Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Cezarina ADAMESCU POEMELE SURGHIUNULUI SUFLETESC

Cezarina ADAMESCU

 
Virgil Ciuca
Aduceti Basarabia acasa
Fundatia-Editura Scrisul Romanesc
Craiova, 2016


Scriitor roman din Diaspora americana, Virgil Ciuca s-a impus in literatura prin spiritul sau combatant, prin lupta neobosita cu sine si cu ceilalti. Vocea lui este un vuiet necontenit, care tulbura, constientizeaza, scoate din tatani, atentioneaza, ameninta, indeamna, este asurzitoare ca un tunet, facandu-se astfel auzita. Nu mi-a fost dat sa citesc un poet mai vehement decat Virgil Ciuca, trimis sa vesteasca prabusirea unei lumi in declin, a unui „veac ipocrit”. El are curajul unui proroc veterotestamentar, proferand anateme impotriva nedreptatilor sociale. Glasul sau de stentor se aude si de peste ocean, catre romanii de pretutindeni, chemandu-i, cand la judecata, cand cu arma in mana, la apararea fruntariilor.

In cele sase volume anterioare ale sale, intitulate semnificativ: „Blestem strabun”, Editura SemnE, 2007; „Versete dumnezeiesti”, Editura SemnE, 2008; „Pierdut in lume”, aceeasi editura 2010; „Chemarea la judecata”, Editura SemnE, 2012; „Condamnarea”, Editura SemnE, 2013; „Executia”, Editura SemnE, 2014, glasul sau tunator, indeamna la trezire, la actiune, la lupta, la scuturarea de prejudecatile veacului, la cautarea adevarului si a dreptatii sociale. Pare ca nimic si nimeni nu-l poate opri sa-si declame nemultumirile.

Un destin singular, scufundat intr-un destin colectiv.

Imaginea acestui poet nonconformist este dubla, ca intr-o oglinda cu doua fete, aceea a unui om drept, corect, demn, care cauta adevarul, demasca minciuna si coruptia si lupta impotriva lor si imaginea unui autor care se foloseste de cuvant, de acest mod de exprimare lirica, pentru a-si revarsa sentimentele potrivnice si a-si demasca dusmanii.
Poetul, adeseori intocmeste rechizitorii cu intrebari retorice, adresate puternicilor zilei, nu lasa nimic neanalizat, nepurificat.

Tilul cartii este revelator pentru dorinta de Unire a romanilor sub vechile ei granite: „Aduceti Basarabia acasa”. De asemenea si desenul de pe coperta – harta Romaniei Mari, este un convingator indemn la Unirea tuturor romanilor.

Cartea este dedicata „Generatiei care va avea curajul si dorinta de a se sacrifica pentru reintregirea pamantului si a neamului romanesc”, o dedicatie impersonala care se adreseaza celor din viitor. Si aici trebuie specificat ca autorul considera ca pana acum, generatiile nu s-au invrednicit de acest maret gest patriotic.

Poezia care deschide volumul nu putea fi alta decat cea care da titlul cartii. Stilul interactiv al poetului il apropie de cei carora li se adreseaza direct, in cuvinte emotionante, de trezire a constiintei romanilor. Motivatia poetului este ca Basarabia „este plai cu suflet romanesc”. Iata: un plai cu suflet, nu numai cu forme geografice frumoase, dar si cu oameni frumosi sufleteste. Dar si pentru ca Basarabia este „Pamant strabun din zestrea dacilor”. In acelasi ton este scrisa si poezia „La multi ani, Limba Romana!” Aici tara este numita „Mama Romania” si zana iar poporul este „Bravul meu popor!” Cuvinte dure, vehemente foloseste poetul impotriva vanzatorilor de neam asupra carora el invoca blestemul. Cele mai frecvente cuvinte sunt: ciocoiul, „tiranii/ crescuti in ritul dracesc”; clanul grotesc, ipocriti, „sarlatanii tradatori de tara”, „criminale eresuri” – dar si „avalansa de himere” si „inefabile chemari”. In legatura cu acestia, poetul se exprima fara mila: „Multi criticam pe strada si pe „post”/ Pe sarlatanii tradatori de tara/Dar ii votam tacuti si fara rost/ Pe veneticii impusi din afara...” (Lamentari).

I-atata obida, atata revolta in glasul poetului protestatar! Dar putini mai sunt poetii din ziua de azi care au curajul acesta de a striga adevarul. Impotriva tuturor acestora poetul este necrutator si merge pana la masuri extreme: „Tara n-are aparare/ Granitele sunt burete/ Armatele mercenare/ Se desfata-n cabarete// Sperjuri, hoti si farisei/ De popor si-au batut joc/ Cum suntem nascuti din zei/ Pentru Zeus le dam foc” (Pentru Zeus). Si totusi in aceasta lume plina de cei de mai sus, poetul isi traieste nostalgiile firesti legate de trecerea timpului si mai mult, recheama poezia: „Nu-i prea tarziu sa-ti retraiesti trecutul/ Nu-i prea tarziu sa re-nviezi placeri/ Poate curand vei regasi sarutul/ Pierdut pe un peron de nicaieri// Nu cauta fantome in oglinda/ Nici amintiri din vremuri de cosmar/ Lasa senzatii care te colinda/ S-adauge surasului nectar// Alearga sa vezi codri de arama/ Pe dealuri de iubire si de dor/ Asculta-ti simturile care cheama/ Sa reaprinzi taciunii de amor// Chiar de-i sadi fire de fericire/ Fie in piatra sau pamant arid/ Vei intui – cuprinsa de uimire/ Ca dragostea nu-i sentiment sordid// Nu contempla fantome in oglinda/ Priveste-n zbor de pasare maiastra/ Lasa iubitul tau sa te surprinda/ Cu serenadele de la fereastra” (Nu-i prea tarziu). De aici rezulta ca pentru poet, dragostea e un sentiment sacru si nu-si permite sa glumeasca pe seama ei.

Tara e „pamantescul rai” populat de iubire, tandrete, dorinte, fericire, cu totul altceva decat imprecatiile din unele poezii: „De admirat trairea in iubire/ Prin sufletele care-o definesc/ Oda de slava intru fericire/ Chemarii din destinul omenesc// Dorintele se mistuie-mpreuna/ Esarfele de raze de pe plai/ Vor impleti trairilor cununa/ Sa preamareasca pamantescul rai// Sublima daruire cu tandrete/ Reverbereaza-n clipocit de rau/ Luceferii dau stelelor binete/ Cand sunt culese spicele de grau// De amirat iubirea fara stavili/ Pe un pamant pierdut in infinit/ De admirat gandirea fara pravili/ Ce-nfrunta secolul dezlantuit”. (De admirat).

In viziunea lui Virgil Ciuca, lumea este iadul, care „se hraneste cu toteme”, condusa de „imbecilii generali” si de sarlatani care „Au vandut brazde de ogor”, pe cata vreme „Destinele nu sfarsesc singulare,/ Caci au ecou in hau de framantari/ Cat soarele pe ceruri mai rasare/ Ne amagim cu false dezmierdari.” (N-am sa rechem). Gandurile sunt „cu blesteme” si „Greu vor strajui oftatul/ Adunate-n anateme/ Ne hranesc apostolatul” (De-ai sa-mi furi) – spune poetul silit sa traiasca in aceasta lume plina de contradictii, invadata de „straine hoarde”, in care „din adancuri ne pandesc rechinii” si care produce in om, confuzie, teama, anxietate, „Cand Terra-i controlata de smintiti” (De va jucati). In aceasta situatie, „Popoarele de bogatii furate” – „Acuza prin blestem apoteotic/ Guvernele de crime vinovate” (Daciei nepieritoare). Poetul ii incrimineaza pe acei a caror credinta e „doar praf si vorbe goale” (Unui confrate). De asemenea, el este necrutator cu acei care se complac in ruga desi continua sa faca pacate, inchinandu-se la sfinti, in timp ce au uitat „de glie si parinti”, „Cu gandul la pomeni si decoratii”. Aceasta este o credinta fariseica si nu foloseste la nimic. (Unui confrate).

Cand ostenit de-atata razvratire, poetul cauta o zare de lumina, el face apel la „Aparatorii de cetate” – sa salveze ce a mai ramas si sa nu se lase umiliti si ingenuncheati de puteri straine. In aceasta poezie glasul poetului este mahnit peste masura: „Cu teorii despre democratie/ Ne-au fost impuse legi umilitoare/ Ingenuncheati sub jug si silnicie/ Ne-au sufocat ginte minoritare// Secatuita tara se destrama/ Finantele-s pe mana de borfasi/ Presedintia – permanenta drama/ Senatul tarii – pentru arendasi// Se construiesc secrete catacombe/ Ataca corbii cerul Romaniei/ Si croncanesc ca Tara sa sucombe/ Platim cu viata drumul saraciei// Ne injosesc minoritati pagane/ Modificand versete din scriptura/ Ne-au interzis „Desteapta-te, romane!”/ Tehno-guvernul e o agentura// (*)// La asfintit cand ceasul mortii bate/ Pornesc torentele din varf de munte/ Si strang Aparatorii de Cetate/ Sa lupte cu puterile oculte”. Aceasta este o poezie concludenta, emblematica pentru pozitia de patriot a poetului si este scrisa recent, din Bucuresti, in 3 iunie 2016.

Poemul demonstreaza ca Virgil Ciuca, desi locuieste in strainatate, nu e strain de nici un eveniment petrecut in tara, spre deosebire de unii care pleaca si nici nu se mai uita in urma. Iata dovada, in viziunea poetului Virgil Ciuca, a acelora care uita de unde au plecat: „Ati dat cu pietre si cu vorbe grele/ De-ati zguduit infernul din tatani/ Ati tulburat si apele din stele/ Si-ati otravit izvoare din fantani// Va inchinati, o, ce nesabuinta!/ La venetici si tradatori de tara/ V-ati departat de glie si stiinta/ Si-ati pangarit speranta milenara// Omagiati filozofii nebune/ Amanetand schelete din morminte/ Nesocotiti preceptele strabune/ Nepasatori la port si juraminte -// Zadarnic invocati divinitatea/ Nu mai doiniti de dor printre straini/ Ati obosit sa protejati dreptatea/ Si nu mai vreti sa va numiti romani!// Ati dat cu pietre si cu vorbe grele/ De-ati tulburat si apele-nghetate/ Impaunati cu titluri de lichele/ Ati tradat tara, grai si libertate!” (Ati dat cu pietre). O dovada a acestui fapt remarcabil este ca Virgil Ciuca scrie cuvantul tara, totdeauna cu majuscula, numind-o Mama, zana si Cetate, Neamul strabun caruia i se inchina, gasindu-le acestora, atributele cele mai frumoase si emotionante.

Dovada ca spune adevarul si ca acest adevar il doare nespus, este faptul ca autorul nu se fereste, nu ii este frica de nimeni, demasca raul de la radacina la varf si nu iarta pe cei ce aduc prejudicii de orice fel, tarii si neamului sau. Din aceasta pricina, poetul este un incomod, ca si profetii veterotestamentari, care adeseori erau pedepsiti si chiar omorati pentru ceea ce proroceau si pentru ca strigau adevarul in fata si regelui si conducatorilor acelor neamuri. Sa ne gandim numai la Isaia, la Zaharia, la Osea, Amos, dar si la Ioan Botezatorul care sta la crucea celor doua Testamente si care, pentru curajul sau de a striga lumii adevarul despre Irod, a fost decapitat, la cererea Irodiadei.

Ceea ce se remarca la acest autor este o buna cunoastere a istoriei, a culturii si civilizatiei romanesti, adusa la zi, desi autorul locuieste departe de tara de cateva zeci de ani. Patriotismul sau pentru neamul romanesc si pentru limba materna, este destul de pregnant, de vreme ce il doare orice lucru care se intampla aici. Autorul n-a pierdut legatura cu tara, el revine in fiecare an, se informeaza cu tot ce se intampla si nu-i este indiferenta nici o miscare petrecuta aici. Din acest punct de vedere, versurile lui sunt un fel de seismograf, inregistrand miscarile telurice ale politicii, economiei, culturii, problemelor sociale. Romanul Virgil Ciuca, nu numai ca sta de veghe la fruntarii, dar se implica afectiv si efectiv in tot ce se numeste tara si neam.

E adevarat ca multi nemultumiti sunt in tara dar foarte putini au curajul de a striga adevarul, asa cum o face Virgil Ciuca. Acest lucru i-a atras, nu o data consecinte si necazuri. Dar, fiind o fire revolutionara, n-a pregetat sa-si sustina punctul de vedere in fata lumii. De aceea spune cu naduf: „In neagra adversitate/ Infrunt capete de hidra”. (Gand de primavara). De multe ori, poetul isi acorda un ragaz din revolta de care este cuprins si atunci e napadit de suave flori, de nescrise vise, de ape imaginare, buchete de narcise, tarmuri primitoare, de imagini tandre, ireale, armate de ondine, de crangurile milenare unde se adapa „caii poeziei”. Toate acestea chemate de nicaieri, in poezia „Suave flori”.

Pentru Virgil Ciuca, acesta e un „veac aberant” unde „Incerci temator sa traiesti/Si-aduni amintiri de prin oaze/ Cladindu-ti castele ceresti” (Ma mir). Daca ai rabdarea si bunavointa sa citesti pana la capat, dincolo de revolta si mania sfanta care-l cuprind pe poet de cate ori vorbeste despre cei care fac rau tarii si neamului sau, descoperi un om romantic, visator, nostalgic, sensibil, iubitor de frumos si dedicat cu totul Poeziei pe care o slujeste cu credinta. Un om pe care, pana si vorbele-l dor, si isi cladeste „castele ceresti” (Ma mir).

Iata si Crezul poetic al autorului: „Nu m-am rugat, nici n-am cersit credintei/ Respectul il sadesc, nu il impun/ Nu ma aplec sub jugul umilintei/ Eu ma inchin doar Neamului strabun// Nu am visat la rauri de lumina/ De raza lor se iroseste-n van/ M-am ridicat incrancenat din tina/ De-am fost lovit de Marele Divan// Am infruntat si bezna, si teroarea/ Sperante am avut numai in Eu/ Am refuzat uitarea si iertarea/ Ordin de front proscrisului ateu// Singuratatea mi-a ramas pustie/ Cand uneori tacerile vibrau/ Vedeam in neguri viata cum invie/ Si trambitele mortii cum mureau// Eu urmaream comete calatoare/ Si-n universuri stele scanteiau/ Din haos se nascuse un alt soare/ Cand fara margini jubilau” (Neamului strabun). Fior si reverb simti cand vorbesti despre tara si neam, dar si cand citesti versuri care iti spinteca sufletul de dor si de jind.

Adeseori, poetul strecoara meditatii filozofice de tip aforistic, care pot fi insusite ca atare. Ex. „Un popor are renume cand respecta inteleptii”; s.a. Nu o data, autorul invoca „Ziua Judecatii” pentru acei tradatori si jefuitori de tara: „Nu le pasa daca tara a ajuns o colonie/ Pentru ei „patria-mama” e o vorba pe hartie/ S-au impaunat cu titluri, fac avere prin tradare/ Viitorul le rezerva ani in ocnele de sare// (...)// Vine ziua judecatii si-i vom condamna la moarte -/ Ne-au vandut fara rusine impostorii fara carte” (Judecata scurtei vesnicii).

Spirit combativ, nelinistit si vehement, Virgil Ciuca nu se dezice in poemele sale, ci infatiseaza adevarul in oglinda sufletului sau, ceea ce face sa fie uneori contestat de confratii contemporani. Dar, poetii blanzi nu prea au loc intr-o lume tulburata si rasturnata. In spirit minulescian, poezia „Ecou romantei „Catre nime” – autorul isi declina personalitatea intr-un vers: „Dar eu raman soldat pe bastioane”delimitandu-si Crezul artistic: „Nu deslusesc cum de plutesc fantasme/ Cum nici de-i vis ori doar ignor realul/ Nu am crezut si nici nu cred in basme/ Desi-i cu fiere, imi golesc paharul!”

Si in poezia „Picaturi de viata” autorul isi manifesta aderarea la crezul unionist si spiritul militant care il anima in vers: „Picaturi din apa vie/ Inima unui torent/ Visam Marea Romanie/ Pe stravechiul continent// Picaturi de apa vie/ Suntem fluviu in prezent/ Iar Unita Romanie/ Ni-i supremul argument// Impotriva iobagiei/ Luptam fara armanent/ Intregirea Romaniei/ N-o cersim in Occident// Suntem picurii de ploaie/ Adunati pentru Unire/ Cum vrem pace, nu razboaie/ Cerem tarii re-ntregire” – Ideea care strabate acest poem-manifest este transformarea acestor picaturi intr-un ocean: „Suntem picurii de viata/ Preludiu de uragan/ Alungand norii de ceata/ Vom redeveni ocean” (Picaturi de viata).

Si nu o data, in ton autoironic, autorul persifleaza moartea, luandu-se la tranta cu ea: „Nu astept caderea noptii/ Cand bat cliopotele-n dunga/ Imi urmez cararea sortii/ Rabdator, caci viata-i lunga// Salvand moartea de la moarte/ La rascruce de milenii/ Geamurile vieii sparte/ M-au ferit sa am vedenii// Salut, onorata moarte/ Mergi ferice, sanatoasa/ Eu mai am de scris o carte/ Pana sa-ti slujesc la coasa.// Salve, onorata moarte/ Cand popoarele se-nfrunta/ Pentru bruma de dreptate/ Eu sunt pregatit de lupta!”(Salut, onorata moarte!)

Autorul, cu alte cuvinte, se imprieteneste cu moartea, o onoreaza, o respecta, in mod paradoxal, chiar o salveaza de la moarte si-i promite, ca daca o sa aiba rabdare o sa-i slujeasca si la coasa. In acelasi timp ii declara in fata ca e pregatit de lupta si nu se lasa usor infrant. E o lupta, in viziunea autorului, fair-play, sportiva, de pe pozitii egale. Ridicarea omului in rang de demnitate, de adversar al mortii, este notabila. Ideea care strabate acest poem este ca Poezia, creatia transcende pana si moartea. Un gest patriotic al unui roman plecat de zeci de ani in strainatate: el revine ori de cate ori simte ca tara ii cere ajutorul, revine si lupta cu toate fortele, pe baricade sa-si apere Cetatea: „Multi cred ca-i absurditate/ Sa revii cand arde glia/ Aparatori de cetate/ Ca ostas de Romania// Revin, onorata tara/ Fara pic de ezitare/ Am trait prea mult afara/ Sunt satul de deportare”. In aceasta poezie razbate spiritul de luptator al poetului.

Ca o caracteristica a poetului Virgil Ciuca este usurinta in versificare, versul clasic de 11 silabe, (endecasilabic), cu o rima incrucisata, mijloace artistice obisnuite: metafora, epitet, comparatie, personificare, autorul stapanind foarte bine regulile de teorie a versificatiei. Poemele au in general 5-6 strofe. Eufonia este fara cusur. Drumul vietii sale, parcurs pana in prezent, poate fi rezumat astfel: „Am inotat in ape de oceane/ Ce se lovesc de tarmuri fara nume/ Cetati la malurile riverane/ Le deslusesc din apele in spume// Lovit ades de nemiloase valuri/ Am reusit sa scap de uragane/ In nopti senine meditez pe maluri/ Cand iti compun poemele profane” (Spre astre).

Elementul politic, in special cel istoric, este predominant.Totodata, autorul se considera „cavaler din veacul efemer”, in poemul: „Hohotul tacerii”: „Tacerile ce-ades ma inconjoara/ Cu asteptari ce nu primesc raspuns/ Imi sparg timpanele! Raza solara/ A-ncremenit in spatiul nepatruns// (...)// La poarta unei inimi zabrelite/ Eu, cavaler din veacul efemer,/ Tinteam sageti din ganduri nalucite/ Inchise in poemul mesager”. Emotionanta este si poezia „Dor de emigrant” in care, cu o sinceritate dezarmanta, autorul isi asterne gandurile si sentimentele fata de tara de unde a plecat. Poezia este scrisa in ritm de doina de alean. Remarcabila ideea: „Doru-i rupt din demnitate/ Dor pentru eternitate” (Dor de emigrant).

Comparativ insa cu volumele precedente, in acest cel mai recent volum al sau, tonul lui Virgil Ciuca este mai bland, mai plin de intelegere si ingaduinta, mai nostalgic si cu mult mai intelept. Ceea ce nu poate fi decat salutar. Altfel, asa cum spune Virgil Ciuca, „Pavandu-si calea catre rastignire/ In vremuri macinate de orgolii,/ Cu strigate-n desert, fara oprire,/ Pe drumuri strajuite de magnolii” (Perceptie). Ceea ce e remarcabil la acest autor este atitudinea hotarata, vointa de a nu abdica de la principiile sale, spiritul justitiar, caracterul ferm si o anume directete in exprimare. El nu se teme sa spuna lucrurilor pe nume, oricate consecinte ar presupune aceasta. Aceste calitati sunt preferabile in poezie, decat ambiguitatile si bajbaielile unor confrati de condei care cauta si nu stiu ce vor, imprumuta stiluri care nu le sunt proprii si nu iau poezia in serios, asa cum ar trebui sa faca orice creator, ca mesager al Cetatii, ca trimis sa strige adevarul.

In toate poemele respira un sentiment patriotic eminent si crud: „Am revenit din departari bizare -/ Te-am regasit frumoasa, dar mahnita/ Cum soarele doar din „Apus” rasare/ Tu ai ajuns o biata urgisita// Privesti tacuta la migratii sumbre/ Strajerii tai au adormit in front/ Pe cerul tau au navalit din umbre/ Armatele unui imperiu tont// Am revenit sa mai ascult o data/ Legendele despre vitejii daci/ Acum avem o jalnica armata/ Care-a tradat si tara si carmaci// Am revenit din lunga pribegie/ Sperand s-apuc si ziua Re-ntregirii/ Dac’adoptam si crez si strategie/ Sa fim prin veacuri fii ai nemuririi” (Am revenit).

Intr-o incercare reusita de sonet, poetul isi exprima cautarile de-o viata: „Am cautat cu multa pietate/ Cuvinte de amor si voluptate/ Am indraznit si ti-am trimis legate/ Poemele pe foi catifelate// Am cautat prin versurile nude/ Cetatea unde gandul te ascunde/ Vroiam s-asculti poeme sa-ti aline/ Tacerile cand n-ai zilele senine// Am cautat sa aflu de-o cetate/ Cu usi si porti inchise cu lacate/ Unde te tine Zana sa mai scrii/ Povesti cu feti frumosi penru copii// Te-am cautat din zori la asfintit/ Te-am cautat, dar nu te-am mai gasit...” (Am cautat). Cel mai ades, in poezia lui Virgil Ciuca, razbate cuvantul Dor, aproape in fiecare poem. Dorul si nostalgia intoarcerii il definesc pe deplin pe acest autor in deplina putere a creatiei, care a ramas demn si vertical, in pofida tuturor incercarilor vietii.
---------------------------------
Cezarina ADAMESCU
13 Undrea, 2016
Galati    


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page