Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Cum a murit contele Panowsky


Giuseppe Vallar este numele fostului meu coleg de banca din liceu, a carui prietenie o cultiv si astazi, dupa multe decenii. Era prin anul 1943 cand, aparut in clasa imbracat intr-o uniforma ciudata, cu aer cazon, a starnit furia profesorului de chimie care l-a dat afara, apostrofandu-l ca paiatele lui Mussolini nu au ce cauta in scoala. Asa am aflat ca bietul Vallar purta o uniforma a tineretului fascist, pe care o primise de pomana, caci nevoiasi fiind parintii sai, nu aveau cu ce-l imbraca decent. Giseppe Vallar habar nu avea de politica si de Mussolini si, umilit, nedumerit, plangea la usa clasei. Dar s-a gasit un coleg care sa-i dea din hainele sale, realizand atunci cat de sarac era bietul italian. Pe tanarul generos il chema Jaroslav Panowsky. Familia sa era nobiliara, originara din Ucraina, refugiata in Romania, dupa revolutia bolsevica din Rusia, din 1917. Contele Panowsky, tatal lui Jaroslav, fusese colonel in armata tarului sub comanda generalului Denikin, care luptase impotriva comunistilor dar, ajuns in Romania, ca sa-si castige existenta, preda limbile franceza si latina. Jaroslav mostenise generozitatea de la parintele sau, care, dezinteresat, se oferise sa ajute colegii fiului sau, la franceza si latina. Asa am ajuns Giseppe si cu mine sa cunoastem indeaproape familia Panowsky, dar si sa ne descurcam la franceza si latina. De multe ori ne dadea exemplu pe fiul sau care, mai silitor si talentat, invata limbile cu o usurinta uimitoare, in timp ce, mai ales Giuseppe Vallar, pronunta cuvintele frantuzesti cu un accent ilar. Contele ne certa, incercand sa ne ambitioneze, argumentul sau repetat fiind acela ca, desi fiul sau era slav, stia mai bine limba latina a stramosilor nostri, ca si franceza inrudita cu italiana si romana, nu cu rusa si ucraineana. Iar ca sa ne arate cat de muzicala era limba rusa, fredona un cantec cazacesc, in care revenea cuvantul "belaia". Noi abia ne stapaneam rasul, auzindu-l comparand "belaia" cu italianul "bello" si cu francezul "belle", care vin din latinescul "bellus", adica frumos. Contele era foarte mandru de originea sa slava, dar si de ascendenta sa nobiliara. Primul Panowsky fusese innobilat in anul 885, pentru vitejia sa, de catre Oleg, cneazul Novgorodului, dupa cucerirea Kievului, devenit atunci capitala statului rus. Oricum, contele se simtea superior celor din familia imperiala Romanov, a carei vechime era doar de circa patru secole. El vorbea cu atata patos despre Rusia si Ucraina sa natala, incat adesea, noi adolescenti fiind, il socoteam in acele momente, cam dus cu mintea, neintelegand drama care se petrecea in sufletul sau. Ii ura pe bolsevici, dar si pe fascisti si pe nazisti, considerandu-i dusmani ai Rusiei. El spunea adesea ca Rusia este un imperiu crestin, a carui misiune de a birui islamismul i-a fost data de Dumnezeu. Contele isi exprima ofurile intr-o revista a emigratiei rusesti care aparea la Paris. Se numea "Renasterea". Panowsky visa la renasterea imperiului rusesc, dupa ce Stalin va fi fost inlaturat. Vedea Rusia stapanind Marea Neagra, ingenunchind Turcia islamica si cucerind Bosforul si Constantinopole, crezand cu tarie ca tarii rusi erau descendentii imparatilor Bizantului, apartenenta inscrisa si in stema imperiala rusa a vulturului bicefal. Spunea ca acel vultur bicefal infatisa coroana bizantina unita cu cea ruseasca, in acelasi trup. Sigur, mai tarziu, am realizat ca el comitea, inflacarat de panslavismul sau, o eroare teribila. Caci vulturul bicefal bizantin reprezenta alegoric Roma si Constantinopole, adica cele doua imperii romane, de Apus si de Rasarit.
In toamna anului 1944, trupele sovietice au ajuns la Bucuresti, familia contelui era in panica, gandind la ce era mai rau. Singur contele statea calm. Spunea celor care il sfatuiau sa se ascunda pana trece primejdia ca, daca trebuie sa moara, prefera un glont rusesc. Intr-o zi, patru militari si un ofiter sovietici cu figuri asiatice, inarmati cu pistoale automate, au navalit in scoala unde preda Panowsky limba lui Tacit, l-au urcat intr-o masina si de atunci nimeni nu a mai auzit de blajinul si generosul conte. Jaroslav a ramas la Bucuresti, spre a muri si el mai tarziu intr-un lagar comunist la Poarta Alba, pentru vina ca avusese curajul sa spuna ca bolsevicii lui Stalin cotropisera Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta, care erau provincii romanesti.
 Rus neaos, Jaroslav, desi era convins de nedreptatea istorica facuta Romaniei, nu pricepea nici el, ca si tatal sau, ca bolsevismul practicat de Moscova nu era altceva decat o alta fata a ambitiilor deznationalizatoare si imperialiste ale unei tari slave, cladita pe temelii statale si conceptii cotropitoare varege. Caci statul rus fusese intemeiat de trei razboinici sangerosi varegi, din neamul vikingilor. Iar de la legendarul viking Rurik, cel care in anul 862 a cucerit puterea in Novgorod, dand slavilor de nord numele de rusi, la urmasul acestuia Oleg, care in 882 va ajunge in Ucraina cu normanzii sai, pana peste secole la Lenin si Stalin, rusii s-au tot extins spre sud, pretextand mereu ca sunt meniti sa organizeze si sa reorganizeze popoarele, intr-o veleitate xenofoba. Periculosul apetit deznationalizator sta in firea ruseasca si rar se gasesc personalitati intelectuale, cum a fost Boris Pasternak, laureat al Premiului Nobel, care sa aiba curajul a recunoaste aceasta trasatura seculara a poporului sau. Fireste, ca orice rus, asemenea tragicului conte Panowsky, Pasternak era coplesit de nationalismul sovin, condamnand nu pe rusi, ci pe bolse-vici ca "zarva schimbarilor si restructurarilor este unicul lor mediu natural" si ca "singura lor tinta este sa cladeasca lumi si perioade de tranzitie", deoarece "altceva nu au invatat si nu stiu nimic". Iar eroului celebrului sau roman "Doctor Jivago" ii confera la un moment dat o replica edificatoare: "Voi bolsevicii v-ati inradacinat obiceiul sa eliberati si sa fericiti mai ales pe cei care nu va cer asa ceva". Dar nu este vorba numai de bolsevici in subtextul literaturii lui Pasternak, ci de Maica Rusie, caci in psihologia populara i se cuvin toate drepturile din lume.
Imperiul rus, daca s-a numit tarist, sovietic sau republica democrata a ramas in strafundurile sale acelasi. Contele Panowsky era un anticomunist fanatic, insa expansiunea Rusiei ii era sacra, infailibila. Stalin a stiut sa exacerbeze acest nationalism, reusind a-i atrage alaturi de el, in timpul celui de -Al Doilea Razboi Mondial, chiar si pe oponentii sai, care mureau strapunsi de gloante, strigand "Slava Rusiei!", nu "Traiasca URSS!". Contele Panowsky a trait in acest spirit si mult nu i-ar fi fost a se alatura lui Stalin, pe care totusi, paradoxal, il ura. Probabil, in fata plutonului de executie bolsevic, el a strigat cu ultima suflare "Traiasca Maica Rusie!". Trufia ruseasca e un dat istoric, ramanand aceeasi secole de-a randul, de la Rurik, la Petru cel Mare si Stalin, pana astazi, ascunsa dibaci de politicieni, in forme alambicate, oculte. In esenta, scopul ramane acelasi, enuntat de Boris Pasternak prin eroul sau Jivago. Dar si de Cehov in "Ordinul Anna", Gogol in "Taras Bulba" si "Suflete moarte", de Gorki in "Copilaria mea" si "Makar Ciudra", Sevcenko in "Haidamacii", Solohov in "Pe Donul linistit" si exemplele din literatura rusa ar putea continua.
  Nu stiu daca presedintele Romaniei a surprins aceasta trasatura etnopsihica, citind literatura rusa, dar oricum el a simtit dintr-un instinct istoric faptul ca politica ruseasca are momente de flux si reflux. Un moment de reflux este cel actual, cand Moscova se retrage strategic, asteptand clipa revenirii. Este exact ce a sintetizat Traian Basescu, afirmand ca Moscova nu a incetat sa priveasca Marea Neagra ca pe "un lac rusesc", desi situatia internationala nu i-ar indreptati o asemenea viziune. A fost o declaratie lipsita de tact diplomatic, poate ca da, insa nu si de adevar spus curajos.
 Gh. Bassarabescu  

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page