Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

De ce nu avem copii?

Articol Primit de la Preot Alexandru Stanciulescu Barda


De ce nu avem copii? 

    May 20, 2016

Aceasta intrebare m-a framantat ani buni. Abia dupa 13 ani de casnicie ne-a trimis Domnul un baietel.

In aceasta perioada am fost incercat de atatea ganduri, am fost sfatuit de atata lume. Unii spuneau sa apelez la metodele medicale ultramoderne, caci insusi unchiul meu este un mare profesor in ginecologia reproductiva. Altii spunea ca e bine sa infiez, dar s-au gasit si din cei care ne-au incurajat sa traim ”pentru noi”.
Cata lume, atatea teorii de viata!
In primii ani de casnicie cumva nu ne deranja acest subiect, ziceam: ”Cand va da Domnul!”. A mai trecut ceva vreme si am observat ca viata e trista fara de copii. Vedeam cum sufera sotia. Atunci mi-am dat seama ca mult mai mult isi doresc copii femeile decat barbatii, care sunt preocupati de alte griji si interese.
Am inceput sa vreau si eu. Au trecut mai bine de zece ani pentru ca sa inteleg ca multe nu le pot face si nu am ravna de a face tocmai din cauza ca nu am copii. Eram atat de neindemnatic cu copiii, nu stiam ce sa-i sfatuiesc pe cei care isi cresc copilasii, nu-i intelegeam pe cei cu multi copii… Acestea si multe altele imi scapau, erau niste lacune.
Apoi ma intrebam: ”Cum incerc sa calauzesc atatea familii, inainte de a calauzi propria familie?” Or, familia dintotdeauna am vazut-o formata din parinti si copii. Mereu imi aminteam de cuvintele rostite in cadrul Cununiei: ”?i da robilor Tai viata pasnica, lungime de zile, minte intreaga, dragostea unuia catre altul intru legatura pacii, semintie cu viata indelungata, dar de prunci, cununa cea nevestejita a maririi…”
Mereu cand savarseam aceasta slujba ma zgaraiau aceste cuvinte si tot Il intrebam pe Dumnezeu: ”De ce nu avem copii?” ?i numai cand am scos aceasta problema din cap, cand ambii ne-am linistit si am zis: ”Fie voia Ta, Doamne!” a venit si rezolvarea problemei.
Acum trei ani, in preajma postului Nasterii Domnului, mi-a venit un gand bun, sa savarsesc patruzeci de zile la rand Sf. Liturghie. Inca nu stiam ce avea sa se intample, dar imi doream mult la Craciun sa intre un copilas in casa noastra. Ba faceam si glume pe seama sotiei ca la o sarbatoare ii voi cumpara un baietel.
Greu au mers slujbele, pe la jumatatea postului credeam ca renunt, nu mai puteam, fiind doborat de o viroza. Insa Domnul m-a ajutat si am scos-o in capat.
Spre sfarsit de post, iata ca s-a produs minunea. Niste enoriasi, care de ani buni aveau in grija un centru de plasament, ma intreaba daca ar fi posibil sa fie botezati copilasii de curand plasati. Zis si facut! In cateva zile am oficiat slujba Botezului pentru cinci copilasi adusi in fata altarului.
Imediat dupa slujba ne-am pus intrebarea: ”Luam pe cineva dintre acestia?” Sotia mi-a marturisit ca i-a placut baiatul ce se numea Avram, eu i-am spus ca mi-a placut Sabina. Aveau cate 4 anisori.
A doua zi am fost rugati sa mergem la centru, sa serbam matineul, care prin institutii se face ceva mai devreme. Sotia a fost in rol de Mos Craciun. In timpul matineului Avram tot ii spunea: ”Mos Craciun, vreau sa ma iei la parintii mei!”
Atunci am decis ca luam doi copii, vroiam chiar trei.
Asa s-a intamplat ca la Nasterea Domnului au intrat acesti doi copilasi.
Ne gandeam cum va fi, cine vom fi pentru ei… Or, cand au intrat in casa singuri ne-au zis mama si tata.
A trecut un an pana cand au intrat si in sufletul nostru, pana cand am simtit ca sunt ai nostri. De atunci avem impresia ca mereu au fost cu noi.
Intre timp, vizitand centrul de unde i-am luat, o fetita pe nume Mariuta s-a inclestat in haina si mi-a zis: ”Tu esti tata, ia-ma cu tine!” I-am spus sotiei, insa de cateva saptamani fetita deja era vizitata de o tanara familie. Ne-am suparat, insa a doua zi am aflat de marea minune – sotia era insarcinata!
Intr-adevar s-a produs o minune, in care nu eram in stare sa credem. Dupa atatia ani ne-a binecuvantat Cel de Sus cu un baietel.
Abia dupa nasterea copilului am inceput sa analizez acest fenomen al infertilitatii, sa simt cat de trista a fost viata fara de copii, au inceput sa se trezeasca niste sentimente aparte… sa simt ca sunt implinit ca tata.
Mi-am schimbat atitudinea fata de persoanele cu copii, dar am inteles si cat de mult sufera cei ce nu i-au dobandit.
Imi venea sa strig in gura mare: „Oameni buni, infiati copii! Apoi vi se vor naste!”
Insa lucrurile nu stau tocmai asa cum vrei. Am intalnit familii care ani intregi merg din doctor in doctor, din manastire in manastrire si tot singuri isi duc traiul.
Am aflat ca mai bine de 20 la suta din familii sunt infertile, ca nici la jumatate din ele medicina nu le poate ajuta, iar daca le ajuta, atunci le ajuta nu tocmai prin metode binecuvantate de Biserica.
Pentru ca infierea celor doi copii, apoi nasterea cu intarziere a baiatului au fost mediatizate, ne-am pomenit cu felicitari, dar si cu foarte multi doritori de a le ajuta sa-si rezolve problema infertilitatii.
De atunci saptamanal ne abordeaza cate o familie, chiar dintre slujitori, care se intereseaza pe ce cale am mers.
Cred ca cea mai sigura a fost calea asteptarii, a rabdarii, a nadejdii ca Dumnezeu ne va milui. Apoi e nevoie de multa incredere si decizie din partea ambilor soti.
Nu toate familiile sunt gata sa infieze un copil strain. Chiar cei ce merg pe aceasta cale pun atatea intrebari: cine sunt parintii, copilul este sanatos, din ce localitate se trage, cine ii sunt rudele… Am avut ocazia sa discut cu multe cupluri si sa constat cu regret ca majoritatea raman a fi egoiste si utopice in ale lor, incat vor, bunaoara, fetita blonda cu ochi albastri de pana la un an. Toti cauta papusi Barby, dar nu se uita mai intai in oglinda si nu constientizeaza ca frumuseatea omului vine din interior.
Cei care raman la astfel de parametri si nu renunta la mofturile lor sunt in asteptare si 2, si 3 ani… De unde sa iei astfel de copii? Altii se smeresc si-i invredniceste Domnul cu un copil tocmai potrivit.
Am cunoscut si parinti care, dupa cateva luni, au renuntat la copilas. Cata jale, ce trauma e sa fii abandonat a doua oara! Orice scuze ar invoca nerealizatii parinti, copilul nu e o jucarie!
In ultimii 3 ani am purtat discutii si am spovedit peste 100 de cupluri infertile. Multe, putine, nu stiu. Una pot spune, pentru marea majoritate din ele cauza este pacatul! Circa 75 din femei au avut avorturi, altele s-au nascut cu malformatii genitale, cu utere infantile, ceea ce presupune ca tot e in urma unor consecinte mostenite de pe urma pacatului, altele in urma preparatelor hormonale, altele dupa infectii sexual transmisibile. ?i doar cateva, numarate pe deget, sunt sanatoase, dar…
Probleme pot fi si de ordin psihologic. Oamenii sunt stresati, lipsiti de dragoste si afectiune, derutati, departe unul de altul.
Si daca unii incep viata intima prematur, savarsind cele mai grave faradelegi, altii se protejeaza pana la varsta cand nu mai sunt apti de a zamisli un copil. Medicina ne spune ca varsta optima de a naste un copil este intre 20 si 24 de ani, pe cand alti abia la 30 se casatoresc.
Atat de slabiti suntem fizic incat circa 80 la suta din sarcini se pierd din primele zile, iar cuplurile nici nu banuiesc de ele.
Si modul de viata al tinerilor lasa mult de dorit. Cati fac abuz de alcool, apoi tutun si atatea chimicate consumate?
Apare fireasca intrebare: „De unde copii?”
Sa deschidem ochii, sa privim spre Cer, sa dobandim mai multa Lumina si sa luam aminte.
Pacatul niciodata nu a adus bucurii. Viata dezordonata aduce scarbe, necazuri, tristete… singuratate.
Sa lucram virtutea, care aduce roade si bucurii!
Preot Octavian MOSIN
Sursa: ganduridinierusalim.com

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page