Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Studiu Stiintific - Din legendele Apocalipselor


Multi cercetatori ai Bibliei au vorbit si nu inceteaza sa vorbeasca despre sfarsitul lumii, cunoscut acum sub numele de Apocalipsa. Fara indoiala ca orice lucru pe lumea asta are un inceput si un sfarsit, la fel si pamantul, dar nici macar Enoh in cartea sa, precursoarea Bibliei, nu vorbeste despre asa ceva, dinpotriva vorbeste de coborarea „rasei sfinte” din ceruri care va trai cu oamenii pe pamant. Si atunci de unde si pana unde inversunarea aceasta a unora ca vine sfarsitul lumii? Biblia a fost scrisa de oameni si interpretata de ei, nu cumva unele interpretari sunt eronate? Interpretari si studii sunt o multime, dar nimeni nu ne-a confirmat ca una sau unul dintre ele sunt adevarate. Se merge mereu pe credinta, pe dogma si pe imaginatie si de multe ori pe manipulare.
         O prima apocalipsa a fost considerata a fi potopul, dar Cartea lui Enoh ne explica foarte clar ce a fost potopul.
7. In acea zi, vor fi facuti sa iasa pentru a se hrani cu cei rai, doi monstri periculosi, unul barbatesc, unul femeiesc; cel femeiesc se numeste Leviathan, el locuieste in maruntaiele marii la izvoarele apelor.
8. Monstrul barbatesc se numeste Behemoth, el se invarte intr-un desert invizibil.
         Explicatia este simpla, Leviathan este forta de atractie a pamantului care retine apa in si pe pamant.
         Behemont este un corp ceresc de mari dimensiuni ce calatoreste in spatiul cosmic, iar la acea data incepuse sa se apropie de pamant. Forta de atractie a lui Behemoth a creat valuri uriase de apa care au maturat emisfera nordica, apa ridicandu-se la inaltimi ametitoare, au avut loc si schimbari de relief, potopul. Iata descrierea potopului conform viselor induse lui Enoh si Noe.
      ...„M-am odihnit in casa bunicului meu Mahalaleel si am vazut cerul stralucitor si luminos. Si m-am prosternat si am vazut pamantul mistuit de o mare genune si muntii agatati deasupra muntilor. Coline cadeau peste coline, copacii cei mai inalti se despicau pe toata lungimea lor si erau aruncati in adanc si cadeau pana la fund […].
      ...„Imi ridicai din nou privirea catre cer si observai o mare boltire si avea deasupra sapte cascade care varsau torente de ploaie peste sat. Privii iarasi si iata ca izvoarele pamantului se raspandira peste pamant in acest sat. Si apa incepu sa se involbureze si sa creasca peste pamant in asa fel incat nu am mai putut zari acel sat, pentru ca era tot acoperit cu apa. Era intr-adevar multa apa, intuneric si nori si iata ca inaltimea apei depasi inaltimea tuturor satelor. Apele au acoperit in intregime si au invaluit pamantul […].
      … „Mai privii inca si iata cascadele incetara sa mai cada din inalt, izvoarele pamantului sa mai curga, iar adancurile se intredeschisera. Si apele se retrageau in ele si aparu pamantul.”
        Cu aceste lucruri cred ca am spus ce era mai important din aceasta prima apocalipsa, potopul.
Doua texte din Biblie atrag atentia in mod deosebit: Daniel (cap. 7 si 8) si Revelatia lui Ioan. Amandoua vorbesc de fiare, de razboaie si de distrugeri, de un viitor indepartat. Ce le deosebeste insa sunt frazele de incheiere. In Daniel i se spune acestuia: “Tu, pecetluieste vedenia aceasta, caci este cu privire la niste vremuri indepartate.” In Revelatie, lui Ioan i se spune altceva: “Sa nu pecetluiesti cuvintele prorociei din cartea aceasta. Caci vremea este aproape.”
         Cheia descifrarii acestor texte trebuie sa se gaseasca in Revelatie, deoarece cuvintele acesteia au ramas nepecetluite. Dar cum se pot transmite date despre un viitor, indiferent care este acesta daca datele sunt ascunse? Raspunsul ni-l da epoca in care s-au redactat textele, prin steganografie. Singura, steganografia ne poate oferi baza, dar spre exemplu in Daniel, unde apar patru fiare, nu cunoastem metoda de aflare a numelor acestor fiare, nume care sunt ascunse in text, pentru ca o fiara i se spune lui Daniel ce este: "Fiara a patra este o a patra imparatie care va fi pe pamant.”  Pentru aflarea acestor fiare precum si a altor date am optat pentru folosirea secventelor de litere echidistante, SLE. Ramane sa privim Revelatia lui Ioan prin prisma celor doua procedee si sa vedem ce aflam. Iata inceputul Revelatiei.





         Observam trei notiuni de IT: “doc” care inseamna document, “del” care inseamna a sterge si “sort” care inseamna a sorta. Cuvantul “doc” ne sugereaza insa si ideea ca cel putin primele SLE ale Apocalipsei ar putea fi citite de jos in sus pentru ca “doc” citit astfel ne da cuvantul “cod”. Este ascunderea unei parti din cheia de cercetare a textului. Sa vedem acest inceput de mesaj ascuns.











Codul e descoperirea care sa arate lucrurile care au sa se intample in curand si le-a facut cunoscuta esenta trimitand semn.
















Eu sunt fratele vostru care sunt partas cu voi. La necaz ai codul si in sonda mea un glas puternic. Ce vezi scrie intr-o carte.

















         Nu te teme, eu sunt cel dintai vecin. Scrie lucrurile pe care le-ai vazut, lucrurile care sunt si cele care au sa fie dupa ele in ICSEL, sunt note.
         Limba romana are o gramatica fonemica cu rare exceptii, asa ca acest ICSEL  nu inseamna altceva decat EXCEL.
         Sa mai spunem cateva lucruri, in limba romana nu se vor gasi SLE mai lungi de sapte litere. SLE se aseaza in text, in dreptul literei din SLE unde textul o cere si va capata forma gramaticala ceruta de text. Uneori, pentru coerenta textului este necesar sa se introduca unele parti de vorbire care nu apartin textului original, oricum au trecut aproape 2 000 de ani de atunci.
         Toate aceste lucruri ne indeamna sa ne orientam spre epoca noastra. Folosind steganografia si SLE vom gasi ceea ce ni se spune: “Scrie lucrurile pe cari le-ai vazut, lucrurile cari sint si cele cari au sa fie dupa ele.”
         Aceasta este fraza care ne lamureste ce si cum anume trebuie cercetate aceste documente. Sa vedem acum si fiarele lui Daniel.






         In anul intai al lui Belsatar, imparatul Babilonului, Daniel a visat un vis laic si a istorisit: „In vedenia mea de noapte am vazut patru tari, patru fiare mai, deosebite una de alta. Cea dintii semana cu un leu – SUA si avea aripi de vultur, a doua ca un urs – URSS, o alta, Irac, ca un pardos. Si iata ca era o a patra fiara nespus de grozav de inspaimantatoare si de puternica. Avea niste dinti mari de fier, manca, sfarama si calca in picioare ce mai ramanea. Era cu totul deosebita de toate fiarele de mai inainte – Rusia.”
Istoria din Revelatia lui Ioan incepe cu anul 2000, prezentandu-ne evenimente din epoca, personaje si apoi evenimentele cele mai importante din viitor. Trei evenimente din viitor marcheaza aceasta istorie: un razboi care nu stim cat va putea fi de mondial, dar cu posibile distrugeri atomice, aparitia in sistemul solar a unei stele sau planete insotita de caderea unor comete in emisfera nordica a pamantului, e posibil sa fie una singura si sa se rupa in trei parti aducand si mari modificari de relief si venirea din spatiu a unei entitati “Imparatul imparatilor si Domnul domnilor”, insotita de “ostile din cer care-l urmau”, care a mai fost pe pamant si s-a ocupat de oameni si care va prelua conducerea pamantului. Odata cu venirea acestei entitati va incepe o noua era. Sa mai notam ceva, textul Revelatiei ne vorbeste si despre o masina aflata “in cer”, ea este cunoscuta in Biblie sub numele de “Curcubeu”, masina in care a fost adus Ioan si in care se gaseste sonda. Ce este o masina in cer cunoastem, poate ar trebui s-o si cautam, sa gasim acea sonda.
         Voi prezenta in continuare doua tablouri, unul cu un eveniment ce a avut deja loc, iar un altul care pare sa fi fost prevazut din punct de vedere astronomic.




































         Barac! Eu mustru si pedepsesc pe toti aceia pe care-i iubesc. Fii plin de ravna, dar si pocaieste-te. Celui ce va birui ii voi da sa sada pe scaunul de domnie a(l) SUA cum si Bus a sezut cu tatal lui.
         Barac! Iti voi arata cartea (cu) ce are sa se intample. SUA ataca in Irac, ataca Coranul. Irac-ul era inconjurat. Imprejurul lui stateau douazeci si patru de state. Case ardeau. Din scaunul de domnie ieseau fulgere, glasuri si tunete. Scaunul (lui) Sadam de domnie ardea.

         Iata si al doilea tablou.



































Mesajul nostru asupra locuitorilor pamantului. Avea sa fie o stea faun. S-a facut un mare cutremur de pamant. Soarele s-a facut negru, luna s-a facut toata ca sangele si au cazut din cer pe pamant comete. Real, toti muntii si toate ostroavele (din) vest s-au mutat din locurile lor. Toti oamenii s-au ascuns sus in pesteri si in stancile muntilor. Dupa aceea am vazut clipe calme. Cometele suia(u) din spre rasaritul soarelui.

         De ce se gasesc aceste date in limba romana? Pentru ca asa s-a dorit de cei care le-au transmis si pentru ca aceasta entitate care va veni pe pamant isi va stabili resedinta in Romania al carui nume real a fost si va fi Dacia si pe care solul lui il numeste „scaunul sau de domnnie”, sa vedem acum inceputul Revelatiei.




























         Codul e descoperirea care sa arate lucrurile care au sa se intample in curand si le-a facut cunoscuta esenta trimetand semn cuvintele acestei prorocii caci vremea este aproape.
         „Har si pace voua” (spune) solul (si) vecinul, „din partea Celui ce este, Celui ce era si Celui ce vine in scaunul sau de domnie Dacia.

         Sunt credibile aceste date? Un cercetator spunea undeva ca atat religia cat si stiinta se bazeaza pe credinta, dar fiecare crede ce vrea. Astfel de tablouri cu Dacia se regasesc si in restul textului, dar sa vedem un altul din Geneza.




A zis Dumnezeu sa se adune apele cele de sub cer la un loc si sa se arate Dacia, uscatul. (In) Tisa s-au adunat apele dace la locurile lor si s-a aratat uscatul. Uscatul l-a numit Dumnezeu pamant, iar adunarea apelor a numit-o mari.
         Evident ca pagina contine destule ape din Dacia. Date sporadice apar si in engleza si franceza si probabil si in alte limbi, n-am insistat, dar si in limba romana diferitele traduceri pot da mai multe sau mai putine rezultate.
         Sa mai spunem ceva, secventa de litere echidistante a ramas de la acel Cod al Bibliei propulsat cu atat avant de Michael Drosnin, un fenomen necercetat sau foarte putin cercetat, dar el exista si unele sondaje facute ma determina sa cred ca nu toate aceste SLE sunt aleatorii, unele dintre ele sunt rezultatul modului in care gandim, concepem un text pentru ca noi gandim in spatiu-timp si ne exprimam in plan. Pe de alta parte nimeni nu poate contesta posibilitatea folosirii lor in transmiterea unor mesaje.
         Textele de mai sus sunt luate din Biblia online in traducerea lui D.Cornilescu in afara ultimului care este luat din Biblia ortodoxa.
         

----------------------
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page