Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Ungurii, la început de invazii

Istoricii au stabilit contextul in care ungurii, sositi ultimii in Europa au facut „cunostinta” cu intregul continent. Ravasindu-l de la un capat la altul, ca si hunii de altfel, pentru ca hoardele n-au stavila, cu simtul orientarii dezvoltat, intrat in sangele lor de migratori, ungurii si-au dat seama ca in Europa sedentara e o paine buna de mancat. Mai greu le-a fost in cei 105 ani ai primului mileniu, din 896 pana la increstinare, in 1001, cand luati sub pulpana papei nu s-au mai simtit nici singuri si nici un fel de paria ai Europei. Amintim ca in perioada lor precrestina au purtat cu occidentalii si bizantinii multe razboaie, pe care initial le-au castigat, dar dupa mai bine de un deceniu, prin adaptarea tehnicii de lupta la tipul de atac specific hoardelor, occidentalii au reusit suprematia, invingandu-i de fiecare data, batalia cea mai crancena fiind cu germanii la Augsburg, in 955, cand ungurii au fost zdrobiti. De rau augur le-au fost si inclestarile cu bizantinii si bulgarii intre anii 958-968, cand, de asemenea au fost invinsi, ei aflandu-se, cum s-a mai subliniat, la un pas de disparitie, pe cale sa impartaseasca soarta trista a hunilor.
 Misiunea incredintata de papa de a anihila ortodoxia statornicita printre slavi si romani, aflati chiar in jurul lor a fost salvatoare. De acum incursiunile sporadice pentru asigurarea celor trebuincioase unui popor care inca nu-si pusese la punct economia pentru a subzista, au devenit planuri de cucerire, iar lupta sub stindardul papalitatii le-au oferit un nepretuit prilej pentru „largirea patriei”. Nu pentru ca ei n-ar fi incaput in Campia Panoniei, ci pentru ca razboaiele de acest gen erau la moda si constituiau o oportunitate pentru castigarea suprematiei. La acea vreme, ungurii nu puteau fi nici macar un milion de suflete, avandu-se in vedere ca in anul 1000, conform statisticilor, populatia Europei era de numai 42 de milioane, urmand ca dupa o oarecare crestere ea sa fie redusa din nou drastic, in urma ciumei negre. Asa se face ca la 1384, cand populatia continentului a fost de-a dreptul decimata, Europa numara doar de 45 de milioane de suflete.
 Beneficiind de un sistem mai centralizat al puterii si cu o armata cat de cat pusa la punct si mereu pe picior de agresiune n-ar fi fost o problema cucerirea dintr-un foc a unui teritoriu de 360.000 kmp, la cat ajunsese imperiul regatului ungar pe vremea lui Matei Corvin (1458-1490). Aceasta, daca de jur imprejur ungurii n-ar fi intampinat rezistenta puternica, fie din partea romanilor, fie a sarbilor, croatilor, slovacilor, slovenilor etc. Referindu-ne doar la Transilvania, aflata de mult in vizorul lor, inca de pe vremea lui Arpad care, conform cronicii lui Annonymus, ii cere lui Menumorut din pamantul sau, ea n-a putut fi cucerita decat in etape si dupa secole de insistenta. Aceasta, atat datorita faptului ca Ungaria, cu tot sprijinul occidental crestin, nu avea resursele necesare unui atac masiv, cat si faptului ca romanii au opus o rezistenta acerba. Din secolul al XI-lea si pana la sfarsitul celui de al XIII-lea se cunosc trei etape in care a fost cucerita Transilvania. Prima - zona Oradea si Somesului, la sfarsitul secolului al XI-lea, a doua – Centrul Transilvaniei, la mijlocul secolului al XII-lea; ungurii ajungand in tara Barsei si Trei Scaune abia la sfarsitul secolului al XIII-lea. Iata adevaruri care trebuie stiute pentru a nu se crea o aura falsa celor care cred ca pamantul altora este chiar al lor.
 S-a mers incet, cu pasi marunti, cum se spune, cu care, din pacate suntem familiarizati si azi, dar s-a lucrat intens la promovarea de structuri social-administrative noi in toata zona invadata. Cucerirea pe bucatele si etape, fie ca este vorba de Transilvania sau de ceilalti vecini, a permis invadatorilor sa-si consolideze mai bine pozitia in teritoriu, creand premisele pentru pasul urmator. Multe ar fi vrut sa faca ungurii in noile teritorii, inclusiv suprimarea bastinasilor, dar strategia lor si modelele preconizate de organizare a societatii s-au lovit puternic de soliditatea celor existente deja, in fiecare din provinciile ocupate. Se stie, la noi, in Transilvania erau puternice voievodatele si cnezatele, care au putut fi inlocuite doar dupa secole cu preconizatele comitate. Acesta este si motivul pentru care cu toate staruintele Ungaria n-a putut aduce la cotele dorite de ea pentru alipire, nici una din provinciile cucerite si cu atat mai mult Transilvania, si in ciuda vointei sale, ea a trebuit sa-si duca destinul singular prin vreme secole de-a randul, pana la fatidicul pentru ea, 1918, anul marii eliberari. Adica, ea n-a putut transforma, cu toate eforturile si incercarile, uneori duse dincolo de limita umanului, centrul si sud-estul Europei pe care intr-un fel sau altul l-a stapanit, in subsidiar, atata vreme, intr-o tara a ungurilor. Spatiul acesta a ramas mereu un imperiu, chiar daca a fost de mana a doua, constituit dintr-un stat dominant si teritorii ocupate. Mai precis, cu toate eforturile de distrugere a coeziunii, fiecare natiune si-a pastrat personalitatea si identitatea pana la eliberare.
 Daca nici romanii, nici sarbii, nici slovacii si nici ceilalti n-au putut fi anihilati ori maghiarizati, in schimb au fost puternic exploatati, atat ca indivizi cat si ca natiuni. La acest capitol regatul maghiar s-a dovedit de neintrecut. Se pune fireasca intrebare: Cum a fost posibil ca un popor atat de mic sa reuseasca asemenea performante diabolice? Contextul general in care s-a petrecut acest lucru a fost explicat. In particular ungurii s-au folosit in consolidarea cuceririlor de ajutorul razboinicilor secui, avuti la indemana, pe care i-a „implantat” de fiecare data ca populatie tampon dupa cucerirea unui teritoriu, acestia avand un rol important in „cumintirea” localnicilor supusi. Asa se explica prezenta acestora, pentru inceput, in zona Oradea, apoi pe Tarnave si mult mai tarziu, doar pe la sfarsitul secolului al XIII-lea, in tinutul Trei Scaune, unde ii intalnim in numar mai mare si astazi, manifestandu-se ostil fata de noi, asa cum stim cu totii. Au urmat apoi aducerea sasilor, in principal, dar si a ungurilor din Ungaria, a comunitatilor de slovaci, sarbi si croati, cu scopul de a sparge si slabi coeziunea elementului romanesc. Toate aceste implantari au avut darul de a slabi forta de rezistenta autohtona pentru a inlesni dubla exploatare. Istoricii care s-au ocupat de acest aspect nu uita sa aminteasca alaturi de draconica politica de stat, contributia feudalilor la consolidarea sistemului de opresiune maghiar, a grofilor, contilor si baronilor, a intregului sistem represiv, bine pus la punct si care functiona fara cusur. Iata cum caracterizeaza istoricul de etnie romano-maghiara, Francisc Pacurariu, in cartea sa „Romanii si maghiarii de-a lungul veacurilor” acest proces: „Fara indoiala, prima consecinta a expansiunii Regatului Ungariei spre est asupra Transilvaniei a fost decapitarea sociala a populatiei romanesti prin deznationalizarea nobilimii autohtone, ocuparea celei mai mari parti a pamanturilor manoase, distrugerea treptata, in cele mai multe parti a obstilor romanesti si transformarea marii majoritati a populatiei romanesti in iobagi. „A nu se crede ca doar romanilor li s-a intamplat acest lucru, ci si celorlalti ocupati, statul maghiar si feudalii sai fiind apreciati la nivel european ca cei mai crunti asupritori. Au fost atat de cinici incat sanse prea mari de emancipare n-au fost date nici conationalilor propriei etnii, obligati de multe ori sa se alature celorlalti in desele lor revolte impotriva regimului. Iata ce spune acelasi autor despre atitudinea si comportamentul autoritatilor maghiare mai ales dupa acel pact Unio Trium Nationum de la 1437, impotriva romanilor scosi definitiv in afara legii, dar sfidati si astazi de catre urmasii marilor grofi: „Romanii au fost mentinuti intr-o stare intolerabila de asuprire si exploatare cum nu se mai intampla nicaieri in Europa epocii, nici macar in cele supuse inapoiatului feudalism otoman. Iobagii romani au fost incarcati cu atatea sarcini incat omeneste nu li se puteau face fata.” si iata cum continua autorul: „Dieta transilvana stabilise in 1714 4 zile de robota pentru iobagi si 3 zile pentru jeleri, care se bucurau de o situatie mai buna. In calatoria sa prin Transilvania, in 1773, viitorul imparat al Austriei, Iosif al II-lea, avea sa constate ca de fapt, nobilii unguri, dar si unii sasi, ii obligau pe iobagii romani sa munceasca 4 zile pe saptamana cu bratele si 3 zile cu vitele, lor nelasandu-le la dispozitie nici macar ziua de duminica”. Asadar, exploatare la sange. Iata munca si sudoarea cui stau la baza imenselor averi ale fostilor grofi si baroni: castele si mari latifundii pe care astazi, urmasii acestora, le revendica cu nonsalanta, si pe care , noi, din necunoasterea realitatilor istorice sau din alte motive, le retrocedam cu seninatate. Pentru ca prima expropriere n-au facut-o romanii, nici cu prilejul reformei agrare de dupa 1918 si nici comunistii dupa 1944, ci cei care ne-au invadat pamanturile, in intervalul dintre secolele XI-XIII, si ulterior, si care s-a finalizat dur, dupa cum mentioneaza sursele istoriei, cu: „decapitarea sociala a populatiei romanesti, prin deznationalizarea nobilimii autohtone, prin ocuparea celei mai mari parti a pamanturilor manoase, prin distrugerea obstilor romanesti si transformarea marii majoritati a populatiei romanesti in iobagi”. In consecinta, daca este vorba de dat si de primit, cel care trebuie sa dea este fara indoiala statul maghiar, la care trebuie alaturate nemasurate scuze pentru enormele suferinte aduse romanilor, in diferitele etape ale istoriei comune.
Ioan Cismas,
Jurnalist, Scriitor
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page