Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

BANCA AMINTIRILOR (14) - TOAMNA TÂRZIE

George GOLDHAMMER

Repet, scriu pentru mine folosind „filtrul selectiv" din creier care ne ajuta sa uitam ce a fost rau si sa faca mai mult loc in a retine ce ne face placere sa ne reamintim in continuare. Pentru cine priveste imaginea atasata acestor randuri scrise, presupun ca „lacusta" asezata pe firul uscat de al unei flori, nu ii spune nimic. Consider ca este normal, dar eu privind-o ma simt iar tanar. Traiesc atat de viu acele amintiri! Povestea incepe intr-o zi minunata de toamna... in vremurile cand mai aveam obiceiul sa hoinaresc prin padure. Stateam acolo, in mijlocul ei, cu ochii deschisi, culcat pe pamantul incalzit inca de razele soarelui, acel soare care isi pierdea puterea in fiecare zi cu cat iarna batea mai puternic la usa! Acel pamant caldut, care ne hraneste si ne primeste cand trecem in vesnicie, imi facea bine, il simteam asa de bun, atat de prietenos, de parca am fi fost un singur corp!
Priveam cerul albastru pe care se plimbau norisori albi ca niste miei albi jucausi. Sus la inaltimea copacilor mai canta inca „ciocarlia"! Si ce mult imi placea s-o aud! Ma bucuram ca un copil ca nu plecase inca spre tarile calde... Sunt o enigma, pana in zilele noastre, locurile unde migreaza aceasta asa-numita de ornitologi „Alauda arvensis”, reprezentanta a ordinului „Passeriformes”. Unii zic ca prin muntii Atlas, muntii din nordul Africii...

Ciocarlia este singura pasare ce poate canta in zbor! De fapt nu canta niciodata pe crengile copacilor. O vad, mica, deasupra capului... Se opreste din zbor, adica nu avanseaza si se transforma parca intr-un „elicopter” inaripat. Imi face impresia ca se uita de sus la mine si imi canta doar mie. Ce sentiment minunat! Prin cap imi trece „Povestea ciocarliei” din volumul „File din cartea naturii” de Ion Agarbiceanu. Se zice ca Lia ar fi fost o frumoasa fata de imparat. Ea avea o voce atat de minunata incat insusi Soarele s-a indragostit de ea! Desigur ca si Lia s-a indragostit de luminosul Soare! Toata ziulica se uitau unul la celalalt cu multa dragoste. La un moment dat a vrut sa plece acolo sus la iubitul ei Soarele... Dar nu putea! O batranica pe care a intalnit-o pe drum, avand puteri magice, a transformat-o intr-o pasaruica! De atunci ea zboara in inaltul cerului pentru a fi cat mai aproape de iubitul ei, Soarele. Ii canta atat de frumos incat acesta uita cateodata sa mai apuna! Iar eu, intins pe spate in iarba, o ascultam cu nesat, cu dragoste si cu admiratie!

Dintr-o data dispare... si ciocarlia si soarele, care se ascunde intr-un nor... Ma uit in jurul meu, prin iarba uscata. Furnicile mai cauta hrana pentru iarna ce sigur va veni in curand. Cate un fluture mai mic, de un albastru pal, parca fara puteri, zboara ostenit  cautand cate-o floare, fie ea si ofilita, pe care sa se aseze si sa isi traga sufletul! In stanga mea observ o tulpina firava cu doua ramurele la capat cu cate o floaricica care a inceput sa cheleasca pierzandu-si o parte din micile petale. Petalele s-au ofilit, puful lor a incaruntit... conturandu-se doar punguta cu semintele, dovada ca s-a consolat cu reala lege a naturii care o va adormi sub zapada pana la primavara viitoare cand viata se va trezi din nou iar micile bobite vor germina transformandu-se in alte flori minunate.

Uitandu-ma cu mila la planta necajita... observai cum o mica lacusta vroia parca s-o inveseleasca asezandu-se pe tulpina ei pe care o clatina de zor, parca s-o reinvie! Isi freca piciorusele din spate ca un arcus de viora dar nu reusea sa scoata niciun sunet. Poate obosise, sau poate nu mai avea sacaz! Sau poate venise si pentru ea toamna... M-am gandit sa nu le las sa piara... si le-am luat acasa! Am luat deci cu mine tulpina cu cele doua fire de floare inbatrinite si lacusta si le-am imortalizat in rasina sintetica... (vezi foto) Am considerat ca asa vor trai peste veacuri! Din coltul ochiului parca imi curgea o lacrima de regret dupa frumoasa natura. In gand recitam cadentat o poezie ramasa in memorie de pe vremea cand eram copil: „Cri, cri, cri/ Toamna gri/ Tare-s mic si necajit!”. Toparceanu, parca! Si eu simteam in suflet ca sunt necajit... ca vremea trece cu mare viteza. Tempus Fugit!    

Dinspre padurea pe care o lasam in urma adia un vant slab ce aducea un miros minunat al naturii pregatite de culcare pana la primavara viitoare. Dar parca auzeam codrul din spatele meu murmurand si dansul o poezie trista: „...Ziua scade, noaptea creste/ Si frunzisul mi-l rareste./ Bate vantul frunza-n dunga/ Cantaretii mi-i alunga;// Bate vantul dintr-o parte/ Iarna-i ici, vara-i departe./ Si de ce sa nu ma plec,/ Daca pasarile trec!/ Peste varf de ramurele/ Trec in stoluri randurele,/ Ducand gandurile mele/
Si norocul meu cu ele//. Cat de frumos vorbea codrul cu marele bard... Eminescu!

***
Cat de placut a fost sa scriu aceaste amintiri, nesocotindu-ma nici scriitor si nici mare povestitor! Nu cere nici un efort sa asterni pe hartie ce este deja scris pe „banda memoriei”. Stiut este ca omul poate alerga cu picioarele cat il tin puterile... iar cu mintea cat il tine imaginatia. Deci orice om se poate culca pe spate, si cu ochi inchisi... isi poate imagina tot ce eu am simtit si admirat in padure in acea zi de toamna tarzie.
---------------------------
George GOLDHAMMER
Holon, Israel
21 septembrie 2016


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page