Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Securitatea nationala a Frantei este dependenta de tehnologiile americane, a României de tot mai multa intruziune în viata privata a cetatenilor

General Br. (r) Aurel I. Rogojan  

Dupa esecurile repetate in prevenirea si combaterea terorismului, Franta a „liberalizat" piata interceptarilor mult peste resursele tehnice si umane de procesare a datelor colectate. Miza majora si, in acelasi timp marea provocare reprezentata de capacitatile de colectare-stocare, decriptare si analiza a volumului imens de date obtinute din asa numitele surse tehnice (mijloacele de interceptare) a determinat Directia Generala de Securitate Interna - D.G.S.I. sa apeleze la serviciile companiei americane „Palantir Technologies", o decizie denuntata, deoarece toate informatiile sensibile penntru securitatea nationala a Frantei procesate de compania mentionata vor putea fi aflate de Administratia S.U.A. Criticii reformei serviciilor secrete nu par fi de acord ca, in numele luptei impotriva terorismului, Directia Generala de Securitate Interna s-a aliat cu un „start-up american". Audiat in primavara anului 2016 de Comisia de ancheta privind atentatele din 2015, directorul D.G.S.I., Patrick Calvar, a enumerat printre provocarile principale cu care se vor confrunta serviciile si „provocarea analitica", precizand: „Ne confruntam zilnic cu problema criptarii, multiplicarea mijloacelor de comunicare si volumul imens al datelor pe care le colectam. De indata ce a fost efectuata culegerea, indeosebi prin intermediul noilor instrumente permise de Legea privind serviciile de informatii din 2015, este necesar, intr-adevar, ca datele sa fie analizate si exploatate in mod eficient: Suntem in cautarea unor instrumente big data (mega-date) care vor facilita activitatea anchetatorilor". La randul sau, Nicolas Arpagian, directorul stiintific al ciclului „Securitate digitala„ din cadrul „Institutului National de Inalte Studii de Securitate si Justitie" a completat si detaliat: „[...] Este ca si cu petrolul: nu este suficient sa ai petrol brut, trebuie sa soliciti ajutorul unei societati pentru a-l rafina".

D.G.S.I. a gasit „societatea de rafinare". Mai multe surse media au confirmat ca a semnat un contract cu societatea americana „Palantir Technologies". [...] Unele surse au denuntat ca s-a recurs la o societate americana pentru a lucra in privinta unor date la fel de sensibile pentru suveranitatea nationala precum cele legate de terorism. O sursa citata de „A.F.P." a afirmat ca Franta va inchiria doar software-ul „Palantir": „Numai D.G.S.I. va prelucra datele colectate, nu Palantir". Problema e ca „nu trebuie sa fim naivi", a atentionat Arpagian: „Toate informatiile care vor trece prin acest software vor putea fi aflate de Administratia americana in cazul in care va exista o solicitare in acest sens, iar Franta este constienta de acest lucru". Expertul subliniaza totusi ca terorismul este un domeniu in care serviciile franceze si americane coopereaza de obicei. „Nu stiu care va fi sfera datelor transmise, dar va trebui in orice caz sa se acorde o atentie deosebita, indeosebi in domeniul protectiei patrimoniului economic francez", conchide Nicolas Arpagian.

Dupa recenta reforma a comunitatii sale de informatii, Franta a instituit „Comisia Nationala de Control al Tehnicilor Serviciilor de Informatii (C.N.C.T.R.), al carei prim raport arata ca in perioada 3 octombrie 2015 - 2 octombrie 2016, un numar de 20.282 de persoane au fost monitorizate tehnic de serviciile secrete franceze.

Monitorizarea a implicat, deopotriva, utilizarea de metode mai putin intruzive, respectiv obtinerea listing- urilor telefonice detaliate ale persoanelor vizate, dar si tehnici inalt intruzive in viata intima, de familie si activitatile private, precum: „[...] supravegherea audio sau instalarea de dispozitive video in domicilii, interceptari de securitate, geolocalizare, acces in timp real la datele de conexiune sau folosirea - inca rezervata - a « IMSI catchers » care permit sustragerea de la distanta a datelor de conexiune ale telefoanelor mobile. [...]".

C.N.C.T.R. este o autoritate independenta, cu un buget de 2,9 milioane de euro, care verifica tehnicile aplicate de serviciile situate in asa zisul 'prim cerc' al comunitatii de informatii - Directia Generala de Securitate Externa, Directia Generala de Securitate Interna, Tracfin (autoritatea de control, prevenire si combatere a traficarilor financiare internationale ilicite - n.n.), Directia de Informatii Militare (D.R.M.), dar si de alte 20 de structuri din cel de-al doilea cerc, printre care „Serviciul Central de Informatii Teritoriale" - S.C.R.T. sau „Subdirectia pentru Anticipare Operationala"- S.D.A.O. din cadrul Jandarmeriei Nationale - G.N. In raportul anual de activitate din 13.12.2016, C.N.C.T.R. estimeaza ca 47% din monitorizari au privit dosare de terorism si 29% domeniul criminalitatii organizate , precum si al prevenirii violentelor colective. Din 3 octombrie 2015, C.N.C.T.R. a emis 8.538 avize pentru solicitari de interceptari de securitate fata de 7.703 in anul precedent. Numarul geolocalizarilor in timp real a crescut cu 87% ajungand la 2.127 de solicitari in 2016. Observand in raportul sau ca „prevenirea terorismului a fost pentru prima data temeiul juridic cel mai frecvent invocat, C.N.C.T.R. nu constata totusi o intensificare a monitorizarii in legatura cu amenintarea islamista. [...]".

In Romania, statul fara o lege a regimului monitorizarilr tehnice si fara o autoritate independenta de control a domeniului investigatiilor secrete prin mijlocace tehnice, statistica arata ca in anul 2013 au fost emise 38.884 de mandate de monitorizare tehnica, iar in anul 2014 au fost emise 44.000 de mandate, in zece ani fiind inregistrata o crestere cu 700% a intruziunilor in drepturile si libertatilor fundamentale ale cetatenilor garantate constitutional. Concluzia este ca ceea ce a dezlegat ex-presedintele Traian Basescu, continua a fi incurajat si de presedintele Klaus W. Iohannis. Nou promisul pachet legislativ al securitatii nationale pare a fi intrat in adormire...

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page