Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

La Targu Mures, Procesele de acum mai bine de un secol (II) - Cazul Tofalau - Un alt proces la Curtea de Apel din Targu-Mures -

Cand nu s-a cucerit cu spada pamantul romanesc al Transilvaniei, s-a cucerit cu crucea papistasa (secolele XI-XIII). In timpuri ceva mai apropiate de ale noastre, gama mijloacelor de deznationalizare a romanilor transilvaneni practicata de dualismul austro-ungar (incepand cu anul 1867), a cunoscut o diversificare si perfidie rar intalnite. De la expropieri ale romanilor, sustinute in virtutea unui pretins "drept strabun", si pana la legi si masuri adoptate succesiv de dualismul austro-ungar incepand cu 1874, 1879, 1883, 1891, 1893, 1907, etc., privind invatamantul de toate gradele, administratia, regimul electoral, toate la un loc au reprezentat un moment de apogeu al maghiarizarii fortate a romanilor. Intr-un memoriu intocmit in 1881, Gustav Kalnoky, ministrul de externe austro-ungar, declara: "…In cifra totala a populatiei provinciilor Coroanei ungare, de aproximativ 15,5 milioane de locuitori, ungurii detin o minoritate care, chiar dupa evaluarile cele mai favorabile lor, ramane cu mult sub cifra de 7 milioane. Cam la aceeasi cota (7 milioane) se ridica cifrele acceptate pentru forta numerica a elementului romanesc in totalitate…". Privita cu mai multa atentie, aceasta aparenta si poate nesemnificativa constatare a lui Kalnoky poate insa explica inversunarea cu care s-a actionat impotriva romanilor din Transilvania de catre cercurile guvernante maghiare. "Episodul Tofalau" este doar unul din cele mai ilustrative in acest sens.

Un prosper sat romanesc

In 1607, o mare parte din locuitorii satului asezat sub Dealul Mare - este vorba de Tofalau, sat apartinator de comuna Sangeorgiu de Mures - au fost improprietariti de catre principele Transilvaniei, Sigismund Rackozi. O statistica oficiala, de dinainte de dualismul austro-ungar, indica faptul ca in Tofalau traiau 197 de locuitori, din care 186 erau greco-catolici si 11 reformati. Este evident faptul ca greco-catolicii erau romani. Intr-o descriere din anul 1860, intocmita de Benko Karoly, acesta arata ca in sat existau 36 de case, intre care se detasa cea a baronului Apor Karoly. Terenul localitatii era de 793 de iugare, din care 392 de iugare teren arabil, iar diferenta pana la 793 de iugare, o constituiau viile, pasunile si padurea. O parte din pamantul Tofalaului era al baronului, iar cealalta parte era a comunitatii. Era un sat destul de prosper de vreme ce, tot in acel timp, exista in sat o fabrica de spirt si o moara. In memoriul intocmit de parohul Farago din Targu-Mures, in mai 1852, Tofalaul apare mentionat ca una din asezarile ce au avut de suferit de pe urma evenimentelor revolutionare din 1848, fiindu-i jefuita biserica. In inventarul intocmit de preotul greco-catolic din localitate, Emanoil Caliani, apar mentionate o serie intreaga de carti bisericesti, precum: Catavasier din 1724, o Evanghelie din 1742, o Biblie a lui Samuil Micu, ca sa le enumeram doar pe cele mai importante. Deci, dupa cum se poate vedea, un indiciu al unei vieti religioase bogate dintr-o mica comunitate de romani credinciosi, care-si duceau viata cu modestie in vremuri potrivnice.

Baronul Apor, suflet hain si nemilos

Proprietar absolut, nu numai in Tofalau, ci si in alte parti, baronul Apor Karoly, nu era un personaj oarecare. Era o personalitate importanta a momentului, deoarece la vremea aceea, avea nu numai mosii intinse, ci detinea si una din cele mai importante functii: era Presedintele Tablei Regesti a Transilvaniei. Moment potrivit pentru a obtine, din inalta-i pozitie pe care o detinea, intregul pamant al satului Tofalau. Actele de proprietate ale romanilor si ale Bisericii greco-catolice nu mai contau, pentru ca peste toate drepturile, indiferent de ce natura ar fi fost ele, se suprapunea un altul, superior: dreptul stapanitorului maghiar. Prin malversatiuni juridice, usor de realizat din inalta-i pozitie, baronul a obtinut o prima victorie in 1866 la Tabla Regeasca si la Curia Regeasca de la Budapesta. Taranii au fost dezmosteniti de pamanturi, bunurile lor au fost sechestrate si scoase la licitatie, in contul unor asa-zise datorii ale taranilor facute de acestia pe la 1850. Suflet diabolic si hain, baronul Apor Karoly a ales drept moment al executiei silite a hotararii judecatoresti, toamna anului 1869. Dar numai dupa ce, aceiasi tarani care urmau sa fie evacuati, ii stransesera si pusesera la adapost recolta acelui an. Au fost scoase in camp, in prag de iarna, 16 familii, ce insumau 300 de suflete.

Pribegia tofalenilor

Masura luata a provocat indignare in randurile opiniei publice romanesti, dar si peste hotare. Ea venea sa potenteze resentimente mai vechi. Dr. Ioan Ratiu a fost cel care a pledat, fara succes, cauza tofalenilor. Memoriile adresate la Viena "bunului imparat" Frantz Joseph, au ramas fara raspuns. In apararea tofalenilor a intervenit la vremea aceea si profesorul si publicistul Alexandru Roman, deputat in Parlamentul Ungariei, precum si "Gazeta Transilvaniei", tribuna politica si culturala a romanilor transilvaneni. Toate demersurile facute timp de mai multi ani au fost fara rezultat. Solidaritatea umana cu cauza tofalenilor a fost insa deosebita. La 10 zile dupa scoaterea lor din sat, acestia au primit primele ajutoare banesti si materiale. Au urmat apoi altele, printre donatori numarandu-se nume cunoscute, precum: Iacob Bologa, fost consilier aulic, Ilie Macelariu, lider al Partidului National Roman din Transilvania, Zaharia Boiu, pedagog si publicist, Ioan V. Rusu, pedagog si publicist si altii. Colectarea si coordonarea ajutoarelor s-a facut de catre dr. Ioan Ratiu. Au mai contribuit cu bani, publicatiile romanesti "Gazeta Transilvaniei", "Romanul", "Federatiunea", "Albina", mitropoliile greco-catolice si ortodoxe din Blaj, Sibiu, Brasov, Oradea, Gherla, Cluj, precum si tineri studenti romani aflati la studii la Budapesta.

O atitudine greu de inteles

O noua incercare de redeschidere a procesului in deceniul noua al secolului al XIX-lea, s-a soldat cu un nou esec. Intre timp satul se risipise. Tofalenii se asezasera in alte vetre: Targu-Mures, Chinari, Reghin, Santana, Poienita, Curteni, Veta si cei mai multi in Sangeorgiu de Mures. In urma lor a mai ramas doar cimitirul romanesc, vechi de sute de ani. Daca atitudinea baronului Apor Karoly si a ocupantului austro-ungar de atunci este lesne de inteles, mai greu de inteles este atitudinea de indiferenta totala a urmasilor tofalenilor care traiesc in prezent in judetul Mures. Mosii si stramosii lor, isi dorm somnul de veci intr-un cimitir fara nume, neingrijit si paraginit, pe cale sa dispara definitiv intr-o muta uitare si dintr-o crasa nepasare. Din pacate nici Biserica greco-catolica nu face vreun demers pentru a se ingriji de mormintele din cimitirul de la Tofalau. Mai mult chiar, aceeasi Biserica greco-catolica, n-a initiat nicio actiune in revendicare pentru cele mai bine de 10 hectare de pamant pe care le poseda potrivit documentelor, in satul Tofalau. Ce poti sa spui in fata acestei condamnabile atitudini de non combat? Nimic altceva decat: "Da-le Doamne romanilor mintea cea de pe urma!", Altfel… altfel ramane valabila maxima latina "Vae victis!"

(Urmare in numarul viitor)

Nicolae BALINT

CASETA 1

"…trista si infioratoare dovada ca arbitrariul si anarhia si-au ajuns culmea in Transilvania…Tu, poporule (roman - n.a.), tu n-ai nimic, toate sunt proprietatea exclusiva a catorva familii cari au singurul merit de a nu lucra nimic, de a se nutri din sudoarea ta, de a te alunga din casele strabunilor tai…" (Fragment dintr-un articol referitor la cazul tofalenilor, scris de Ion Porutiu in ziarul "Federatiunea" din octombrie 1869, apud Gelu Neamtu, in volumul "Procese politice de presa antiromanesti din epoca dualismului austro-ungar", 1868-1890, p. 71-80)

CASETA 2

"Sa lasam la o parte orice fel de minciuna conventionala conform careia noi pretindem ca nu vrem sa ucidem nationalitatile nemaghiare. Da, noi vrem sa le suprimam si trebuie sa le suprimam…" (Geza Kosztenszki, in lucrarea "Politica nationala", apud Stefan Pascu, in volumul "Jocul periculos al falsificarii istoriei", Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1986, p. 120)

CASETA 3

"Politica mea sovina este o nazuinta irezistibila catre un scop determinat si catre atingerea lui cu orice pret. Acest scop este crearea unui stat unguresc unitar si cu o singura limba."

(Banffy Dezso, fost prim-ministru intre anii 1895-1899, apud stefan Pascu, in volumul "Jocul periculos al falsificarii istoriei", Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1986, p. 120)

CASETA 4

"Ceea ce este mai trist este faptul ca in strainatate contele Apponyi are reputatia unui pacifist, pe cand in Ungaria el nu recunoaste nemaghiarilor nici macar calitatea de oameni. Orice persoana cu mintea sanatoasa trebuie sa smulga de pe fata acestui om masca sa mincinioasa, pentru a arata lumii intregi ca nu este un binefacator, ci o pasare de prada."

(Fragment din scrisoarea adresata in 1907, de scriitorul rus Lev Nicolaevici Tolstoi, adresata revistei maghiare "A Hir" din Budapesta, apud Ion Ciolan si colectiv, volumul "Transilvania - istorie si dainuire romaneasca", p. 123)

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page