Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Noi ce facem pentru tine, Romanie?!



Daca luam ca punct de plecare faptele inaintasilor nostri de la 1848 incoace, vom constata ca romanii din cele trei principate s-au inscris foarte bine pe coordonatele impuse vremii de aceasta revolutie, care a cuprins intreaga Europa si care a imbracat haina luptei pentru realizarea unitatii nationale si eliberarea de sub dominatia straina. La numai 11 ani dupa eveniment, la 1859, elita romaneasca a vremii a realizat Unirea Moldovei cu Tara Romaneasca, sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza (de alaltaieri Sándor János Kuza - n.a.) intrata in uzul nostru sub denumirea de Mica Unire, in timp ce ardelenii speriati de perspectiva sumbra a alipirii Transilvaniei la Ungaria, isi indreptau tot mai mult privirea spre fratii lor de peste Carpati. Fermentul progresului si al innoirilor social-economice si politice a determinat o adevarata batalie in mars, marcata de noi impliniri, printre care amintim: cucerirea, dupa 18 ani, sub Regele Carol I, a Independentei de Stat a tinerei Romanii (1877), participarea glorioasa, dar si plina de mari sacrificii, a Romaniei la Primul Razboi Mondial (1916-1918), care a pregatit calea spre Marea Unire (1918), generatia acestei vremi reusind sa aduca la sanul patriei-mame toate teritoriile instrainate de-a lungul timpului, realizandu-se astfel acel rotund al Vechii Dacii si pregatind calea spre prosperitatea interbelica, nemaiintalnita.
Roata istoriei, puternic marcata de cel de-Al Doilea Razboi Mondial, ne-a plasat pe o noua orbita, prin instalarea, in 1945 a regimului comunist, ca apoi, dupa alti 45 de ani, in decembrie 1989, sa avem o sansa pe care n-am reusit sa o fructificam nici pana azi.
Facand o sumara recapitulare a mersului istoriei de la 1848 incoace, constatam ca generatiile de romani care ne-au precedat, atat in entitati separate, pana la Unire, cat si mai apoi, au dus pe umerii lor greul momentelor cruciale care au marcat traseul ascendent al evolutiei patriei noastre, stropind cu sudoare, sacrificiu si sange fiecare treapta a inaltarii ei. Analizand intervalul la care ele s-au petrecut - 11 ani pana la Mica Unire, de aici 18 ani: pana la Razboiul de Independenta (1877), apoi 37 de ani pana la Primul Razboi Mondial si 41 de ani pana la Marea Unire, dupa care un nou Razboi Mondial la un interval de numai 22 de ani, observam ca gradul de incarcare cu momente cruciale al generatiilor care ne-au precedat a fost foarte mare, unele fiind partase la 2-3 evenimente de aceasta anvergura, iar pentru tot ceea ce s-a dobandit s-a platit cu varf si indesat, atat prin pierderi materiale, cat si umane incalculabile. Mergand mai departe, chiar si celelalte evenimente: trecerea la comunism in 1945 si apoi revenirea din 1989, au fost platite cu un tribut greu de vieti omenesti. Ne-am obisnuit, dintr-o demagogie ieftina, ca despre perioada comunista sa vorbim doar in termeni catastrofali, ceea ce nu este corect. Au fost fara indoiala foarte multe anomalii, dar perioada socialismului marcheaza cea mai fertila etapa in dezvoltarea generala a Romaniei din intreaga sa existenta, fapt ce nu poate fi contestat de nimeni, mai ales de noi, cei de azi, lipsiti de suportul moral al faptelor.
Asadar, fara a ne intoarce prea mult in istorie, la stramosii nostri geto-daci si traci sau daco-romani, care ne-au purtat cu demnitate zestrea de teritorii si comoara de limba prin negura potrivnicilor vremuri, pana in epoca moderna, tot respectul si fata de pasoptistii si urmasii acestora la sfarsit de secol 19 si inceput de secol 20, care, prin curajul, intelepciunea si sacrificiile lor, ne-au dat "la cheie", o tara rotunda, reintregita, ravnita de atatia, deschizandu-ne apoi larg portile spre noua libertate si prosperitate - decembrie1989. Oportunitate atat de dorita, dar din pacate nefructificata de chiar generatia noastra, careia nu i s-a cerut practic niciun fel de sacrificiu major si dureros, doar folosirea cu chibzuinta a inteligentei si vointei de a iesi din apasatorul tunel al timpului si a duce la indeplinire noile aspiratii de libertate spre mai bine si prosperitate.
Poate tocmai pentru ca am fost absolviti de marile sacrificii, generatia zilelor noastre, chemata firesc si ea sa-si aduca obolul la infaptuirea destinului romanesc, se dovedeste incapabila sa-si faca datoria la nivelul inaintasilor nostri.
Daca privim in tolba faptelor ultimilor 21 de ani, constatam ca in afara unor proiecte finalizate cu sprijinul strainatatii, mai mult pe criterii politice decat de performanta, ma refer indeosebi la intrarea Romaniei in NATO si Uniunea Europeana, nu prea avem ce consemna. Remarcam in schimb o scadere dramatica a potentialului economic al tarii prin distrugerea fara precedent, de catre ai nostri (directie in slujba careia si-au pus toata imaginatia), a majoritatii obiectivelor industriale si agricole, dezorganizarea si deprecierea dramatica a societatii romanesti, a autoritatii institutiilor statului, creandu-se astfel camp liber jafului si hotiei de tot felul si la toate nivelurile. Consecinta: instalarea abuzurilor, dezordinii si inechitatii, sporirea saraciei la scara nationala, odata cu imbogatirea altora si reducerea drastica a nivelului de trai, instaurarea unui mod de viata specific tarilor mafiote. Toate acestea, pentru ca cei veniti la putere s-au constituit in gasti haiducesti pe care le-au botezat, de ochii lumii si ai strainatatii, partide, care insa, comportamental, n-au nimic comun cu aceasta forma de organizare politica, din moment ce actioneaza la voia intamplarii si nu pe baza unor programe fundamentate strategic si cu obiective de dezvoltare nationala. Un lucru trebuie sa fie clar. Daca Romania ar fi avut partide, veritabile, structura societatii si eficienta clasei politice ar fi fost cu totul alta. Fara a le considera usa de biserica, partidele adevarate ar fi facut in cele doua decenii ceva si pentru aceasta tara sau cel putin n-ar fi lasat-o de izbeliste, daca membrii si conducatorii lor n-ar fi fost atat de ahtiati dupa avere si putere cu orice sacrificiu si nu si-ar fi umilit poporul, de dragul devenirii lor capitaliste, cu orice pret, adica a imbogatirii peste noapte, si pe cai necinstite, prin jaful asupra avutiei nationale. O prestatie jalnica in fata istoriei si cu consecintele de rigoare. Concluzia este clara. Cu asemenea indivizi si cu un asa mod de comportare fata de o natiune, infometata, ingenuncheata, lovita puternic in demnitatea ei, nu se mai poate merge. Reforma statului si a societatii, a clasei politice sunt prioritati ce nu mai pot fi amanate. O reforma de amploare, profunda si nicidecum un surogat care sa exprime interesul unui partid, ci a intregii natiuni, elaborata de cele mai luminate minti ale statului. Avem nevoie de structuri politice si ale statului viabile, functionale, orientate spre obiective ce privesc readucerea societatii romanesti pe linia de plutire, in rand cu ale celorlalte tari europene. Avem nevoie insa si de o noua atitudine a cetateanului, astazi atat de inrait si in razboi cu toata lumea, nu numai cu sine, ci si cu ceilalti indivizi si cu statul, incat este incapabil sa discearna obligatia sa de a se comporta onest si cu bun-simt, la munca, pe strada si acasa, in locurile publice, in raport cu institutiile statului.
Anul 2011 va fi extrem de greu din toate punctele de vedere, pentru majoritatea romanilor. Nu numai prin povara crizei economice si financiare care nu se mai sfarseste, ci si prin prioritatile pe care le avem de infaptuit. Pentru ca ne-am pricopsit cu o clasa politica atat de imperfecta, in consecinta, ineficienta si rapace, inutila chiar, este imperios necesara implicarea elitei societatii civile, a cetateanului avizat, monitorizandu-i indeaproape, actiunile, sanctionandu-i public derapajele, pentru a o trezi la realitate. Intrucat alesii nostri, mici si mari, sau cei instalati in posturi importante, din pacate, indeosebi pe criterii clientelare, s-au obisnuit timp de doua decenii sa ne ignore, nu prea mai au timp si pentru cei multi si nevoiasi, este bine sa le mai amintim de menirea lor.
Au trecut 21 de ani de la schimbarea regimului in decembrie, si noi, cei din generatiile de azi, nu numai ca nu avem cu ce ne mandri, dar in fata istoriei si a inaintasilor nostri purtam stigmatul rusinii pentru iresponsabila contributie la decaderea, pe timp de pace, a unei tari si a unui popor, care in ultimul secol si jumatate au facut pasi foarte importanti spre implinire ca natiune, chiar daca nu toate ne-au mers din plin. Vina noastra, a celor de acum, este cu atat mai mare, cu cat raul pe care-l invocam si de care ne plangem este "opera" nesabuintei noastre in a gestiona un moment crucial din viata tarii si a natiunii, cu atat mai mult cu cat nu ni s-au cerut sacrificii. Pentru ca inaintasii nostri au facut atatea pentru noi,  in conditii atat de vitrege si cu sacrificii enorme, in numele celor care au fost, dar si al generatiilor viitoare este bine sa ne intrebam: Noi ce facem, astazi, pentru tine, Romanie?!
IOAN CISMAS
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page