Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Eva Simon: În loc de editorial…

 Cu mai bine de 120 de ani, in 1894, Ion Luca Caragiale scria o scrisoare prietenului sau, Alexandru Vlahuta, cu care lucra impreuna la revista „Timpul". In asta gasim un text extrem de actual si azi despre patriotism si un elogiu adus neamului roman, despre care marele Caragiale credea: „inca nu crede in dreptate; inca nu poate scoate din sanu-i pe cine sa-i poata comanda; inca nu stie de cine sa asculte – fiindca nu are deocamdata incredere in nimeni".Scrisoarea este lipsita de cinismul ironic caracteristic lui Caragiale, e scrisa mai mult pe un ton optimist si are un continut foarte actual si in zilele noastre, si nu doar pentru romanii din Romania...

Frate Vlahuta,

de ce sa ne facem spaima si inima rea degeaba? La noi nu e nici mai multa nici mai putina stricaciune decat in alte parti ale lumii, si nici chiar nu s'ar putea altfel. Calitatile si defectele omenesti sunt pretutindeni aceleasi; oamenii sunt peste tot oameni. Limba, costume, obiceiuri, apucaturi intelectuale si morale, religiuni – precum si toate celelalte rezultate ale locului unde au trait, ale imprejurarilor prin care au trecut – ii pot arata ca si cum s'ar deosebi mult cei dintr'un loc de cei dintr'altul; ei insa, in fundul lor, pretutindeni si totdeauna sunt aceiasi. (...) Nici un neam de oameni nu-i mai bun sau mai rau, nici unul mai inteligent ori mai prost; unul e mai asa, altul mai altminterea; dar, la urma urmelor, toti sunt la fel. Zi-le oameni si da-le pace! Asadar, sa nu ne mai facem inima rea si spaima gandindu-ne ca lumea romaneasca ar fi mai stricata decat altele. Nu, hotarat; neamul acesta nu e un neam stricat, e numai nefacut inca; nu e pan'acum dospit cumsecade. (...)

Romanii sunt astazi un neam intreg de peste zece milioane de suflete, avand una si aceeasi limba (nu ca s'o laudam noi), extraordinar de frumoasa si de ... grea, avand un mod de gandire deosebit al lui, o comoara nepretuita de filosofie morala, de humor si de poezie... Din aceasta stapanire seculara a lui rezulta si puterea nebiruita de asimilare a acestui popor, ce inca d'abia pe departe incep a-si simti importanta in lumea europeana. Si de aceea, este asa greu de-nteles teama ce o au unii de „instrainarea neamului romanesc", „de alterarea spiritului national", de... „pierderea romanismului"!

Sa se piarza neamul romanesc! Auzi dumneata! ... Dar sa ne temem ca are sa se prapadeasca, sa se piarza, asa de azi pe maine, pana nici nu s'a ridicat inca bine ‚n picioare, un neam de zece milioane! ... De ce? Fiindca un Fanica oarecare, sec, n'are destul respect pentru antemergatorii progresului nostru cultural?... fiindca un mutunache maimuteste apucaturile si tonul de boulevardier parisien?... fiindca inteligente tinere isi risipesc zadarnic vremea in a critica, in loc sa si-o intrebuinteze in a face mai bine decat au facut aceia pe care ii critica?... Tanar, batran, face omu, individual, ce-i place si ce stie face... Ei, si? Aici nu e vorba de ce-i place unuia sau altuia sa faca; e vorba de ce poate face o lume intreaga... Si lumea isi vede inainte de mersul ei; faca oricine ce-o pofti... Cine nu merge cu ea inainte si sta, cu gandul la sine – sa-si faca in ceafa cararea, sa critice tot fara a face nimica, sa tafneasca de necaz ca altii au facut ceva inainte-i ori ca altii vor insemna ceva pentru dansul – acela isi crede ziua lui eterna; si, maine, lumea o sa fie departe de el inainte, si el o sa se afle inapoi, departe de ea. Ba, adesea, lumea trebuie sa dea cativa pasi inapoi, ca sa-si ia vant spre a merge mai sigur inainte. Vai de cel ce n'a luat seama la miscarea ei prudenta!...

Oamenii toti mor; unii mai de timpuriu, altii mai tarzior... Dar, toti mor; dar numai unii imbatranesc: aceia cari nu simt ca lumea merge si ca omul nu trebuie sa se intepeneasca ‚n calcae pe loc, ci trebuie sa se lase dus, in pasul lumii..."

Eva Simon
Sursa: Romanian Global News

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page