Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

?? ????????, ??????! (LA REVEDERE MOSCOVA!)

Magdalena ALBU

In memoriam Prof. univ. dr. doc. ing. SIMION HANCU

Facea parte din aceeasi familie cu Lagrange, Euler sau Pascal ca intensitate de traire a matematicii, dar si ca responsabilitate a actului de cercetare si, binein?eles, a celui pedagogic, unde era de-a dreptul fascinant. Daca as adauga aici si alte nume reprezentative ale domeniului, consider ca tot ar fi prea putin in raport cu valoarea pe care si-a construit-o in ani de munca Simion Hancu. Stiu, stiu, citind aceste randuri, Domnul Profesor, cu obisnuita-i modestie, mi-ar spune la fel ca acum cativa ani: ” Magdalena, ma vezi tu mult prea sus!...” Nu! Simion Hancu nu a fost niciodata prea sus ori prea jos in ierarhia destinului, ci intotdeauna exact acolo unde Dumnezeu a hotarat sa il aseze, pentru ca titlurile au venit in viata Domniei-Sale cat se poate de firesc, fara sa faca pentru ele vreun pact indoielnic cu diversele regimuri politice succesive. De ce? Ei bine, tocmai fiindca Omul acesta respira la propriu, prin toti atomii trupului sau, meseria aleasa, iar recunoasterea de catre intreaga breasla a calitatilor si a meritelor Dumnealui de ordin profesional a fost una plenara, as putea spune, ce nu a intarziat sa se manifeste constant in cuprinsul istoriei noastre recente. Toate generatiile, care s-au intersectat de-a lungul timpului cu Simion Hancu, l-au cadorisit cu aceeasi doza de respect si consideratie, constiente fiind de faptul ca au in fata ochilor nu numai o capacitate intelectuala exigenta, ci si o constiinta curata, un caracter de o noblete rar intretesuta, un patriarh, practic, al stiintei, la al carui prag valoric superior nu poti ajunge decat cu o singura conditie valabila doar pentru conturul interior uman: sa fii inzestrat nativ cu harul Profesorului Hancu de a vedea si de a prezenta lucrurile in complexitatea lor specifica, dar si sa iti contii in propriul edificiu identitar destule elemente semnificative spre a imbraca fenomenul cercetat in hainele cele mai potrivite din punct de vedere ecuational. Iar asta nu o poate face, cu siguranta, oricine.

„Am avut noroc in viata! Dumnezeu m-a salvat mereu!”, imi spunea Profesorul, cu acea o voce care prelungea placut, ca intr-o cantare bizantina, vocalele, apasand, in alte dati, edificator, anumite silabe-cheie in momentul expunerii, silabe despre care stiai ca vor sa cuprinda in structura lor limitata, de fapt, intreaga esenta a discursului. Intr-adevar, daca divinitatea nu ar fi decis ca viitorul copilului Simion sa fie, prin mila unei rude din Bucuresti, in alta parte decat in saracia Godinestilor Bacaului, atunci desigur ca nu am mai fi avut astazi ce evoca. Pasiunea micului elev pentru invatatura s-a dovedit a fi una extrem de benefica, intrucat, cu voia sortii si a intregii comisii, mai cu seama a profesorului sau de matematica, a castigat o bursa pe deplin salvatoare pentru el in ultimii ani de liceu - bursa ”Eufrosin Poteca” -, putand, astfel, sa-si continue, fara probleme financiare deosebite, studiile. Numai ca, anul 1948 il prinde inscris la Seminarul Ortodox din Bucuresti, institutie care, prin ordin ministerial, se desfiinteaza. Practic, in acel moment, a avut loc intorsatura implacabila a destinului pentru tanarul Simion Hancu, care s-a orientat atunci catre Colegiul ”Sfantul Sava”, unde si-a dezvoltat din plin si explicit pasiunea sa dintai: matematica. ”Nu v-a parut rau ca nu ati devenit preot, Dle Profesor?”, l-am intrebat cu cativa ani in urma. ”Mi-a parut rau la inceput, dar a fost mai bine asa, fiindca mie mi-au placut in mod deosebit matematicile! Dumnezeu a stiut ce mi s-a potrivit, mai bine decat credeam eu ca stiu!” A avut dreptate. O dreptate nascuta dintr-un spirit dominat de luciditate, dar si de corecta masura in raport cu toate evenimentele mai mult sau mai putin faste ale vietii.  

Moscova ar trebui sa fie acum mandra de faptul ca studentul de la Institutul de Constructii si, respectiv, Facultatea de Matematica-Mecanica a Universitatii Lomonosov, Simion Hancu - cel care avea sa realizeze inca dintru inceput pe plan stiintific ceea ce artisti lirici precum Elena Cernei, Nicolae Herlea sau Iulia Buciuceanu-Constantin au construit, sub raport interpretativ, pe scena Teatrului Mare din inima Rusiei -, i-a calcat pragul candva. A fost si motivul pentru care savantii rusi de atunci i-au acordat tanarului Hancu premiul I pentru lucrarea intitulata ”Metode variationale ale hidraulicii”. Iata cum, cele doua reputate scoli ale stiintei mondiale, cea romana si cea rusa, aveau sa-si gaseasca numitorul comun, dar si forta reprezentativa intr-o identitate singulara precum cea a viitorului Profesor Simion Hancu, care, trebuie adaugat, ca a finalizat ambele facultati moscovite cu nota maxima.

Ambitia de a crea ceva emblematic pentru hidraulica romaneasca, dar si curajul, pe care ti-l poate naste in inima numai spiritul de neinlocuit al tineretii, l-au determinat pe inginerul Hancu sa se adreseze presedintelui Marii Adunari Nationale de la acea vreme, reputatul specialist Nicolae Giosan, in ideea de a construi langa Bucuresti un perimetru de cercetari hidraulice. Intelegandu-i foarte bine intentiile pozitive, Nicolae Giosan il sprijina efectiv, aprobandu-i demersul stiintific unic pe plan national in momentul respectiv prin scoaterea din circuitul agricol a unei suprafete de teren situate in apropierea Bucurestiului, locul unde proiectul dascalului de mai tarziu Simion Hancu a devenit destul de rapid realitate, o realitate emblematica la nivel de imagine de tara atunci in raport cu lumea civilizata, unde progresul tehnico-stiintific era vizibil avansat. Evenimentele din Decembrie 1989 au determinat, insa, cu vigoarea macabra a glontului lor rece, ca visul frumos al hidraulicii romanesti sa se transforme, ca multe altele, de altfel, brusc, in ruina.

Stiinta nu se incheie, din fericire, acolo unde este trasata pe hartie frontiera fixa a unei tari. Motiv pentru care, cred ca, lasand la o parte, actualele relatii incordate, sa le numim, pe care UE le are cu Rusia, ar fi benefic ca, la nivel regional, Romania dimpreuna cu Bulgaria, Rusia si toti ceilalti vecini ai ei, sa puna bazele unui perimetru stiintific similar celui pentru care Profesorul Simion Hancu s-a zbatut cu zeci de ani in urma si care, evident, sa poarte numele distinsului nostru hidraulician. Pe langa Centrul international de cercetari de la Magurele, construirea a inca unui spatiu reprezentativ pentru stiinta globala ar constitui un vector important de deschidere pe foarte multe dimensiuni comunicationale. Caci, in afara de cooperarile militare intertari de diverse tipuri stabilite in ultima vreme, cred ca avem datoria morala fata de personalitatile care au creat, la randul lor, istorie in domeniul propriu de reprezentare, sa trasam cu limpezime o serie de coordonate plurivalente, ce pot oferi un aport semnificativ pe nenumarate alte planuri, repet acest lucru, inclusiv pe cel al unei foarte bune comunicari zonale, care sa transceanda o data pentru totdeauna esenta politicului schimbator. Conexiunile solide create de catre toti ilustrii nostri antecesori in vreme trebuie intarite cu deosebire acum sub raport stiintific, artistic etc., iar nu diluate sau cu intentie vadita ignorate din pricini conjunctural-istorice mai mult sau mai putin obiective, atata timp, bineinteles, cat se pot identifica bresele necesare si posibilitatile felurite de echilibru dialogal. Desi pare la prima vedere, acesta nu este un proiect utopic, ci unul preexistent, verificat, iata, cu anterioritate de catre Profesorul Hancu si care trebuie repus, intr-o buna zi, pe picioare.

Schimbarea benefica de paradigma ar trebui sa reprezinte acum rolul funciar al generatiei prezente. Profesorul Simion Hancu impreuna cu acad. Marcu Botzan au intrat, candva, cu cizmele de cauciuc in noroi pentru a naste istorie. Constiinta individuala este factorul prim care ne obliga sa le urmam exemplul, inmultind pe cat este posibil lucrurile frumoase si utile din jur si nicidecum stergandu-le de pe fata pamantului pe cele existente deja. Pana la urma, cred, totusi, ca Simion Hancu a avut dreptate, atunci cand mi-a reprosat faptul ca eu il vad mult prea sus. Asa este, fiindca si Everestul are intotdeauna deasupra lui numai Cerul. Pe nimeni altcineva.

x x x
Scrisoare fara destinatar...

Stimate Dle Profesor,

Va scrisesem zilele acestea felicitarea pentru sarbatoarea Nasterii Domnului, nestiind ca Dvs. va pregatiserati intre timp, deja, bagajele pentru calatoria misterioasa de Dincolo de Aici. Nu-mi daduserati deloc sa inteleg, in ultima noastra convorbire telefonica de pe 1 august, despre faptul ca aveti de gand sa faceti asta. Nu stiu, fenomenologic vorbind, cum analizati acum Dvs. lucrurile Acolo si daca merge sa le prindeti cumva noul lor rost intr-o ecuatie matematica simpla. Tare as vrea sa stiu daca tot ceea ce ati iubit cel mai mult Aici poate fi aplicat la fel de lesne Dincolo si daca experimentul cel mare nu a fost, de fapt, insasi Viata aceasta pamanteana, cu bunele si cu rele ei laolalta!... Cu alte cuvinte, as vrea sa pot avea cunostinta despre multe aspecte fundamentale, care sunt acum definite drept taine ale lumii, dupa cum bine stiti.

Vreau sa va spun ca Aici totul a ramas la fel de urat si de inform, precum am discutat ultima oara. Stiu, o sa-mi replicati ca nu a fost niciodata altfel si ca doar noi insine trebuie sa ne straduim a vedea frumusetea din jur, chiar si acolo unde avem impresia ca aceasta nu exista deloc. Poate ca asa e, insa, o data cu plecarea Dvs. in spatiul Celalalt, Universul lui Dumnezeu s-a mai surpat pentru mine, a nu stiu cata oara, in milioane si milioane de bucati imposibil de recompus vreodata. E bine, totusi, ca aveti sansa de a-l intalni Acolo pe Dl Marcu Botzan!... Sau, asa vreau eu sa cred in acest moment, de Aici, din dunga colturoasa de realitate, pe care unii o despoaie constant de sensurile ei supreme, stereotipizand-o atat de brutal. Nu am nicio urma de indoiala ca, intr-o buna zi, cu siguranta ne vom reintalni spre a mai putea discuta, la fel de mult sau chiar si mai mult de atat (pentru ca vom avea la dispozitie atunci nu un numar fix de minute, ci o eternitate intreaga - netimpul divin, cum imi place mie sa-l numesc), despre ceea ce am avut sansa sau nesansa de a trai in anii ce ne-au fost ingaduiti, Aici, printre umbrele inghetate ale acestui Pamant.

Nu stiu, drept sa va spun, in ce fel de ecuatie ati inchis Domnia-Voastra, la final, Viata, dar sigur este una care va defineste total. Eu voi alege sa o rezum in cuvinte. Le gasesc la fel de ermetice si de bine codificate in sinea lor ca si formulele matematice invatate de la Dvs., candva. Va mai amintiti acel inceput de primavara al anului III de facultate, cand afara cadea cu niste fulgi imensi, nestilizati de vreo mana de pictor profesionist, ultima zapada a lui martie, iar Dvs. prezentati pe tabla cunoscuta formula a lui Jukowski Nikolai Egorovici?!... V-am evocat si la ultima noastra discutie de pe 1 august acest moment, pe care, personal, n-am sa-l pot uita niciodata. E una dintre amintirile mele de mare intensitate a trairii, pentru care il voi ruga pe Cel de Sus sa ma lase a o lua cu mine in eternitate, atunci cand imi va sosi si mie clipa decisiva a metamorfozarii firesti in altceva. Si asta deoarece, cu Dvs., hidraulica nu era un curs oarecare de studiat in facultate, ci devenea instantaneu un soi de poezie fara canoane a cifrelor seci. Cel putin, asa vedeam eu lucrurile atunci si asa le vad si azi. Cursul de hidraulica, o parte dintre reprezentatiile de la Teatrul Mic ori lectiile de lied ale maestrului Pompei Harasteanu din cladirea Operei devenisera in acei ani un mic templu sacru al sufletului meu, care a ramas la fel de neatins si acum. Pacat ca repetabilitatea anumitor clipe fericite nu este inscrisa de divinitate in tabloul trecerii noastre grabite printre pietrele reci ale acestui Pamant, ci ramane doar in sfera memoriei personale a fiintei umane!... Exact ca in versurile lui Mihail Lermontov:
„Valura valuri mereu dupa valuri,
Marea-n surdina sunand;
Sirul de oameni urmand.
Valul in voie sub soare alearga
Rece si liber in veci;
Oameni-n suflete cred... si ce daca?
Nu sunt decat valuri mai reci!”

Ce sa va mai povestesc despre universul ingust, pe care tocmai ati luat hotararea sa il parasiti, decat faptul ca vine din nou peste lume sarbatoarea Craciunului, iar eu ma intristez enorm ca nu va pot expedia felicitarea scrisa de  mine acum cateva zile si ca nici nu voi mai avea cum sa vorbesc din nou foarte mult, ca de obicei, cu Dvs., la telefon. Este si motivul pentru care m-am hotarat sa va redactez aceasta misiva completamente neconventionala. Poate ca aceste cuvinte ale mele se vor transforma in acel fluid miraculos, care va ajunge, cumva, printr-o miscare rectilinie si uniforma, Acolo, la Domnia-Voastra, printre stele. Sa-i transmiteti, va rog, gandul meu bun si Dlui Marcu Botzan!... Aici am mai ramas, deocamdata, cu Dl Moraru, cu unchiul Sava si cu inca alte cateva suflete, la care stiti ca eu tin in mod deosebit. Universul teluric imi strange din ce in ce mai mult inima si am ajuns sa ii respir pe zi ce trece indefinibil de putin Viata, cu formele ei anoste si modificate artificial de oameni cu tot. Deocamdata, imi este scris sa mai inghit o vreme oarecare praful drumului si filozofia lipsita de sensul ei veritabil de Aici. Sarbatorile Nasterii Domnului va marturisesc ca vor fi triste pentru mine anul acesta. Au mai fost, insa, si altadata. Nu e o experienta singulara in acest sens, ci una care observ ca se repeta la un interval aproape exact. Dar, fiindca nu va mai pot ura acum, ca de obicei, pamantescul nostru ”La multi ani!”, vreau sa va spun doar atat: Drum bun in eternitatea lui Dumnezeu, stimate Dle Profesor Simion Hancu!... Va multumesc, inca o data, pentru tot.

P.S.
Simion Hancu (n. 1 august 1929, com. Godinesti, jud. Bacau - d. 14 august 2016, Bucuresti), profesor universitar dr. doc. inginer si indrumator de doctorat in cadrul Facultatii de Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului din Bucuresti, Doctor Honoris Cauza al USAMV Bucuresti, membru al Academiei de Stiinte Agricole si Silvice, intaiul ministru al Mediului in perioada dec. 1989 - iunie 1990, membru in diverse comitete si asociatii din tara si strainatate. In anul 1976, a primit premiul ”Aurel Vlaicu” din partea Academiei Romane, iar, in 2002, i s-a conferit, cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei, de catre Presedintele tarii, Ordinul national Serviciul Credincios in grad de Cavaler.

Magdalena ALBU
25 noiembrie 2016
Sf.M.Mc. Ecaterina


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page