Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

ROMÂNUL S-A NASCUT POET !

Gabriela JANIK

Romanul s-a nascut poet! Nu incape nicio indoiala si, tot mai mult, incep sa cred ca aceasta nu este doar o simpla sintagma. Indraznesc sa merg pana intr-acolo si sa afirm ca in fiecare suflet de roman salasluieste o vocatie autentica, avand la baza tocmai radacina spatiului carpato-danubiano-pontic, aceasta  trilogie a mioriticului  -  esenta prin care literatura romaneasca se deosebeste fata de cea de pe alte meleaguri.

Unii autori sunt realisti si indrazneti, altii isi inabusa talentele, din teama de a nu fi ridiculizati. In contextul in care lumea literaturii - ca si societatea - se afla intr-o permanenta schimbare, prezentele randuri il aduc in atentia cititorilor pe Mircea Trifu, care publica in 2016 un nou volum, cu inclinatii catre clasicismul poetic romanesc, semn ca anii de scoala i-au fost marcati doar de versuri placute la auz si, mai ales, duioase la rima.

Versurile lui Mircea Trifu cristalizeaza un sentiment profund si unic in structuri inaltatoare, conexiunea dintre cei doi fiind de natura angelica, fara compromisuri de limbaj, ori tributar tematic. Intr-o lume haotica si tot mai bizara, autorul contopeste dragostea cu spiritualitatea, transpunandu-le in metafora. Poemele sale ne poarta intr-o lume paralela cu cea reala, unde iubirea se identifica cu sacralul… Suntem aici in nenascuta lume,/ Unde apusul scalda rasaritul. (Pe aripi de femeie) si unde framantarile scad in intensitate, printr-o simpla atingere de gand a iubitei, in care poetul redescopera mereu Edenul: Din floare de coral, / De mare tainuita, / O sfanta-n St. Graal, / Dar inca neiubita. / Zambeste Dumnezeu, / De-atata frumusete, / Aici pe tarmul meu, / Cu soare-i da binete. (Versuri sarutate).

Nascut in capat de tara, la Medgidia, in anul 1960 si stabilit in Arezzo Italia, Mircea Trifu are pana in prezent peste 500 de poeme publicate si inmanunchiate intre coperte de carte.  Primul volum al autorului este intitulat „Balada Sufletului” aparut in anul 2013. Al doilea  volum Sunt versul ratacit  cu prefata Trubadurul infinitului semnanta de poeta Valentina Graur Lazarencu, are 152 de pagini si a aparut la Chisinau un an mai tarziu. Chiar daca este plecat de multi ani din tara, poetul nu se ascunde dupa paravanul neologismelor sau cuvintelor de imprumut, exprimandu-se intr-o limba pur romaneasca, vocabularul sau fiind foarte bogat si presarat cu seminte de metafora. Versurile armonizeaza perfect artistic si prozodic, alimentand usor confuzia prin care cititorul nu poate distinge daca in viata sa exista o iubire reala sau poezia este singura iubire, din ale carei slove acesta si-a construit un altar, dedicandu-i intreaga viata: Sunt acela nascut intr-o carte, / Am ca mama cuvantul, iubirea. Totusi, gratie profunzimii trairilor, descoperim si o iubita reala, pe care autorul o identifica cu poezia, iar aceasta ii alina suferinta: Cu aripile tale-ai sters, / Abisu-nlacrimat de dor. ( iubeste-ma ca-s doar un vis)
Atat in volumul acesta, al treilea la numar, intitulat subtil Un inger de vioara, cat si in cele precedente, poetul traieste o iubire pluridimensionala. Te intrebi involuntar de unde atata duiosie, sensibilitate, puritate, gingasie, intr-un suflet pe care il poti pipai cu mana, nascut parca dintr-o rana, cum spune Jose Marti:  Dintr-o rana mai cumplita/ iese versul meu frumos, pentru ca inspiratia lui Mircea Trifu este propria-i existenta, propria-i suferinta, pentru ca fara nicio drama interioara, nu poate exista superlativul creatiei. Din aceeasi rana, poetul face leagan pentru lacrima si zambet, camara pentru intuneric si lumina, purgatoriu pentru durerile neplanse. Aceasta este de fapt una din tainele pe care cititorii incearca sa le dezlege, ancorandu-si sufletul de la o poezie la alta.

In versul lui, idealul se impleteste cu o durere nemarginita. Chiar si o singura silaba tradeaza uneori framantarea din sufletul poetului, care tanjeste dupa liniste si pace: Cuprinde-ma si ma saruta,/Ma-ngheat-aici strainatatea,/ Pe gura-ti vreau vecinatatea, / Sa fim o pace absoluta. ( Pace absoluta).  Obosit: As vrea acum sa stau in pace, / Sa-mi las cuvantul sa se-nchine, gaseste mereu forta de a face din cuvant un legamant pentru a-l darui lumii: Eu port cuvantul meu datornic, / Si-l leg de cruce-n ochii humii cu speranta ca poate vreo copila indragostita i-ar recita candva versurile cu glas duios: De-abia atunci cobori copila, / Caci lumea-i de icoane goala, / Sopteste-mi versul meu cu mila, / Cu voce-albastra de cerneala.

Chiar daca mesajul creatiei nu este propriu trairilor tale, fara sa vrei, ajungi la un moment dat sa te identifici cu eroul liric, divinizandu-i iubita. Exemplul lui vine ca un indemn de pretuire a persoanelor care ne sunt dragi. Pur, nobil, plin de candoare, sensibilitate si duiosie, versul lui Mircea Trifu este asemeni imnurilor de dragoste ale Imparatului Solomon catre iubita sa Sunamita. Dragostea este cantata la cel mai inalt grad de frumusete, exprimand noblete, puritate, fara a fi pangarita cu scene obscene sau vulgaritati: In fata ta m-aplec divinitate, / Si-ti port cuvantul, calda marturie, / Incoronat in randuri aplecate, / Supune-a lui dorinta, numai tie. (Pe aripi de femeie)

Expresia „eu nu sunt poet”, surprinde cititorul, in mod vadit. De aceea, nu stii ce sa apreciezi mai intai la Mircea Trifu: modestia, caracterul, talentul, daruirea sau... intreg universul sau poetic. Modestia este calitatea mareata a autorului hranindu-se mereu si mereu prin cuvinte care prind contur pe afisul inimii transpuse apoi  in versuri: Nascut din mare: Raman etern apus, far-o lumina, / Tanjind dupa odihna-n marea sa. Cararea pasilor sai se afla undeva intre albastru si Prut, cer si pamant, intre vesnic si efemer: Doar atuncea tu lacrima calda de Prut, / Vei iubi versul scris in argila. Protectia lui este o binecuvantare revarsata asupra iubitei, avand rolul de protector al ei impotriva tentatiilor vietii: Dar soarta-n noaptea sa geloasa, / Imi trece trupul prin desert, / Din foc nisipu-mi face casa, / Mi-s pasii singuri si nu-i iert. / Acum doar urma mea ramane, / Doar pasii mei ii vede Luna, / Unde e urma ta stapane, / De ce din doua-acum e una? / Prostuto, esti la mine-n brate! ( Cararea pasilor din urma)

Amprenta vietii si-a pus pecetea peste sufletul poetului cu bune si cu rele. Poeziile lui exprima  sentimente de dragoste, disperare, simpatie, vinovatie, iertare, durere vie, strigat de ajutor pentru a-si regasi iubita, o prezenta inconfundabila intre cer si pamant, care-i va fi alaturi pe tot parcursul vietii calauzindu-l prin poezie. Mircea Trifu cunoaste o singura forta in viata lui. Forta de a scrie si care nimeni si nimic nu-l va putea opri. Poetul parca s-ar grabi sa lase mostenire versurile sale iubitorilor de poezie, el trece dincolo de hotarul imaginatiei si nu se sfieste sa patrunda tainele vietii si a mortii:  Trec poarta vesniciei, spre lumea altor vieti, / Sa vad cum naste clipa, cat moartea are pret. Uneori, acceptand destinul, alteori din prea multa durere, precum Iacov in lupta cu ingerul, el, poetul, este pregatit sa „lupte” cu divinitatea:  Azi voi lupta cu Dumnezeu.“(Pe acelasi cer cu Dumnezeu) „Caci mi-e dator, sa-i cer o pasuire, / Sa-mi plasmuiasca-n graba un inel, /In el sa se-odihneasca a mea iubire. ( Imi e dator ).

In vicisitudinile vietii, poetul se confrunta cu: dezamagirea, durerea, despartirea, speranta, credinta, traind pentru ziua implinirii sale: Eu nu te las din nou sa-mi iei / Iubirea frageda din mine. / Alegeti alta din femei, / Ca-ti plange cerul de rusine ( In cearta cu Dumnezeu  ) Ma razvratesc, prezentul asta doare, / Si nici trecutul nu a fost mai bun, / Tradat sub luna alteori sub soare, / Un singuratic poate sau nebun.( Ma jur pe versul meu, copila) Eu voi decide, nu durerea fricii!/ Raman cu tine-n versul consacrat, / Caci aripile dorm in poala crucii / Si-n casa noastra ceru-i resemnat. ( Ai frica cerule de mine) E plin de razvratirea mea Atlasul, / Si de iubirea noastra absoluta. ( Pe aripi de femeie ). In opera lui viata are un nou sens. Plin de prospetime niciodata nu ajungi sa cunosti pe deplin sensul poeziei sale. Vorba lui Eminescu: Toate-s vechi si noua-s toate ( Glossa). Misterul si abisul confera si indeamna cititorul spre o lectura repetata, la ore diferite, in zile diferite. Este uluitoare asemanarea cu luceafarul eminescian in care si unul si celalalt cere Demiurgului sa primeasca  o haina efemera: Privesc, acum, al meu creat, / si vreau sa-i cer lui Dumnezeu / Sa-mbrac un corp plin de pacat, / Sa gust din tot muncitul meu. Ambii doresc sa devina in acelasi timp „ muritor si zeu” pentru o  iubita: Sa simt in carne-un ,,te iubesc,, / Soptit de-o gura de fecioara, / Si aici pe-altarul meu ceresc, / Se-aprind dorintele de ceara.

Chiar daca in versurile sale se simte usor influentele marilor poeti nationali, totusi, originalitatea si naturaletea raman atributele unicitatii si farmecului creatiilor sale. Pe Mircea Trifu il asociez cu viitorul poeziei. Personalitatea lui puternica, formata din trairi controversate, ne da certitudinea ca s-a nascut poet. Este imposibil sa marginalizezi o personalitate atat de puternica precum cea a poetului, facand referire la trecut. Pentru mine, Mircea Trifu, la fel ca opera sa, dainuieste in timp. Il recomand pe Mircea Trifu celor care mai cred ca modestia este o virtute pentru cel care stie a scrie si o maretie pentru infometatii de metafora poetica.
-------------------------------
Ligia-Gabriela JANIK
Aldingen, Germania
1 MAI 2016



Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page