Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Despre boieri

Acad. Dan Berindei   

Timp de secole, boierii au reprezentat clasa conducatoare a romanilor. Existenta lor legala s-a incheiat in 1858, odata cu incheierea Conventiei de la Paris a puterilor europene, devenite puteri garante. De fapt, pe multe planuri si-au continuat existenta si chiar si, in parte, functiile conducatoare. Daca in a doua jumatate a veacului al XIX-lea si in primele decenii din cel urmator au continuat sa ocupe parte din functiile politice si pe cele culturale, detinand totodata bunuri insemnate, mai ales stapaniri ale pamantului, in schimb, dupa Primul Razboi Mondial, in urma reformei electorale si a celei agrare, rolul lor politic s-a redus simtitor, ca si bunurile materiale de care ei dispuneau. Trei decenii mai tarziu, practic, aceasta clasa a fost stearsa din istorie prin exproprierea integrala a bunurilor, ca si printr-o actiune sistematica de anihilare si denigrare. S-a mai adaugat la aceasta plecarea peste hotare, mai ales a celor apartinand familiilor cele mai insemnate. Dupa decembrie 1989, reintoarcerile au fost rare si nestatornice. Paguba pentru tara a fost mare si efectele ei se vad indirect mai ales in sfertul nostru de veac de reforma si reconstructie. Boierii au trecut prin faze diferite in cursul lungii lor existente. Ridicati prin „selectie naturala" din masa locuitorilor, altii adaugandu-se cu proveniente din afara, ei au strabatut secolele intemeiati pe o continuitate de existenta a respectivei categorii sociale. In doua treimi din spatiul romanesc, in Tara Romaneasca si in Moldova, si-au pastrat functiile sociale, in schimb in cea de-a treia treime, cea transilvana, datorita mai ales credintei lor ortodoxe, au fost supusi discriminarii, fiindu-le limitate drepturile nobiliare sau chiar luate cu totul. Unirea cu Roma a unei parti a romanilor a ajutat la salvgardarea unor pozitii, desi o deplina integrare in clasa nobiliara n-a avut loc decat in cazuri de deznationalizare. Este evident ca boierii au ajuns la mari acumulari de bunuri materiale si ca in parte acestea au fost rezultatul, in nu putine cazuri, a presiunilor pe care le-au exercitat. Bogatia a caracterizat mai ales marea boierime, care, utilizand drepturi de mostenire si avand si puterea, a ajuns sa stapaneasca intinse bunuri, mai ales domenii. Numarul si suprafata celor ale lui Constantin Brancoveanu reprezinta cel mai caracteristic exemplu. Evident, boierimea mica si mijlocie stapanea intinderi cu mult mai mici. Parte din boieri s-au implicat si in operatii comerciale.

Continuitatea fiintarii lor, spre deosebire de cei din tarile vecine balcanice, a dus la crearea unor insusiri transmise in buna masura celor din generatiile urmatoare. Totodata, se constata ca istoria boierimii dezvaluie nenumarate intreruperi si intamplari tragice, lupta pentru putere cerandu-si jertfele. Moartea violenta in urma executiilor ordonate de domni, ca si conflictele intestine, au inregistrat nenumarate victime si au determinat, de asemenea, lichidarea unor neamuri si ascensiunea altora. Dar, in acelasi timp, experienta dobandita a ramas ca un bun al categoriei sociale in cauza si a fost utilizata atat in evolutiile interne, cat mai ales in relatiile cu celelalte state. In vreme ce, in majoritatea statelor din zona nu se poate vorbi de continuitate, boierimea romana, cu toate incercarile, nu si-a intrerupt firul existentei si astfel invataturile acumulate au putut fi transmise ca bunuri pretioase in perioadele urmatoare. Cu toate problemele pe care le-a avut de intampinat, boierimea din cele doua state romanesti constituite in secolul al XIV-lea a beneficiat de continuitatea de existenta peste o jumatate de mileniu si implicit a fost cointeresata ca cele doua state sa strabata acest lung rastimp, urmand ca apoi imprejurarile sa ingaduie, la mijlocul veacului al XIX-lea, unificarea lor intr-o singura entitate: Romania.

Dupa dobandirea recunoasterii existentei de catre cele doua puternice regate crestine ale zonei - Ungaria si Polonia -, statele romanesti au trebuit sa se apere de primejdia otomana. Au facut-o prin lupta, desi, fara indoiala, capacitatile lor erau limitate, dar dupa aproape un veac de confruntari a devenit evident ca nu se putea ajunge la o solutie pe aceasta cale, fie si provizorie. In complicatele si delicatele tratative care au fost initiate, rolul unor mari boieri a fost decisiv si de altfel compromisul realizat i-a avut pe ei in ansamblu considerati responsabili de Poarta otomana si trasi la raspundere atunci cand suzeranul acceptat aprecia deficiente ale intelegerii, inclusiv din partea domnilor. Compromisul realizat - episodul logofatului Tautu cu bautul cafelei fiind si el semnificativ! - a insemnat pastrarea celor doua tari, a domnilor si a clasei conducatoare (ceea ce nu avut loc in statele balcanice!), a unei oranduiri de stat cu aparatul ei propriu, lunga vreme a armatei si de asemenea a diplomatiei proprii, si poate cea mai importanta prevedere a fost cea prin care in cele doua state romanesti Biserica crestina era aparata, fiind totodata oprita ridicarea de edificii de cult musulmane. De fapt, in schimbul recunoasterii suzeranitatii sultanului, au fost dobandite reglementari care aparau existenta statalitatii, a Tarii Romanesti si a Moldovei, apoi si a principatului Transilvaniei, drepturile lor de afirmare de sine si credinta. Recunoscandu-i continuitatea, Poarta otomana considera marea boierime factorul garant al functionarii intelegerii realizate si care era, fara indoiala, si un rezultat al capacitatii de lupta si rezistenta a statelor romanesti, ceea ce a impus realizarea intelegerii. Continuitatea neintrerupta a existentei statale a fost neindoielnic in mare masura rodul abilitatii acestei categorii sociale, dar, totodata, tot ei ii va reveni politica de trezire si silintele pentru a se trece la alta faza, atunci cand imprejurarile au ingaduit acest lucru. In amandoua statele boieri carturari au afirmat in secolul al XVI-lea si mai ales in cel urmator radacinile, dar si drepturile istorice ale romanilor in ansamblu, iar apoi, cand, incepand cu ultimele decenii din secolul al XVII-lea, a inceput o contraofensiva eliberatoare a unor mari puteri europene impotriva Imperiului otoman, boierii s-au implicat in ceea ce trebuia sa duca la eliberare, dar si la inceputurile modernizarii. Taberele de boieri s-au format in functie de marile puteri ale zonei, in jocurile marilor puteri limitrofe, carora, uneori prea increzatori, le-au acordat un credit fara acoperire, puterea otomana avand inca resurse de lupta si rezistenta pentru inca o lunga perioada.

Carturarul Dimitrie Cantemir a trecut prematur de partea puterii de la Rasarit, iar Brancoveanu a stiut peste un sfert de veac sa manevreze cu deosebita abilitate intre cele trei imperii, pana cand domnia avea sa-i sfarseasca tragic. Oricum, pentru Poarta s-a impus o schimbare de sistem in privinta celor doua principate. A fost momentul istoric in care a fost inaugurata pentru mai bine de un veac perioada fanariota. S-a creat o noua situatie, in care progresiv drepturile initiale prevazute in compromisul romano-otoman s-au vazut limitate. Rolul marii boierimi in desemnarea domnilor practic n-a mai existat si de asemenea a fost desfiintata armata fiecarui stat. Boierimea a stiut sa se orienteze in noua situatie. In primul rand, intr-o masura mai mare decat inainte de instaurarea noului regim fanariot, si-a urmat eforturile de integrare „europeana", desi studiile peste hotare erau inca greu de realizat (dar nu imposibil), dezvoltarea culturala interna, prin Academiile domnesti de la Bucuresti si Iasi, dar si prin bibliotecile care s-au format, a determinat o evidenta afirmare ascendenta, cultivandu-se formarea la un nivel inalt si „european" a tinerilor boieri cu intaietate. In acelasi timp, boierimea nationala a gasit formule de colaborare cu „noii veniti" - fanariotii, cu preocuparea apararii unor drepturi care progresiv deveneau nationale, ale unei natiuni moderne care-si incepuse procesul de formare. Majoritatea demnitatilor inalte marea boierime autohtona a stiut cum sa le pastreze si nu intamplator inteleptul Constantin Mavrocordat dojenea, cand era cazul, pentru neutilizarea limbii romane in documente. Limba greaca a fost folosita intr-o masura mai mare, dar limba romana si-a pastrat intaietatea in corespondenta dregatorilor. Din ce in ce mai accentuat s-a dat lupta pentru mentinerea intaietatii si apoi a exclusivitatii limbii romane. Deschiderea scolii lui Gheorghe Lazar, in ultimii ani ai fiintarii regimului fanariot, datorata in mare masura unor mari boieri, a evidentiat biruinta limbii nationale.

Personalitati marcante s-au evidentiat in deceniile de sfarsit ale perioadei. Un Ienachita Vacarescu, banul Mihai Cantacuzino, ca si Ioan Cantacuzino ori Dinicu Golescu ne-au lasat marturii scrise ale silintelor lor. Ei au dezvaluit simtiri patriotice, de dragoste de tara, dar totodata un nivel al cunostintelor cu nimic inferior celor din categoriile dominante europene. In memoriile din timpul negocierilor de pace ruso-turce de la Focsani din 1772, in proiectul de Constitutie elaborat de Ioan Cantacuzino in ultimul deceniu al veacului ori in scrierea lui Dinicu Golescu din deceniul al treilea al secolului al XIX-lea, constatam un inalt nivel al cunostintelor, dar si felul lor de a gandi in spiritul vremii. Ei sunt aceia care au reelaborat asa-numitele „capitulatii", folosind prilejul pentru a-si evidentia si intr-un fel „legaliza" doleantele. Ei au adus in dezbaterea diplomatica idei novatoare, cum au fost Unirea Principatelor, printul strain, garantia colectiva a marilor puteri pentru a se evita o dominatie singulara. Dar, totodata, tot ei au fost aceia care au dat educatia de baza fiilor lor, viitorii tineri pasoptisti. Prin trimiterea apoi a acestora peste hotare la universitati apusene aveau sa creeze cadrele modernizarii romanesti. In revolutia din 1848, ca si in miscarea pentru unirea Principatelor si crearea Romaniei moderne, boierimea a fost pe pozitii patriotice, sacrificand deseori interese ale categoriei lor sociale, pret platit pentru ramanerea lor mai departe in ierarhia noii societati in care treptat, dar iremediabil, aveau sa-si piarda pozitiile social-politice in favoarea celor proveniti mai ales din noi categorii sociale. Procesul de iesire de pe scena istoriei avea sa cunoasca pentru inceput momentul de la sfarsitul Primului Razboi Mondial si se va incheia peste trei decenii, in conditiile preluarii dominarii unei parti a Europei de colosul sovietic, prin despuierea si inlaturarea lor brutala. Rolul lor istoric nu poate fi uitat, atat sub trasaturi negative, cat si sub cele pozitive.
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page