Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Moartea si Învierea Domnului

Pr. stavrofor. Radu Botis   

Toate cele patru Evanghelii sunt asemanatoare in afirmatia ca Iisus a murit intr-o zi de vineri, ziua pregatirii sabatului (Matei 27, 62; Marcu 15, 42; Luca 23, 54; Ioan 19, 31). Despre semnificatia pe care o da mortii Sale, Iisus vorbeste cand se afla pentru ultima oara cu cei doisprezece, la Cina care a avut loc intr-o casa din Ierusalim, proprietatea unei cunostinte a lui Iisus. El concentreaza in ultima cina toata viata Sa. Cina cea de taina s-a desfasurat in cadrul unei cine pascale. Cina cea de taina a avut loc in Joia Mare, catre seara. Aceasta a fost o cina pascala, dar nu in sensul ca Mantuitorul ar fi celebrat cu ucenicii Sai pastile iudaic, care incepea de fapt in seara zilei urmatoare, ci in sensul ca El a instituit un nou Pasti, adica Taina Sfintei Euharistii, care avea sa fie pentru Biserica o permanenta actualizare a jertfei adevaratului Miel pascal[1]. Patimile desemneaza ultima perioada din viata lui Iisus, intervalul cuprins intre momentul arestarii Sale in gradina Gehtimani si cel al inmormantarii intr-o alta gradina, langa Golgota. Itinerariul urmat de Iisus il poarta succesiv la casa lui Anna, a lui Caiafa, la pretoriul lui Pilat, palatul lui Antipa si in sfarsit, de la pretoriu la Golgota sau „locul Capatanii", dealul executiilor langa care este mormantul. La romani existau trei tipuri de pedepse capitale si anume: decapitarea, arderea si crucificarea prin care a fost ucis si Mantuitorul Iisus Hristos. De obicei pedepsele capitale erau precedate de flagelare. Biciuirea insotea crucificarea. Flagelarea, obisnuita intr-o condamnare la crucificare, a fost aplicata lui Iisus in urma hotararii lui Pilat. Pedeapsa era atat de brutala, ca multi condamnati nu rezistau si mureau in timpul biciuirii.

Dupa incheierea flagelarii, lui Iisus i-au fost puse haine, dupa care porneste spre Golgota. Iisus strabate drumul pana la Golgota purtand crucea in spate. La sosirea pe Golgota, soldatii executa sentinta. Desi Evanghelia dupa Marcu (15, 25) situeaza ora crucificarii la ceasul al treilea, Evanghelia dupa Ioan relateaza ca Pilat ar fi pronuntat sentinta cam la al saselea ceas, iar rastignirea ar fi avut loc inainte de unu dupa amiaza. De fapt, acesta este momentul in care cele trei Evanghelii sinoptice situeaza inceputul unui fenomen extraordinar, intuneric, care insoteste agonia lui Iisus si care se prelungeste pana la trei dupa amiaza, ora mortii. Deasupra capului, pe cruce, este pusa o tablita care contine nucleul acuzatiei si sentintei, cu expresia „regele iudeilor". Scena rastignirii este data de cele patru Evanghelii, ca Iisus este asezat intre doi barbati rastigniti si ei[2]. Evanghelia lui Luca mentioneaza un raspuns al lui Iisus la rastignirea Lui. E vorba de o scurta rugaciune in care cere ca aceia care-L crucifica sa fie iertati: „Parinte iarta-le lor, ca nu stiu ce fac" (Luca 23, 34). Agonia lui Iisus a fost destul de scurta, incat Pilat a fost surprins (Marcu 15, 44).
Dupa cel putin doua ore de la rastignire, Iisus moare pe cruce, pe la aproximativ ora trei dupa-masa. Evanghelia dupa Marcu (15, 37) si cea dupa Ioan (27, 50), relateaza moartea lui Iisus insotita de „un strigat mare" scos de Iisus, care ar fi urmat imediat incercarii de a-i da otet. Ioan (19, 30) situeaza moartea dupa acelasi episod, desi aici se spune explicit ca Iisus a luat bautura si rosteste, inainte de a muri, fraza: „Savarsitu-s-a". Apoi „plecandu-si capul, si-a dat duhul". Potrivit Evangheliei lui Ioan, plecarea capului de catre Iisus nu inseamna ca ramane inconstient, ci ca, murind, se adreseaza celor apropiati Lui care sunt jos, langa cruce, daruindu-le Duhul Sfant. Conform Evangheliei lui Luca, ultima fraza a lui Iisus este o rugaciune de incredere in Dumnezeu: „Parinte, in mainile Tale incredintez duhul Meu" (Luca 23, 46).

Moartea lui Iisus este una reala, fizica, venita dupa o lunga succesiune de injurii, umilinte si chinuri, incepute odata cu arestarea la Gehtimani in noaptea de joi spre vineri, culminand cu rastignirea, pe Golgota. In cele din urma, cu trupul si duhul distruse de ostilitatea umana si de tacerea divina, Iisus moare. De obicei, la romani, agonia crucificarii se prelungeste ore, poate chiar zile. Dupa moarte, cadavrele erau lasate in voia vulturilor si a pasarilor. Paznicii aveau grija ca nici rudele, nici prietenii, sa nu vina sa le ia de pe cruce trupul, lasand trupurile neinmormantate, condamnatilor le era interzisa inmormantarea. Sensibilitatea iudaica nu tolera ca cei executati sa nu fie inmormantati in chiar ziua mortii. Aceasta justificare reiese din Deuteronom 21, 22-23: „Trupul lui sa nu ramana peste noapte spanzurat de copac, ci sa-l ingropati tot in ziua aceea". La iudei, daca dupa crucificare era zi de odihna, cei crucificati trebuiau dati jos de pe cruce, astfel trebuia sa li se grabeasca moartea si sa fie inmormantati inainte de apusul soarelui, de inceperea zilei de sarbatoare. In cazul lui Iisus si a altor condamnati, in vinerea aceea era ajunul celei mai mari sarbatori iudaice, Pastile, si, prin urmare, trebuiau sa moara si sa fie inmormantati inainte de sfarsitul zilei. Din acest motiv (Ioan 19, 31), Pilat a acceptat cererea autoritatilor iudaice de a da trupurile jos de pe cruce sa fie inmormantate. Sistemul obisnuit era sa li se zdrobeasca fluierele picioarelor celor atarnati, inca vii, deoarece astfel se producea o moarte rapida. Aceasta practica a fost aplicata celor doi barbati crucificati odata cu Iisus. La Iisus n-a fost nevoie, deoarece agonia Lui a fost scurta, de aceea, cand soldatii au ajuns la Iisus au vazut ca este deja mort. Unul dintre ei se asigura strapungandu-i coasta cu sulita, sa-i dea lovitura de gratie. Taietura este facuta atat de mare incat poate intra in ea mana (Ioan 20, 25). si din rana iese „sange si apa" (Ioan 19, 34).

Evanghelia dupa Ioan pune in legatura sfarsitul lui Iisus cu sacrificarea mieilor pascali care avea loc in acel ajun de Pasti si caruia, asa cum este prescris, nu I se zdrobeste nici un os si care moare strapuns, dand viata si daruindu-se total ca instaurator al noului legamant intre Dumnezeu si omenire. Este relatarea celui care a vazut cu propriii ochi si poate depune marturie. si incheie: „si acela stie ca spune adevarul, ca si voi sa credeti" (Ioan 19, 35-37). Responsabilitatea pentru inmormantarea lui Iisus si-o ia un barbat si anume Iosif din Arimateea. Acesta, membru al aristocratiei laice din Ierusalim, singurul cunoscut de guvernator, „indraznind, a intrat la Pilat si a cerut trupul lui Iisus" (Marcu 15, 43). Dupa ce a primit permisiunea din partea lui Pilat, Iosif din Arimateea se intoarce pe Golgota cu un giulgiu pe care l-a cumparat (Marcu 15, 46). Potrivit Evangheliei lui Ioan 19, 39, pe Golgota a venit si Nicodim. Dupa ce L-au coborat de pe cruce, trupul lui Iisus este asezat pe giulgiu. Infasurarea in giulgiu a unui cadavru este specific obiceiurilor funerare iudaice. Dupa ce a fost infasurat, trupul a fost pus in mormant. Moartea Mantuitorului a fost benevola, pe cand la ceilalti oameni este inevitabila, chiar daca au fost eliberati de pacat. Iisus nu moare moartea Sa. El nu poarta moartea ca o osanda in sine. Asa cum a luat asupra Sa pacatul altora, asa ia si moartea altora. Moartea altora a trebuit sa o ia Iisus asupra Sa pentru ca a luat pacatul lor. Pacatul atrage dupa sine moartea. Suferinta lui Iisus reprezinta suferinta deplina care sfarseste in moarte. Iisus s-a facut om pentru a putea intra in solidaritate cu omenirea, cu scopul de a o mantui[3].

De obicei biografia unui personaj se sfarseste odata cu moartea lui, capatul vietii. In cazul lui Iisus Hristos se intalneste un eveniment neobisnuit. Acest eveniment este Invierea Lui. Trecerea Lui de la viata la moarte, consecinta a crucificarii, a fost urmata imediat de o alta trecere, inversa, imprevizibila si anume trecerea de la moarte la viata, la o viata noua si total diferita, care cuprinde prezentul si viitorul, pamantul si cerul, Dumnezeu si umanitatea, lumea prezenta si cea care va veni. Invierea lui Hristos ne intemeiaza, in general, credinta intr-o continuare a vietii dupa moarte. „Daca Hristos n-a inviat, zadarnica este credinta noastra" (I Corinteni 15,17). Invierea L-a adus pe Iisus intr-o mai mare apropiere de oameni. Desigur, intrucat trupurile acestora nu sunt si ele inviate, apropierea deplina se va realiza numai dupa invierea tuturor. Invierea cu trupul a insemnat atat o inaltare a propriei Sale stari, cat si o apropiere mai mare de oameni, o mai mare eficacitate asupra spiritului lor. Dar ridicarea propriei Sale stari insemna si o mai mare apropiere de Dumnezeu, ca om.
Prin Inviere, Iisus, ridicandu-Se ca om mai aproape de Dumnezeu, S-a ridicat prin insusi acest fapt la treapta cea mai inalta a umanitatii, care este o comunicativitate in relatiile cu oamenii.

Despre fiinta si atributele trupului inviat a lui Hristos nu poate omul din trup pamantesc sa spuna ceva determinat si inteligibil. Sfintele Evanghelii ne relateaza, pe de o parte, ca trupul lui Iisus a putut fi pipait cu mainile, a primit hrana iar, pe de alta parte, ca patrundea prin usile incuiate, aparea si disparea din ochii ucenicilor si, in general, ca atingerea fizica obisnuita de mai inainte nu mai era posibila, cum reiese din cazul Mariei Magdalena in dimineata Invierii. Preotul Serghei Bulgakov observa ca petrecerea lui Iisus cel inviat in lume pana la inaltare stabileste legatura intre starea actuala a lumii cu trupul sufletesc al omului si intre starea preamarita a lumii de dupa schimbarea universala si transfigurarea fapturii cu trupul duhovnicesc al omului. Prin Invierea lui Iisus, s-a facut inceputul lumii viitoare. Ea este inceputul noii creatiuni a lumii, care numai prin pauza creatoare, in care ne aflam, e oprita pentru un anumit timp, inainte de a fi dusa la capat[4]. Aparitiile lui Iisus dupa Inviere sunt in numar de douasprezece, acestea acopera persoanele si sectoarele cele mai importante din activitatea Sa si din comunitatea crestina care va aparea dupa moartea Lui. Grupul care a beneficiat de cele mai multe aparitii este al ucenicilor Lui, al celor pe care i-a chemat Iisus la inceputurile activitatii Sale publice. Aratarile se produc intotdeauna ca rezultat al initiativei personale a lui Iisus, care-i ia prin surprindere pe destinatari. Se produc in locuri diferite, dar legate intotdeauna de locurile prin care au mers Iisus si ucenicii inainte de moartea Lui.

Aparitia este prezentata ca o vedere reala, nu ca pe o viziune. Iisus este prezent ca persoana. Iisus se arata oamenilor care il cunosc si care vor fi capabili sa-si dea seama cine este El. De exemplu, in seara duminicii Pastelui Iisus apare printre ucenici si Li se adreseaza cu salutul iudaic: „Pace voua" (Luca 24, 36;Ioan 20,19). Apoi le arata urmele crucificarii vizibile pe trup, concret, semnele cuielor in maini si picioare si ale sulitei in coasta. si, conform lui Ioan 20, 22, le zice: „Luati Duh Sfant". El apare in mijlocul lor si teama se transforma in bucuria regasirii. Odata Inviat, Iisus inaugureaza viata viitoare, lumea definitiva. Invierea Lui a purtat pecetea iubirii lui Dumnezeu, pentru Fiul Sau iubit si pentru toata omenirea. Dupa cele patruzeci de zile de la Inviere, petrecute de Mantuitorul Iisus pe pamant, S-a inaltat la cer. Inaltarea la cer se intelege ca si inaltarea oricarui corp in aer, cu deosebire ca Domnul Hristos, avand trup preamarit si fiind totodata si Dumnezeu Atotputernic, nu avea nici o greutate care sa-i impiedice inaltarea la cer. Domnul Hristos S-a inaltat cu trupul la cer, caci cu Dumnezeirea era si este pretutindeni, si astfel ne-a aratat si noua care este tinta ultima a calatoriei noastre pe pamant: cerul[5]. Inaltarea este ridicarea umanitatii lui Iisus in intimitatea ultima a Sfintei Treimi si la starea de cinste, putere si suveranitate deplina.

Pentru ca Iisus si-a ridicat, prin inaltare, umanitatea in ultima intimitate a Sfintei Treimi, pastrand si adancind, in proportia inaltarii, apropierea de toata omenirea, coboara la scurt timp dupa inaltare Duhul Sfant peste cei care sunt ai lui Hristos, realizand Biserica. Duhul Sfant, ca iubire suprema a Tatalui, ca manifestare a intimitatii Lui, a coborat peste lume, intrucat S-a asezat intai in chip desavarsit peste omenitatea lui Hristos, ridicata in ultima intimitate divina. Deoarece intimitatea lui Hristos, inaltata in acea intimitate a Duhului Sfant, asemenea dumnezeirii Lui, se afla in acelasi timp in cea mai adanca intimitate a oamenilor care isi deschid poarta sufletului lor prin credinta, Duhul Sfant ii invaluie si pe acestia, ca pe purtatorii de Hristos. Biserica, mistica omenitate a lui Hristos, primeste pe Duhul Sfant, in calitatea ei de trup al lui Hristos[6]. Iisus Hristos S-a inaltat la cer dupa Inviere, atat pentru a primi toata puterea dumnezeiasca in conducerea lumii spre mantuire, cat si pentru a lasa oamenilor la latitudinea lor sa se decida liber:a crede in El sau nu. Daca ar fi continuat sa stea cu marirea trupului Sau inviat intre oameni, acestia ar fi fost siliti sa-L recunoasca drept Dumnezeu. Istoria, ca un loc al vietii de libere decizii, ar fi devenit imposibila.
-----------------------------------
[1] Annie Jaubert, La date de la Cene, Paris, 1957, citat din Preot Prof. Dr. Vasile Mihoc, Asist. Drd. Daniel Mihoc; Ioan Mihoc, op. cit., p. 110.
[2] Michel Henry, Ioan Ica, Cuvintele lui Hristos, Sibiu, Editura Deissis, 2005, p. 87.
[3] Dumitru Staniloae, op. cit., p. 336.
[4] Karl Heim, Jesus der Weltvollender, Furche-Verlag, Berlin, 1937, p. 178, citat din Dumitru Staniloae, op. cit., p. 355.
[5] Ivataturi ale Bisericii Ortodoxe, Timisoara, 1987, p. 85.
[6] Dumitru Staniloae, op. cit., p. 363.

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page