Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

George Cosbuc nesimplificat

Andrei Marga

George Calinescu observa ca "George Cosbuc a suferit numaidecit dupa moarte o uitare injusta, desi explicabila, dupa ce poezii ca Mama, Cintecul fusului, El Zorab, Noapte de vara, Trei Doamne si toti trei, Iarna pe ulita desfatara pina la satietate copilaria citorva generatii prin mijlocirea manualelor didactice si a serbarilor scolare.

Simbolistii, puristii, suprarealistii, modernistii in genere, crutind pe Eminescu, au vazut ingroziti in Cosbuc triumful anecdoticului. A ajutat discreditarii marea inegalitate a operei. Rasfoind volumele ticsite de versuri, cititorul superficial ramine cu impresia ca are inaintea sa niste culegeri de improvizatii pentru educarea poporului. si ce-i drept, in mare masura poetul a urmarit acest scop. Criticul trebuie sa pornesca de la compunerile cele mai evident ocazionale si prineliminare sa ajunga la grupul de poezii pure" (George Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini pina in prezent, Minerva, Bucuresti, 1986, p.586). Celebrul istoric al literaturii avea in vedere in aceasta evaluare "didacticul" din anumite poezii, indatorarea fata de Schiller, Uhland si Platen din Balade si idile si Fire detort si "latura anecdotica". El continua: "Cosbuc avea de fapt simtul sublimului cosmic, dar fiind lipsit de putinta representarii lui de sus se multumea a-l sugera in orariul terestru" (p.587). Poetul realizeaza, in Noapte de vara, La Pasti, In miezul verii, Iarna pe ulita veritabile "monografii ale unor momente din viata satului". Mai mult, Nunta Zamfirei sau Moartealui Fulger atesta ca "George Cosbuc are <filosofia> lui, exprimata si intr-o poveste vesela, si care este absenta oricarei filosofii dialectice, supunerea impreuna cu poporul la datinele ce simbolizeaza impenetrabilitatea misterului. Este o gindire sanatoasa in orice caz, pe care poetul are tactul de a n-o desfasura discursiv, ci de a o inscena in ritualul celor doua evenimente"(p.590). Concluzia lui George Calinescu este ca "George Cosbuc a izbutit, ca si Eminescu, dealtfel, sa faca poezie inalta care sa fie sau macar sa para priceputa poporului si sa educe astfel la marele lirism o categorie de oameni straini in chip obisnuit de literatura" (p.590).Cu autoritatea-i caracteristica, Titu Maiorescu este la originea prejudecatii dupa care George Cosbuc nu ar dispune de cultura evoluata pusa la punct. Avem motive sa ne indoim de aceasta evaluare, caci poetul avea cultura literara a timpului, dupa ce urmase, plin de interes, o scoala, un liceu deja renumit si se inscrisese la o facultate de filosofie si literatura (Gavril Scridon, Viata lui George Cosbuc, scoala Ardeleana, Cluj-Napoca, 2016, pp.111-131) si ca efect al aprofundarii unor opere si autori de referinta. Sfirsitul lui George Cosbuc il cunoastem. A trebuit caTudor Arghezi sa consemneze, dupa prea timpuria disparitie a poetului la putin peste cincizeci de ani de viata, inmormintarea uitata de aproape toti: "sase oameni razleti, vaduva si popa.... Atit, bucura-te tara!". Posteritatea literara imediata a lui George Cosbuc nu a inceput bine. Unii l-au luat repede drept poet al evenimentelor curente din viata satului, dilatind excesiv importanta colaborarii poetului la publicatia "Semanatorul". Altii, l-au socotit o noua expresie a traditionalismului rural. Formula "poetul taranimii", lansata de Constantin Dobrogeanu-Gherea, a avut soarta cea mai generoasa. Trecere a avut si formula unui George Cosbuc cu eminenta "vocatie mesianica", sprijinita pe poemele dacice si poeziile promisiunilor de lupta. Elocvent este faptul ca pina si in 1998, in cunoscuta Antologie a poeziei rominesti culte. De la Dosoftei la 1993 (Editura Teora, Bucuresti, 1998), se arata ca eticheta de "poet al taranimii" este, desigur, prea strimta. Se persevereaza insa in a-l considera pe George Cosbuc "imbinare a traditiilor creatiei populare cu intentiile originale si novatoareale epocii" si se sustine ca prezenta perpetua in manuale i-ar fi marcat profilul. "Poezia lui este prin excelenta didactic-formativa si beneficiaza deasemenea de teme literare variate, tratate in formule" (p.138). Unii au sugerat ca este nevoie de gasirea unui profil liric modern pentru a-l scoate din etichetari simplificatoare si a-l capta pe George Cosbuc, dar s-a facut putin in aceasta directie. Mai recent, Petru Ponta, cu o analiza patrunzatoare, bine informata sub aspectul istorico-literar, a intreprins in Opera lui George Cosbuc (Casa Cartii de stiinta, Cluj, 2004) oportuna incercarede a-l privi intr-un fel nou pe George Cosbuc. Teza sa este aceea ca "poetul descopera realitatea printr-un filtru mitologic" (p.40), el tintind la a fonda "o mitologie poetica romineasca" (p.36). Sub titluri demne de atentie -"Mitologia si feericul", "Codul eroticii", "Peisajul ideal", "Spectacolulvietii", "Eroicul, poezia patriotica si sociala", "Poezia ocazionala" -criticul clujean a cautat sa surprinda creatia cosbuciana in ceea ce are original. In acest fel, se da seama de paleta larga, am putea spune foarte pretentioasa, a poeziei cosbuciene. Mai nou, insa, altii o scot din manuale si o trimit complet in istorie. Se pune intrebarea: suntem astazi echitabili fata de opera lui George Cosbuc? Este ea inteleasa fara resturi semnificative? Oricum s-ar privi lucrurile, opera lui George Cosbuc debordeaza caracterizarile pomenite. Nu este exagerat sa spunem ca, in multe opinii indigene, poetul a cazut victima, la rindul sau, a ceea ce insusi numea "domnia obeza a diletantismului". In fapt, opera cosbuciana intrece ceea ce s-a spus grabit despre ea, caci exploreaza multe laturi ale vietii, iar ceea ce se petrece astazi, in societate si in literatura, nu-l scoate nicidecum din discutie. George Calinescu a sesizat cel mai bine coordonatele literare intre care se misca "cazul Cosbuc" - de la poezia anecdoticului, a educatiei scolare, la "poezia pura", pe toate reusind sa le intruchipeze in poezii diferite, dar cel mai frecvent in aceeasi poezie! Pe acest diapazon socotesc ca trebuie sa ne miscam daca vrem sa dam seama de ceea ce ne-a lasat poetul din Hordou. Nu maivorbesc de faptul ca formula de "poet fara tiparuri" a lui Nicolae Iorga, sau cea de "poet al suferintei", pe care o folosea Tudor Arghezi, nu au fost exploatate convingator. Nu s-a luat in seama nici remarca acestuia din urma ca George Cosbuc era "erudit si stia cateva limbi", fiind unul dintre prolificii traducatori in limba romana. As spune ca George Cosbuc este un poet al unei geografii culturale ce se lasa circumscrisa. El era, de altfel, sensibil la "psihologia popoarelor", care tocmai se contura in epoca. Cultura si optica sa literara erau universale. Cosbuc este un poet al evenimentelor curente ale vietii, dar care suprinde conditia umana in lume. Este un poet al taranimii, dar cu o privire cuprinzatoare asupra societatii. Este un poet ce atinge reprezentativitatea ce-l face demn de manualele de educatie, dar si al reflectiei asupra istoriei. George Cosbuc este un poet al unei epoci, dar suficient de profund incat sa vada dincolo de epoci si sa le traverseze. Ilustrez aici aceste sustineri printr-un succint excurs in poeziile sale. Poet al locurilor, dinauntrul si din afara arcului Carpatilor, George Cosbuc opera in coordonatele culturii universale. Din adolescenta, cand debuteaza cu cunoscuta talmacire din greci antici, pana la perioada de varf a creatiei, poetul a fost traducator de certa rigoare din literatura lumii. Nu este nici astazi sigur ca expresivitatea traducerilor sale a fost intrecuta de cei care au reluat acele traduceri. Reperele lui George Cosbuc erau cele ale literaturii universale. Poetul stia bine folclorul, uneori il ia ca baza, dar prelucrarea lui da altceva - net superior. Bunaoara, in poezia Nu te-ai priceput! (1889), ce are la baza motivul folcloric al fetei care asteapta sa fie curtata si imbratisata, rezultatul este o viziune largita reflexiv la maximum: "Nu te-ai priceput!/ Zici ca de m-ai fi cerut/ Mamei tale nora-n casa,/N-as fi vrut sa merg!/ E, lasa!/ Ca de-o fata cui-i pasa/ Nuse ia dupa parut!/ De-ntrebai, ai fi vazut!/ Tu sa fi-inceput iubitul, /Ca-i faceam eu ispravitul/ - Tu cu painea si cutitul/ Mori flamind, nepriceput!".
Numai vorbim de poezia Doina (1895), care ridica melancolia la o exprimare poetica greu de concurat: "Eu te-am vazut odata/ Frumoasa ca un sfint,/ In jur stateau batrinii/ Cu fruntile in pamint,/ Cantai ca-n vis, de-o lume/ Trait-intr-alte vremi,/ De oameni dragi, din groapa/ Pe nume vrand sa-i chemi/ si-ncet, din vreme-n vreme,/ Batrinii-n jur clipeau/ si minecile hainei/ La ochi si le puneau". Iar exemplele de ridicare a motivelor folclorice la prelucrari poetice si vizionare proprii sunt nenumarate la GeorgeCosbuc. Poetul din Hordou isi ia adesea motive din evenimentele vietii, o nunta, mersul dupa apa, trecerea pe ulita, ranirea pe campul de batalie etc., dar devine el insusi, suprinzind imediat conditia umana in lume. Poezia Spinul (1893)este, intr-adevar, una a jocului asteptarii mariajului de catre tinarul ce-iscoate iubitei un spin din picior si o indatoreaza inca o data. Cunoscuta poezie Numai una!(1889), pe un motiv curent - iubirea feciorului pentru fata careia parintii lui ii prefera una mai instarita - se incheie insa cu o declamatie ce pune in joc lumea in intregime: "Sa-mi cante lumea cate vrea,/ Mi-e draga una si-i a mea:/ Decat sa ma despartde ea,/ Mai bine aprind tot satul!". In Recrutul(1893), motivul este preocuparea recrutului care isi lasa iubita in asteptare si adresarea catre frate: "Poarta-i grija!/ Tot a mea s-o gasesc, tot dor sa-mi poarte!/ Dar denu-i pazi-o bine,/ ti-ai gasit dusman in mine,/ Caci fac moarte/ Pentru ea!". Sau interogatia plina de sublim din Moartealui Fulger (1893): "Cand n-ai de acum sa mai privesti/ Pe cel frumos, cum insuti esti,/ De dragul cui sa mai traiesti,/ Tu, soare sfant?" si, desigur, meditatia finala asupra mortii: "Nu cerceta aceste legi,/ Ca esti nebun cand le-ntelegi!/ Din codru rupi o ramurea,/ Ce-i pasa codrului de ea!/ Ce-i pasa une ilumi intregi/ De moartea mea". Privirea tine aici de cea mai recenta thanatologie, nu doar de surse folclorice! Poet al taranimii, George Cosbuc are o privire cuprinzatoare asupra istoriei. Noi vrem pamint!(1894) este poezia luata pe buna dreptate ca un manifest pentru a dobindi pamantul necesar traiului si unei vieti normale in societate. Nu numai versul de incheiere a fiecarei strofe, "vrem pamant!", dar si strofele in intregime exprima vointa unei reparatii sociale dupa o nedreptate majora. "Flamand si gol, far-adapost,/ Mi-ai pus pe umeri cit ai vrut,/ si m-ai scuipat si m-aibatut,/ si cane eu ti-am fost". In cel putin doua directii, insa, poezia iese cu mult dincolo de conditia manifestului. Pe de o parte, ea capteaza in termeni poetici imprejurarea ca intreaga conditie de viata a taranului lipsit de pamint este afectata. "Baietii tu-n razboi ni-i duci,/ Pe fete ni le ceri,/ Injuri ce avem noi drag si sfant". Pe de alta parte, nu este vorba in poezie doar de revolta unei categorii sociale, ci de surprinderea faptului ca in societate exista in fond o legatura launtrica intre viata mizera a unora si huzurul altora. "N-avem nici vreme de-nchinat,/ Caci vremea ni-e in maini la voi;/ Avem un suflet inca-n noi/ si parca l-ati uitat!". Poezia nu este doar un manifest anticiocoiesc, ci si redarea unei conexiuni tainuite. Ea nu este doar sociala, in intelesul consacrat, ci si reflexiva, vizionara. George Cosbuc a gasit cele mai bune mijloace de expresie poetica pentru o constatare care este parte a constiintei moderne, cel putin de la Hegel incoace: nimeni nu este fericit sau nefericit fara legatura cu nefericirea sau fericirea altuia. Tematica poetica este complexa, cuprinde oricum o latura sociala, dar nu se lasa epuizata de aceasta. Poet al angajarii, George Cosbuc se ridica la reflectii cuprinzatoare asupra mersului istoriei. Versurile „O lupta-i viata; deci te lupta/ Cu dragoste de ea, cu dor", din Lupta vietii (1894), sunt poate de la aparitie un leitmotiv al angajarii, ca si aceste versuri: „Oricare ar fi sfirsitul luptei,/ Sa stai luptand, caci esti dator". Orizontul poeziei lui George Cosbuc este unul de cea mai larga respiratie - al libertatii persoanei. Poezia Pentru libertate (1903) nu este militanta in intelesul reductiv, consumat, ci emblematica, tinind de o viziune asupra conexiunilor mai putin perceptibile ale istoriei, care exclud servitutea. "Iar din lantul ce-azi ne strange/ Pot sa iasa spazi, si pot/ Spazile sa vada singe,/ Nu de-al nostru insa tot!/ si sfirsitul tau veni-va/ Azi ori mane, ori mai apoi!".
Poet la care s-a apelat copios in manuale de educatie, George Cosbuc a dat reflectii grave asupra vietii. Sa observam, de pilda, finalul plin de durere nesfirsita si inabusita de la Trei Doamne si toti trei (1891):"Treceau barbati, treceau femei,/ si uruiau trasuri pe strada,/ Soldati treceau facind parada,/ si-atunci destept privi la ei/ si-si duse pumnii strins pe timple: <Trei, Doamne, si toti trei!>".
Sa ne amintim si reflectia tot indurerata din El Zorab (1893): "si te vor duce la razboi,/ Sa mori tu, cel crescut de noi!... <Ia-tibanii, pasa! Sunt sarac,/ Dar fara cal eu ce sa fac?/ Da-mi calul inapoi!>". Putini au redat cu mijloace atat de simple si cu atata profunzime trairea durerii, precum George Cosbuc! Poet al lumii unei epoci, George Cosbuc a fost destul de mare poet pentru a vedea dincolo de epoci si a le traversa. Poezia Vara (1893) ne plaseaza intr-o lume intr-adevar idilica, pusa undeva in apropierea Ceahlaului: "Un nor cu muntele veci/ Plutea-ntr-acest imens senin/ si n-avea aripi sa mai zboare!/ si tot vazduhul era plin/ De cintece ciripitoare". Dar aceasta lume este imediat si cea in care, precum inaintasii, fiecare sfirseste: "Cat defrumoasa te-ai gatit, Naturo, tu!/ Ca o virgina/ Cu umblet drag, cu chip iubit!/As vrea sa plang de fericit,/ Ca simt suflarea ta divina,/ Ca pot sa vad ce-aiplasmuit!/ Mi-e inima de lacrimi plina,/Ca-n ea s-au ingropat mereu/ Ai mei, si-o sa ma ingrop si eu!". In Mama (1894), motivul mamei care ar vrea sa-si vada fiul plecat departe urca de la date biografice cunoscute, la o exprimare clasica, ce trece peste timp. "Afara-i vint si e-norat,/ si noaptea e tirzie;/ Copilele ti s-au culcat/ - Tu inima pustie,/ Stai tot la vatra-ncet plangind:/ E dus si nu mai vine!/ s-adormi tirziu cu mine-n gind,/ Ca sa visezi de mine!". Putini au captat atat de bine confruntarea omului cu limitele intilnite in viata precum George Cosbuc! Rareori marii poeti cuprind tot ceea ce fac intr-o profesiune de credinta. Aceasta nu inseamna sa nu luam in seama ceea ce ei spun despre ei, caci aici se dezvaluie intentii. Poezia Poetul (1911) incepe cu mult citata marturisire: "Sunt suflet dinsufletul neamului meu/ si-i cint bucuria si-amaru/ In ranele tale durutul sunt eu,/ si-otrava deodata cu tine o beu". Desigur, intre timp, modalitatile de expresie poetica s-au diversificat enorm, mult dincoace de redarea directa a experientei. In definitiv, astazi se exprima ceea ce este in lume cu ajutorul accentuarii subiectivitatii. Traim in lumea celei mai expansive subiectivitati - o lume subiectivizata ca niciodata! Heidegger vorbea justificat de "subiectivitatea subiectivitatii", iar daca vrem sa vorbim de poezia ce se facea cum, probabil ca trebuie sa aplicam inca o data termenul, sa-l facem recursiv. George Cosbuc nu da prioritate acestei directii; el nu exhiba doar trairi, ci vrea sa capteze alcatuirea lumii. El aspira sa fie poetul realitatilor ultime ale vietii omului, uneori sa surprinda ceea ce se numeste "in sinele" acestora. "Copila, tu crede poetii ce scriu,/ Caci lor li s-a dat o putere/ S-auda mai bine, sa simta mai viu/ Intreaga a lumii durere" - ne spune in Copila, tu crede poetii ce scriu (ramasa in manuscris). Sa nu uitam ca la Cluj, George Cosbuc studiase ceva filosofie sau intrase macar in contact cu ea si citea in germana, incat a venit timpul sa ne intrebam: nu cumva poezia sa resimte nu numai datele experientelor concretede viata, ci si pe cel ale unei reflectii culturale organizate, al carui centru de gravitatie va trebui abia sa-l descoperim? La noi, unii au impresia ca o poezie care vrea sa fie expresia a ceea ce traiesc oamenii din jur este desueta, anacronica, si nu fac decit sa-si liciteze impresiile, fara a depasi granita acestora, spre captarea universului vietii. Eu cred ca acestia se inseala. Nu vreau sa fac aici largi consideratii in jurul intrebarii, de fapt comuna poeziei, stiintei si filosofiei: cum ajungem la realitate? Dar, oricum s-ar lua lucrurile, oricat de imperativ este sa ferim expresia poetica de vetusta copiere a realitatii, orice forma alegem pentru a-i pastra gingasia si forta de penetratie, nu se poate eluda un fapt: poezia ramane arta sensibilitatii, arta simtirii omului in lume, si va cauta, atunci cand este veritabila, sa fie astfel. Tot Heidegger spunea ca poezia numeste zeii, iar ganditorii vin apoi pentru a-i explica. George Cosbuc si-a asumat in fapt acest adevar ca putini altii in cultura noastra, in coordonatele timpului sau. Iar aceasta imprejurare face din poezia sa un reper. Opera sa se poate citi din noi perspective care ne feresc de simplificari, iar profilul sau efectiv se lasa acum redescoperit! 7

(Andrei Marga, Cuvint la Simpozionul ocazionat de Aniversarea a 150 de ani de la nasterea lui George Cosbuc, Nasaud, 17 septembrie 2016)

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page