Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

BIBLIA NU SE CONTRAZICE. NICI NU SE DEZICE

Scurtul comentariu care urmeaza, nu ar fi trebuit sa aiba loc si tare m-as bucura ca sa fie de prisos. Pentru ca este vorba de ZICERILE Bibliei cu privire la Domnul Isus Hristos, Mantuitorul nostru, intelegerea trebuie si este frumos sa fie deplina si de la sine.

- ZICERE. Apocalipsa 5, 5: "Iata ca LEUL din semintia lui Iuda, radacina lui David, a biruit ca sa deschida cartea".

- ContraZICERE. Ioan 1, 29: "Iata MIELUL lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii".

Doua imagini ale Mantuitorului, aparent contradictorii, LEU si MIEL. Limitele limbii omenesti de a exprima printr-un singur cuvant spectrul infinit de aspecte ale dumnezeirii intrupate pentru mantuirea omului, duce uneori la folosirea pe rand a termenilor pentru a reda cat de cat o licarire din imaginea divina in lucrarea de salvare, care oricat am percepe-o, ramane o taina de studiu vesnic.

Simplificand cumva detaliile nenumarate, vorbirea biblica Il prezinta pe Domnul in cele doua ipostaze absolut caracteristice, LEU si MIEL, care departe de a fi in contrazicere, se intregesc intr-o singura imagine.

As sublinia mai intai, ca este vorba de o "personificare". In amandoua ZICERILE substantivul este articulat, nelasand posibilitatea unei comparatii sau a unei dubluri. "Iata LEUL", inseamna unul singur, EL si cu nici un chip altul. "Iata MIELUL", defineste unul singur, EL si exclude posibilitatea unui altul. Singularitate si unicitate. Mai departe? Poate intrebarile: De ce si LEU si MIEL? Nu era destul NUMAI LEU sau NUMAI MIEL? Cum si LEU si MIEL intr-un singur EL?

Din pricina ca primul impact cu notiunea de LEU nu sugereaza deloc si caracterul de MIEL, iar notiunea de MIEL nu ne duce imediat, ba chiar greu sau deloc la caracterul de LEU, exprimarea biblica este facuta din DOUA si apoi puse UNA langa ALTA, UNA in ALTA ca sa ne fie mai usor de inteles.

Si in acest caz, cum de altfel in multe situatii de ziceri biblice, cele doua ZICERI din care unii spun ca una din ele ar fi CONTRAZICERE, sunt alaturi si nu la distanta, ca o CONTINUARE. Observam acest lucru reluand textul Scripturii care zice, Apocalipsa 5, 5-6: "Iata ca LEUL din semintia lui Iuda, Radacina lui David, a biruit sa deschida cartea, si cele sapte peceti ale ei. Si la mijloc, intre scaunul de domnie si cele patru fapturi vii, si intre batrani, am vazut stand in picioare un MIEL. Parea junghiat". Ca nu este vorba de DOUA IDENTITATI DIFERITE, ci de UNA SINGURA - Isus Hristos - reiese din lucrarea pe care El o face. "LEUL a biruit sa deschida cartea si cele sapte peceti ale ei" si "El, (MIELUL) a luat cartea si se canta "Vrednic esti Tu sa iei cartea si sa-i rupi pecetile; caci ai fost junghiat...".

Nu este la indemana fiintei umane - mai ales dupa caderea in pacat - sa inteleaga in ATOTPUTERNICIA Domnului, "LEU", si ATOTIUBIREA Lui JERTFITOARE, "MIEL" sau invers, desi ar fi foarte corect si bine daca s-ar intampla. Si atunci, pentru a nu fi nici o greseala de intelegere sunt zise AMANDOUA, pentru a se pricepe ca aceste DOUA sunt de fapt UNA, sunt de fapt El, Domnul. Fiindca e mai greu de inteles ca LEUL se jertfeste din iubire, iar blandul MIEL s-ar lupta sa biruiasca, Domnul Dumnezeu a gasit de cuviinta sa ni-L descopere pe Mantuitorul asa, iar noi, macar din bunacuviinta, sa-L acceptam asa cum ni L-a spus.

Se presupune ca odata cu RASTIGNIREA DOMNULUI, s-a inteles ca BIRUINTA a fost prin JERTFA si asa, zicerea, "Iata ca LEUL", a diminuat in a fi folosita de Scriptura in favoarea zicerii "Iata ca MIELUL", adica nu prin forta, ci prin sacrificiu. Incercarea de BIRUINTA prin FORTA a ramas asupra Satanei, exprimata tot in acelasi vocabular "LEU", in zicerea "Satana racneste ca un LEU si cauta pe cine sa inghita", 1 Petru 5, 8, iar imaginea MIELULUI INVINGATOR prin JERTIFIRE, incoroneaza ZICERILE Bibliei dominand ultima ei carte, Apocalipsa, si culminand cu "Scaunul de domnie al lui Dumnezeu si al MIELULUI", Apocalipsa 22; 1,3.

Cei din urma zece imparati ai lumii se vor alia intr-o coalitie de lupta cu MIELUL - Isus Hristos - in ZICEREA biblica "Ei se vor razboi cu MIELUL, dar MIELUL ii va birui", lucru care urmeaza sa aiba loc curand si care va fi intocmai, pentru ca BIBLIA NU SE CONTRAZICE, NICI NU SE DEZICE.

Benone Burtescu

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page