Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Au fost si mai exista români în Balcani

 Desi au fost si mai exista, in stilul nostru caracteristic de „Lasa-ma sa te las” vorbim prea putin de fratii nostri ramasi dincolo de granita si, in speta, de cei din Peninsula Balcanica. Tocmai acolo unde straturile adanci ale pamantului mustesc de atata romanitate. Sunt semne si marturii multe pentru ca fenomenul etnogenezei care a avut loc in timpul Imperiului Roman s-a petrecut dupa acelasi tipic pe intregul areal al stramosilor nostri. Peste neamul nostru daco-trac, situat atat la nord cat si la sud de Dunare, in intreaga Peninsula Balcanica s-au suprapus romanii, sudul Dunarii intrand in componenta imperiului amintit cu un secol si jumatate, chiar doua, mai devreme. Asa ca, daca romanizarea dacilor de la nord de Dunare a fost posibila in cei 170 de ani de dominatie romana (106-276), cu atat mai mult fenomenul a avut loc in sudul Dunarii, unde aceasta a durat circa trei secole, pana la retragerea aureliana din 276.
Dovada ca lucrurile s-au petrecut astfel o constituie numarul mare de vlastare ale romanismului care dainuiesc in Balcani, pe o intindere impresionanta, mult mai mare decat teritoriul de azi al tarii noastre. Daca la nord de Dunare sunt numai romani, la sud de Dunare, alaturi de acestia intalnim vlahi, aromani, macedo-romani, megleno-romani, istro-romani si traco-iliri. Iata deci sapte mladite ale aceluiasi trunchi pe care le intalnim deopotriva pe teritoriile Bulgariei, al fostei Iugoslavii si al Greciei. Daca noi, romanii nord-dunareni suntem o insula in marea de slavi, ei, sud-dunarenii, au ajuns niste insulite in aceeasi mare de slavi.
 Drama noastra, a romanilor de pretutindeni, a plecat de la puternicele migratii de la inceput de mileniu intai, si in special de la migratia slava din secolele V-VII, care a schimbat fundamental echilibrul etnic al Europei Centrale si de Sud-Est. Iata ce spun in acest sens autorii documentarului” Romanii de la sud de Dunare, p. 7: „Prabusirea frontierei dunarene a imperiului roman la inceputul secolului al VII- lea sub loviturile conjugate ale avarilor, slavilor si ulterior ale bulgarilor a determinat o rupere a romanitatii balcanice de romanitatea nord-dunareana, urmata de enclavizarea ei in insule etnice mai mari sau mai mici, izolate intr-o mare de slavi care au evoluat separat, cu propriile dialecte locale. Mareea slava a invadat literalmente si intreaga Peninsula Balcanica ajungand pana in Peloponez, in unele insule ale arhipelagului grecesc si chiar pe coastele Asiei Mici. Evenimentul a marcat ireparabil si definitiv destinele romanitatii orientale sud-dunarene care a fost dislocata din vatra sa si impinsa in zonele montane din interiorul peninsulei”.
 De altfel, lucru stiut, ca si ungurii, si slavii erau oameni ai stepei care preferau intinsul campiilor, motiv pentru care oriunde s-au extins s-au stabilit in zonele joase, impingandu-i pe bastinasi spre regiunile inalte. Asa se explica si „viziunea” selectiva a ungurilor care ajunsi in Campia Panonica, la 896, n-au vazut pe altcineva decat „triburi slave care nu reusisera sa se organizeze intr-un stat unitar”(Istoria natiunii maghiare, p.13).
 Dar nici cuceritorii slavi de sud n-au avut, la randul lor, linistea dorita pentru a-si pune amprenta absoluta pe teritoriul cucerit, intrucat, la 681 se napastuiesc hoardele bulgare, venite din Asia mongola si alungate de la gurile Volgai de catre kazari, unde au poposit pret de trei secole. Dupa increstinare si slavizare, fapt petrecut cu doua secole mai tarziu, bulgarii infiinteaza primul tarat bulgar (893-927), care cuprindea, asa cum am mai aratat, aproape intreaga Peninsula Balcanica, teritoriul ambelor tari romanesti, cu extindere in Transilvania, Basarabia si sud-vestul Ucrainei. El insa n-a rezistat presiunilor bizantine si unguresti decat 34 de ani.
Iata insa ca din interiorul acestui spatiu, dupa o perioada de asuprire bizantina de 258 de ani, din arealul bulgar se ridica o noua forta capabila sa dea nastere celui de al doilea tarat bulgar (1185-1258), ai caror actori principali sunt romanii sud-dunareni, in colaborare cu bulgarii, eveniment care a trecut in istorie sub denumirea de Rascoala lui Petru si Asan, impotriva imperiului bizantin. Dupa cum spun documentele istorice, rascoala a avut loc in anul 1185 si ea a pornit din mediul romanesc al balcanilor, mai precis zona muntilor, datorita cresterii fiscalitatii impuse de imparatul bizantin, care afecta grav pe crescatorii de oi si vite, in marea lor majoritate romani (aromani). Pentru a face fata fortei imperiale, fratii Petru si Asan trec Dunarea, dovada a unei bune comunicari intre cele doua maluri ale fluviului, si revin in tara (sudul Dunarii) cu forte sporite de la valahi si cumani, reusind sa-i invinga pe bizantini. Dupa ce Petru si Asan au fost asasinati de proprii boieri (?), prin 1195, s-a urcat pe tron fratele lor, Ionita Caloian, care a consolidat imperiul. taratul valaho-bulgar cuprindea ca si primul, aproximativ aceleasi teritorii, iar Caloian a fost recunoscut de catre Papa Inocentiu al III-lea, ca „rege al bulgarilor si romanilor”. Ionita Caloian a fost si el ucis de catre un cuman in timpul asedierii Salonicului, in 1207, urmand la tron Asan al II-lea, fiul lui Asan I. Domnia acestuia a durat 23 de ani (1218- 1241). Dinastia regelui valah se stinge treptat in perioada urmasilor sai Boila si Caliman, astfel ca incepand cu anul 1258 imperiul care a durat 73 de ani intra in degringolada. Conducerea acestuia a fost luata de catre fortele bulgaresti, care au inceput un vast proces antiromanesc. Vlahii si aromanii au fost readusi la rangul de minoritate supusa deznationalizarii. Statul asanestilor se stinge treptat si lichidat ulterior de expansiunea otomana care a avut loc in anul 1396.
 Intrebarea care se pune este ce soarta ar fi avut romanii sud-dunareni, daca bulgarii n-ar fi fost cuceriti de catre turci si daca acestia ar fi ramas in continuare natiune dominanta.
 Acest episod glorios al istoriei, cu cei trei frati aromani, din pacate prea putin valorificat de catre istoricii nostri, demonstreaza existenta in Balcani, de la Marea Adriatica in Asia Mica si de aici pana in Muntii Pindului din Grecia, a unui puternic areal traco-roman latinizat, si ulterior romanesc, ca cei mai vechi locuitori ai zonei. De altfel multimea de enclave existente in absolut toate tarile din peninsula dovedeste aceasta realitate de netagaduit. Meritul acestor romani, indiferent cum se numesc ei (aromani, macedo-romani, megleno-romani etc.) este cu atat mai mare cu cat ei s-au incapatinat sa reziste in istorie in conditii extrem de vitrege, fara scoli si biserici, fara recunoasterea lor din partea natiunilor majoritare, bulgari, sarbi sau greci. Ar fi fara indoiala in interesul nostru, al romanilor nord-dunareni, ca in noul context al tratarii minoritatilor nationale sa sprijinim cu toate fortele dorinta acestora de a se resuscita, de a intra si ei in randul minoritatilor recepte, recunoscandu-li-se si lor dreptul la existenta si instruire in limba proprie, la conservarea credintei, culturii si obiceiurilor. In loc sa facem pe galantonii cu cei care ne dispretuiesc, promitandu-le tot felul de autonomii, cedand in fata lor intr-un mod atat de rusinos, ar fi mai bine sa privim la starea jalnica in care se afla fratii nostri din granitele altor state. Sa-i sprijinim in demersurile lor legitime, care sunt atat de modeste, la o distanta de la cer la pamant in raport cu cele ale minoritatii maghiare din Romania. Sa punem si noi, romanii, piciorul in prag si sa cerem clasei politice mai multa viziune si realism, mai mult atasament fata de nevoile propriilor frati oprimati de catre natiunile majoritare, oprindu-i de la orice facilitati interne fata de minoritati, pana in momentul in care si vecinii nostri, vor deschide baierele drepturilor pentru minoritatile romane rezidente. Este absurd si degradant in acelasi timp pentru toate autoritatile statului, inclusiv pentru cele locale, muresene si targumuresene, care, total rupte de realitatile europene se dedau la tot felul de jocuri politice de-a dreptul degradante si rusinoase, care, de fiecare data, se termina falimentar, cu acordarea in nestire de privilegii pentru cei care nu mai stiu ce sa faca cu ele, in vreme ce consangenii lor, din alte tari gem sub povara cruntei deznationalizari, lipsiti total de drepturi. Daca in cazul ungurilor, fiecare maghiar conteaza, de ce aceasta judecata de valoare n-ar fi valabila si pentru romani?
24.09.2014
Ioan Cismas
Jurnalist, Scriitor

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page