Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

O Adolescenta în Pas de Defilare

Pe 3 septembrie 2016 am trecut pentru prima data, pragul fostului Liceu Militar de la Breaza, Prahova, in prezent, Colegiul National Militar “Dimitrie Cantemir”. Am ajuns aici invitata la o ocazie de bucurie: intalnirea de 30 de ani a promotiei 1986. Cu emotie in suflet, am pornit-o, dupa ce am depasit controlul de la poarta, pe aleea ce duce spre Comandament. De o parte si de alta a aleii, tufele mari de tuia semanau cu niste strajeri ce pazeau de o eternitate, acel loc. In fata Comandamentului, absolventii promotiei se adunasera deja, alaturi de profesorii lor, azi pensionari. De aici, de la Comandament, se vedeau, unduioase, de jur imprejur, dealurile din Breaza, acum, de un verde stins. Soarele sageta din inalt si in lumina diminetii de inceput de septembrie, in aerul curat si binefacator, totul arata senin si natural.
M-am integrat repede. Am facut cunostinta cu cativa dintre cei prezenti si am inceput sa discutam despre eveniment. Eram putin surprinsa, caci ma asteptam sa vad o mare de uniforme. Insa nimeni nu purta asa ceva. Aveam sa descopar imediat ca militaria urma sa fie data jos din pod altfel. Ca la un semnal nevazut, in clipa cand loctiitorul comandatului colegiului i-a invitat pe fostii elevi sa se aseze pe clase, toti, ca unul, s-au grupat ordonat, pe patru siruri, in fata Comandamentului. In cateva secunde, eram ei si noi. Militarii, chiar daca in costume elegante si nu in uniforma, faceau un bloc compact, diferit. In spatele lor ramasesera sotiile si copiii, care ii insoteau.
Au rasunat un ostasesc “Gaudeamus Igitur” si discursurile mai-marilor colegiului. In pozitie de drepti, promotia 1986 a ascultat in liniste deplina, cuvantarile. Imediat dupa aceea, loctiitorul comandatului ne-a anuntat ca va avea loc depunerea unei coroane de flori, la Troita din fata Comandamentului, in amintirea celor disparuti. Si iarasi, militarii au fost una. Fara sa primeasca un ordin scurt, la primul acord al “Imnului Eroilor”, intreaga formatie a facut stanga-imprejur, intr-o sincronizare ce uimea, daca te gandeai ca de 30 de ani, ei nu mai repetasera laolalta miscarea aceasta. Venise timpul pentru momentul de reculegere. In tot acest rastimp, cat a durat momentul de reculegere, in mintea mea au revenit, obsedante, cuvintele mumei lui Stefan cel Mare: “Du-te la ostire! Pentru tara mori!/Si-ti va fi mormantul coronat cu flori!"
M-a adus la realitate aceeasi miscare simultana, concentrata, identica: al doilea stanga-imprejur, la finalul momentului de reculegere, din nou fara a se primi vreun ordin. Apoi, s-au rupt randurile. Au urmat pozele - cu profesorii, cu clasa, cu dirigintele, cu promotia - si s-au daruit buchete de flori. In curtea colegiului, baietii au plantat un bradut, ca semn ca promotia lor trecuse inca o data pe acolo. Dupa o gustare luata pe platoul din fata Pavilionului Invatamant, s-a intrat pe clase, in cate o sala de curs, cu dirigintele si catalogul. Unul cate unul, fostii absolventi si-au depanat povestea vietii, asa cum se derulase ea, de la ultima lor intalnire. La plecare, s-au facut iarasi poze si am vizitat colegiul: sala de sport, sala de mese, terenul de sport, poligonul militar, unul dintre dormitoarele de baieti.
In dormitor soarele invada fiecare coltisor si lumina albul asternuturilor. Am numarat paturile: erau noua intr-o camera. Pe fiecare pat fusese lipita o eticheta cu numele ocupantului, clasa si compania din care acesta facea parte. Nume oarecare, ce nu imi spuneau nimic. Numele unor adolescenti. In curand, aveau sa inceapa scoala. Se intorceau singuri, fara parinti, intre acele ziduri. Acasa ramanea vacanta. Aici ii asteptau scoala si armata. "Du-te la ostire", auzeam iarasi si iarasi, indemnul istoric. M-am apropiat de fereastra. Se vedeau dealurile.  
Langa fereastra, un pat. Pe eticheta scria ca pe elevul repartizat acolo il chema Paulian. Nu aveam idee cine era. Nu il intalnisem niciodata si nici nu vorbisem vreodata cu el. Nu ii stiam nici glasul si nici chipul. Puteam doar sa mi-l imaginez, insa acest exercitiu nu imi era de mare folos. Nici el nu stia cine sunt eu. Si atunci, am facut ceea ce inima mi-a spus sa fac. Cu un pix imprumutat, pe un petic de hartie rupt dintr-o agenda, cu un scris nervos, am mazgalit in graba aceste randuri: “Buna Paulian, Ma numesc Corina. Iti doresc din suflet sa iti gasesti adevaratul drum in viata! Bafta! Sa nu te descurajezi niciodata!“ Am scris si i-am strecurat biletelul in pat, intre rombul facut de cearsaful plic si patura, lasand un capat afara, pentru ca el sa il poata observa.
Am scris si am plecat cu ochii plini de lacrimi. Cu cateva ore mai devreme, aici rasunase “Gaudeamus Igitur”, imnul tineretii. “Sa ne bucuram, asadar! ”, spunea cantecul. “Traiasca scoala!... Traiasca profesorii!... Traiasca patria!” Am luat-o in jos, pe aleea pe care venisem de dimineata, printre sirurile de tuia. La iesire, m-am nimerit langa unul dintre baietii promotiei 1986. L-am auzit spunandu-i sotiei:
- Vreau sa mergem impreuna sa revedem gara. Stii ca atunci cand primeam o permisie de la liceu, de acolo luam trenul spre casa…  

Corina Diamanta Lupu  
Bucuresti  
8 septembrie 2016  

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page