Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Rezolutia de la Alba Iulia si pretentii fara suport logic si juridic

IOAN CISMAS

In ultima perioada, si ca o justificare a intensificarii actiunilor antiromanesti desfasurate pe toate planurile, corifeii UDMR si ai celorlalte formatiuni politice de sorginte maghiara bat multa moneda pe neindeplinirea de catre statul roman a subpunctului nr.1 din punctul III al Rezolutiei de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, si care suna astfel: „Deplina libertate nationala pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra si judeca in limba proprie, prin indivizi din sanul sau si fiecare popor va primi drept de reprezentare in Corpurile legiuitoare si la guvernarea tarii in proportie cu numarul indivizilor ce-l alcatuiesc."

Textul este intr-adevar real si nu avem cum sa-l contestam, numai formularile sunt nefericite, si ne referim in primul rand la sintagma „popoarele conlocuitoare". In rest totul este in regula, din acest punct de vedere. De ani de zile, de cand reprezentantii minoritatii maghiare invoca acest text, ca o promisiune neonorata a statului roman, pozitia de ambiguitate a acestuia, tacerea complice a specialistilor nostri in drept constitutional si drept international, in istorie, sau poate simpla ignorare a subiectului, adica toata aceasta atitudine de nepasare, a dus la impresia existentei unei culpe, pentru ca, dupa cum se spune in dreptul roman: „Qui tacit, non negat", adica, cine tace nu neaga.

De aceea apreciem in mod deosebit stradania clujeanului Corneliu D. Pop, care s-a aplecat cu toata competenta si truda asupra acestui subiect si, dupa ani de studii si cautari asidue in arhive, elaboreaza pe aceasta tema un documentar complet „Rezolutia de la Alba Iulia si Statul Roman", de o valoare istorica si stiintifica extraordinara, care raspunde la toate aceste ezitari, document pe care ziarul nostru a gasit de cuviinta sa-l publice integral in episoade, pana la 1 Decembrie, invitandu-i pe cei interesati de subiect sa le lectureze cu toata atentia.

Noi, romanii, ne-am obisnuit sa acordam o importanta extraordinara Adunarii de la Alba Iulia din Decembrie 1918, ceea ce nu e deloc rau, absolutizand-o chiar. Mai ales ca valoare sentimentala, ea a constituit picatura care a umplut paharul marilor noastre nazuinte, fara insa sa avem in vedere faptul ca in spatele ei se afla un zid puternic, de netrecut, tratatele si demersurile legitime ale Regatului Romaniei, ca stat suveran, liderii acestuia stabilind in cele mai mici detalii, cu aliatii de razboi, de ceea ce vom beneficia daca acesta va fi castigat, asumandu-si in acelasi timp riscuri enorme in cazul in care razboiul va fi pierdut. Un act de curaj nebunesc, o lupta crancena, pe viata si pe moarte. Prin aceasta decizie, practic, Regatul Romaniei a jucat cartea propriei sale existente.

Asadar, obiectivul guvernului liberal condus de Ion I. C. Bratianu, prim-ministru si ministru de externe in acelasi timp, a fost Reintregirea tarii, ceea ce a insemnat trecerea la Patria - Mama, in urma tratatelor de pace incheiate, a tuturor teritoriilor locuite majoritar de romani din fostul imperiu austro-ungar, nominalizate fiecare: Transilvania, Banatul, Crisana, Satmarul si Maramuresul, de la partea ungureasca a imperiului austro-ungar (Transleithania), dar si a Bucovinei de la partea austriaca a imperiului (Cisleithania), precum si a Basarabiei de la rusi.

Primind acceptul total prin tratatele politice si militare incheiate cu tarile partenere: Anglia, Franta, Italia, Statele Unite, Romania a intrat in razboi contra Austro-Ungariei, Germaniei si Bulgariei dupa doi ani de neutralitate, in august 1916, aruncandu-se intr-o batalie nimicitoare pentru cauza romanismului, in care urmatorii aproape doi ani i-au fost extrem de nefavorabili. Se stie ca prin ofensiva puternica a germanilor, ungurilor si bulgarilor, prin ocuparea Bucurestiului si retragerea Guvernului la Iasi, Regatul Roman a pierdut 2/3 din teritoriu, fiind aproape de desfiintare, cu costuri materiale enorme si pierderi umane de 333.000 de militari morti in lupta sau secerati de boli, la care se adauga drama extraordinara a intregii populatii. Abia prin crancenele lupte de la Marasti, Marasesti si Oituz, din 1917, s-a putut trece la ofensiva impotriva inamicului. Asadar, pretul acestui act de curaj unic au fost jertfele si sacrificiile enorme, recunoscute si apreciate de cobeligeranti la Conferinta de Pace de la Paris din 1919, si care au respectat intru totul revendicarile Regatului Roman, cuprinse in tratatele anterioare.

Conform dreptului international care reglementeaza principiile dreptului de razboi, anexarile de teritorii nu se discuta, ele se executa. Evident, pe baza de tratate, intre invinsi si invingatori, fara a se cere acceptul populatiei. Cu alte cuvinte Regatul Romaniei primea oricum teritoriile nominalizate si Romania Mare oricum s-ar fi infaptuit. Elementul nou care a aparut dupa primul Razboi Mondial a fost faimosul principiu al autodeterminarii promovat de presedintele SUA, Woodrow Wilson, care stipula „alipirea voluntara" a teritoriilor respective, prin vointa majoritara a populatiei, la natiunea de care apartin, motivata etnic, geografic si istoric, sens in care s-au cerut justificari foarte riguroase, despre care noi am mai scris. Diplomatia romaneasca a vremii a trecut cu bine peste aceste obstacole, iar provinciile solicitate au fost aduse la sanul Patriei-Mame. Ce trebuia sa faca liderii si organizatorii acestor actiuni de adeziune prin vot popular? Sa elaboreze un document in care sa se stipuleze scurt si concis: „unirea neconditionata cu Regatul Romaniei" si nimic mai mult.

Cum s-au comportat ai nostri? Liderii bucovineni au fost singurii care s-au conformat, elaborand, „din prima", documentul prin care se exprima „unirea neconditionata cu Regatul Romaniei, fara nici un adaos. Basarabia a fost si ea pe langa subiect, cerand, la 27 martie 1918, unirea conditionata cu Regatul Romaniei, ca apoi sa revina asupra acesteia, la 27 noiembrie 1918, prin anularea conditiilor impuse Statului Roman. Ardelenii si banatenii au fost cei mai creativi. Ei au stipulat in Rezolutie, la punctul I, unirea neconditionata cu Regatul Romaniei, dupa care au inceput sa dezvolte subiectul, inserand tot felul de conditii, formuland la punctul III, subpunctul I, acel text pe care vi l-am prezentat la inceput. Intrebarea care se pune este: a avut Adunarea Nationala de la Alba Iulia autoritatea de a lua hotarari de genul celei amintite? Evident, nu, iar toate inscrisurile de la punctele II-IX, din cadrul Rezolutiei, sunt nule de drept, atat in ce priveste dreptul constitutional cat si cel international. De ce? Pentru simplul motiv ca, citez: „Aceste componente teritoriale nu puteau cere un tratament aparte, exceptional in cadrul statului roman, deoarece unirea unui teritoriu, cu un stat suveran nu se poate face decat prin incorporarea definitiva a acestuia in teritoriul respectiv si nu sub forma unei uniuni sau a unei federatii ce poate avea loc numai in cazul in care este vorba de uniuni de state suverane".

In consecinta, conform principiilor de drept, statului roman nu i-a revenit nici in trecut, nu-i revine nici in prezent, si nu-i va reveni nici in viitor, niciun fel de obligatii de asumat si de indeplinit, asa cum continua sa indoctrineze liderii minoritatii maghiare, oferind acesteia iluzii desarte.

S-a intamplat si atunci cum se intampla si acum. Pentru a obtine si acceptul minoritatii maghiare, desi nu era nevoie, liderii ardeleni, de teama de necunoscut, din dorinta de a fi bine pentru toti, au inserat in Rezolutie prevederi de genul celor inscrise la subpunctul 1 de la punctul III, pe care le-am prezentat la inceputul editorialului. Nu stim daca si unii si altii erau constienti de nulitatea juridica a celor puse pe hartie. Cert este ca nici dupa acestea liderii maghiari n-au aderat la nici unul din principiile inscrise aici. Ca atare, cu atat mai mult ei nu pot pretinde aplicarea unui document la care n-au consimtit atunci. Asadar, tevatura pe marginea neaplicarii obligatiilor cuprinse in Rezolutia de la Alba Iulia de la 1 Decembrie, care de fapt nu sunt obligatii, constituie o fumigena pe care liderii minoritatii maghiare o folosesc pentru a intarata conationalii impotriva „Bucurestiului", care pe langa faptul ca le „mananca banii", nu-i lasa, chipurile, „sa se instruiasca, sa se administreze si sa se judece in limba proprie, prin indivizi din sanul sau", asa cum s-a prevazut cu 98 de ani in urma, intr-un document, care, iata, face istorie, dar fara nici un suport logic si juridic. Pentru o mai completa intelegere a fenomenului va invitam sa aprofundati subiectul citind cu rabdare toate episoadele pe aceasta tema ce vor fi publicate in ziarul nostru.
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page