Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Ungurii, ca cetateni noi ai Europei

 Veniti din centrul Asiei pe versantii Muntilor Urali, manati de catre altii, ungurii ar fi dorit, banuim, sa-si intemeieze” patria” cat mai aproape de locul de bastina, dar de fiecare data au fost obligati sa plece. Istoricii maghiari vorbesc, printre altele, de o sedere de peste o jumatate de secol in Lebedia (intre Don si Nipru), dar sub presiunea pecenegilor, alt trib turanic, au trebuit sa plece. N-au avut parte de o sedere linistita nici in Campia Atelcuz (zona de sud a Basarabiei), pentru ca, spun ei: „in timp ce armata maghiara lupta pe pamant strain sub conducerea lui Arpad, repurtand chiar doua victorii (posibil intr-o expeditie de „aprovizionare”- n.n), bulgarii aliati cu pecenegii au patruns miseleste in Etelkoz si au masacrat o buna parte din maghiarimea ramasa fara aparare.”
 Din Atelcuz pana in Panonia istoria, nu mai retine vreo alta halta de durata, tinand insa sa se specifice itinerariul, care n-a fost facut in linie dreapta, peste teritoriul Romaniei, asa cum pretind istoricii politici hungaristi, ci printr-o bucla destul de accentuata, spre nord, ungurii gasind cel mai potrivit loc de traversare a lantului Carpatilor prin pasul Vereczke, din Ucraina de azi. Era in anul 896 e. n. Nu stim de asemenea daca Campia Panoniei a fost considerata de ei locul ideal, pe care si l-au dorit, pentru ca istoricii spun ca ei s-au asezat acolo unde au putut, adica unde rezistenta bastinasilor a fost mai slaba. De altfel, nu trebuie uitat faptul ca in urma atacului combinat al pecenegilor si bulgarilor din Atelcuz, potentialul lor uman a fost grav afectat, motiv pentru care, spun istoricii unguri, in Panonia n-au ajuns cu un efectiv total (inclusiv slugi si sclavi), mai mare de o jumatate de milion. Insa majoritatea istoricilor maghiari este de acord ca cifra reala se invarte in jurul a 200.000 de suflete.
 De asemenea, nici un document istoric nu spune in ce anotimp al anului au ajuns in Panonia: pe vremea semanatului sau a recoltatului. Oricum, oamenii aveau nevoie de hrana. O alta cale de a o lua de la altii nu exista decat jaful, iar odata cu jaful s-a nascut si pofta de teritoriu. Iata cum surprinde acest moment istoric in relatarea sa Annonymus, notarul regelui Bela al III-lea (1172-1196), folosind izvoare maghiare scrise in secolul al XI-lea: „Intr-adevar, trimisii lui Arpad au trecut peste raul Tisa in vadul Lucy si dupa ce au plecat de aici venind in fortareata Bihor au salutat pe ducele Menumorut si i-au prezentat darurile pe care ducele lor (Arpad) i le trimise. La urma insa, comunicandu-i din ce aveau sa-i spuna din partea ducelui Arpad, au pretins teritoriul numit mai sus. Ducele Menumorut i-a primit insa cu bunavointa si incarcandu-i cu diverse daruri a treia zi le-a cerut sa se intoarca. Totusi, le-a dat raspuns zicandu-le: „Spuneti lui Arpad, ducele Hungariei, domnul vostru: datori suntem ca un amic unui amic, cu toate ce-i sunt necesare, fiindca e un strain si duce lipsa de multe. Teritoriul insa ce l-a cerut bunei vointe a noastre nu il vom ceda niciodata, cata vreme vom fi in viata. si ne-a parut rau ca ducele Salanus i-a cedat un foarte mare teritoriu, fie din dragoste, cum se spune, fie de frica, ceea ce se tagaduieste. Noi insa, nici din dragoste, nici din frica nu-i cedam din pamant, nici cat un deget.” Impresionant mesaj, care vine din adancul istoriei, de la unul din marii nostri inaintasi, pe care obisnuim sa-l ii amintim doar in treacat.In fapt, o porunca pentru intreaga viitorime, dar care, din pacate, n-a ajuns la urechile multor contemporani de-ai nostri, in frunte cu toti liderii partidelor si ai statului, dispusi sa negocieze si sa vanda ceea ce nu-i de instrainat, printre care si pamantul patriei.
 Asadar intentii de expansiune si cucerirea de teritorii au avut ungurii inca de la venirea lor in Europa. Numai ca urmand pilda altor navalitori, care s-au perindat prin Europa inaintea lor, posibil hunii, cu care pretind ca sunt inruditi, dar nu sunt, nu puteau sta locului daca nu-si faceau rondul, lucru pe care l-au si realizat, ajungand pana la Atlantic, dar cu costuri foarte mari. Batuti apoi de toti au fost adusi in pragul disparitiei, ca si in cazul hunilor. Nu s-a intamplat acest lucru pentru ca i-a salvat increstinarea in rit occidental cat si sprijinul primit de la papa pentru a lupta impotriva ortodoxismului care se impusese ca religie distincta in tarile slavone, inclusiv pe teritoriul tarii noastre prin intermediul bulgarilor si al grecilor. Dupa esecul in cucerirea occidentului, ungurii ar fi putut sa se retraga in carapacea lor si sa-si dezvolte, la urma-urmei, in locul unde s-au asezat, intre Dunare si Tisa, un mod propriu si pasnic de viata si nimeni nu credem ca le-ar fi tulburat linistea. Numai ca potentialul lor agresor rezultat din spiritul de hoarda i-au pus din nou in miscare, incantati si de oferta occidentala pe care au considerat-o ca pe o stralucita oportunitate de a-si largi consistent patria, transformand-o intr-un adevarat imperiu. De altfel se stie ca asa - zisa Ungarie Mare (cu unguri putini) a fost cladita exclusiv din teritoriile cucerite in urma acestui” razboi sfant”, in care ungurii au jucat rolul de varf de lance, asumandu-si si misiunea de a-i aduce pe romani, ruteni, slovaci, sarbi, croati si bosniaci in sfera crestinitatii occidentale, lucru pe care nu l-au reusit, dar s-au ales cu o dominatie de secole peste o suprafata de 360.000 kmp,de 4 ori mai mare decat zona Panonica, perfectionandu-si in acelasi timp si un stil diabolic de a domina popoare, unic in Europa. Pentru ca, conceptul unguresc in sine, de cucerire si dominatie, nu are egal pe intregul continent, nici in forma si nici in continut, reusind sa-l adapteze magistral la propriile conditii istorice, insusindu-si perfect arta de „ a domina in timp ce esti dominat”. Amintim in acest context ca nici ungurii n-au avut parte de prea multa libertate, ei fiind ocupati, odata in anul 1526, de catre turci, si desfiintati ca tara, timp de peste un secol si jumatate, apoi eliberati de austrieci la 1699 si introdusi in imperiul habsburgic pana la 1867. Cu toate acestea ei nu i-au lasat pe cei ocupati anterior din mana. Au facut chiar si imposibilul ca sa pastreze statutul de primii ocupanti, atat in cazul Transilvaniei cat si cel la Serbiei, Slovaciei, Sloveniei si Croatiei, de pe urma carora au tras primii foloasele. Pare o adevarata enigma cum au reusit ungurii sa-si pastreze si in coditii de pierdere a independentei dominatia, iar istoricii nu ne lamuresc pe deplin in acest sens. Singurul care incearca sa atace acest subiect este istoricul dr. Mihaly Horvath, la 1860, in cartea sa Istoria Ungariei, care spune astfel: „Ungurii aveau o tactica inteleapta, lasand pe vechii stapani ai teritoriilor in posesiunile lor, percepand doar anumite daruri in produse si alte bogatii, aducandu-i intr-o stare de supunere nominala. Ramanand in posesia pamantului lor, vechii stapani au devenit din dusmani prieteni ai maghiarilor”. Sa admitem pentru inceput si acest mod de comportament, dat fiind faptul ca nu prea aveau oameni, ungurii fiind foarte putini. Pe parcurs insa lucrurile s-au schimbat pentru ca, doar cu duhul blandetii si al prieteniei, cata poate fi intre un dominat si un ocupant, venit cu japca din spatii indepartate si cu comportamente bizare pentru europeni,nu prea se leaga lucrurile. Cert este ca regii ungurilor au gasit sprijin serios in aceasta directie in randul nobililor feudali proprii, care, trebuie sa recunoastem, n-au dus lipsa de imaginatie. Pe langa masura de aducere de populatii proprii si alogene pentru impamantenirea lor in zonele strategice, anume stabilite, au creat o structura complexa de dominare si exploatare sociala si nationala a populatiilor bastinase, supuse. Iata ce spune in acest sens istoricul de origine romano-maghiara, Francisc Pacurariu: „Politica de expansiune a regilor Ungariei a fost insotita de o necontenita crestere a influentei si puterii marilor feudali care in efortul lor de a fauri mosii intinse, cetati puternice si forte militare proprii importante au supus iobagimea tarilor ocupate unei asupriri foarte grele.” Iata unul din numeroasele raspunsuri la multimea de mosii, conace, castele ale contilor si grofilor unguri, faurite pe pamantul altora, cu sudoarea si truda bratelor a milioane si milioane de romani, slovaci, sarbi, sloveni, croati bosniaci etc., si care acum se retrocedeaza in masa in mod parsiv si inconstient, urmasilor celor care au spoliat popoare intregi pentru a huzuri, a-si aduna bogatii si a-si asigura suprematia prin truda si suferintele altora.
 29.05.2013
Ioan Cismas
Jurnalist, Scriitor

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page