Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Politrucul netâlhar nu-i tovaras, ci-adversar!

    Se spune (si unii chiar cred) ca fara partide viata politica ar fi tare neinteresanta, asta deoarece ele sunt sarea si piperul luptei democratice (sic!) pentru puterea in stat, iar mai apoi, dupa insfacarea puterii, pentru asigurarea normalitatii in toate sferele de activitate ale respectivei natii, printr-o formula de carmuire in conformitate cu principiile constitutionale si, in acelasi timp, adecvata momentului concret istoric (guvern politic, militar, de uniune nationala sau tehnocratic).
    Nimic mai fals! Pentru asta n-avem decat sa ne aruncam ochii in ograda politica a basarabenilor, pe urma in cea a americanilor. In Basarabia, functia de presedinte i-a revenit prorusului Igor Dodon. La fel de bine putea sa castige proeuropeana si unionista Maia Sandu. Numai ca, se afirma in presa germana si pe internet, prin aranjamentele de culise dintre apuseni (americani, nemti, francezi) si rusi, zarurile au fost aruncate in favoarea Dodonului (vasazica Basarabia luata romanilor printr-un al doilea pact Ribbentrop-Molotov). Ceea ce inseamna ca, intr-o forma edulcorata, a functionat de minune principiul stalinist: Cu adevarat important este cine si cum numara voturile!
    Potrivit inflexibilelor legi ale democratiei aparentiale, toate celelalte auxiliare (numar de voturi, proteste, comentarii) sunt chestiuni de resortul statisticilor din care nu te alegi cu nimic folositor si al istoriei din care tot mai putini vor sa invete ceva. Cel putin in aceste prozaice vremuri ale lui „Ce-i in mana nu-i minciuna” si „Nu da vrabia din mana pentru cioara de pe gard”...
    Asadar, Maia Sandu pierde dupa victoriile inregistrate in Chisinau si diaspora nonruseasca, iar Igor Dodon devine castigatorul perdant din punct de vedere substantial-valoric, prin votul inertial-cantitativ al unora ca gagauzii (astia l-au votat in halucinanta proportie de 99%), dar mai ales prin definitiva sentinta data in faza preelectorala de sforarii amintiti.
    Alegerile prezidentiale din Statele Unite sunt mult mai ilustrative in ceea ce priveste gaselnita votului popular si facatura numita democratie. Ca de, daca basarabenii au scuza unei democratii in faza de lapte, americanii se mandresc cu democratia lor matura si de prim rang, pe care se grabesc s-o impuna acolo unde constata abateri de la vrerea lor internationala.
    Ei bine, nu numai ca cei doi competitori si-au administrat nenumarate lovituri la gioale pe durata campaniei, dar finalul a fost de-a binelea naucitor in ceea ce priveste concretetea antidemocratica a sforariilor cu pretentii suprademocratice: Hillary Clinton (tusea actualei politici americane) obtine de la alegatori cu un milion de voturi peste cele ale ratoiului Donald (junghiul aceleiasi politici), dar votul in sens invers al electorilor fac din invingatoare o invinsa si din invins un invingator!
    Mai poti vorbi de democratie acolo unde votul a 270 de electori din totalul lor de 538 se dovedeste mai tare decat vointa liber exprimata a unui milion si ceva de alegatori? Eventual de electorocratie, o combinatie americano-mistocareasca intre plutocratie si trebuie sa faceti ce vor muschii electorilor...
    N.B.: Dupa victoria socialistilor din Bulgaria si a Dodonului din Basarabia, la care se adauga conjuncturala legatura sentimentala dintre bordelurile politice moscovite si budapestane, unii romani vad numai rosu la granitele Romaniei (a nu se uita de rosul pesedist de dupa parlamentare), situatie – zic ei – asemanatoare cu aceea din preajma celui de-al doilea razboi mondial, cind tara a fost sfasiata de neprieteni, dar cel putin a avut parte de o personalitate ca maresalul Ion Antonescu. Iar eu spun ca rosul exterior este mai putin primejdios ca cel interior, atata timp cat ungurii si bulgarii ne sunt parteneri in structurile euro-atlantice (chiar formal, dar tot este un angajament de nerecurgere la forta intre membrii respectivelor structuri) si atata timp cat Rusia este intr-un iremediabil declin (tot mai multe proteste impotriva lui Putin si a ciracilor lui putrezi de bogati, agravarea problemelor rusesti dupa demararea sanctiunilor economice, reducerea lenta dar continua a numarului de locuitori etc.), fapt care face cu adevarat din ea un colos cu picioare de lut. Zbarlirile sale belicoase aduc mai mult cu zvarcolirile unei bestii incoltite decat cu avertismentele unei mari puteri...
    Revenind in ograda noastra, cred c-ar trebui sa fim mai mult de oleaca nelinistiti ca P.S.D.-ul este la un pas de castigarea parlamentarelor (in toate sondajele de opinie are peste 40%). De ce spun c-ar trebui sa fim cu ochii in patru? Pentru ca A.L.D.E., acest colac de salvare politico-demagogic al penalilor si traseistilor poate obtine 7%, asa ca – dupa redistribuire – cele doua formatiuni incumetrite ar avea posibilitatea sa formeze guvernul.
    Stim cu totii cit de vinovate sunt absolut toate partidele pentru crucificarea Romaniei postdecembriste. Dar partea cea mai consistenta de vina ii revine lui Ion Ilici Iliescu si Partidului Social Democrat, acel P.S.D. iesit din F.S.N. (Frontul Salvarii Nationale), care a creat ticaloasa tagma a baronilor (ce naiba au astia cu nobletea?) si ai carui membri continua sa faca zid in jurul penalilor cu mot, astfel ca multi dintre acestia deja sunt cu un picior in noul sparlament.
    S-a mers atat de departe cu nerusinarea sfidatoare, incat Marian Vanghelie, subanalfabetul pe care Adrian Nastase il aprecia pentru faptul ca-i in stare oricand „sa adune pe un stadion 10.000 de oameni”, le-o tufleste in fata adversarilor politici ca nu stiu nici macar sa fure, iar Victor Ponta acuza unul din partide ca a furat mai mult ca P.S.D. Sa mai spuna cineva ca gura pacatosului nu rosteste adevarul...
    Evident, intr-un atare climat profund imoral, noii membri ori se dau pe brazda, ori sunt indepartati. Pai cum altfel, cand din totdeauna omul cinstit a fost privit de ticalosi cu un dispret dusmanos!

    Sighetu Marmatiei,                                                          
George PETROVAI
         16 nov. 2016

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page