Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Ungaria si referendumul imigratiei

Andrei Marga

Guvernul maghiar a organizat un referendum inoctombrie 2016 cu privire la cota de imigranti din Orientul Mijlociu pe careComisia Europeana a stabilit-o pentru fiecare stat membru.
Dupa Brexit,referendumul se anunta ca un eveniment istoric pentru Uniunea Europeana. Rezultatulconsultarii nu a putut fi insa validat din cauza cvorumului. Nu a cistigat efectivnimeni, dar problema a ramas deschisa. Ea nu consta in aceea ca se adopta saunu o cota de imigranti, ci in altceva, mult mai important - criza perceptibilaa actualei Uniuni Europene si incapacitatea institutiilor ei de a elaborasolutii. Sa detaliem. Este destul de evident ca nu era nevoie deun referendum pentru a lua decizia de a accepta sau nu cota stabilita deUniunea Europeana. O reglementare a Parlamentului, ba chiar o hotarare de guvern, erau suficiente. Referendumul era o urcare prea sus a unei chestiuni punctuale- daca se admite imigrarea a ceva sub doua mii de persoane. Un asemenea efectivnu avea cum sa afecteze economia si societatea Ungariei, care sunt dupa deceniide dezvoltare.

In plus, cei mai multi dintre imigranti voiau de fapt sa ajungain Germania, Franta, Anglia, oricum dincolo defrontierele Ungariei. Imprejurarea ca s-a recurs la referendum atesta caguvernul Victor Orban s-a ambitionat sa nu se supuna unei decizii cambirocratice a Comisiei Europene. Ea arata ca in Uniunea Europeana s-a ajunsintr-un punct in care se gaseste greu numitorul comun pentru interesele diferitelorstate si ca, pe langa cursul cu care ne-am obisnuit, al miscarii centripete,s-a intarit un curs al miscariicentrifuge. Referendumul din Ungaria nu esteprimul semn al miscarii centrifuge ca urmare a unor solutii discutabile aleComisiei Europene. Anterior, Franta, Italia, in mod vizibil Grecia, au ridicatin fapt obiectii la politici financiare pe care nu le pot intruchipa faraconvulsii. Aceste tari sau nu pot sa se incadreze in limitele deficituluibugetar anual sau nu pot functiona fara interventii statale in sustinerea unorbanci sau nu pot restitui creditele. "Indisciplina" financiara in raport cudeciziile centrale este inerenta.

Cehia a semnalat ca politica sactiuniloreconomice ii aduce pierderi, iar Polonia ca nu accepta o noua tutela istorica aputerilor europene. In relatia cu Rusia, tarile limitrofe din Uniunea Europeanacer masuri politico-militare inspirate de temerile unei vechi istorii, in vremece Germania si Franta pun in fata intereseeconomice si vor cooperari extinse, mutual profitabile cu intinsa tara de la Rasarit. Nu mai vorbim de Brexit care, oricum am lua lucrurile, atesta ca cevanu functioneaza in Uniunea Europeana, incit aceasta sa inainteze faradificultati majore in timp. ?arile Europei Centrale, mai exactgrupul de la Visegrad, au revenit la impresia ca Germania a capatat un ascendent si suspecteaza unele decizii ca sint de fapt dictat al Berlinului. Deciziile se iau, desigur, cel putin formal, prin consens la Consiliul European, dar ar ramane sub controlul german. Suspiciunea este doar in parterealista. Este adevarat ca Germania are oeconomie de departe mai puternica decat a oricarui alt stat membru si,inevitabil, ponderea corespunzatoare. Ea dispune de o capacitatestiintifico-tehnologica mult mai considerabila decat a oricarui alt partener,care conteaza in competitia globala.

Democratia germana functioneaza cu unsucces incomparabil. De era globalizarii Germaniaa stiut, la randul ei, sa profite. Pe scurt, Germaniaeste o puternica economie cu resurse enorme de export, care are nevoie de fortade munca in crestere pentru a inainta in conditiile epocii. ?ara isi promoveazaastazi interesele si vederile, ceea ce este natural, dar este impropriu caaceasta promovare sa fie socotita dictat, daca respectam semnificatiatermenilor. Nu este un secret faptul ca venireacitorva sute de mii de emigranti din Orientul Mijlociu si Afganistan lagranitele Uniunii Europene a fost detonatorul unei crize neasteptate a ansamblului. O criza putea izbucni din cu totul alte cauze - birocratizarea si centralismul bruxellez, necorelarea unor interese ale diferitelor tari,neputinta de a elabora politici comune in varii domenii, insuficienta competitivitate din domenii de importanta majora. Aproape nimeni nu s-a asteptat ca imigratia sa fie detonator. In fapt, imigratia nici nu este pe catar putea fi si nu era normal ca Uniunea Europeana sa fie zguduita si aruncatain criza de o imigratie la dimensiuni deocamdata controlabile. In definitiv,este vorba de slabiciunea administrativa a Uniunii si de vadita lipsa decompetenta din institutiile in care se iau decizii, mai curand decat de unpericol major la frontiere. Fireste, demografia pune mari problemeUniunii Europene. Pe de o parte, declinul demografic al europenilor indigeni,cel putin in termeni relativi, nu a putut fi stopat. Nevoia de forta de muncapentru a sustine economii de export este mare si nu poate fi acoperitanicidecum fara politici sistematice de imigrare.

Din momentul in care StateleUnite ale Americii si, mai nou, China, adica celelalte doua supraputeri economice, au politici deschise de incurajare a imigrarii de personal calificat, nici Uniunea Europeana nu are cum sa faca altceva, daca este sa tina pasul. Decizia Germaniei si Frantei de a extinde sau macar continua preluarea de migranti este graitoare. Traim o noua epoca de migratie a populatiilor, pescara mare, careia nu i se intrevede momentan incheierea si careia UniuneaEuropeana trebuie sa-i faca fata. Nu se reuseste aceasta prin inchiderea frontierelor, ci doar cu initiative creative. Este adevarat ca noua imigratie inEuropa se produce pe fondul unei identificari religioase si culturale a popoarelor mai acuta decat in urma cu cateva decenii. In Europa Centrala uniicrestini cer prudenta amintindu-si istoria ofensivei islamice asupra Europei.Aceasta cerere nu poate fi neglijata, dar, cum Sfantul Scaun a precizat,prin vocea papei Francisc, atitudinea crestinului nu poate fi decat plina deumanitate fata de oameni ajunsi in necaz, daca ramane crestin. Fapt este ca,desi s-au petrecut tragice atentate si acte teroriste oribile, inca nu putem stiliza lucrurile intr-un pretins "razboi al culturilor" cu baza religioasa, lacare s-a gandit Samuel Huntington. Putem vorbi si trebuie vorbit, cum chiar papa Benedictal
XVI-lea a aratat cit se poate de explicit, de „surse religioase" ale terorismului actual, de organizatii teroriste cu sustinere din partea unorimami, de politici teroriste, de numeroase persoane care traiesc din terorism.

Inflitrarea grupurilor de imigranti de catre jihadisti tine de particularitatilenoii migratii a popoarelor si nu poate fi ignorata. Deloc intimplator si plinde semnificatie, tema scrutarii mai precise a randurilor imigrantilor a devenitpreocupare majora a guvernelor, iar in Statele Unite ea a urcat la nivelulcontroverselor politice pentru ocuparea Casei Albe si directionarea politiciiamericane. Sint prea multe in joc - in primul rand vietile oamenilor - pentruca imigratia sa nu fie abordata sub aspectul pericolelor de securitate. Uniunea Europeana se loveste acum de chestiunea imigratiei, dar ar fiprofund gresit ca intreaga ei criza sa fie redusa la aceasta. Alte chestiuni,nu mai putin dificile, au vulnerabilizat-o. Vad doua astfel de chestiuni. Este vorba in primul rand de abandonarea tacita si practica aproiectului initial al unificarii europene - acela de a crea o Europa acetatenilor - in favoarea unei birocratizari in forma neoliberala.

Abordareaneoliberala are capacitatea de a pune in miscare energii, dar antreneaza crize,caci submineaza institutiile vietii publice distrugind traditii viabile simotivatii politice si morale. Ca indiciu, Uniunea Europeana nu a mai pututprogresa institutional in ultimele doua decenii si, cu toate ca Europa are intelectuali relevanti, ignorarea lor a facut ca lipsa de proiecte sa devina endemica. Estevorba in al doilea rand de imbratisarea politicii extinderii spre Rasarit indauna politicii integrarii. Dupa 1989 Comunitatea Europeana de la nivelulacelor ani a pus in joc criterii severe privind candidatii la integrare -criterii politice, economice, institutionale, culturale. De cativa anicriteriile au slabit, preferandu-se o extindere improvizata. In plus, nu s-alamurit raportul cu Rusia, in conditiile suspiciunilor istorice ale acesteia, si s-a ajuns la oconfruntare rece, care, evident, nu da rezultate pentru nimeni.

Toateacestea trec dincoace de referendumul din Ungaria, de la care am plecat. Dar indiferent de motivele organizarii si de rezultatul acestuia, am fi nerealistidaca nu am recunoaste ca el semnaleaza, la randul sau, starea critica din Uniunea Europeana si mai ales nevoia schimbarilor. Careeste solutia? Dupa parerea mea, inapoi tarile europene nu au la ce sa seintoarca. In spatele Uniunii
Europene nu este decat o istorie de frictiuni siconflicte care s-ar repeta la indefinit. Inapoi nu este solutie. A merge inaintecu organizarea si politicile actuale este plin de riscuri. Europa unita s-armarginaliza. Solutia este asumarea adevarului ca „istoria nu s-a sfarsit" indreptul institutiilor si procedurilor neoliberalismului de astazi si ca noicreatii istorice se pregatesc pe Pamant. Deaici trebuie trase cateva consecite majore cu privire la ceea ce este de facut. In fapt, este vorba de recunoasterea a patru imperative: a) al reluariidezbaterii asupra limitarilor democratiei existente si democratizareasocietatilor europene si a Uniunii Europene spre acea Europa a cetateanului ces-a angajat de la inceput; b) al instaurarii unei noi politici de personal inspatiul unional - a unei politici meritocratice, care sa permita formarea nudoar de executanti, ci si de initiatori, nu numai de manageri si sefi, ci si delideri; c) al federalizarii Uniunii Europene, incit vocea fiecarei tari sa sepoata regasi in favoarea, nu in dauna ansamblului, iar acesta sa asigure polifonia pe care a promis-o; d) al derivarii consecintelor politice dinschimbarea lumii de dupa 2010 si din noua geometrie a supraputerilor si puterilor, asumand impreuna aceste imperative (Din volumul Andrei Marga, Ordinea viitoare a lumii, in curs depublicare)

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page