Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

BOLILE INCURABILE ALE OMENIRII

George PETROVAI

Numai ce spui „boli incurabile” si indata te gandesti la cancer sau diabet, doua dintre devastatoarele maladii specifice epocii noastre. Poate ca unii nu vor fi de acord cu sintagma „boli specifice unei epoci”. Le dau dreptate. Da, bolile si suferintele (nelipsite din viata omului ca forme perceptibile ale timpului rau si bolnav in care-i este dat sa-si duca existenta), nu asteapta o anumita perioada pentru a se declansa. Mereu prezente in istoria scrisa si nescrisa a omenirii, altfel spus mereu in asteptare si la panda, ele participa in mod activ la specificul unei epoci prin frecventa si intensitatea cu care se manifesta.

Asa se face ca indeosebi lepra si-a facut mendrele printre antici (Noul Testament este cel mai fidel document in acest sens), ca ciuma neagra si holera au facut ravagii in Evul Mediu, ca echipajele corabiilor erau decimate de scorbut si ca inceputul perioadei moderne a fost la cheremul tuberculozei.

Asta nu inseamna nicidecum ca lepra a fost in intregime starpita, ca malaria nu-si ia chiar in zilele noastre consistentul tribut anual in vieti omenesti si ca ciuma, holera sau tuberculoza au fost puse cu botul pe labe pentru totdeauna.

Nu, ele n-au fost desfiintate, ci doar invinse prin noile metode de ingrijire si tratare a suferinzilor (indeosebi cu ajutorul antibioticelor), astfel ca temutele pandemii si epidemii de odinioara, cauzele atator milioane de vieti omenesti secerate la iuteala si la gramada, au fost reduse la cazuri cu totul si cu totul izolate.

Dar cum raul cel mare nu-si trage seva din lucruri, ci din idei (natura si ordinea lui este in primul rand psiho-mentala si abia pe urma materiala), iata de ce consider ca radacinile adevaratelor boli incurabile trebuie cautate in launtricitatea omului (minte, suflet, constiinta) si ca vindecarea este cu neputinta impotriva vointei sau fara participarea celui in cauza.

O concludenta dovada in acest sens ne este oferita de P.P.Negulescu in tratatul Destinul omenirii. Aflat in plina ascensiune si bucurandu-se de-o enorma notorietate dupa publicarea lucrarii Declinul Occidentului, pe data de 26 februarie 1924, Oswald Spengler facea apologia urii in discursul tinut studentilor de la Universitatea din Würzburg: „Am devenit capabili sa uram. Cel ce nu stie sa urasca nu este barbat, iar istoria este facuta doar de barbati...”

In aceste conditii, cand orgoliul national, metodic exaltat de cetateni cu o inalta tinuta intelectuala (nemtii, bunaoara, inca n-au renuntat la aberatia cu arianismul si misiunea lor istorica de civilizare a celorlalti), este asociat cu sentimente de dispret fata de alte popoare considerate inferioare, cand – ne spune Negulescu – oameni de stat din perioada interbelica (posibil si din vreamea noastra) afirmau ca „e rusinos sa moara cineva in patul sau”, respectiv ca „Forta este mai seducatoare ca Dreptul”, si cand cautarea adevarului nu este nici astazi complet libera si dezinteresata, pe cine sa mai mire faptul ca pacea ramane in continuare un ideal imposibil de atins (de la incheierea celui de-al doilea razboi mondial n-a existat nici macar o zi de pace deplina pe intreaga planeta!) si ca tensiunile mocnite dintre state, inclusiv intre cele din Europa neunita, sunt din ce in ce mai greu de tinut in frau printr-o politica internationala profund amagitoare in continut si foarte neconvingatoare pana si in forma (vezi razboiul din Siria, migratia dirijata a musulmanilor etc.)?!...

Indiscutabil ca ambitia si egoismul (la nivel individual si national) sunt principalele cauze care genereaza nelinistile cetatenesti si incordarile in relatiile dintre state. Da, caci de la ambitia particulara de-a avea tot mai mult in plan material si de-a fi cat mai faimos, lesne se ajunge la ambitia unora dintre popoare de a se crede mai cu mot ca celelalte, mai ales in raport cu vecinii indezirabili, si de a trage spuza istoriei pe turta lor. Tot asa, de la egoismul cetatenesc-individual, considerat motorul progresului social, in chip firesc se trece la faza legitima a egoismului national (aceea de afirmare pe plan mondial), iar apoi la hiperegoism, care – extrem fiind si, ca atare, irational – nu poate sa genereze decat dusmanii, tensiuni si conflicte interstatale.

Si iata invatatura pe care, cu ajutorul lui P.P.Negulescu, avem datoria s-o desprindem din aceasta foarte ingrijoratoare stare de lucruri: Intrucat civilizatia cea mai inaintata nu-i face pe oameni mai putin cruzi, asta deoarece in plan moral ei au ramas mult in urma dezvoltarii lor intelectuale, trebuie facut totul pentru restabilirea acestui echilibru esential!
-----------------------------
George PETROVAI
Sighetu Marmatiei
23 septembrie 2016


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page