Simona BOTEZAN: Intentionati sa reveniti in SUAsau pregatiti turnee in alte tari?

Ion HAIDUC: Personal, as veni in America in fiecare an, mai ales ca am o mica frustrare - n-am vazut Coasta de Vest mai jos de Seattle. Turneele pe care le facem peste hotare, de regula sunt initiate de impresari de la voi, pentru ca unui impresar roman i-ar fi imposibila organizarea unui turneu fara logistica necesara (cazari, sali, promovare, sistem informational si, nu in ultimul rand, cadrul legislativ).

Simona BOTEZAN: Spuneai, intr-o emisiune televizata, ca te-ai gandit sa intri in politica. Vorbeai serios? Ce ai face in calitate de politician? 

Ion HAIDUC: Nu, nu vorbeam serios! Dupa Revolutie, la Timisoara, am fost numit in conducerea judetului si probabil ca as fi ajuns senator sau mai stiu eu ce om de vaza cu cravata si geanta diplomat (cah). Am fost numit din oficiu membru FSN si am fost primul demisionar. Sunt membru fondator al Societatii Timisoara, cu proclamatia ei si cu celebrul punct opt. In primul numar al ziarului Liber Timisoara, am scris un articol in care explicam de ce un actor nu trebuie sa faca politica. Pai, eu trebuie sa fiu tot timpul in opozitie cu cel de la putere - Hitler, Stalin, Ceausescu, Obama, Basescu. Incepand cu teatrul antic, eroii s-au luptat pe rand cu zeii, apoi cu tiranii, apoi cu regii s.a.m.d.
Astazi avem in politica si cativa actori. Uitati-va la ei cat sunt de penibili!

Simona BOTEZAN: De curand ai implinit 63 de ani. Zodiacul spune ca esti ingenios, creativ, vizionar, perfectionist, total concentrat pe cariera si orientat spre rezultate. Esti un Sagetator tipic?

Ion HAIDUC: Tot ce spune zodiacul despre zodia mea si respectiv despre mine imi asum si ma recunosc suta la suta.

Simona BOTEZAN: Iti multumesc! La inceput de an, un calduros La Multi Ani si mult succes iti transmit colegii din redactie si cititorii nostri. Iti doresc sa ramai la fel de spiritual, sa fi sanatos si sa ne mai incanti inca pe atatia ani.

Ion HAIDUC: Iti multumesc si eu, te iubesc si LA MULTI ANI! Pentru romanii din diaspora, e foarte simplu si foarte scurt: “Nu uita ca esti roman!”

Simona BOTEZAN
Wahington DC, SUA
20 ianuarie 2011


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page