Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Constructia Europei, un proces care a durat 800 de ani

Acad. Dinu C. Giurescu   
 
Istoria s-a scris si se rescrie

Participarea poporului roman la fazele semnificative ale istoriei si civilizatiei europene reprezinta o trasatura definitorie a dezvoltarii noastre. Ne aducem contributia - prin recunoscute opere si faptuiri, prin legaturi multiple cu celelalte popoare - la constructia si inaintarea acestei civilizatii. Din multitudinea evenimentelor, personalitatilor, a realizarilor materiale si spirituale, raman realitati care, in perspectiva Europei intregi, si-au pastrat, pana astazi, insemnatatea si intelesurile. Constructia Europei, inceputa in secolul al V-lea, se incheie dupa aproximativ opt sute de ani. Catre 1350, continentul nu mai are „pete albe" si harta sa cuprinde imperii, regate, principate, ducate, republici orasenesti, voievodate. La edificarea Europei medievale isi aduce contributia si poporul roman, cu alcatuiri si state proprii, continuatoare ale unor realitati in geografia foarte intinsa a Romanitatii Orientale. Confruntate cu valurile periodice ale migratorilor, comunitatile romanesti si-au pastrat propia lor organizare social-teritoriala, cladita pe o civilizatie agrara si mestesugareasca traditionala, organizare ce dispunea si de forte de aparare. La argumentele de ordin lingvistic, arheologic, etnografic, adaugam marturia cronicilor maghiare despre formatiunile feudale ale romanilor transilvaneni.

Statele romanesti feudale, in intinderea voievodatelor, s-au inchegat si unificat sub imperativul evolutiei generale a Europei, cea care isi manifesta traditional unitatea antica pana in marginea Asiei. Gesta Hungarorum, datorata notarului regelui Bela (Anonymus), consemneaza, la finele secolului al IX-lea, existenta a trei ducate: unul in Crisana, intre raurile Somes si Mures, cu centrul in cetatea Biharea si condus de Menumorut; al doilea in Banat, intre Dunare si Mures, carmuit de Glad, cu un centru la Cuvin (Keve); al treilea ducat, in Transilvania, sub portile Mezesului, la izvoarele Somesurilor, condus de Gelu Romanul (Gelou Quidan Blacus), cu resedinta in apropierea Clujului. Anonymus ne lasa sa intelegem caracterul statornic, continuitatea formatiunilor amintite, precum si recunoasterea individualitatii lor in relatiile sud-est europene: lui Usu¬bun si Veluc - trimisii lui Arpad - Menumorut le aminteste ca tara sa de astazi au stapanit-o si stramosii sai si ca se bucura de sprijinul imparatului de la Constantinopol[1].

Realitatile politice romanesti amintite se inscriu intr-o evolutie europeana, in aceeasi perioada. Organizarea statala a Irlandei incepe mai ales dupa invazia normanzilor si se consolideaza sub carmuirea lui Brian Boru (976-1014) si a succesorilor sai. La cehi, dupa incercarea de unire a triburilor sub Samo (623-658), primul cneaz al Moraviei Mari, amintit de documente, este Mojmir (830-846), a carui stapanire este continuata de Rastislav, Borivoj, Svatopluk. Polonii cunosc unele organizari in a doua jumatate a secolului IX, urmate de statul condus de Mieszko I (960-992). La sarbi, prima formatiune independenta, exercitandu-si autoritatea si asupra unor orase dalmate, este mentionata pe la jumatatea a secolului IX, cu cneazul Vlastimir, iar nuclee teritoriale ale croatilor, existente in secolul VIII, se unesc, mai tarziu, sub Tomislav (910-928). O prima reuniune a norvegienilor are loc sub Harald Haarfager (Par Frumos, c.872-930). Suedezii se desprind dintre popoarele nordice in timpul domniei lui Erick Victoriosul (975-995) si consolidarea merge incet, ca si la vecinii loi norvegieni. La danezi, o incercare de raliere a triburilor sub Harald „Colt Posada 1330Ascutit", (secolul VIII), nu are durata; un rege al lor, Gottrik (Gotfred), este contemporan cu Carol cel Mare si abia mai tarziu, Gorm cel Batran reface unitatea stapanirii (c.935-945). Maghiarii se asaza pe Tisa si Dunarea mijlocie la 896-900, iar statul Kievean se constituie in secolul al X-lea, odata cu impactul vareg.

Posada a fost inceputul. Implinirea a avut loc peste ani, in 1918, cand pamanturile romanesti s-au unit in hotarele unui singur stat

Recapituland, atestarile documentare ale unor formatiuni statale la irlandezi, cehi, sarbi, croati, norvegieni, suedezi, danezi, maghiari si rusi dateaza mai ales din secolele IX-X, adica in aceeasi perioada cu ducatele romanesti. Fara atacurile maghiare asupra Crisanei, Banatului si Transilvaniei, ar fi urmat, desigur, reunirea acestor ducate intr-un stat mai cuprinzator, intr-un voievodat, asa cum vor evolua formatiunile politice de la sud si est de Carpati, asa cum se va pastrat, de altfel, traditia romaneasca, si in Transilvania care s-a format ca voievodat in regatul feudal ungar. si ca marime teritoriala, carmuirile lui Menumorut, Gelu si Glad isi gasesc corespondente in Europa. In Spania, in jurul anului 900, in nordul peninsulei necuprinse de arabi, fiintau Portugalia, regatul Leon, Navara, Aragon, Sobrarbe, Ribagorza, Pallars si Marca Hispanica; or, cu exceptia Leonului, toate formatiunile sunt de foarte mici dimensiuni[2]. Fragmentarea este prezenta si in Anglia (fara Scotia). In deceniile primelor invazii daneze (secolul IX): Wessex, tara Galilor, Mercia engleza, Mercia daneza, Anglia rasariteana, Northumbria daneza, Northumbria engleza[3]. Dar in Transilvania au existat si alte formatiuni romanesti: ele nu sunt amintite de Anonymus, intrucat au ramas, la finele secolului al IX-lea si inceputul celui urmator, in afara expeditiilor de cucerire maghiare; dar sunt, in schimb, trecute in documentele secolului XIII: tara Barsei, a Fagarasului – cu mentiunea precisa „terra Blacorum" (1222); tara Amlasului - unde se afla padurea romanilor si a pecenegilor (sylva Blachorum et Bissenorum – la 1224), a Hategului (la 1247)[4]. Atestari scrise ce confirma implicit existenta acestor tari romanesti inainte de amintitele date.

Maramures, actele arata foarte precis realitatile politice romanesti cu cnezatele situate pe vaile Marei, Cosaului, pe Taras, Tisa, Talabor, Viseu, pe cursul superior la Izei si pe cel inferior, toate constituind un voievodat (secolele XIII si XIV) peste care s-a suprapus, treptat, carmuirea statului maghiar[5]. Atacurile si patrunderea progresiva a maghiarilor in Transilvania si Banat, invaziile si stabilirea pecenegilor si a cumanilor, marele val tataresc din 1241 explica de ce cnezatele si voievodatele romanesti nu s-au reunit in tari mari decat dupa 1300. La sfarsitul secolului al XIII-lea, statul feudal tara Romaneasca era constituit intre Carpatii Meridionali, Dunare si Marea Neagra; catre 1360, si al doilea stat romanesc era consolidat intre Carpatii Rasariteni, Nistru si aceeasi Mare Neagra. Poporul roman isi aducea astfel contributia proprie la incheierea constructiei politice a Europei medievale.

Statele romanesti feudale, in intinderea voievodatelor, s-au inchegat si unificat sub imperativul evolutiei generale a Europei

Statele romanesti feudale, in intinderea voievodatelor, s-au inchegat si unificat sub imperativul evolutiei generale a Europei, cea care isi manifesta traditional unitatea antica pana in marginea Asiei. Perturbarile ivite odata cu marile migratii dinspre „Barbaria", din marginea nordica si estica a bazinului Dunarean sau dinspre Asia, au impus spatiului de contact, cel locuit de romani, o functie de puncte intre cele doua mari arii de civilizatie, determinanta in relieful politico-statal.

In interiorul unor realitati complexe s-au asezat mai multi istorici din zilele noastre sa descifreze lungul (prin timp) proces al continuitatii si devenirii statalitatii la romani, incheiat, in partile centrale ale intregii Romanitati Orientale, cu Batalia zisa de Posada, de la care se implinesc 685 de ani. Revenirile la o tema fundamentala din istoria nationala modeleaza castigurile reale ale stiintei istorice si nuanteaza esentialul in privinta inceputurilor statului tara Romaneasca si asupra intregului razboi intre regele maghiar Carol Robert de Anjou si Basarab Voda, in 1330, cu deosebire asupra bataliei din 9-12 noiembrie, care este localizata pe vatra actuala a satului Pripoare din comuna Perisani, locul Posadei Lovistene (Valcea).
-------------------------------------
[1] Faptele ungurilor de secretarul anonim al regelui Bela, ed. Popa Lisseanu, Bucuresti, 1934.
[2] Carlos-Peregrin Otero, Evolucion y revolucion en Romance, Barcelona, 1971, harta 8.
[3] G. M. Trevelyan, Istoria ilustrata a Angliei, Bucuresti, 1975, harta VIII, p. 107.
[4] stefan Pascu, Voievodatul Transilvaniei, I, ed. a 2-a, 1972, pp.146-147.
[5] Radu Popa, tara Maramuresului in veacul al XIV-lea, 1970, pp.143-167 si 193-214.
(Articol aparut in editia tiparita a ziarului Cotidianul de luni, 14 noiembrie)

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page