Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Cronica unei opresiuni ce nu trebuie uitata

Din relatarile istorice ezulta ca ungurii au avut mari probleme existentiale in ultimul sfert de veac de la venirea lor in Europa. Este vorba indeosebi de intervalul de dupa 968 si pana la increstinare, in 1001, cand erau sa dispara ca popor. Desele incursiuni inspre occident si spre sud-estul bizantin al continentului, cu pierderile aferente, le-au epuizat resursele umane. Cu toate acestea, popor calit in valtoarea atator momente grele ale istoriei a renascut din cenusa propriei,ca pasarea Phoenix. Revenirea relativ rapida, in urma increstinarii, cu sprijinul papei si al occidentului (care din dusman i-a devenit aliat), a permis ungurilor, popor de stepa, obisnuit cu confruntari militare dure sa actioneze pe spatii largi in zona ortodoxa aflata de jur imprejur, obtinand succese relativ confortabile in fata unor populatii organizate statal, dar cu preocupari preponderent sedentar-agricole. Ungurii de ieri si de azi fac desigur mare caz de aceste victorii ale stramosilor lor, punand asemenea succese militare exclusiv pe seama vitejiei si a superioritatii de rasa, omitandu-se sprijinul generos de care au beneficiat in acest razboi al religiilor. Mostenirea genetica, ca razboinici de profesie, a avut si ea rolul ei in aceste confruntari, stiindu-se faptul ca istoria n-a reusit sa consemneze vreun popor sedentar care sa puna stavila atacului in hoarda: nici chinezii, nici indienii si nici europenii. Iar faptul ca ungurii, de nestavilit candva, deveniti seminomazi prin asezarea in Europa, s-au dovedit neputinciosi atat in fata navalitorilor mongoli, ai lui Gingis Han, la 1241, cat si a turcilor la 1526, demonstreaza din plin aceasta realitate. Cu toate ca multe din trasaturile de migratori s-au estompat in timp, dorinta de a fi mereu in miscare si de a cuceri noi teritorii, de a trece prin foc si sabie noi populatii le-a ramas vie. Constransi de imprejurari ungurii au fost obligati sa se multumeasca cu cei 368.000 kmp pe care i-au dobandit prin cotropire: de la romani, slovaci, sloveni, sarbi, croati si ruteni, Transilvania fiind de departe teritoriul cel mai vast, cel mai bogat si care avea sa ramana mereu in centrul atentiei lor.
Vazandu-se cu o suprafata de 4 ori mai mare decat propria tara, pentru administrarea de catre un popor mic a unui asemenea teritoriu, ungurii au gandit un proiect de subordonare ne mai intalnit la celelalte imperii, prin duritatea fortei coercitive aplicate, menita sa suplineasca tocmai aceasta lipsa de forta umana. O alta deosebire de principiu dintre imperiul maghiar constituit si cel tarist, otoman sau habsburgic este ca in timp ce acestia urmareau in speta obtinerea de profit din teritoriile ocupate, ungurii si-au dorit sa transforme aceste teritorii in parti componente ale proprie tari, inglobandu-le in imaginara Ungarie Mare, cu granite teritoriale mult peste granitele etnice, dar cu speranta ca, proliferand insulite de unguri si secui, in masa compacta a bastinasilor, odata si odata toate aceste teritorii vor deveni maghiare si din punct de vedere etnic. Scopul acesta atat de dur si subversiv, de anihilare a fiintei nationale a celorlalte popoare, prin maghiarizare totala a facut ca stilul de exploatare maghiar sa imbrace, alaturi de componenta sociala si pe cea nationala. Asadar, o lupta pe viata si pe moarte s-a declansat intre ocupanti si ocupati, care a facut aproape imposibila viata celor oprimati, dintre care cei mai vizati au fost romanii transilvaneni. Odata ocupati si cu scopurile bine fixate de anihilare a fiintei nationale, nici romanii, nici sarbii, croatii, slovacii sau slovenii n-au mai avut loc de intoarcere. Iata cum descrie acest mecanism al dublei exploatari, marele istoric roman, academicianul David Prodan: „Odata cu presiunile regilor unguri o parte din aristocratia romana de seama a „descalecat” in celelalte tari romanesti; Neagoe Voda, din Fagaras in tara Romaneasca, iar Bogdan Voda, din Maramures in Moldova. Nobilimea mare si mijlocie romaneasca a primit confesiunea catolica (oponentii au fost deposedati si decazuti din drepturi) astfel ca in urmatoarele doua secole (XIV si XV) s-a maghiarizat in marea ei majoritate. Ioan Corvin de Hunedoara cunostea limba poporului sau, dar era integrat marii nobilimi maghiare. La fel si fiii sai, inclusiv cel care avea sa devina regele Matei Corvin. Marele umanist, Nicolae Olahus, nascut la Sibiu, devenit secretar al regelui Ungariei (1522) si al reginei Maria de Habsburg ,apoi primat si regent al coroanei Ungariei (1526) vorbea si el romaneste. Pana la sfarsitul secolului al XVI-lea o parte insemnata a nobilimii romane s-a maghiarizat.”
 Daca la imperiile clasice exploatarea economico-sociala era mai puternica decat cea nationala, in cazul regatului ungar ambele forme de oprimare functionau la cote maxime. Romanii, dar si slavii supusi,erau exploatati nu numai pentru ca erau iobagi (stare in care au fost adusi), ci si pentru ca erau romani, sarbi, slovaci etc. Intrucat aveau o alta limba, o alta cultura, alte obiceiuri si imbracaminte, etc., regimul feudal maghiar a transformat toate aceste diferentieri in factori de discriminare.
 Istoria comuna este plina de asemenea dovezi de abuzuri de neinchipuit. Aici nu este vorba doar de refuzarea dreptului la invatamant si cultura, la conducerea treburilor obstesti, ci de neasigurarea trebuintelor elementare de viata, de anihilarea demnitatii umane. Faptul ca multi iobagi romani au fost pusi sa traga in jug la arat sau la alte lucrari, demonstreaza gradul de injosire a fiintei umane de catre stapanii feudali ai acestora. si cazurile n-au fost singulare.
 Daca exploatarea si deznationalizarea au avut de-a lungul vremii un curs determinat, indeosebi de factorul timp, incepand de la 1437, odata cu Rascoala de la Bobalna si cu Unirea lui Mihai Viteazul de la 1600, lucrurile au luat o amploare fara precedent. Se stie ca in urma intemeierii acelui pact al ungurilor, sasilor si secuilor sub denumirea de Unio Trium Nationum, romanii au fost decazuti din toate drepturile, ca indivizi si natiune, si declarati „tolerati” in propria tara, fiind transformati in iobagi. Al doilea val impotriva romanilor a fost declansat de realizarea la 1600 de catre Mihai Viteazul a unirii Transilvaniei cu Moldova si tara Romaneasca, fapt care a trezit in randul regelui si al nobilimii maghiare spaime nebanuite. Ei vedeau in alipirea Transilvaniei alaturi de celelalte doua, sfarsitul destinului lor. Erau constienti ca in urma acestei uniri lucrurile se vor schimba radical in Transilvania in defavoarea lor. Vor pierde in primul rand suprematia. Apoi nobilii transilvaneni vor intra, cu siguranta, in conflict cu boierii celorlalte doua tari pe foarte multe teme, inclusiv privind statutul conationalilor, iar prezenta unui principe roman „ la varf” ii va favoriza si mai mult. Atitudinea ostila a nobililor unguri si a patricienilor sasi s-a vazut din primele zile ale unirii, iar vizita pe care Mihai Viteazul a facut-o la Targu-Mures este legata de aceste aspecte.
Din pacate, marea lucrare a lui Mihai Viteazul n-a tinut mult, spre satisfactia nelimitata a acestora. Cu toate acestea ofensiva impotriva acestui gest a crescut. „Mihai a cazut, spuneau ei, dar amenintarea faptei lui insa a ramas!” Incepand din acel an 1600, nobilimea maghiara a emis, an de an, documente juridice de restrangere si mai drastica a drepturilor romanilor, carora li s-au interzis totul, inclusiv dreptul de a practica mestesugul, de a se aseza in orase, de a construi case si biserici de piatra, de a se plimba pe trotuare si multe altele. Acesta este motivul pentru care Targu-Mures si multe alte orase ardelenesti au devenit pur unguresti, ispravi cu care iredentistii de azi se mandresc, uitand de faptele marsave ale inaintasilor lor. Astfel, la 1653, dieta de la Alba Iulia le aduna pe toate in celebrul codice „Aprobate si Compilate” care a devenit ulterior Constitutia ungureasca a Ardealului, al carui principal scop este tratarea discriminatorie a romanilor. Iata cateva capitole: Despre popii valahi; despre valahi; despre iobagi: despre satele valahe; despre satenii valahi etc.
Suntem doar la mijlocul secolului al XVII-lea. Oare cate nu vor mai fi avand romanii de suferit pana la eliberarea din 1918? Habsburgii care aveau de la 1699 sub stapanire atat Ungaria cat si voievodatul Transilvaniei au incercat sa amelioreze situatia romanilor de aici, dar n-au reusit prea multe datorita opozitiei puternice ale celor „trei stari”,oferindu-le insa romanilor satisfactia ca au totusi cui sa se planga. Imparateasa Maria Tereza insasi, vorbea cu bucurie de Transilvania numind-o „principatul nostru romanesc”, iar regentul si viitorul imparat, Iosif al II-lea, cu prilejul calatoriei sale in Transilvania la 1773, a luat atitudine impotriva cruntei exploatari intalnite atat din partea grofilor unguri cat si a patricienilor sasi. (Asupra acestui episod vom reveni.)
 Trezirea constiintei de sine a popoarelor supuse ,prin manifestarile ce au avut loc, incepand cu infiintarea la 1700 a Bisericii Greco-Catolice, actiunile Scolii Ardelene, Rascoala lui Horea,Closca si Crisan de la 1784, elaborarea Memoriului „Supplex Libelus Valachorum”, etc. au acutizat si mai mult relatiile dintre oprimati si opresori, acestia din urma trecand la aplicarea „solutiei finale”, gandita de multa vreme, dar intarziata din cauza rezistentei fiecarei natiuni, de suprimare a fiintei nationale a tuturor popoarelor subjugate, prin elaborarea de catre Ungaria a marelui proiect de deznationalizare prin asimilare fortata, si transformarea intregii populatii a tarilor supuse in „fii credinciosi” ai marii si dominantei natiuni maghiare. Ce indrazneala si cata naivitate!
12.06.2013
Ioan Cismas
Jurnalist, Scriitor


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page