Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Povestea agentului Lucky, „Helmut”, „Florin”, „Adolf” (1)

Liviu Tofan

Liviu Tofan a studiat filologia (specializarea germana-engleza) la Universitatea din Bucuresti. In 1973 a emigrat in Germania. A fost, intial, redactor de stiri, la Radio „Europa Libera/Radio Liberty" apoi a detinut din 1980 sefia redactiei de stiri. A ajuns director adjunct al sectiei romane al postului de radio finantat de Congresul S.U.A. Amintim - sau reamintim -, dupa caz, ca Radio „Europa Libera a lansat, in timpul evenimentelor din 1989, intoxicarea cu cele 64.000 de victime ale decembriadei, cap de acuzare principal al condamnarii la moarte, in urma unei mascarade procesuale, a lui Nicolae Ceausescu si a sotiei sale. Incepand cu anul 1991, Liviu Tofan a condus biroul din Romania al postului de radio. In 1994, Radio Europa Libera a decis mutarea sediului de la München la Praga, iar Tofan a ales sa traiasca in Romania. Din anul 2008 este director al Institutului Roman de Istorie Recenta (I.R.I.R.). Directorul institutului este Liviu Tofan, iar presedintele consiliului director este istoricul holocaustolog Dennis Deletant[1]. Institutul Roman de Istorie Recenta (I.R.I.R.) este un institut dedicat cercetarii trecutului recent al Romaniei, infiintat in anul 2000 din initiativa domnului Coen Stork, fost ambasador al Olandei in Romania in perioada decembrie 1987 - mai 1993. Finantarea a venit din partea Ministerului de Externe al Olandei[2]. Cum niciun „cadou" nu este gratuit, personal consider „cadoul" olandez, un machiavelic Cal Troian, iar interventiile sefului acestei institutii - fiind parte implicata in evenimente - pot fi puse sub semnul circumspectiei in ceea ce priveste obiectivitatea, inclusiv fata de personajul la care se refera in cele ce urmeaza. Concluziile va apartin. (Ion Maldarescu).

Portretul lui Lucky

Prietenii ii spuneau Lucky. Ii spun la fel si azi (2014 - n.r.), caci povestea, desi incepe cu multi ani in urma, ne duce pana in zilele noastre. Lucky s-a nascut in octombrie 1948 si e de loc din zona Sibiului. I-a placut orasul acesta dintotdeauna. Dar cel mai mult i-a placut - si ii place si azi - „Imparatul Romanilor", mai exact barul celebrului hotel. „Kaiser"-ul a fost, intr-un fel, punctul central al existentei sale de-a lungul vremurilor. Si ce vremuri... Lucky venea dintr-o familie buna cu biografie proasta - sub regimul comunist. De trecutul legionar al tatalui facea caz ori de cite ori considera ca il avantajeaza. La nevoie, inventa si fabula cu o naturalete uimitoare. Tnea sa faca impresie neaparat. Lucky era mai curand o parere decat o persoana. Era un fel de actor plurivalent distribuit in roluri diverse. La prima vedere, un veleitar accentuat. In realitate, ceva mult mai nefast. La inceput, Lucky si-a construit personajul de unul singur, atit cit l-a ajutat mintea si i-a permis caracterul. Minte avea, dar, cum spune o vorba din popor, era brinza buna in burduf de caine. ?i mai era cam fudul.La liceul „Gheorghe Lazar", Lucky era in clasa a 11-a cand isi da in petec pentru prima oara si este exmatriculat pentru „imoralitate". Termina liceul ceva mai tarziu la Ocna Sibiului. In 1967 incaseaza un an si 2 luni de inchisoare pentru ca a vrut sa fure tablouri din biserica catolica de langa muzeul Bruckenthal, in care a patruns prin efractie impreuna cu niste prieteni. Este cercetat si in legatura cu un furt de tablouri din muzeul Bruckenthal. Familia, bine vazuta la Sibiu, este consternata si rusinata de ratacirile acestui fiu care parea cel putin la fel de dotat, inteligent si promitator ca si surorile sale mai mari - una devine medic, cealalta profesoara. Ce devine Lucky? Deocamdata, un descurcaret. De baza era pokerul pe bani. In rest, mai o bisnita, mai o invirteala. Ieseau bani destui pentru a se simti bine prin baruri, impreuna cu amicii si cu diverse femei. Se duce totusi la facultate, la Filologia de la Cluj, dar este exmatriculat dupa numai o luna "pentru abateri". Inevitabil, este luat la armata, la o unitate din Bucuresti. Lucky se descurca si aici. Simuleaza o nevroza si obtine o aminare a serviciului militar. Descurcareala continua: mai un poker, mai o bisnita, ce frumoasa-i viata. Smecheria cu „nevroza" nu tine insa prea mult, si Lucky se vede luat la armata din nou. Ajunge, in octombrie 1970, la o unitate din Oradea, dar nu se omoara cu militaria pentru ca este incadrat furier. Adica, se descurca. Pina o incurca...

Mai 1971. Potrivit anchetei procuraturii militare Oradea, soldatul Corneliu V. Mihail, adica Lucky, i-ar fi cerut altui soldat sa sustraga pentru el un pistol (cu munitie), promitandu-i ca-l va rasplati cu 10.000 de lei. Ca furier, Lucky nu avea acces la armament, de aceea a apelat la alt soldat. Planul lui Lucky de a pune mana pe o arma ajunge repede la urechile C.I.-stilor din unitate - el este turnat chiar de un prieten sibian, tot soldat -, si Lucky se trezeste in arest sub ancheta penala. Ii vine insa ideea cu „nevroza", se declara bolnav de nervi si incepe sa faca urat: ameninta ca-si taie venele, invoca prieteni misteriosi si puternici, intra in greva foamei. Este transferat la un spital militar, anchetatorii cerind o „expertiza neuropsihiatrica". Lucky simuleaza in continuare, si pare sa-i iasa bine. Medicii ii confirma diagnosticul de psihopatie impulsiva cu mitomanie si il declara inapt la unitate, clasat inapt pace. In baza diagnosticului, procuratura militara inchide dosarul si Lucky este lasat la vatra. Nu pateste absolut nimic. Ce simplu! Cam prea simplu: tinand cont de faptul ca anchetatorii stiu ca Lucky nu sufera de nimic - simularea este consemnata in dosarul anchetei, unde se mentioneaza chiar si numele asistentului medical care il instruieste pe Lucky cum sa simuleze mai bine. Si totusi, diagnosticul este acceptat de anchetatori fara nici o obiectie. Tentativa de procurare a unei arme sustrase din dotarea armatei era o fapta extrem de grava ce se pedepsea pe-atunci cu ani grei de puscarie. Si totusi, fapta fiind dovedita, procuratura inchide dosarul. Cunoscandu-i-se antecedentele penale, si desi un ditamai locotenent colonel de contrainformatii il descrie drept un element dubios care se sustrage intentionat de la satisfacerea serviciului militar, Lucky este totusi trimis acasa de parca nu ar fi incercat sa fure decat o agrafa ruginita din cosul de gunoi. De neinteles, s-ar zice. Vom intelege putin mai incolo. Revenit acasa, la Sibiu, in august 1971, Lucky isi reia traiul obisnuit, impartindu-si timpul intre partide de poker si intalniri cu prietenii prin baruri. Securitatea din Sibiu, informata despre cazul de la Oradea, se adreseaza la randul ei Militiei cu precizarea: in prezent nu s-a incadrat in campul muncii, isi consuma timpul prin cofetarii, joaca carti de unde realizeaza diverse sume de bani. Familia lui este ingrijorata de faptul ca fiul lor, desi a avut o condamnare pentru furt, este pasibil de a mai comite alte acte iresponsabile si antisociale. In scopul prevenirii sale de la savarsirea unor infractiuni sau contraventii, va rugam ca cel in cauza sa fie in preocuparea organelor de Militie. In ianuarie 1972, Militia municipiului Sibiu confirma ca Lucky a fost luat in supraveghere generala. Apoi, nimic.

Dosarul lui Lucky nu mai consemneaza nimic timp de mai multi ani. Abia dupa cinci ani, in 1977, apar documente din care se pot reconstitui, foarte sumar, anii precedenti. Aflam ca, la un moment dat, Lucky si-a gasit o slujba oarecare la intreprinderea „Vinalcool" Sibiu. Apoi, s-a casatorit cu o sibianca de origine etnica germana, sa-i spunem Inge, cu care are un copil. Cei care i-au cunoscut sotia spun ca era o adevarata frumusete. Inge era profesoara de engleza si germana la o scoala din Sibiu. In vacantele de vara, incepand din 1975, Lucky si sotia sa lucreaza pe litoral la asa-numitele Free Shop-uri. Unii dintre noi isi mai amintesc aceste magazine speciale. Puteai sa cumperi de acolo, si numai de acolo, o multime de lucruri imposibil de gasit in comertul socialist. Cu o conditie: sa ai valuta forte (dolari, marci vest-germane, franci, lire etc). Si cu inca o conditie: sa fii cetatean occidental, caci un roman nu avea voie sa detina valuta forte. Sa ajungi vanzator intr-un asemenea Free Shop era extrem de tentant. Si greu de obtinut. Pe langa cerinta de a cunoaste niste limbi straine (Inge vorbea germana si engleza, Lucky, franceza), mai trebuia sa treci de filtrul selectiei Securitatii. Caci nu oricine prezenta suficienta incredere pentru a fi lasat sa umble cu valuta si, mai ales, sa aiba contact cu strainii. Apoi, se stia prea bine ca activitatea intr-un Free Shop era o sursa certa de invarteli de tot felul, dar in special de procurare de dolari prin schimbul „la negru" sau prin vanzarea de obiecte introduse in magazin pe langa gestiunea oficiala. Cum spuneam, nu oricine prezenta suficienta incredere pentru a lucra intr-un Free Shop. Si totusi, in pofida biografiei sale pestrite, Lucky nu avea nici o problema. In fiecare vara, el lucra la cate un Free Shop de pe litoral.

Inge, sotia lui Lucky, are rude in Germania occidentala. In 1975, aceste rude ii trimit o invitatie, asa cum cereau atunci formalitatile pentru obtinerea unui pasaport turistic. Inge urma sa plece singura in Germania, fara sot si fara copil. Totusi, cererea ei de pasaport este respinsa. Lucky si sotia sa par resemnati, nu reactioneaza in nici un fel. Cu atat mai surprinzatoare este brusca vehementa cu care se manifesta Lucky doi ani mai tarziu, in toamna lui 1977, cand napadeste autoritatile cu „reclamatii-sesizari" si memorii de protest. Motivul pare sa fie un incident din vara aceluiasi an, cand Lucky, sotia sa si tot grupul lor de prieteni sibieni, noua in total, luasera in primire Free Shop-ul de pe aeroportul „Mihail Kogalniceanu", de langa Constanta. Un magazin important, probabil cel mai mare de pe litoral, cu un dever deosebit, caci prin acest aeroport treceau toti turistii straini, la sosire cat si la plecare. Ar fi fost un sezon de exceptie pentru Lucky si ceilalti daca n-ar fi fost echipa de militieni care, ca din senin, le-a cazut pe cap in inspectie. Inventarul scoate la iveala un plus nejustificat in gestiune in raport cu vanzarile si incasarile. Raportul constata, de pilda: s-a mai gasit la articolul „casete" pentru radiocasetofoane, intrate 150 bucati si stoc faptic la predare 192 bucati, in afara de ceea ce s-a vandut. Cu alte cuvinte, trupa lui Lucky practica sistemul vanzarii unor articole introduse in Free Shop pe cont propriu, dolarii astfel obtinuti intrand in buzunarele lor. Situatia este cat se poate de penala. Urmarea? Nici una. Ba tot trupa lui Lucky este cea care face scandal, cum reiese din raporul Militiei: „Cu ocazia inventarului, H. Alexandru, fratele sau Andrei, V. Corneliu (Lucky - n.a.), B. Constantin au jignit lucratorii de Militie, facand afirmatia ca sunt niste hoti si pungasi si ca ei prin relatiile ce le au vor interveni sa fie dati afara toti cei ce au contribuit la schimbarea lor. H. Alexandru (seful gestiunii, prieten al lui Lucky - n.a.) a vorbit la telefon cu un general cu numele de Marinescu Petrica care i-ar fi spus motivul schimbarii si al carui informator spunea ca este" (Raport al Militiei judetului Constanta din 13 iulie 1977 - n.a.).

Foarte interesant ce descopera, deci, Militia, dincolo de inventarul cu probleme: ca trupa lui Lucky avea acoperire. Drept pentru care toti cei noua sibieni se intorc acasa fara sa suporte nici un fel de consecinte, oricat de penali ar fi fost. Mai mult chiar, incidentul ii serveste lui Lucky ca pretext pentru a deveni brusc un foarte vocal si hotarat protestatar in numele unor principii ca libertatea, echitatea sau dreptul la realizarea personala in alt loc decat Romania, adica dreptul de a emigra. Atunci ne-am intrebat care este ratiunea de a mai sta in aceasta tara, scrie Lucky referindu-se la incidentul cu Free Shop-ul si militienii, incident pe care il califica drept abuziv, neintemeiat, nejustificat si acivic. Cu un tupeu desavarsit, Lucky declara: „la inventarul facut in prezenta securistilor, am iesit perfect, nu ni s-a putut reprosa nimic sub nici un aspect, doar afirmatia hilara ca vrem sa fugim din tara". Nu, fugitul din tara nu era solutia optima pentru Lucky, ci plecatul legal. El depune, impreuna cu sotia, actele de plecare definitiva din Romania. Intr-un memoriu din 6 ianuarie 1978, Lucky scrie, cu accente de trufie cabotina: „Boala mea « de plecare » este incurabila, nesuportind nici un amendament. Cu riscul existentei, merg p'na la capat in a realiza acest mobil! Nu nutresc nici un resentiment fata de nimenea si am certitudinea ca « dincolo » pot fi cu mai mult folositor tarii decat in existenta larvara pe care o duc aici. Nu ma astept la un El Dorado, dar sper ca entitatea mea civica sa fie respectata. Imi sustin cauza cu o vointa inexorabila. [...] Totdeauna si oriunde voi fi un bun patriot. [...] In ideea in care circumstante nefaste ma vor obliga sa scriu la « Europa Libera », cuprinsul scrisorii va respecta intocmai schema acestei depozitii"[3].
- Va urma -

Grafica - Ion Maldarescu
----------------------------------------------
[1] https://ro.wikipedia.org/wiki/Liviu_Tofan
[2] https://ro.wikipedia.org/wiki/Institutul_Rom%C3%A2n_de_Istorie_Recent%C4%83
[3] Articol aparut in „Expres Magazin", editia tiparita nr. 4/ iulie 2014 si in editia on-line din 2 august 2014 http://www.expresmagazin.ro/potretul-unui-agent-al-securitatii-trimis-in-germania-sa-l-asasineze-pe-emil-georgescu-de-la-radio-europa-libera-spionul-de-ieri-milionarul-de-azi/
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page