Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Ce nu vor sa recunoasca istoricii unguri

 Actualii istorici unguri nu sunt prea incantati de inaintasii lor, mai ales de cei care au lasat posteritatii documente scrise si necenzurate despre venirea ungurilor „in patrie”, despre traseul urmat si despre cei pe care i-au intalnit in cale. De aceea ei il contesta pe Annonymus, cronicarul regelui Bela al III-lea, care, in Gesta Hungarorum (Faptele ungurilor) vorbeste de existenta, la venire, in 896, a celor trei voievodate romanesti conduse de Menumorut, Gelu si Glad, care au opus, dupa relatari, rezistenta eroica cuceritorilor. De asemenea ii contesta, total sau partial, pe istoricii conationali mai vechi care, in opinia lor, au avut simple inchipuiri atunci cand au confirmat existenta pe teritoriul Transilvaniei a romanilor, ca cei mai vechi locuitori, fara a mai vorbi de acei istorici care, la venirea in patrie aminteau de un cu totul alt traseu decat cel „aprobat” oficial si care trebuie sa cuprinda din capul locului teritoriul Transilvaniei. Asa, de pilda, istoricul ungur, dr. Mihaly Horvath, autor si el, la 1860, al unei voluminoase Istorii a Ungariei, recunoaste ceea ce au lasat mostenire inaintasii sai, adica existenta romanilor, a voievodatelor lui Menumorut, Gelu si Glad, la care nu uita sa adauge si traseul parcurs de triburile maghiare in drumul lor spre „patrie”: Rusia kieveana, Halici, Galitia si Rutenia, pasul Verezke, situat in Carpatii Padurosi, mult deasupra Romaniei de azi. Prin ne traversarea teritoriului tarii noastre de catre triburile maghiare nu inseamna ca Transilvania a ramas in afara preocuparilor si intereselor lor. In ea s-au facut de indata numeroase incursiuni de jaf, pentru aprovizionare, indeosebi hrana si sare, dupa care s-au retras, scopul lor fiind atacarea occidentului. „Opriti din pornirile lor spre apus si miaza-zi ,spun istoricii unguri, sub conducerea lui Vayk, dupa increstinare, isi indreapta privirile spre Transilvania.” Din spusele vechilor cronicari rezulta ca atacarea Transilvaniei cu scopul de a o cuceri a avut loc dinspre vest si la multa vreme de la descalecare, cucerirea ei durand cateva secole, specificandu-se de asemenea ca traseul parcurs la „venirea in patrie” n-a fost pe pamant romanesc. Sunt adevaruri care nu cad bine adeptilor noilor teorii expansioniste si revansarde ale neohorthystilor de azi si de aceea ele sunt combatute sau neglijate.
 Iata ce spune in acest sens Gorog Ferencz, autorul editiei din 1936 a Istoriei Natiunii Maghiare: „Istoria cuceririi patriei nu o cunoastem din surse autentice deoarece ea a fost descrisa de cronicarii maghiari cu doua-trei sute de ani mai tarziu, care intuneca adevarul, intretesandu-l talmes-balmes cu legenda si pe alocurea cu propriile lor inchipuiri. (p. 30). Din concluziile istoricilor rezulta ca expansiunea militara a statului feudal maghiar in Transilvania a inceput din a doua jumatate a secolului al XI-lea, deci dupa anul 1050, ceea ce inseamna circa 150 de ani de la descalecare, si a tinut pana in prima parte a secolului al XIII-lea, transformand astfel in actiuni organizate si de mari proportii incursiunile izolate ale unor triburi razboinice mentionate de cronicarul Annonymus, la scurta vreme dupa patrundea ungurilor in Campia Panonica, prin secolul al X-lea. Asa cum explica academicianul stefan Pascu, patrunderea sporadica a ungurilor in Transilvania la inceputul secolului al X-lea, este reliefata si de slaba prezenta atestata arheologic. In toata Transilvania nu s-au gasit urme sigure ale populatiei maghiare de la inceputul sec. al X-lea, decat in zona Oradea, Arad , Aiud si Cluj.
„Ar fi o ingustare inadmisibila a realitatii istorice, spune istoricul si scriitorul de origine romano-maghiara, Francisc Pacurariu, in lucrarea sa „Romanii si maghiarii de-a lungul veacurilor” daca am lasa sa se creada ca expansiunea Regatului feudal al Ungariei s-a limitat la teritoriul Ardealului, Banatului, Crisanei si Maramuresului. In realitate, cu trasaturi caracteristice si in cea mai mare parte similare s-a realizat supunerea celorlalte tari invecinate: Slovacia, Croatia, o parte din Dalmatia si Slovenia, Serbia de nord si Ucraina subcarpatica, teritorii unde lupta impotriva subjugarii s-a desfasurat in decursul secolelor in forme foarte asemanatoare cu cele purtate de romanii transilvaneni. Feudalismul nesatul al Regatului Ungar, continua istoricul si carturarul Francisc Pacuraru, a creat astfel nu numai o disputa seculara cu romanii, dar si cu toate popoarele inconjuratoare”.
 Consultand in continuare documentele istorice constatam ca ungurii nu s-au multumit doar cu dominarea Transilvaniei in Romania, ci a incercat patrunderea si peste munti, folosind la inceput nazuinta cavalerilor teutoni, pe care i-au solicitat pentru realizarea dominatiei, de a intemeia feude pe cei doi versanti ai Carpatilor. Apoi actiunile de catolicizare promovate in sprijinul papei in vestul Olteniei si sud-vestul Moldovei, urmarind colonizarea acestor regiuni cu maghiari si sasi pentru a asigura bazele patrunderii militare si politice spre gurile Dunarii. si poate ca acest lucru s-ar fi realizat, spun acestia, daca in anii 1241-1242 n-ar fi avut loc navalirea mongolo-tatara care a produs distrugeri atat de mari peste tot, incat principala grija a regelui Ungariei, dupa retragerea hoardei mongole, a devenit reconstructia oraselor si satelor distruse, construirea de cetati de piatra (vezi cetatea Targu-Muresului) capabile sa reziste unei noi navaliri. Din acest motiv, apreciaza istoricii, incercarile de expansiune la sud si la est de Carpati ale ungurilor au fost reluate abia la inceputul secolului al XIV-lea, dar fara succes. Din aceasta campanie expansionista, istoria a retinut, celebra lupta de la Posada, de la 1330, dintre ostile regelui Regatului ungar, Carol Robert de Anjou, si cele ale lui Basarab I, unde trupele invadatoare au fost nimicite prin pravalirea de pietre si bolovani de pe versantii muntilor, de catre ostenii domnitorului muntean. Cu toate incercarile, ulterioare ungurii n-au reusit sa cucereasca noi teritorii. Gradul de expansiune cel mai inalt a fost pe vremea regelui de origine romana, Matei Corvin, (1458-1490), fiul lui Iancu de Hunedoara, care, biruitor in razboaie a fost infrant, dupa cum spune marele Iorga, de ai sai, la Baia. Este vorba de batalia dintre acesta si stefan cel Mare, de la 1467, aproape de Falticeni, in incercarea lui Matei Corvin, ca rege al Ungariei, de a supune Moldova, incercare soldata cu esec.
 Se pune evident problema de unde acest iures al ungurilor medievali,carora se parea ca nimic nu le rezista in dorinta lor de a avea un imperiu cat mai mare? Raspunsul dat de istorici rezida din mai multe componente. Natura lor razboinica a jucat un rol important, dar nu determinant, dat fiind faptul ca in fata europenilor bine organizati n-au mai avut succes. Veriga slaba au fost insa tarile ortodoxe din zona, pentru catolicizarea carora au primit nu numai mandat, dar si important sprijin material si militar din partea papalitatii, ungurii ca tanara natiune in Europa, fiind dispusi sa indeplineasca aceasta misiune. Daca catolicizarea cu mana ungureasca n-a prea reusit (Transilvania a devenit greco-catolica sub austrieci dupa anul 1700, de altfel ca si celelalte provincii ale imperiului Habsburgic, cand ungurii paraseau deja catolicismul, imbratisand calvinismul), ungurii n-au lasat prada din mana, tragandu-si un imperiu al lor pe care, prin forme alambicate de relatii sociale si interumane, anume faurite, au reusit sa tina in mrejele lor popoare si teritorii, parti din teritoriile altora: de la romani, slovaci, sarbi, croati, sloveni, bosniaci, ruteni, ucraineni, pe care le-a exploatat secole de-a randul, cu o perfidie si o cruzime ne mai intalnite la nici unul din imperiile Europei. Un mecanism de exploatare sociala si nationala de un cinism nebanuit, unic in Europa, pe care nici mintile cele mai diabolice ale europenilor n-au reusit sa–l conceapa: dezumanizarea, individului, deznationalizarea si asimilarea fortata fiind piesele de rezistenta ale unui sistem de dominatie cu orice pret.
22.05.2013
Ioan Cismas
Jurnalist, Scriitor


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page