Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

„Intelligence Service” - Un secol de razboi secret în România (3)

General Br. (r) Aurel I. Rogojan   

Iuliu Maniu in razboiul politic dus de „Special Executive Operations " pentru eliminarea maresalului Ion Antonescu

Dupa ce a plecat din Romania, de Castelain a revenit sub o identitate falsa, la inceputul anului 1941, pentru a-i face mai activi pe Maniu si Mihalache. Aceasta, deoarece se spera ca „Iuliu Maniu sa ia conducerea activitatilor subversive"[15]. Dar, dupa cum retine Elisabeth Barker, Maniu „nu a intentionat nici un moment sa provoace o revolta in Romania impotriva Germaniei si nu avea vreo incredere in sabotaje sau activitati subterane"[16]. Prin presedintele Benes, aflat in exil la Londra si care avea bune legaturi la Moscova, inclusiv cu Stalin, Maniu a incercat sa se faca un partener de discutii al guvernului sovietic dar sortii au facut sa ramana, pe mai departe, doar cu legaturile externe asigurate de S.O.E. Englezii doreau sa-l determine pe Iuliu Maniu sa realizeze o actiune de inlaturare a maresaluiui Antonescu, dar majoritatea fruntasilor national-taranisti considerau ca guvernul maresalului ramane o necesitate, deoarece inlaturarea sa ar atrage ori ocuparea Romaniei de catre Germania ori un atac ungaro-bulgar sprijinit de germani.

Serviciile engleze actionau, in principal, in directia scoaterii Romaniei din Axa. Incepand cu anul 1943, abandonarea de catre Romania a Axei era si o dorinta evidenta a maresalului Antonescu, numai ca ea nu era luata in considerare decat in forma trimiterii la aliati a unui emisar imputernicit cu puteri depline sa semneze o capitulare neconditionata[17]. Obiectivul de baza urmarit de serviciile speciale engleze era in consensul tuturor partilor, numai ca el nu putea fi realizat din cauza conditionarilor impuse de guvernul sovietic. Intr-o nota a lordului Moyne, ambasadorul britanic pe langa guvernul iugoslav in exil, destinata ambasadorului american pe langa guvernele grec si iugoslav, in exil la Cairo, Lincoln Mac Veagh, se arata ca: ...„S.O.E. l-a sprijinit pe Maniu si partidul sau nationalist din Romania si s-a aflat in contact prin curier, datorita lipsei de mijloace de comunicatie radiotelegrafice [...] la 30 octombrie Maniu a opinat ca el avea atunci cea mai favorabila - si el considera, ultima - posibilitate de a parasi Romania"... El a afirmat ca plecara sa era foarte necesara pentru ca, sprijinit de noi, sa ia contact cu rusii. Aceasta propunere a fost formu-lata S.O.E.-ului la Londra, care a obtinut urmatorul raspuns de la Foreign Office: „Guvernul Majestatii Sale nu poate lua in considerare propuneri emanate de la guvernul roman sau de la persoane particulare romane, decat daca ele sunt adresate si guvernelor sovietic si S.U.A., aceste propuneri trebuie sa aiba forma unei oferte a unui emisar autorizat sa semneze o capitulare neconditionata in fata celor trei aliati principali. Nici un alt aranjament nu prezinta vreun interes pentru Guvernul Majestatii Sale". Un astfel de raspuns i-a fost transmis lui Maniu si i s-a comunicat ca iesirea lui din tara "nu are nici un rost"[18].

Maniu a insistat sa se trimita un delegat cu scopul de a se ajunge la o intelegere sigura referitoare la schimbarea statutului politic al Romaniei, precizand S.O.E.-ului ca „totul este pregatit in ceea ce-l priveste", cerand sa i se indice unde sa-si trimita emisarul. De la Moscova, via „Foreign Office" - S.O.E., Maniu a primit un raspuns asemanator cu cel primit initial de la Londra. Acestea au fost, in linii generale, imprejurarile in care S.O.E. a luat decizia trimiterii in Romania, pe calea aerului, a unui grup operativ de informatii, sabotaj si diversiune care sa-l sprijine pe Maniu in detaliile tehnico-operative ale actiunii implicate de inlaturarea lui Antonescu. In componenta grupului, codificat „Operatiunea Autonomus", care a fost parasutat la 22 decembrie 1943, au intrat: locotenent-colonelul de Castelain, maiorul Ivor Porter[19] si capitanul Silviu Metianu, un ofiter britanic de origine romana, stabilit in Anglia dupa Primul Razboi Mondial. Anterior parasutarii acestui grup, dupa caderea retelei lui Rica Georgescu, S.O.E. a trimis in tara - via Iugoslavia, tot prin parasutare - grupul Nicolae Turcanu-David Russel (Operatiunea „Ranji"), care a avut ca misiune de baza restabilirea legaturilor radio ale grupului din jurul lui Iuliu Maniu cu S.O.E.

David Russel, ofiter al S.O.E., a fost ucis de catre calauza care i-a trecut Dunarea, un etnic sarb, dupa toate probabilitatile pentru a-i fi luate cele cateva monezi de aur, ce constituiau rezerva de supravietuire si asigurare a necesitatilor operative pentru situatiile limita ale agentilor parasutati.
Nicolae Turcanu, care fusese recrutat anterior in Palestina de catre Ted Masterson[20], a indeplinit rolul de radiotelegrafist pe una din navele companiei „Goeland", ale carei activitati de transport acopereau operatiunile de sabotaj. El a reusit sa intre in legatura cu oamenii lui Maniu si sa ajunga in Bucuresti, de unde a asigurat legatura sub indicativul „Reginald".
Dupa caderea retelei conduse de Rica Georgescu, legatura la Istanbul si Cairo s-a realizat prin curieri selectionati din randul oficialilor romani care se deplasau in Turcia. Unii dintre acestia nu erau suficient de siguri, dar lui Rica Georgescu i-a venit, in inchisoare, ideea sa sugereze presedintelui Creditului Minier, singura societate petroliera eminamente romaneasca, sa cumpere proprietatile Aliatilor, acestea urmand astfel sa devina romanesti si nu germane, lucru cu care Antonescu a fost de acord. Pentru realizarea tranzactiei lor era necesara, insa, contactarea periodica a lui de Castelain la Istanbul, care in calitate de fost angajat la „Unirea" putea sa trateze propunerile cu compania mama. S-a ajuns ca directorul general al „Creditului Minier" sa devina curier al S.O.E. pentru legatura cu Maniu.

Un sistem de legatura eficace dar unilateral, numai de la Londra catre Bucuresti, a fost „Codul B.B.C.". In emisiunile B.B.C. pentru Austria, la finalul acestora, erau comunicari codificate pentru corespondentii de la Bucuresti. Acestia primisera anterior, prin valiza diplomatica, cheile de descifrare. Pe aceasta cale, Rica Georgescu recepta mesajele si in inchisoare, confruntandu-le cu cele decodificate de sotia lui Alecu Ionescu, adjunctul sau de la „Romano-Americana". Afara de aceste mijloace de legatura, membrii retelei din Romania au fost instruiti sa prepare si sa utilizeze cernelurile simpatice. Iuliu Maniu a avut in permanenta cel putin un radioemitator, pus la dispozitie de S.O.E. Un aparat nu a fost niciodata asamblat, fiind utilizat cu componentele de baza dispersate in bancul de lucru de la A.E.G. (Intreprinderea germana de aparate electrice) al unui nepot al lui Maniu, pe nume Balan, unde se ducea sa transmita mesajele Jean Beza, operator radio la Compania de aviatie L.A.R., recrutat de inginerul Popovici. Maniu trimitea mesajele la Balan prin Augustin Visa, nominalizat de Corneliu Coposu ca fiind seful retelei engleze care actiona in sectorul politic, alcatuita din oameni de partid[21].

Opera?iunea „Autonomus" si palmarea telegramei lui Stalin pentru maresalul Antonescu

Cei trei ofiteri britanici parasutati la 22 decembrie 1943, toti cu experienta notabila in ceea ce priveste cunoasterea Romaniei, au fost arestati fara a fi avut macar timp sa iasa din zona de lansare. Grupul a fost preluat de autoritatile romane si protejat fata de germani, care vroiau sa-l trimita la Berlin. Timp de 8 luni cei trei ofiteri au stat, in conditii relativ lejere, intr-un apartament din cladirea Inspectoratului General al Jandarmeriei, bucurandu-se de un tratament special si avand drept interlocutori pe generalul Piki Vasiliu, subsecretar de stat la Interne, generalul Tobescu, comandantul Jandarmeriei si pe Eugen Cristescu, directorul Serviciului Special de Informatii. Pentru ca ofiterii britanici sa poata beneficia de regimul prizonierilor de razboi ai Romaniei, declaratiile lor au inclus o „legendare" a misiunilor cu care au fos trimisi, ale carei elemente juridice le-a indicat viceprim-ministrul Mihai Antonescu, care le-a modificat de cel putin doua ori declaratiile. In legatura cu misiunea grupului „Autonomus", este interesant de examinat, comparativ, variantele pe care le prezinta doua documente: o telegrama a lui von Killinger si o scrisoare a colonelului Talbot Rice catre „Foreign Office".

Eugen Cristescu i-a informat pe germani ca grupul a venit in Romania sa rezolve o tematica de cercetare de informatii, axata pe urmatoarele opt obiective:
1. Situatia productiei si rafinarii petrolului;
2. Reconstructia Ploiestilor;
3. Situatia sociala si starea de spirit a populatiei;
4. Situatia economica, in special cea alimentara;
5. Situatia culturala;
6. Situatia politica. Cat de mare este gruparea lui Antonescu, marimea si atitudinea partidelor de opozitie. Cand Cristescu i-a vorbit direct despre Maniu, de Castelain s-a exprimat ca nu exista nici o incredere in el;
7. Transporturile;
8. Apararea antiaeriana"[22].
Pana aici, von Killinger a reprodus varianta servita de Eugen Cristescu, pe care ambasadorul german o amendeaza, comentand ca „sarcina principala ar parea sa fie sa incerce, cu ajutorul opozitiei, o rasturnare in Romania si sa creeze o situatie asemanatoare cu cea din Italia".

In scrisoarea colonelului Talbot Rice, adresata „Foreign Office"-ului, dupa ce ministrul de externe sovietic, Molotov, a protestat vehement fata de prezenta si tolerarea celor trei ofiteri britanici la Bucuresti, misiunile grupului apar a fi cu totul altele si anume:
„1. Organizarea intreruperii mijloacelor de comunicare ale inamicului;
2. Posibilitatea organizarii unei lovituri de stat care ar pregati semnarea unei capitulari neconditionate [...];
3. Pregatirea infiltrarii lui de Castelain in acest scop".
Intre timp, s-a aflat ca Maniu dorea sa trimita o delegatie speciala pentru a ajunge la o intelegere privind schimbarea situatiei politice a Romaniei. Intarzierea demersului lui Maniu a determinat trimiterea in Romania a colonelului Castelain pentru a realiza: contactarea lui Iuliu Maniu si instruirea emisarului acestuia asupra problemelor concrete pe care va trebui sa le expuna; o instruire la fata locului, mai completa si mai sigura decat printr-o legatura radio [...]. Deoarece Castelain nu a reusit sa ajunga in Romania, la 6 decembrie s-a decis ca informarea succinta a lui Maniu si a emisarului sa se faca prin „legatura noastra B.B.C."...).
Autoritatile romane, cu aprobarea lui Ion Antonescu, au lasat grupul sa intre in legatura cu Maniu, in momentul in care si Antonescu cauta, pe mai multe canale, o modalitate de a se alatura Aliatilor, in acest scop recurgandu-se si la Castelain, care avea nevoie de un radio-emitator aflat la dispozitia lui Maniu. Castelain si Porter l-au suspectat pe Eugen Cristescu ca ar fi agentul germanilor si ca le-a sabotat legaturile radio, furandu-le cristalele de stabilizare a frecventei radioemitatorului, intr-un moment in care maresalul fusese deja informat ca mesajul sau a fost transmis. De aceasta „defectiune", Castelain s-a folosit, insa, pentru a cere sa se intalneasca cu Maniu.

Daca evaluam Operatiunea „Autonomus", luand in considerare sistemul jocului operativ[23], s-ar impune, cel putin, urmatoarele concluzii:
- actiunea in sine a avut ca scop penetrarea la nivelurile superioare ale deciziei politico-militare din Romania, respectiv stabilirea de legaturi directe cu personalitati din imediata apropiere a lui Ion Antonescu, pentru a se descifra intentiile acestuia in perspectiva evenimentelor ce au urmat in anul 1944. Trei oameni cheie - generalul Piki Vasiliu, generalul Tobescu si Eugen Cristescu - considerati, de altfel, ca nesiguri in contextul loviturii de stat din 23 august 1944, au fost cei care au avut in permanenta contact cu grupul, implicandu-se in actiunile acestuia. Cu alte cuvinte, respectandu-se prima regula de baza a jocului operativ, existenta unui spion capturat care, pentru a-si usura conditia va accepta sa fie „intors", grupul „Autonomus" a fost trimis pentru a fi prins si a intra in legatura, urmand ca relatia stabilita sa permita descifrarea intentiilor. Din aceste motive, s-a iesit „la contact" cu adversarul;
- grupul ofiterilor britanici a fost parasutat dupa ce anglo-americanii au realizat ca Ion Antonescu doreste iesirea din Axa si prezinta oferte serioase de colaborare[24] oricarei forte anglo-americane care ar intra in Balcani[25], ceea ce nu mai impunea sprijinirea lui Maniu pentru inlaturarea lui Antonescu, decat daca luam in considerare opozitia ferma a maresalului de a nu capitula neconditionat in fata rusilor;
- grupul a fost folosit in vederea stabilirii de legaturi cu Aliatii si de catre Ion si Mihai Antonescu[26], de Castelain fiind cel care codifica si decodifica mesajele. Asadar, atat guvernul cat si opozitia democratica din Romania, reprezentata de Iuliu Maniu, aveau acelasi canal de comunicare cu Aliatii, canal asigurat de serviciile secrete britanice;
- sosirea grupului in Romania si, mai ales, imprejurarile in care a fost „arestat" ridica, cel putin, cateva „mici" probleme, cu semnele lor de intrebare:
- era organizata din timp o echipa de primire care includea, intre altii, un ofiter de aviatie, comandant de zona, un ofiter magistrat, un ofiter sef sectie de politie (toti acestia urmand sa sustina legenda unui transport de prizonieri). O asemenea organizare nu poate decat sa sustina baza de sprijin clandestina a serviciilor britanice si aderenta la aceasta a unor persoane cheie, din timp selectionate;
- locul de parasutare a fost din timp ales, recunoscut si semnalizat, dar cu toate acestea lansarea s-a facut in alta parte, grupul fiind aproape concomitent prins;
- chiar primele autoritati cu care s-a intrat in contact s-au comportat cu ofiterii britanici ca si cum ar fi vizitatori asteptati;
- grupul a oferit initial versiunea unei misiuni de legatura cu guvernul roman, iar ulterior pe langa Maniu, ambele adeverindu-se, ceea ce inseamna ca aceasta era partea de adevar pe care se sprijinea in mod real partea ascunsa a misiunii;
- nu este exclus ca activitatea grupului sa fi servit Casei Regale in ceea ce priveste elaborarea si punerea in aplicare a planului loviturii de stat, avand in vedere faptul ca regele dispunea de propriul sau sistem de legaturi radio, prin care a putut primi, de la Londra, via Cairo, informari asupra continutului mesajelor trimise de Castelain in numele lui Ion sau Mihai Antonescu.

In seara zilei de 23 august 1944, la numai o ora dupa citirea proclamatiei, grupul a fost primit de rege si principalii sai colaboratori, Mircea Ioanitiu, Ion Mocioni-Stircea, precum si de catre noul prim-ministru, generalul Sanatescu. Anterior, in ziua de 22 august, Castelain a fost solicitat de Piki Vasiliu sa accepte sa-l insoteasca pe Mihai Antonescu la Cairo, pentru a incheia pacea cu Natiunile Unite[27]. Aproape concomitent, Maresalul Ion Antonescu s-a adresat presedintelui comunitatii evreiesti din Romania, dr. Filderman, solicitandu-i sa faca uz de influenta sa pe langa cercurile oficiale britanice pentru situatia ca Romania va fi ocupata de rusi. Sa fi fost acestea motivele devansarii loviturii de stat (23 august, in loc de 26 cum se stabilise initial? - n.n.), alaturi de telegrama prin care rusii il acceptau pe Antonescu ca interlocutor in vederea unui armistitiu, iar Niculescu Buzesti, director al Cabinetului si al cifrului din Ministerul de Externe nu i-a prezentat-o destinatarului (maresalul Antonescu - n.n.) ci regelui si lui Maniu? Daca Antonescu ar fi avut raspunsuri la contactele initiate cu sovieticii, evenimentele de la 23 august 1944 nu ar mai fi avut loc. O asemenea situatie nu putea fi acceptata, deoarece Romania nu mai putea fi ocupata de rusi. In consecinta, arestarea lui Antonescu trebuie considerata drept o consecinta a planurilor si intelegerilor dintre serviciile secrete ale U.R.S.S., Marii Britanii si S.U.A. Evaluand diferitele relatari si surse in legatura cu Operatiunea „Autonomus" trebuie observat ca tot ceea ce a devenit accesibil este o combinatie maiastra de propaganda si dezinformare, un amestec de adevaruri rostite numai in parte, in care cu usurinta poti cadea prada miturilor spionajului.

Serviciile secrete britanice si-au dovedit intr-o importanta masura capacitatea de a controla intentii si decizii politico-militare esentiale, in momente hotaratoare pentru destinele Romaniei, dar nu si in favoarea acestora. In toata perioada razboiului, ele au intretinut opozitiei democratice iluzia unei sperante ce s-a dovedit a fi, inca jumatate de veac, desarta. Ce s-a intamplat cu membrii retelelor serviciilor secrete britanice din Romania? Cei care au servit interesele britanice au fost ajutati sa se salveze si sa acceada in pozitii foarte bune - personale si de afaceri - in Anglia, S.U.A. ori Canada. Altii au fost recuperati dupa executarea unor pedepse privative de libertate. O categorie, cea a oportunistilor, au schimbat firma. Cei care au inteles ca nu este tocmai onorabil a te lasa ghidat de servicii straine atunci cand sunt in cauza destinele nationale au avut o alta soarta: „au ramas in grija sfintilor ortodocsi si a bunului Dumnezeu" la Ramnicu-Sarat, Pitesti, Aiud, Gherla, Sighetu Marmatiei si in alte atatea locuri ale mormintelor fara cruce.

Nota: Prelucrare actualizata dupa Marian Ureche, Aurel I.Rogojan „Servicii secrete straine. Retrospectiva si actualitate. Interferen?e in spa?iul romanesc", vol. 2, Bucuresti, Editura Paco, 2000).

- Va urma -
----------------------------------------------------
[15] Paul Quinlan, Clash Over Romania, British and American Policiers Towards Romania 1938-1947, Los Angeles 1977.
[16] Elisabeth Baker, British Policy in South-East Europe in the Second War, London MacMillan, 1976, p.223.
[17] Scrisoarea subsecretarului de stat al S.U.A.., Edward Stettinius, catre amiralul William D. Leahy, seful Statului Major al Comandamentului Suprem al Armatei si Marinei S.U.A., prin care i se trimite un „aide-memoire" al ambasadorului britanic la Ankara, privind un demers de pace si de iesire din razboi formulat in numele maresalului Antonescu, Arhivele Statului Bucuresti, Colectia microfilme S.U.A. r. 653, c. 556-557, The National Archives of the United State, Washington D.C., Records of the War Department, R.G. 165, C.S. 137 - Romania.
[18] Arhivele Statului, Bucuresti, colectia microfilme S.U.A., r.662-664.
[19] Anterior acestei misiuni, Porter s-a perindat prin mai multe centre de instructie si tabere de antrenament din Orientul Mijlociu, primind o pregatire multivalenta (spionaj, sabotaj, actiuni subversive si acte de diversiune), I. Porter, op.cit., p.112.
[20] Ted Masterson, seful sectiei romane a S.O.E. de la Cairo, fratele lui Tom Masterson, consilier politic la sectia S.O.E. pentru Mediterana din Londra.
[21] C. Coposu, op.cit., p.68-69.
[22] Ioan Chiper, Surse germane despre misiunea Castelain in Romania, Revista de istorie nr.12/1992. p.1341, documentul nr. 4, telegrama lui von Killinger din 6 ianuarie 1944.
[23] J.C. Masterson, op.cit.
24 La 23 oct. 1943. Subsecretarul de stat al S.U.A., Edward Stettinius, trimitea sefului Statului Major al Comandamentului Suprem al Armatei si Marinei, amiralul Wiliam D. Leahy, un „aide-memoire" al ambasadorului britanic la Ankara, trimis Departamentului de Stat de catre Foreing Office care cuprindea un demers de pace si de iesire din razboi formulat, in numele maresalului Antonescu, de atasatul militar la Ankara, in care se arata: „[...] a) Inainte de toate, romanii nu doresc ca rusii sa ocupe Romania. Ei sunt (de aceea) gata sa coopereze cu orice forta anglo-americana care intra in Balcani (inaintea rusilor) si ar pune la dispozitia acestei forte urmatoarele resurse: 42 vagoane de aur; 20 vagoane bani hartie; 400 vagoane de grau; 300 vagoane de porumb; 22 divizii complet echipate, cu exceptia armelor antitanc grele; un mare numar de piloti si personal de aviatie instruit; rezerve substantiale de petrol de 80 pana la 90 octane. In plus, echipamentul existent in arsenale pentru peste un milion de oameni.b) Romania nu a fost o tara ocupata si toate aceste resurse sunt disponibile, aflandu-se sub control romanesc [...], Arhivele Statului, Colectia Microfilme S.U.A., r.653, c. 556-557.(N.n. Ambasadorul britanic la Ankara, Sir Hugh M. Knatchbull-Hugeen a adnotat telegrama trimisa Foreing Office-ului, apreciind ca propunerile "au un anumit iz de propaganda germana, pe care romanii au adoptat-o pentru propriile lor scopuri".
[25] Operatiunea „Autonomus" s-ar inscrie, potrivit si opiniei prof. Gh. Buzatu (Razboiul mondial al marilor spioni, Iasi, Ed. B.A.I., 1991 p. 182) in operatiunea mai larga de intoxicare a Axei in legatura cu locul debarcarii Aliatilor si, in acelasi timp, ar fi constituit pretextul partajarii influentelor marilor puteri in zona. Acest pretext trebuie sa fi fost, cel putin in parte, real, daca avem in vedere protestul lui Molotov in legatura cu prezenta ofiterilor britanici la Bucuresti, pe care i-a considerat o misiune semioficiala pe langa guvernul Antonescu"...El sublinia de asemenea ca reprezentantul Romaniei la Cairo foloseste aceeasi statie radio a grupului englez, pentru comunicari cifrate cu maresalul Antonescu.
[26] Telegrama a ambasadorului S.U.A. - pe langa guvernele iugoslav si grec in exil, Lincoln Mac Veag, catre secretarul de stat, Cordell Hull privind misiunile unui post de radio clandestin care transmitea din Romania „[...] Ieri postul de radio clandestin al lui D.C. (n.n. de Castelain) a emis pentru prima data din 04 aprilie si a transmis un mesaj nedatat de la maresalul Antonescu catre generalul Wilson [...], Cairo, 14 aprilie 1944, 6 p.m., Foreign Relations og the United States, Diplomatic Papers, 1944, volume IV, Romania, Washington, 1966, p. 168, The National Archives of the United States, Washington D.c. General Records of the Department of State (R.G. 59) European War 74000117 Ew.
[27] Romania, Operatia „Autonomus", Rapoarte ale lt.col. A.G. de Castelain, septembrie 1944, Arhivele Statului, Colectia Microfilme Anglia r. 408, c. 155-171, Public Record Office, London Foreign Office, F.O. 371, vol. 44010.
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page