Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

CEA MAI FRUMOASA ZI A LICEANULUI CANADIAN (1)

Ultima zi de vineri din luna octombrie 2010 mi-a oferit momente speciale in care se impleteau emotii si un interes afectiv pe mai multe planuri. Ziua aceasta a fost destinata absolventilor din ultimul an de curs al liceului nepoatei mele Mara-Elena Nagy si un asemenea eveniment cu totul inedit pentru mine, m-a rascolit si m-a trimis cu gandul in trecut, la cei aproape 40 de ani de profesorat in Romania, dar si la un pas spre viitorul pe care l-as dori sa se infiripeze si in invatamantul romanesc. Frumusetea si grija cu care a fost prezentat acest amplu eveniment, unic in viata de scolar, a fost pentru mine si un prilej in plus de emotie greu de stapanit printre lacrimi pentru nepoata mea, aflata in mijlocul valtorii evenimentului. Nu puteai sa te stapanesti respirand aerul din imensa sala de spectacol a scolii, unde s-a desfasurat aceasta sarbatoare, un aer incarcat de emotie incat credeai ca e gata sa sparga peretii.

Dupa terminarea in iunie a cursurilor liceului, la dechiderea urmatorului an scolar, absolventii au urmat traseul stabilit cu mult timp inainte, pasind pe alte trepte ale invatamantului sau mergand la munca. Acum s-au reintalnit la liceu cu intreg corpul profesoral, inspectori scolari si parinti, pentru a-si lua ramas bun, a-si primi diplomele, premiile si sa faca cunoscut ce drum de viata si-au ales.

Visele, acele porti deschise spre eternitate, le-am vazut inscrise pe chipurile lor. Imbracati in robe, absolventii au intrat in sir indian in sala pe culoarele dintre scaune, in ritmul unui imn inaltator executat si in aplauzele publicului care i-a primit ridicat in picioare, semn de apreciere pentru efortul lor din timpul anilor de scoala. S-au asezat in locurile rezervate pentru ei asteptand emotionati sa paseasca insotiti de profesorii lor pe scena, in spatiul pregatit pentru aceasta zi indelung asteptata. Cand le-a fost greu in timpul celor patru ani de studii liceale, erau sustinuti de gandul indreptat spre aceasta zi cand vor pasi individual pe scena, asemenea unor actori, in aplauzele salii, intr-un moment rezervat pentru fiecare in parte si pentru unii, poate unic pentru intreaga viata. Acum sosise aceasta zi si ei traiau din plin, cu toata fiinta lor, emotii care se transmiteau ca un curent in intreaga sala.

Ca sa ajunga in aceasta zi, a fost posibil numai dupa un efort sustinut, departe de ideea care ne-a stapanit multa vreme ca scoala de pe pamantul american este superficiala. Evaluarea cunostintelor elevilor se face pe o scara mult mai mare si mai aproape de valoarea reala, cu note de la 0 la 100. Absolvirea liceului este o incununare cu succes a examenelor semestriale care le acorda 32 de credite, cate 8 credite pe an scolar. Pentru inscrierea la facultate au nevoie de 30 de credite, 2 credite sunt considerate ca o eventuala rezerva in caz ca elevul renunta in timpul unui semestru la un curs sau doua, daca si-a schimbat orientarea. Aceste credite le pot obtine pana la 21 de ani, dar sunt foarte putini cei care isi fac aceste prelungiri. Unii chiar pot sa isi scurteze perioada de scolarizare obtinind credite si in timpul verii, urmand cursuri suplimentare sau cursuri pe internet (on-line).

De cum am pasit in scoala si apoi in sala de festivitati, am observat spiritul de organizare. Totul s-a desfasurat conform programului stabilit minutios din timp. Au pregatit programe, au facut invitatii unor personalitati ale invatamantului din Toronto, au pregatit scena impodobind-o cu multe flori, au pregatit tinuta vestimentara, robele, cravatele, apoi discursurile, au pregatit si un bufet. Un aspect deosebit a fost modul cum au ales valedictorianul. Acesta este absolventul care va vorbi in numele tuturor elevilor, a generatiei lor de absolventi. S-a ales din timpul anului scolar trecut, dintr-un numar de 4-5 absolventi cu notele cele mai mari pe scoala, apoi elevii scolii l-au votat pe acela care a dovedit ca este cel mai popular, cel mai apropiat si bun coleg. Anul acesta a fost aleasa o fata si pe programul pe care l-am primit la intrare, numai fotografia ei a luminat cele cateva pagini, nu directori, nu profesori, ci reprezentantul elevilor, doar era sarbatorirea lor, nu?!

Invitatii si conducerea scolii au luat loc pe scena lateral, in partea stanga. A venit din partea inspectoratului o reprezentanta, iar din partea municipalitatii alta persoana. Au luat loc in acest grup directorii din timpul celor patru ani de studii si un reprezentant din partea elevilor care s-a ocupat cu problemele elevilor. In partea dreapta era asezat quartetul Filarmoncii din Toronto care umplea sala cu muzica in momentele de pauza, sau marca un moment mai deosebit. Intr-un loc bine plasat, era un pupitru cu un profesor care citea biletul de prezentare al fiecarui absolvent. Intr-un colt al scenei erau mese cu diplome si flori. In mijlocul scenei, in partea din spate, tronau impunand respect, doua coloane care sugerau poarta spre viitor pe care absolventii urmau sa o paseasca in viata.

Deschiderea a facut-o quartetul muzical cu imnul Canadei cantat de toti cei prezenti. A urmat discursul directorului, scurt frumos, emotionant, avand ca tema majora ideea ca pentru reusita in viata, nu notele sunt edificatoare, ci perseverenta, iar din partea inspectoratului scolar, in cuvinte alese, li s-a transmis succes in viata, iar absolventa aleasa de colegi ca sa-i reprezinte, valedictorianul, a tinut un discurs in numele absolventilor de o alesa frumusete.

A urmat punctul culminant. Fiecare absolvent, imbracat in roba, a pasit pe scena si s-a oprit un moment intre cele doua coloane, timp in care i s-a facut prezentarea pe scurt a drumului ales, apoi a pasit in mijlocul scenei, momentul lui de maxima implinire, cel la care a visat cei patru ani de liceu. I s-a inmanat o cravata, a fost felicitat de directorul scolii, a primit diploma si un fir superb de trandafir. Cei merituosi au mai avut iarasi un moment al lor special, au revenit pe scena pentru premii si diplome speciale.

E usor de inteles, de ce nu m-am putut ridica in picioare cand nepoata mea a trecut pe scena, nici prima data, nici a doua oara cand a primit diplomele si a fost felicitata de inspectoarea de la invatamantul scolar si apoi de eleva care i-a luat locul ca reprezentanta a elevilor cu problemele scolare. Mi s-a facut inima cat un purice cand am vazut-o pasind martial intre coloane, cu o privire mandra, supraveghindu-si bine emotiile, de parca mi le-ar fi transmis numai mie, caci parintii erau in zorul mare al filmarilor si al fotografiilor.

Abia dupa ce au terminat cu problemele tehnice au dat si ei drumul baierelor inimii, asemenea celorlati parinti din sala care nu mai pridideau sa-si stearga lacrimile. Au urmat felicitari, imbratisari, sarutari…

Emotiile nu ne-au parasit nici la bufet. Ii urmaream cum isi luau ramas bun intre ei. Timpul nu le mai ingaduia o alta intalnire. A doua zi plecau cei mai multi la facultatile de unde venisera si le acordasera o saptamana de vacanta (nu chiar vacanta, este „reading week” adica li se da doar de citit) timp anume acordat pentru aceasta zi, considerata cea mai frumoasa a liceanului canadian.

(Va urma)

Elena BUICA

Pickering, Toronto, Canada

noiembrie 2009-2010

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page