Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

THE CHRISTIAN CONCEPT OF CHRISTMAS IN THE ROMANIAN CULTURAL SPACE




Dr. Petronela Maria MURESAN
Universitatea de Nord din Baia Mare

The choice of the topic of the present paper was influenced by my taking into account the fact that the ‘holy’ message of Christianity is illustrative for the entire Romanian space, having the power to recurrently reproduce the sentiment of identity and Christian faith in these realms.
The aim of my paper is to achieve an interdisciplinary harmonization of folklore with lyrical poetry, of the sacred with the profane, of grammar with philosophy in order to reveal the true signification of the words: joy, peace, hope, equality, love… The Romanian people, pre-eminently considered to be a Christian nation, needed this holiday in order to live piously observe the tradition and the scriptures.
The present paper went thoroughly into the phenomena which happened in time, but I have particularly highlighted the fact that during the Christmas holidays we bear witness to the outburst of the profane, which presupposes a condensation of time, this permitting the union of past and future into a continuous and eternal present.


[1] ACKNOWLEDGEMENT: This paper was made within The Knowledge Based Society Project supported by the Sectoral Operational Programme Human Resources Development (SOP HRD), financed from the European Social Fund and by the Romanian Government under the contract number POSDRU ID 56815”



    Cuvinte cheie: identitate, Craciun, sacru si profan, egalitate, pace, speranta, spatiu cultural.

1 „Aceasta lucrare a fost realizata in cadrul proiectul Societatea Bazata pe Cunoastere – cercetari, dezbateri, perspective, cofinantat de Uniunea Europeana si Guvernul Romaniei din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, ID 56815”


CONCEPTIA CRESTINA A CRACIUNULUI
IN SPATIUL CULTURAL ROMANESC


Pe considerentul ca mesajul sfant al Craciunului este reprezentativ pentru intreg spatiul romanesc si are puterea de a ne reda iar si iar sentimentul identitatii si continuitatii noastre crestinesti pe aceste plaiuri binecuvantate, am incercat sa surprind Conceptia crestina a Craciunului in spatiul cultural romanesc, urmarind o armonizare interdisciplinara a folclorului cu lirica, a sacrului cu profanul, a gramaticii cu filosofia, ca in sfarsit, sa concluzionez adevaratul sens al cuvintelor : bucurie, pace, speranta, egalitate, dragoste…
Am inceput cu o prezentare scurta in care am prezentat colindele – ca fiind poezii festive, ce se aud cu prilejul sfintelor sarbatori de Craciun si Anul Nou - fiind proprii atat romanilor, cat si altor popoare.

Termenul de “colinda” (la vechii slavi, iar azi la bulgari, sarbi = “Koleda”) deriva din latinescul “Kalendae” si grecescul “KáëÜõäáé”. La vechii romani, copiii de sclavi si cei saraci umblau la cei instariti, la Festum calendarum, adica la “calendele lui ianuarie”, urandu-le sanatate si buna stare1 . Inrudite cu versurile cantate de acestia, colindele romanilor si ale celorlalte popoare amintite se deosebesc totusi fundamental, prin structura poetica si sensurile noi de viata.
Alte popoare cunosc aceasta literatura folclorica sub numele de “chançon de Noël”, “cantico di Natale” ori “Weihnachtslieder”. De provenienta mai mult culta si imbibate de misticismul evului mediu, asemenea creatii aduc mai mult cu ceea ce romanii numesc “cantec de stea”. Ele veneau sa concureze, daca se poate spune, colindele “pagane”, laice, de care aminteam mai sus. De aceea sunt numeroase anatemele dictate de concilii, ca cel de la Trulanum (691), impotriva lor; se interzicea ca “cineva sa mearga in ziua de 1 ianuarie la colinda, dupa cum faceau primii pagani”.
Revenim asupra ideii ca obiceiul de a colinda il avem de la romani, cum voi arata mai jos:
In Ardeal, prin muntii Bihorului si catre Arad, se spune exclusiv corinda. Acest nume nu se poate deriva fonetic, din Calendae.  De fapt, din numele latin Calendae, poporul roman a facut Carindariu. Astfel, prin analogie, din calendae ar fi facut  carinde  cum e natural. Vom trece in revista toti termenii avuti in timp in vedere, pentru stabilirea originii colindatului:  Calendae,  a carui sens a fost intoarcerea soarelui din solstitiul de iarna spre emisfera noastra; Kalenda,  la indieni, fata soarelui, insusi soarele din decembrie, cand Kalenda era salutata si onorata cu daruri. Calendae, la romani era numirea primei zile a lunii, cand poporul era chemat la Capitoliu sa auda de la pontif: cate zile sunt in luna aceea pana la nonae. Numele nu este din verbul latin  calare = a chema, ci din elinescul õõëáíäÝù si xíëßíäù, care ambele inseamna intorc, invart. De aici rezulta ca numele colinda inseamna: imn pentru intoarcerea soarelui, imn solar.
Observam ca in secolul VI, epoca de formare a limbii noastre2 , nu se mai tineau sarbatorile pagane, pentru ca paganismul, in imperiul roman si instiutiile lui rituale, incetase. In Dacia, erau episcopi crestini, care au participat la Conciliul din Sardica (azi Sofia) in secolul IV, in anul 344 si la cel din Calcedon, in 451.
In intelesul verbului  ÊíëåíäÝù , Êíëßíäù,  au colindat si popoarele celei mai indepartate antichitati, care, mai toate, au adorat soarele. Acolo sunt imnurile ramase de la indieni, iar elinii, cum atesta Ateneu (VIII. 60) si Homer (Epgr. XV), au avut trei feluri de colinde:
1. “Randunica” pe insula Rhodos = ÷åëéäùí,  de aici verbul ÷åëßäïíßòåéí.  
2.    Corbul, Êïñtíç = corb, de aici numirea Êïñïíßäìáôá.  
Ramura de oliv Ýéñåäétíç, (åúñïò = lana), i-am putea zice sorcova. In aceasta ipoteza sintetica, colindele romanesti sunt continuarea datinilor milenare din cultul soarelui, azi cu aplicare la “Soarele cel mai –nainte de soare”  Cristos.
Colindatul este unul dintre cele mai persistente si reprezentative obiceiuri traditionale romanesti de Craciun si de Anul Nou. Cete de copii, de regula baieti sau flacai, denumiti colindatori, se deplaseaza pe la casele oamenilor, interpretand cantece de urare (colinde) si primind de la gospodari daruri. Textele colindelor, cu un vast repertoriu tematic, reprezinta stratul arhaic al folclorului romanesc; desi unele din ele au imprumutat imagini si teme crestine, majoritatea lor au un continut laic, precrestin, cu numeroase elemente de mit si legenda.
Colindatul este o manifestare artistica sincretica, imbinand textul cantat cu pasaje recitate, insotite uneori de muzica instrumentala, gestica si plastica populara. De asemenea, colindatul este un  ritual cu functionalitate magico-simbolica foarte complexa: augurala, apotropaica, de stimulare a fertilitatii solului si fecunditatii oamenilor, de initiere a tinerilor.3
Sunt colinde cantate de copii, de tineri ori de batrani, unele la Craciun altele la Anul Nou. Un mare numar de colinde sunt religioase, exprimand sentimentele Preacuratei Fecioare Maria si a Sfantului Iosif, sotul ei; venirea pe lume a Pruncului Isus, cel ce aduce Pacea, Dragostea si Puritatea; drumul parcurs de ei si indiferenta celor care au un adapost fata de cei nevoiti; descrierea ieslei sarace in care se naste Fiul lui Dumnezeu si multe alte teme deosebit de frumoase. Altele, cu caracter laic, se adreseaza ad personam,  au caracter individual, in centrul lor stand munca omului, dragostea pentru natura, sentimente profunde. De aceea au un caracter de oda populara, ce preamaresc pe feciorul voinic, fata harnica, pe tinerii casatoriti, pe ciobanul care stie sa creasca turma de oi, pe navodarul destoinic… Altele, ce se fac auzite de Anul Nou, se adreseaza gospodariei, familiei intregi.
Pe langa acestea, se mai adauga si urarile, care sunt felicitari de sarbatori, de Craciun si Anul Nou, multumiri din partea colindatorilor pentru darurile primite si urari de prosperitate pentru gazdele care i-au primit.
Colindele “lumesti”, cu continut laic, sunt discursuri-text ce il  “canta” pe om si munca lui, cerbul si leul, marea si soarele, furca de tors, oile4 … Ascultatorul, dar si cititorul,  unor astfel de literaturi folclorice fac cunostinta cu tablouri fastuoase de natura, cu imagini  si simboluri zoomorfe, antropomorfe etc.,  prezentate in culori si tonuri cu totul specifice acestei specii. De obicei asistam la o narare de intamplari, de aceea multe colinde intra in sfera eposului folcloric, apropiindu-se de balade. Deseori, autorii anonimi descriu plastic, dand nastere unei  admirabile poezii idilice, rustice.
Gen traditional, colindele poarta cateva semne distinctive: au refren, urmare a refrenului melodic, incep dupa un anumit tipic si mai ales, se incheie cu un elogiu adresat direct persoanei sau familiei sale. Aceasta categorie folclorica are o tematica foarte variata si bogata in motive proprii. Mai mult decat oricare specie, colinda manifesta o puternica tendinta catre varietatea motivului. Ca si in lirica, aproape nu exista o varianta aidoma cu cealalta, din alt spatiu. Dintre toate tipurile de colinde, am ales ca exemplu colindele religioase, pentru a descrie cat mai detaliat parcursul unei cete de colindatori din Maramures.
Am inceput  cu  Colinda de George Cosbuc:
    “Afara ninge linistit,
    In casa arde focul,
    Iar noi, pe langa mama stand,
    De mult uitaram jocul…”
Daca la inceput ne transpunem in spatiul cald, familiar, mai apoi observam:
    “Cum s-a nascut Isus in frig,
      In ieslea cea saraca”…

VA URMA

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page