Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

"Platonia” de Mirela Roznoveanu (New York) – O definitie narativa a vietii ca scena

(Continuare din numarul anterior)

Trecutul - cheia pentru prezent si viitor

Trebuie remarcate insa, curajul, hotararea si tenacitatea de care Marian Moga da dovada in cercetarile pe care le face pentru a o intalni pe aceasta necunoscuta, despre care crede ca este femeia visurilor sale. Daca ne gandim la romanul „Adam si Eva", am putea spune ca Marian Moga se afla in cautarea perechii divine, pe care crede ca a descoperit-o in Platonia. Totusi, acelasi sentiment al aflarii femeii ideale in persoana Platoniei, il traiesc si ceilalti barbati care au fost candva, indragostiti de ea, povestile lor alcatuind inca un roman in interiorul romanului. Niciunul dintre ei nu isi propune sa disimuleze, sa nege interesul pentru sotia si mama copiilor lui Virgil. De fapt, pentru Jean Dumbrava, Adrian Morariu si Matei, Platonia este cea pe care au cunoscut-o cu ani buni in urma, pe vremea studentiei ei, la Cluj. Platonia simbolizeaza trecutul cu care acesti oameni inca mai incearca sa comunice, in speranta ca vor descoperi acolo cheia pentru un prezent si un viitor ideal.

Adrian Morariu

Despre Adrian Morariu, Platonia afirma ca „este intr-adevar, un compozitor de exceptie. Nu are adancimi ametitoare, ci doar suprafete calme, ce se impun ca o obsesie. Asa este si muzica lui." Povestea de iubire pe care acesta o traieste cu Platonia are in ea ceva de aventura erotica, pentru ca el este un barbat casatorit, un om respectabil. Tocmai de aceea, nu are puterea sa se implice intr-o relatie de durata, asa cum si-ar dori Platonia. Adrian Morariu insusi isi marturiseste lasitatea si cruzimea cu care s-a despartit de cea pe o care o dorea.

„Daca vrei", spune el, „am fugit ca sa nu ma angajez prea mult. Eram insurat. Ma gandeam ca pentru cariera mea era mai confortabil un camin linistit, in care sa pot lucra la muzica mea, decat o viata alaturi de nelinistile, de patetismul ei, de forta ei vijelioasa. Ma inhiba, imi deturna pur si simplu gandirea. Ma enerva prin directete. Vrei sa spui ca-mi era frica? Ma simteam ca un animal amenintat in echilibrul lui. Ma temeam sa nu ma anexeze talentului ei. Si eram otravit de gelozie. Ei, da, eram invidios pe intuitiile ei, si toate astea erau amestecate cu iubire, tine minte, o iubire imensa... Voiam sa fiu liber si nu dominat de ceva care ma modifica, imi modifica cele mai adanci structuri ale existentei."

Platoniei, relatia cu Adrian Morariu ii aduce convingerea nestramutata ca el este soarta ei. „Faptul ca pana si amintirile lor se completau le dovedea ca fusesera predestinati dintotdeauna si ca daca soarta fusese buna adunandu-i, ei reuseau de minune sa-si bata joc de ea, distrugandu-i lucrarea. De acum inainte, drumul lor era hotarat doar de ei doi. Destinul se plictisise sa-i tot mane din spate." Platonia are constiinta ca „depindea de hotararea acelui om care o tinea in brate, de care se inlantuise, si el nu hotara nimic."

„...atunci cand a trebuit sa o ucid in minte pe Platonia..."

Dupa acest esec, Platonia se decide sa paraseasca definitiv Clujul. Isi gaseste o slujba la Constanta, in corul operei, se casatoreste cu Virgil, ofiter in marina comerciala, impreuna cu care isi cladeste un camin. Este genul de „sotie devotata si ambitioasa sa aiba o casa cat mai frumoasa si mai curata, mai sclipitoare." Cu toate acestea, femeia despre care Marian Moga gandeste ca are „ceva ademenitor, dar totusi prea complicat, lipsit de simplitatea marii", nu este facuta sa ramana o simpla gospodina sau o voce oarecare in corul operei din Constanta. Ajunsa la momentul in care ar fi putut sa se simta implinita ca sotie si mama, aceasta incepe sa retraiasca trecutul si de aici se naste drama.

Trecutul navaleste in prezent, o urmareste si o impiedica pe Platonia sa se mai bucure de ceea ce ii apartine. Lucruri banale ii trezesc amintiri puternice, din vremea relatiei ei cu Adrian, cu Jean Dumbrava, cu Matei ori cu Octav Niculescu. Platonia este legata de acesti patru barbati prin legaturi puternice, nevazute. Tot astfel dupa cum in „Nunta in cer", romanul lui Mircea Eliade, Andrei Mavrodin si Brabu Hasnas evoca imaginea celei pe care o iubisera – Ileana - fara a mai sti nimic despre ea, Jean, Adrian Morariu si Matei o cred pe Platonia moarta. Chiar si asa, dragostea pentru ea razbate din fiecare cuvant si gand al lor, iar dorinta de a o regasi, daca inca mai traia, de a remedia acea ruptura totala pe care ei o initiasera, devine primordiala.

Fiecare dintre acesti barbati a refuzat sansa oferita de destin de a se implini prin dragoste, alaturi de Platonia. Ea este femeia alaturi de care s-ar fi realizat sufleteste si de aceea, cauatarea lor, frenezia cu care doresc sa o regaseasca pe cea pierduta au un sens aparte. La fel ca si Adrian, Matei marturiseste: „si mie mi-a fost greu, atunci cand a trebuit sa o ucid in minte pe Platonia... Pentru ca o iubeam nemasurat de mult. Si asta ma ucidea si pe mine."

„Noiembrie 1989"

Universul in care traiesc Adrian, Jean si Matei este dramatic. Dramatica de altfel, este si evolutia Platoniei. „In vara in care l-a cunoscut pe Virgil fugise de un an din Cluj. Mai intai plecase din casa lui Jean, tot mai bolnav de gelozie, o gelozie stupida, tot mai furios pe darul ei nenorocit de a iesi in evidenta si de a avea intotdeauna dreptate. Isi daduse demisia de la Opera... Cu ajutorul lui Titi, varul ei care o iubea in taina inca din copilarie, a pus la cale un fals: a corectat in cartea de munca „solista" cu „corista"... Avea 28 de ani impliniti, pierduse orice speranta de a mai avea un camin al ei, copii, un barbat care s-o iubeasca si caruia sa-i daruiasca intreaga ei iubire."

Povestea vietii Platoniei este una neimplinita, pentru ca nici iubirea ei cu Marian Moga nu va avea finalitate. Acesta este retinut de autoritatile comuniste, arestat pentru „o chestie politica". Platonia „a inteles ca soarta lui Marian era pentru multi ani de aici inainte pecetluita. si a ei o data cu a lui. Noiembrie 1989. Cine sa mai aiba vreo speranta? In timp ce pleca acasa, simti cum intra parca incet in pamant. Poate ca isi identificase prea mult viata cu iubirea ei pentru Marian."

„Ai cantat extraordinar"

Aflata in pragul divortului de Virgil si fara nadejdea de a-l mai intalni vreodata pe cel drag, Platonia alege sa isi puna capat zilelor in mare. Cea despre care Adrian Morariu spusese candva, „tu esti frumoasa, minunata si buna", este inghitita de valurile sarate si inghetate. „Intre statuarii stabilopozi, Platonia avea privilegiul albului imaculat al vestmantului de scena; era singura aici, pe intinderea malului si a cerului oglindit in apa, care arbora masca unei vieti traite. Toate celelalte din jur isi traisera moartea. Aceeasi moarte care o imbratisa acum ca o bucurie de al carei inteles nu mai stia nimeni. Iar vantul, asemeni unui brat tandru, curtenitor, apuca din cand in cand franjurii frumosului fular si ii ridica alintadnu-i Platoniei obrajii reci, din care doi ochi aprinsi, plini de o resemnare impacata si demna mai nazuiau sa cuprinda imensitatea marii."

In mod paradoxal, moartea Platoniei se produce imediat dupa momentul unui imens succes de scena. Platonia este Carmen, o Carmen despre care cei care asista la spectacol spun ca a fost „extraordinara,... magnifica,... divina." Motivul marii simbolizeaza sacrificiul de sine al artistului care a reusit sa isi implineasca menirea. In viata personala, Platoniei i se refuza sansa de a gasi dragostea, iar iubirea si devotamentul ei raman fara raspuns. Ca artista insa, ea dovedeste genialitate, este capabila de a realiza un rol perfect si unic prin frumusetea si maretia lui. De altfel, Adrian Morariu are premonitia faptului ca Platonia va reusi pana la urma, rolul vietii ei, atunci cand ii spune: „Un cantaret canta asa cum este. Daca este bun si frumos va canta splendid. Daca un solist este urat sau meschin, glasul ii va suna urat si meschin. Tu esti frumoasa, minunata si buna. Ai cantat extraordinar."

Ultimul spectacol

Portretul moral al Platoniei este reliefat de afirmatia unei foste colege a acesteia: „Platonia nu poate fi hipnotizata, dar poate hipnotiza." In final, ne dam seama ca toate celelalte personaje ale romanului au rolul de a completa imaginea fluida, aproape ireala a acestei femei. Tragismul destinului ei reiese cu precadere din aceasta imagine terifianta de la sfarsitul cartii, ce pune in evidenta drama profunda, chinul interior, suferinta indelungata traite de eroina. Intr-un astfel de context, faptele marunte – „Inainte, Platonia zari desertul cautarii a ceea ce avea sa piarda. Adrian urma sa plece.... Voia sa se uite pe ea." – capata semnificatii majore, pentru ca toate aceste fapte marunte au declansat sfarsitul.

Deznodamantul are loc in preajma apei. Apa este elementul central al romanului, ca simbol al zbuciumului interior, al iluziilor urmarite cu tenacitate si consecventa de personaje. Romanul se incheie simetric. Suferinta cutremuratoare a Platoniei poate fi ghicita inca din primele pagini ale cartii, atunci cand aceasta rememoreaza perioada de inceput la Constanta. „In anul in care ea venise la Constanta, marea inghetase pana in larg... Patina curajoasa, facand haz de spaimele Nonei. Nici in ruptul capului Nona nu voia sa mearga mai aproape de hotar, de locul acela care pe ea o atragea atat de mult si unde valurile cedau frigului, zbuciumului, lasandu-se inghetate. Intr-o dupa-amiaza foarte geroasa, cu cer inca senin si fara vant, ajunsese aproape. Mai avea putin, tarmul era deja departe, mersese pe placa inghetata a marii ceva mai mult de un kilometru."

Platonia este un personaj aflat la limita dintre real si fabulos. In simbol, ea reprezinta idealul, care de obicei ramane intangibil. Din nefericire, paradisul pierdut este o realitate careia ca pamanteni, trebuie sa ii facem fata. Prin numele pe care il poarta, Platonia pare a fi predestinata pentru esec in dragoste. Iata de ce, atunci cand ea se uneste cu marea, acest lucru probabil ca nu va mira pe nimeni. Pentru ca „toata lumea din teatru aflase ca este ultimul spectacol al Platoniei."

Octavian D. Curpas

Phoenix, Arizona

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page