Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

POVESTIND POEZIA ; UN CIOB DE INIMA PE RUGUL DE LINISTE

 

Mariana Cristescu, CONVERSATIE DE SEARA, Editura Nico, Targu-Mures, 2006.

 

De ce poetii obisnuiesc sa se adune, sa se numere si sa se imparta-inmultindu-se astfel, la ceas de taina, in jurul Vetrei, vechi ori noua, depanand cu osebire in serile lungi, pluvioase, istorisiri de neam, populate cu eroi legendari care s-au petrecut demult de pe aceste meleaguri, stransi in chingile suspinului care numai acasa isi gaseste ogoiul?

Cu inima un ciob de vitral sortit rugului,  ei urca’naltul fumegand al Crucii, s-aduca arderi de tot Iubirii. Fara popas urca spre Lumina tot mai aproape. Inima poetului incendiaza poemul-lumina, afirma Mariana Cristescu. Pesemne, stie ceva, poate a auzit in somn „cantecul trecerii de pe urma” al lebedei – in rosul amurg. Drum lung, cum sa deslusesti aproapele din departe?

Si cu ce inima, de vreme ce ea a ars – nu de tot – pe rugul acesta de liniste?

Lacrimile prea mari ale cerului prefac in patinoar covorul de frunze-nrosite... Plang povestile, plang caii si cainii iar copiii vin sa le stearga obrazul cu petale de crin. Sau poate ingerii? Tot una-i. Langa Vatra e cald si moleseala te cotropeste incet, pe nesimtite. Cand s-a intunecat? Naluci verticale parca-si iau zborul spre nemarginire. Nu le opresti, nu le chemi.

Adie un duh de-nserare venind de pe creste.

In bazarul pastrat cu sfintenie dindaratul privirii, gasesti: o metopa, obsesii, relicve, oglinzi, un lamai inflorit, petale de mar cu miros de sare.

Clovnii de ceara au evadat din Eden si s-au ascuns intr-o natura moarta jefuita de mere.

Univers fabulos, populat de himere, de arhechini albastri, de „maci sangerii” ce „sfasie albul zapezii”, de stele de mare febrile, inlantuite in piatra, de miini cautatoare-n abisuri ostile. In oglinzi fermecate, ursitoarele chicotesc.

E lumea pe care ne-o ofera poeta, scriitoarea, jurnalista Mariana Cristescu, intr-o seara de taina, cu inima – amfora cazand precum o relicva, in cenusa diminetii.

E firul freatic de apa strabatand intunericul, asa cum cantecul lui Orpheu strabate mileniile.

Nasterea e un miracol anevoie de infaptuit. E nevoie de lacrima de argint, de ochiul intors al luntrasului, de cochilia unde se alcatuie – ca din lut – alt melc, alti ochi de argint, alte lacrimi... Poezia-i o taina care atinge toate cele cinci simturi. Nu te feri, omule. Nu pune zavoare usilor intredeschise. Oricum, te ajunge din urma. Trebuie sa te invalui doar, in vesmantul castitatii pentru ca nasterea sa-ti fie usoara. Adumbrit de Duh e doar trupul feciorelnic. Lasa-te prins. Esti in crestere. Asculta-ti adincurile. Aidoma unei pietre pretioase ti-e inima.

          „Din adanc, / aurul sevei urca tacut, / sfredelind / irisul / ochiului biblic./ Batrana capra, / Amaltheea, / sopteste multumita: / „Din lapte s-a’ntrupat / Lumina!” (Lamai inflorit).

Si versul tau devine „lut cantator”  si aripa de-otel / in vibrare,/

in dulce sunet de clavir”.

Si se preface in „cantecul cerbilor de argint / rascolind perlurii adancuri de mare”.

Fara de veste asisti neputincios la moartea anilor de la facerea lumii incoace. Ii dai foc numelui tau cu o lumanare sfintita. Te rupi de iluzii dar Iluzia staruie „sub marul acela albastru” unde „florile lui ne-au cuminecat si miruit”.

In zadar. Poetii raman rastigniti „pe aripi de flutur” cu iluziile lor incrustate pe scoarta. Si cicatricea din suflet infloreste fara-de-lege de cate ori privesti semnul sarpelui incrustat pe un san. E stigmat? E doar urma de cioc de vultur? Esti tu rastignit pe o stanca pentru vina de a fi furat focul sacru, cel fara cenusa? E sangele poetului „lumina/ din curcubeu?”  Cine stie?      

Mai curand, „Repetabila durere”:Iubirea - / a tasnit din amurguri cocor, / beat de speranta / si ars, / in cadere, / la fiece zbor”.

Te dumiresti, abia cand „A sare miroase petala de mar”, atunci cand, cuminecat, primenit, intri in mare, „Zdrobesti cu piciorul sidefuri de perle / mosite de sarpe / in sapte-necate ulcioare”.

Cine sa strige fruct interzis?

Poeta scrie cu sangele sau obrindit un poem pe albastrul de zare:

          „A sare miroase petala de mar, / pana si-agrafa de aur / din negrul meu par / respira, in noapte, / catrene. / Sirene iti bantuie visul, / chemari si blesteme vuiesc / in abisul din geana-ti albastra, / pasari de foc triluie, aiuritor, / in fereastra. / Manzul cel alb necheaza a drum, / in vatra plesnita a iernii, acum, / intreg a ramas doar pocalul / cu urma subtire a buzei de scrum./ O, de-ar veni ploaia cuminte, / sa spele de rele, / descantec de iele, / fruntea-ti inalta, / fierbinte...”

Cantecul ei invaluitor iti infasoara grumajii. Dovada ca: „Luptatorul acela, / rastignit / si inlantuit, / inca nu a murit. / S-a frant putin numai inima-i mare - / ospat princiar pentru / cersetorii de zdrente / din stele / ne-cazatoare”.

Ai grija luptatorule,/ nu-ti pierde ochiul!” – spunea si Batranul cel Vesnicul Tanar – Nichita.

La poalele stancii, „Toamna in deriva”: Urme de pasi sangerii / pe poteci frematande.../ Inca nurlii, / frunzele-si scalda chipul / ridat / in ultima roua de zi. / De sub stejari vine zvon de ninsoare…”

Firesti intrebari, inerente raspunsuri:  „Izgoni-va ea, oare, /demodatele, / neproductive, / melancolii ?” Dorul se-mplanta cu vaier „In carnea plinului trunchi, / ca un stilet, / se-nfige / pana-n rarunchi... / o secure”.

Dar cum sa amani „iarna.../ singuratatii / in doi?” Cum sa impiedici caderea libera-n haul absurd al uratului cu nume de spleen?

In tarana – aceeasi, unde plecarile neintoarceri devin, de la nasterea sinelui, de nimeni, de nimeni nu e locul ales. Fiecare, propriul rug, cu vreascuri uscate-si aprinde, vesnic tanara si de necuprins, ramanand aceeasi, padurea...

Dar ce „mireasma pagana / de griuri prea coapte /  ca noaptea nebuna a trecerii / peste moarte”. Chemarile se aud deslusit din spatele oglinzii.

„Afla-ma si / sareaza-mi chipul / cu lacrima ta!”

Constienta de menirea, de responsabilitate creativa, dupa ce-si luase pe rand, toate precautiile,  poeta capituleaza in fata fortei Cuvantului, la fel ca si profetul Ieremia in fata lui Yahve: „M-ai sedus Doamne si m-am lasat sedus, ai fost mai tare decat mine si m-ai biruit!”:

„CAPITULARE: Cred ca va trebui sa scriu aceasta carte, / pana la urma, / ca pe o alta nastere, dupa moarte, / scarbita de turma. / Dupa atata noapte si frig, / mai gasesc, iata, forta / sa strig, / sa urlu mai tare ca lupii / orbiti de o torta / in bezna, / in gerul napraznic,/ in haita veniti, / hamesiti,/

la parastas / si / la praznic. / En garde, seniori!”

Nimic nu e lesne, efortul poate fi ucigator, dar rezultatul va fi pe masura trudei si lacrimilor. Poezia e jertfa si lacrima. Dar e si dulce colocviu de taina cu James Joyce, cu Ganditorul lui Rodin, cu andaluzul Federico Garcia Lorca,  cu Pablo Neruda, cu Whitman, Ay! Ay! 

Doar poetul e-n stare sa faca salturi mortale de la trapez „cu lavaliera si garoafa / la butoniera, / risipindu-si sonetul / de-a latul pistei”.

Dar ce atragator e mirajul acesta continuu, ca o saritura fara de plasa a acrobatului,  direct pe masa de vivisectie!

In decor ramane doar rama goala –  de la natura cea moarta - ca o „fereastra spre nicaieri”.

Un filon metafizic amestecat cu ironia cea mai subtila strabate potecile invaluite in lirismul ametitor cu parfum de lavanda. Piei de sarpe lepadate inaintea sorocului, pasi in deriva. „Sic transit gloria mundi”. Din vechiul sarpe „strivit in aurul risipit / de propriul car alegoric” - ce ramane? „Un dinte sfarmat / si marele ochi de safir / catre cer / inghetat”. 

La subtioara visului – urmele sterse ale melancholiei aburind bizar nisipul clepsidrei...”Crizanteme rosii precum / aripile lui Icar, / bezmetice, / arcuiesc / peste Alcatraz / poeme - toteme. / Singur, / ochiul acela, / candva azuriu, / atoatevazator, / coboara tiptil, / ca o umbra, /spre departare se prelinge...”

Ce mai descantece de moarte  si de (in)viere pe rime basarabene pentru fratele Grigorie al Vierului!  Inviere, inviere, vino inapoi, Viere! Strigi si tot tu te auzi fiindca strigatu-i doar in tine. „Ca, la foc de rasarit, / l-au primit pe cel sosit / cu grai nou si cu cutit - / l-au cinstit, l-au primenit, / cum din mosi s-a pomenit. / Da’ lui i-a venit in gand / sa le sape de-un mormant, / fara cruce si cuvant, / fara stele cazatoare / si paseri cuvantatoare. / La poale de piatra sura, / unde umbra nu se-ndura, / unde vantul nici nu-ncape / si nici apa nu-i s-adape / morile si ciorile, / da’ privighetorile..., / i-a taiat in opt, / si in patru’s’opt, / si i-a dat la caini, / a furat si paini, / a furat si pesti, / a furat povesti / si-a plecat pe apa... / Lumea nu-l incapa! / Cainii i-au jelit, / piatra i-a bocit, / cainii au urlat, / piatra a crapat, / cruce s-a facut, / cruce de mormant / pe sfantul pamant. / Un izvor curat / pe loc s-a aflat / si s-a fost purtat / catre marea-mare, / pan’ la mandrul Soare / ce avea s-apuna / iubitor de Luna, / catre mandre stele, / dragele de ele, / care-au povestit / cum au fost nuntit / ziua si cu noaptea, / viata si cu moartea, / cand s-au despartit marile, /drumul si cararile...”

Durerea naste legende, balade si doine stropite in lacrima pura, ca o cuminecatura. Numai o mama putea zamisli asemenea bocete la moartea copilului...

Mariana Cristescu, poeta si mama, suflet-pereche, baladiera, doinitoarea lacrimilor sugrumate sub pleoape, femeia puternica, luptatoare si crunta-n dreptatea sa, care e si dreptatea neamului sau.

Si cu acest volum de versuri inscrie inca o pagina pe azurul din ochii copiilor, pe durerea de neam, pe care, doar cantecul nud izbucnit din rarunchi o mai poate razbi...

O femeie cat o cetate. O Estera decapitand balaurul care sta gata sa-i inghita odraslele. O femeie invingatoare, chiar daca gloria se masoara, de cele mai multe ori, in lacrimi.

CEZARINA ADAMESCU

21 OCTOMBRIE 2010

 

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page