Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Falsificarea istoriei României continua

Pentru o buna parte dintre romani, 25 octombrie reprezinta Ziua Armatei, respectiv momentul in care, in octombrie 1944, printr-o exemplara putere de sacrificiu si daruire pentru cauza nationala, Armata Romana a reusit eliberarea orasului Carei de sub ocupatia straina, adica a ultimei palme de pamant romanesc cotropit de armatele hitleristo – horthyste.

Adevarul este, insa, altul. Evenimentul s-a petrecut, de fapt, in cursul zilei de 24 octombrie 1944. Deoarece a doua zi, respectiv in 25 octombrie, era ziua de nastere a lui Mihai I de Hohenzollern, care, dupa ce scapase de maresalul Ion ANTONESCU, adevaratul sef al statului, predandu-l rusilor contra rusinoasei medalii „Victoria”, ajunsese, in sfarsit, sef al statului roman, desi, la abandonarea in pripa a tronului, in septembrie 1940, de catre Carol al II-lea, acesta incredintase functia de sef al statului nu lui Mihai, ci lui Ion ANTONESCU. Motivele diabolicului monarh le reprezinta, intre altele, intentia sa clara de a reveni la putere la o alta data, ulterioara, cand conditiile politic si diplomatice ar fi permis-o, neincrederea sa in capacitatea intelectuala a lui Mihai de a conduce tara, mai ales acum, in contextul extrem de tensionat in care el o abandona si nu in ultimul rand faptul ca, in realitate, Carol al II-lea nu-l considera pe Mihai drept fiu al sau legitim, confirmand astfel, indirect, o serie de afirmatii potrivit carora Mihai I era rodul raporturilor intime intretinute de mama sa Printesa Elena Sitta a Greciei cu ofiterul grec ce o slujea in calitate de aghiotant si care a insotit-o pe aceasta la Bucuresti.

Amanarea declararii ca zi a eliberarii teritoriului romanesc cotropit de armatele straine, nu era un lucru singular. La fel se procedase si in 1877, cand, spre a coincide cu ziua de nastere a lui Carol I, la 10 mai, s-a amanat si modificat data declararii independentei de stat a Romaniei din 9 mai, data reala. Ofiterii armatei romane au fost obligati de catre unele din autoritatile militare ale vremii sa achieseze la falsificarea istoriei spre a fi pe placul celui care spera ca in felul acesta sa faca oarecum uitat odiosul moment al tradarii generalului Ion ANTONESCU adevaratul salvator al poporului roman. Dealtfel, evolutia ulterioara in fruntea statului a lui Mihai I a continuat sa fie la fel de lamentabila, reusind sa transforme Romania intr-o colonie de tip sovietic si condamnandu-i pe romani la aproape 50 de ani de drame inimaginabile in gulagul comunist. Chiar daca acest lucru displace enorm celor interesati in ascunderea adevarului, intreaga asa-zisa domnie a lui Mihai I a reprezentat unul dintre cele mai dureroase momente din istoria poporului roman.

Asa cum am mai avut ocazia sa arat, Mihai I nu a fost niciodata rege de drept al romanilor. Reamintim, in acest sens, ca, la moartea regelui Ferdinand I, in 1927, printul Carol renuntase deja la calitatea sa de mostenitor al tronului, preferand demnitatii regale, nurii amantei sale, Elena LUPESCU, Wolf alaturi de care, dupa ce-si abandonase sotia si isi neglijase raspunderea de parinte, traia in concubinaj la Paris.

Prin urmare, autoritatile vremii au decis ca tronul sa revina lui Mihai I care, fiind minor, urma sa fie ajutat de o regenta.

In 1930, raspunzand solicitarilor insistente ale reprezentantilor unor partide politice, Carol al II-lea revine asupra deciziei sale initiale si se intoarce in tara, fiind proclamat rege prin hotararea Parlamentului tarii. In acel moment, insa, Carol al II-lea impune Parlamentului sa adopte cateva masuri legislative prin care sa fie anulate legile adoptate la 4 ianuarie 1926 (inclusiv numirea in fruntea statului a propriului sau fiu), iar lui Mihai I, drept compensare, sa i se acorde titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. Asadar, parlamentul Romaniei nu i-a recunoscut niciodata lui Mihai I, de vreme ce a fost anulata legea din 1926, decat calitatea de Mare Voievod de Alba Iulia, aceasta pentru ca, lucru stiut, dar evitat de sustinatorii lui Mihai I, in 1940 el nu a fost numit de Carol drept succesor al sau la tron, iar titlul de sef al statului i-a fost incredintat generalului Ion ANTONESCU.

De asemenea, potrivit practicilor atunci in vigoare, calitatea de monarh, deci de sef al statului ar fi trebuit sa-i fie atribuita lui Mihai I printr-o hotarare a Parlamentului Romaniei, lucru care nu s-a intamplat nici atunci si nici alta data in intervalul 1940-1944, nici chiar dupa lovitura de stat de la 23 august realizta prin implicarea si cu cocursul lui nemijlocit. Asadar, in realitate, Mihai I a fost doar rege de drept divin al Romaniei, titlu care nu i-a fost niciodata recunoscut prin lege de Parlamentul acestei tari.

Prin urmare, consideram ridicola si nejustificata pretentia acestuia si a acolitilor sai de astazi de a se folosi apelativul de Regele Mihai la adresa sa. Nu trebuie uitat nici faptul ca, prin decizia unor institutii vest-europene, lui Carol Mircea LAMBRINO, rezultat din casatoria dintre Carol al II-lea cu Zizi LAMBRINO, i s-a recunoscut calitatea de fiu al lui Carol al II-lea, implicit pe cea de primul nascut al acestei familii, de unde rezulta, automat, ca autenticul mostenitor al tronului Romaniei este Carol Mircea LAMBRINO si nicidecum Mihai I.

Personal deplang atitudinea slugarnica a autoritatilor post-decembriste, care, dupa un spectacol de proasta calitatede refuzare a intoarcerii lui Mihai in tara, s-au grabit sa admita revenirea lui si restituirea, fara temei sub vreun minim discernamant, a unei impresionante averi, de cele mai multe ori, prin incalcarea legii si prin producerea de nenumarate abuzuri semnalate palid de unele publicatii, care nu s-au lasat total aservite tendintelor de reactivare a cultului personalitatii acestui personaj cu foarte multe pacate fata de istoria acestui popor. Cele mai grave ni se par, desigur, cele care subliniaza atitudinea sa favorabila guvernarii legionare, in memoria arhivelor gasindu-se, inca, destul de multe dovezi de participare a sa si a mamei sale la manifestarile initiate si organizate de guvernul de extrema dreapta in 1940-1941, la care Mihai I si uneori chiar si mama sa, fosta regina Elena, nu se dadeau inapoi nici de la a folosi salutul legionar.

Nu-mi aduc aminte ca, macar o singura data, recunoscand barbateste greselile facute fata de poporul roman in ansamblul sau sau fata de unele din nationalitatile conlocuitoare, Mihai I sa merite azi intelegere fata de erorile si lasitatile de care a dat dovada.

Ceea ce ma surprinde si imi este greu sa inteleg este de ce conducatorii Armatei Rosii, direct implicate in operatiunile militare indreptate impotriva trupelor fascisto – horthyste de ocupatie, au tolerat falsificarea istoriei in sensul de a amana cu o zi data reala la care fusese eliberat teritoriul romanesc.

Poate ca prin aceasta decizie a lor, aliatii sovietici ai lui Mihai I au vrut sa-l rasplateasca intr-un fel pentru sacrificarea lui Ion ANTONESCU, predat de el cu sange rece si fara mustrari de constiinta spre a fi ucis de catre calaii sovietici. Cred ca macar acum, la 66 de ani de la acest eveniment emotionant al eroismului militarilor romani, avem dreptul sa rostim adevarul, precizand ca, in realitate, ultima palma de pamant romanesc a fost eliberat la 24 octombrie 1944 si nu la 25 octombrie, asa cum au falsificat istoria cei care ii cautau cu orice pret merite nejustificate lui Mihai I de Hohenzollern, Mare Voievod de Alba Iulia, dar niciodata rege legitim al acestei tari.

Sunt convins ca foarte multi fosti UTC-isti, deveniti peste noapte regalisti infocati, agresivi, fanatici si periculosi prin fanatismul lor, nu vor fi capabili sa accepte acest adevar si vor insista pe perpetuarea neadevarului si minciunii, doar spre a face pe placul lui Mihai I. Cred, insa, ca, odata si odata, romanii isi vor recastiga dreptul de a-si cunoaste cum se cuvine istoria, de a-si cinsti adevaratii eroi si de a elimina minciuna, falsul si exagerarea inclusiv in legatura cu aspectele pe care le semnalam aici.

Dr. Dan BRUDASCU

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page