Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

„Intelligence Service” - Un secol de razboi secret în România (2)

General Br. (r) Aurel I. Rogojan   

Aspecte ale razboiul politic desfasurat in Romania de catre serviciile britanice. Actiuni de influenta, propaganda, contrapropaganda si incercari de schimbare a ordinii politice

„British Council"- un paravan pentru agenti

Comunitatea britanica din Bucurestiul interbelic numara circa 400 de persoane, constituind un important element de legatura intre Anglia si Romania. Serviciile secrete britanice au initiat si sustinut ideea cultivarii unor relatii active in mediile politice, economice, militare, universitare, ale cercurilor de afaceri ori ale industriasilor. „British Council" a infiintat, cu sprijinul regelui Carol al II-lea si al Primariei Capitalei, „Institutul Britanic", frecventat de numerosi studenti. Cursurile erau tinute de profesori englezi, unii dintre acestia facand parte dintr-o categorie speciala de trimisi itineranti pentru realizarea unor studii socio-politice in statele balcanice, la solicitarea „Foreign Office"-ului. Un astfel de trimis itinerant a fost si Hugh Setton-Watson, ajuns ulterior profesor la catedra de Studii Slave si Sud-Est Europene a Universitatii din Londra, in acelasi departament cu Denis Delletant, actualmente unul dintre analistii structurilor informative din Romania. Un alt trimis al „British Council" a fost, incepand din 1939 si pana in 1941, Ivor Porter, care la sfarsitul anului 1943 avea sa fie parasutat ca ofiter, cu gradul de maior, in cadrul grupului special de spionaj, sabotaj si diversiune „Autonomus". Dupa cum avea sa marturiseasca chiar Ivor Porter[5], cu prilejul unei deplasari a lui Hugh Setton-Watson in Romania, ei au discutat impreuna caile de actiune pentru inlaturarea regelui Carol al II-lea. Este lesne de inteles ca o asemenea discutie nu putea fi intamplatoare, in afara unor ordine de misiune, cu obiective foarte exacte pe care le avea fiecare. De altfel, Ivor Porter, care de la 1.03.1941 a devenit ofiter cu indicativul D.H.88 in cadrul Sectiei pentru Romania a S.O.E. de la Cairo, fusese trimis ca lector la Universitatea din Bucuresti in incercarea, destul de tardiva, a Marii Britanii de a „opri raspandirea influentei germane in estul Europei". In realitate, a actionat ca ofiter de informatii, preocupat de selectionarea unor personalitati care sa poata constitui un guvern de alternativa dupa inlaturarea lui Antonescu. Pe perioada lectoratului sau avea sa cultive multiple relatii utile nu numai muncii de propaganda si influenta britanica, dar si culegerii de informatii, din moment ce atasatul militar l-a trimis cu o asemenea misiune in Transilvania.

Ulterior, Porter a activat la Istanbul, rezultand ca a tinut legatura cu retelele din Romania, respectiv cu cea condusa de Rica Georgescu. Dupa cum reiese din insemnarile sale memorialistice, dupa ce a plecat din Romania si s-a instalat la Istanbul, „[...] Georgescu invatase sa prepare cerneala simpatica si incepuse sa ne trimita mesaje... La Cairo, am alcatuit un fisier in care notam informatiile din Romania - reglementari locale si altele - care i-ar fi putut folosi unui agent britanic pentru a nu cadea in plasa politiei"[6].Retragerea misiunilor diplomatice, economice si culturale din Romania in momentul in care prezenta germana a devenit un fapt evident, a semnificat pentru serviciile secrete o etapa noua cu sarcini mai dificile, dar nu ramase neacoperite sub raportul posibilitatilor de indeplinire.

„Special Executive Operations" versus Gestapo

Anticipand evenimentele, serviciile secrete britanice si-au creat, retele de sustinere a operatiunilor secrete pe timp de razboi. S.O.E. avea sa lucreze in Romania cu o agentura compusa, in principal, dintr-o retea cu sarcini de „razboi economic" la care ne-am referit in parte, si alta cu sarcini de „razboi politic, la care ne vom referi in cele ce urmeaza. Dupa cum marturiseste Corneliu Coposu, martor al evenimentelor si un apropiat al mediului diplomatic englez din Bucuresti[7], in Romania exista... „o dubla retea, condusa intr-un sector de Rica Georgescu, fost director la « Romano-Americana »; celalalt sector, cel politic, era compus din oameni de partid, national-taranisti, sub conducerea lui Augustin Visa"[8]. Retelele au fost constituite sub patronajul Legatiei, cu stiinta ambasadoru-lui Sir Reginald Hoare... "fiind puse la cale de O.S.S. (n.n. S.O.E.), Serviciul Special de Contrainformatii al armatei engleze (n.n. „Special Executive Operations"), care ne-a lasat aparatura de transmisie si o suma de bani pentru cheltuieli".

Reteaua a fost descoperita de Gestapo, ca urmare a imprudentelor unui om de legatura cu statia S.O.E. de la Istanbul, pe nume Constantin (Dinu) Mircea, care s-a indragostit de amanta sefului Gestapoului local, o frumoasa dansatoare romanca, si careia i-a incredintat parola, trimitand-o la Bucuresti sa ridice un milion de lei de la inginerul Popovici, cel care administra banii primiti de la S.O.E. In momentul predarii banilor, a fost realizat flagrantul, iar Popovici a fost nevoit sa-si denunte colaboratorii. Dupa relatarile lui Corneliu Coposu, acest eveniment ar fi prilejuit prima intrevedere a lui Iuliu Maniu cu Ion Antonescu, maresalul acceptand cererea lui Maniu sa nu se dea curs procesului. Argumentele lui Maniu au fost acelea ca cei arestati au lucrat sub ordinele lui, iar el isi va asuma raspunderea in mod public, deoarece cei arestati nu au facut spionaj, ci acte patriotice. Inginerul Popovici ar fi declarat de la bun inceput ca reteaua lucreaza la dispozitia lui Iuliu Maniu si ca inginerul Rica Georgescu a convenit cu anchetatorii sa ia totul asupra sa, pentru a nu-l implica pe Iuliu Maniu. In acest sens, fiind nevoie de probe adecvate, s-a convenit ca la domiciliul lui Rica Georgescu sa fie gasita suma de un milion de lei, „primita de la serviciile engleze, care sa fie confiscata". Suma a fost imprumutata de la generalul Ion Manolescu, administratorul unui domeniu regal, caruia trezoreria P.N.t i-a restituit-o dupa cateva zile. Dupa aceasta manevra, cu acordul maresalului, au fost schimbate declaratiile initiale si scos din cauza Iuliu Maniu. Cei arestati aveau sa ramana in arest preventiv pana in vara anului 1944.

Porter mai relateaza ca intrevederea lui Maniu cu Antonescu a avut loc numai ca urmare a insistentelor Lygiei Georgescu, care i-a spus ca: „[...] Rica a recunoscut ca a transmis aliatilor informatii despre productia de titei si despre exporturile de petrol catre Germania, dar era oare convins Maniu ca povestea asta (s.n.) va rezista la tribunal?" Mai mult, Lygia - pe care generalul William Donovan, seful O.S.S. (precursoarea C.I.A.), avea sa o numeasca cu prilejul unui dineu dat in cinstea ei si a lui Rica la Londra, la inceputul anului 1947, „Molly Pitcher" a Romaniei - l-a convins pe Maniu ca va fi si el tarat in proces, ceea ce, se pare, l-a determinat sa-l intalneasca pe Antonescu, pentru a-i spune ca el va fi primul martor al apararii. Caderea retelei, 15 persoane in total, s-ar putea datora si unor neglijente contrainformative esentiale in activitatea statiilor S.O.E. de la Istanbul si de la Cairo. Iata ce noteaza despre acestea Ivor Poter: „.[...] Pe terasa acoperisului hotelului [...] cei mai tineri dintre noi ne distram urmarind evolutiile unei fantastice dansatoare din buric si discutiile, lipsite de orice precautie de securitate, purtate in jurul nostru de ofiteri superiori. Fiind ofiter de serviciu [...], Hugh Watson a gasit la un moment dat, intr-un sertar neincuiat (in hotelul „Continental" din Cairo - n.n.), lista tuturor agentilor nostri din Balcani cu indicative cu tot"[9]. Dupa Ivor Porter[10], reprezentantii S.O.E. l-au contactat pe Iuliu Maniu in vara anului 1940, considerandu-l omul cel mai nimerit a fi sprijinit in cazul ruperii relatiilor diplomatice, aceasta in pofida faptului ca Clare Hollingworth (trimisa a serviciilor engleze de informatii la Bucuresti sub acoperirea de corespondent al ziarului „Daily Express") il caracteriza pe Iuliu Maniu ca fiind „un bun democrat, un om cinstit si un prieten al Angliei", dar... „era ultima persoana la care te-ai fi gandit ca este capabila sa tina fraiele in mana si sa stapaneasca furtuna"[11].

Zece milioane pentru Operatiunea „Ardealul"

„Inginerul petrolist" Gardyne de Castelain (indicativ la S.O.E.: D.H13), director comercial la societatea petroliera anglo-romana „Unirea", avea sa devina un „prieten" al lui Iuliu Maniu. Imediat dupa dictatul de la Viena, de Castelain l-a contactat pe Iuliu Maniu, cu scopul de a-l determina sa plece la Londra, unde, dupa modelul altor lideri politici din tarile ocupate, sa constituie „Comitetul Roman Liber" un fel de guvern in exil. Iuliu Maniu si-a luat si alte angajamente, dar a cerut sa-i parvina o confirmare expresa din partea lui Winston Churchill, in ceea ce priveste integritatea Romaniei si restituirea nord-vestului Romaniei. Printr-o telegrama a venit o asemenea confirmare, care i-a fost aratata lui Maniu, in prezenta ambasadorului S.U.A., Mott Gunter si a presedintelui societatii petroliere „Romano-Americane". Prezenta partii americane a fost expres solicitata de inginerul Rica Georgescu, in casa caruia a avut loc intalnirea, acesta precizand ca S.U.A. si societatea sa petroliera trebuie sa fie informate. Maniu a insistat, totusi, sa-i parvina scrisoarea semnata olograf de Churchill. Ivor Porter nu a putut confirma daca acea telegrama a fost urmata si de scrisoarea propriu-zisa, mentionand, insa, ca ulterior Maniu s-ar fi referit la o asemenea scrisoare.

Initial, Maniu a intrat in planurile S.O.E. cu Operatiunea „Ardealul", unde urma sa pregateasca o rascoala impotriva Germanilor. Financiar, operatiunea avea sa fie sustinuta de guvernul britanic care va credita „British Phoenix Oil and Transport Company", a carei filiala era „Unirea". Filiera trimiterii banilor era, insa, ceva mai lunga, incluzand mai multi intermediari din exterior si din tara, pentru a se realiza acoperirea implicarii guvernului englez. In planul activitatilor propagandistice favorabile Angliei, s-a mizat pe exploatarea frustrarilor suferite de romani in urma Dictatului de la Viena. Astfel, asociatii patriotice precum „Ardealul", infiintata de Partidul National Liberal si „Pro Transilvania", constituita de Maniu, au fost contactate, de Castelain, oferind sprijinul Angliei prin punerea la dispozitie, prin inginerul Ion Popovici, a sumei de 10 milioane de lei mizandu-se, in mod special, pe Iuliu Maniu[12]. Legaturile cu S.O.E. si „garantiile" lui Churchill l-au incurajat pe Iuliu Maniu sa ceara lui Antonescu permisiunea de a actiona nestingherit in vederea organizarii unei alternative politice pentru momentul in care Axa va fi infranta, iar englezii vor avea suprematia[13]. Promisiunile engleze nu au avut nici pe departe acoperirea asteptata, nefiind posibila stabilirea unui aranjament definitiv, din comunicarile primite de Maniu din strainatate rezultand ca situatia Romaniei era "mizerabila la Londra si la Washington"[14]. Iuliu Maniu, desi in legatura permanenta cu oameni ai serviciilor secrete britanice, nu a dat curs sugestiilor acestora, fiind, din acest motiv, apreciat negativ, ca „un indecis care a perturbat activitatea informativa si de propaganda".

Nota: Prelucrare actualizata dupa Marian Ureche, Aurel I.Rogojan „Servicii secrete straine. Retrospectiva si actualitate. Interferente in spatiul romanesc", vol. 2, Bucuresti, Editura Paco, 2000).

- Va urma -
-------------------------------------------------
[5] Ivor Porter, op.cit., p.28.
[6] Ivor Porter, op.cit., p.95.
[7] Afirmatia potrivit careia C. Coposu era un apropiat al mediului diplomatic britanic, se intemeiaza si pe prietenia legata cu fostul consul englez colonelul Kendal, revenit in septembrie 1944 ca ofiter de legatura la Misiunea Militara Britanica, cu a carui familie se afla in relatii de prietenie, fiind de altfel colocatari in aceeasi vila. (C.Coposu Confesiuni - dialoguri cu Doina Alexandru, Bucuresti, Ed. Anastasia, 1996.
[8] C. Coposu Marturisiri - C.Coposu in dialog cu Vartan Arachelian, ed, Humanitas, Bucuresti 1996, p. 68-69.
[9] Ivor Porter, op.cit., p.97.
[10] Idem p. 75-76.
[11] Clare Hollingwoth, There's a Germain Just Behind Me p.62 (Ivor Porter, op.cit., p.74).
[12] Horia Brestoiu, O istorie mai putin obisnuita, Bucuresti, Ed. Politica, 1977.
[13] Raport informativ al viceconsulului regal al Ungariei la Brasov, Arhivele Statului Bucuresti, colectia Microfilme Ungaria r. 50, c.376-377.
[14] Nota a Serviciului Special de Informatii, Arhivele Statului, Bucuresti, Colectia documente privind miscarea muncitoreasca, dosar nr. 45/1943, filele 85-86.


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page