Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Dreptul la identitatea personala corelata cu identitatea sociala

Galina Martea

Legatura organica dintre individ si societate tine in concordanta un ansamblu de actiuni si activitati cu caracter evolutiv la care participa nemijlocit atat individul cat si societatea. Contributia reciproca se bazeaza pe faptul ca atat individul cat si societatea, fiind intr-o corelatie a proceselor de   miscare continua, tind mereu spre a obtine in dinamica o dezvoltare cat mai pozitiva cu accent pe imbogatirea performantelor proprii. Ulterior, cu performantele obtinute din activitatile curente individul in pas cu societatea formeaza interactiunea bazata in exclusivitate pe fenomenul de recunoastere a identitatii personale. Fiind un segment caracteristic fiintei umane, personalitatea acesteia se manifesta prin orice actiune realizata, astfel fiind marcata de nivelul sau de originalitate si individualitate. Cu aceste caracteristici individul isi valorifica in permanenta insusirile morale si intelectuale pentru a deveni si a fi in societate o personalitate cu o anumita identitate.
Fiinta umana sub raportul dezvoltarii depline si al recunoasterii ca individualitate autentica in procesul evolutiv al transformarilor are nevoie permanent de suportul reciproc al societatii. In acest proces de reciprocitate societatea cu toate componentele sale urmeaza sa se prezinte ca o adevarata personalitate, astfel contribuind la formarea cat mai benefica a individului, oferindu-i acestuia sanse si posibilitati reale in dezvoltarea multilaterala si, concomitent, de a se regasi cu usurinta prin notiunile identitatii si personalitatii. In procesul respectiv, individul urmeaza si trebuie sa fie considerat ca figura importanta si centrala a societatii, iar societatea, ulterior, sa-i recunoasca individualitatea, oferindu-i asistenta necesara in a se dezvolta si evolua permanent. In acelasi rand, societatea activand sub bagheta nenumaratelor structuri institutionale este obligata sa mentina echilibrul necesar in crearea relatiilor reciproce de colaborare ale acestora cu individul. Din diversitatea structurilor institutionale ale societatii face parte si unitatea de invatamant (scoala) cu rolul de a forma, educa si instrui omul. Scoala cu o actiune speciala in activitatea sa atrage in sine rolul esential prin care se formeaza o societate si, inclusiv, omul societatii.
Scoala, fiind o institutie publica cu proprietate de stat sau privata, isi are locul sau prioritar in orice societate. Instruirea si educatia, fiind segmentul de baza al unitatii de invatamant, este acea latura si contributie prin care se formeaza omul ca personalitate pentru societatea corespunzatoare. Societatea contemporana, in special, nu poate exista separat fara sistemul de invatamant. In acest joc al existentei anume sistemul de invatamant este eroul principal al schimbarilor si transformarilor evolutive, fundamentate pe identificarea personalitatii individului si a societatii.  Anume scoala este acel mediu social unde se formeaza omul pentru o noua societate mereu in schimbare. Activand in numele comunitatii, unitatea de invatamant trebuie sa fie cat mai eficienta si flexibila la transformarile impuse de societatea in crestere. Evolutia individului in raport cu cerintele epocii contemporane poate fi obtinuta doar in cazul, cand scoala este privita de societate ca o valoare de pret in sistemul de valori. Prin cultura educationala individul se formeaza ca Om si Personalitate si, totodata, constientizeaza faptul ca orice actiune realizata de el poate fi utila societatii. Individul prin procesul educational de asemenea constientizeaza ca invatarea si educatia este procesul prin care se dobandeste identitatea personala, iar cu respectiva identitate isi poate crea o viata sociala pentru un prezent si un viitor. Respectiv, prin procesul instruirii (daca scoala este capabila sa ofere individului autonomia si increderea deplina in sine) individul reuseste sa-si formeze personalitatea, indiferent de complexitatea in dinamica a realitatii sociale. Precum omul este componentul vietii sociale asa si personalitatea sa se formeaza din factorii ce se intersecteaza cu relatiile si dialogul social. Cu capacitatea de a se perfectiona in continuu, omul este acela care mentine echilibrul social prin dialog si comunicare, si este acela care modifica la nesfarsit viata personala si sociala a comunitatii.
In permanenta preocupat de propria existenta, individul prin orice actiune cauta sa se identifice ca personalitate si, in acelasi timp, se straduie sa identifice si sa promoveze identitatea propriei societati. Cu aceasta obligatie destul de grea omul deseori cade in dificultate, creandu-si probleme serioase de constiinta. Sentimentul de responsabilitate morala fata de propria sa conduita in societate il plaseaza uneori pe individ in conditii de reflectare a realitatii obiective. Realitatea obiectiva deseori fiind contradictorie vointelor si tendintelor sale, il induce pe individ in situatii de dezechilibre si stari de neincredere in sine si lumea inconjuratoare. In asemenea cazuri, conditia respectiva se produce din interactiunea fenomenelor cauzate atat in cadrul societatii cat si in cadrul propriei personalitati. In rezultat, actiunea respectiva isi poate modifica sau obtine forma atat cu caracter pozitiv cat si negativ. In acest caz, de regula, totul depinde de mediul social prin care individul isi realizeaza actiunile. Cu cat mediul social este mai oportun (sanatos) cu atat omul isi mentine echilibrul in scopul stabilit. Insa cand mediul social este orientat spre negativism, atunci si individul devine dezorientat in actiuni si isi pierde sau incetineaza procesul determinat. Respectiv,  tendinta de a-si forma identitatea personala isi pierde functia autentica. Indiferent de toate, cu unica tendinta de a-si gasi locul potrivit in societate, individul se intrece mereu cu sine insusi de a se regasi in tot ceea ce este fundamental in viata sociala. Efortul depus in obtinerea valorilor spirituale si materiale il provoaca pe om mereu la marile incercari de a se forma ca personalitate, astfel imbunatatindu-si permanent performantele. Necesitatea de a se regasi prin formula de personalitate cu identitatea respectiva este actiunea prin care fiinta umana isi interpreteaza rolul sau in viata sociala.
La formarea personalitatii individului un rol aparte si deosebit de important il are procesul de instruire si educatie si de integrare sociala. Procesele respective sunt necesare omului pe tot parcursul vietii. Perfectionarea continua a individului determina imaginea si nivelul de cultura al acestuia in societate si stabileste actiunea prin care respectivul isi poate realiza scopul, identificandu-se cu propria personalitate. Cat priveste procesul de integrare sociala este sistemul de socializare prin care omul isi satisface necesitatile cotidiene ale existentei, punand, in acelasi timp, si accentul pe insusirea valorilor sociale si mentinerea echilibrului de interactiune cu societatea. Prin procesul de integrare sociala omul in permanenta isi supune comportamentul regulilor existente din societate. Societatea bazata pe valori autentice orienteaza individul catre acele actiuni si obligatii care sa respecte si sa mentina fuctionalitatea pozitiva a sistemului de socializare. La randul lui, sistemul de socializare, fiind un proces destul de productiv pentru fiinta umana, este acel factor care regleaza si da posibilitatea atat individului cat si societatii sa-si realizeze obiectivele propuse. Prin relatiile de socializare omul vine incadrat din primii ani de viata, incepand cu familia si mai apoi intr-un proces mai avansat cu institutia de invatamant (initial cu institutia prescolara, ulterior cu scoala). Aici omul-copilul se implica intr-un proces de cunoastere pe sine insusi si de cunoastere a modalitatilor de a trai in comunitate. Astfel copilul-omul incepe sa se recunoasca ca personalitate prin propriul comportament si ca personalitate in relatiile cu semenii sai. Totodata, socializarea il face pe om sa accepte si sa se readapteze la regulile sociale prin care se manifesta ca personalitate. Integrarea sociala deschide individului portile pentru a se forma ca individualitate si personalitate, astfel participand cu propriile interese in procesele de cunoastere si recunoastere pe sine insusi si a vietii sociale.
Procesul de cunoastere si recunoastere pe sine insusi si a vietii sociale variaza de la o persoana la alta. In acest proces al comunicarii sociale omul urmeaza sa se dezvolte si sa se manifeste in actiuni conform propriilor mijloace de gandire. Aceasta este o forma a valorilor sociale autentice care nu impune individul sa gandeasca in mod mecanic doar ca sa satisfaca cerintele comune ale societatii. In asemenea cazuri este necesar doar ca omul sa se readapteze la conditiile mediului social respectiv. Este vorba de faptul, ca existand intr-un mediu social omul tinde si trebuie sa obtina un model propriu al individualitatii potrivit societatii in care exista. Totodata, omul cu individualitatea si personalitatea sa urmeaza sa constientizeze care este nivelul de dezvoltare al propriei societati, care sunt problemele prioritare ce incetinesc progresul si bunastarea sociala, astfel implicandu-se intr-o lupta continua de modificare al acesteia. Pentru fiinta umana influienta mediului social este un proces extrem de important. Formarea corecta si pozitiva a omului depinde in totalitate de nivelul de cultura si de dezvoltare al propriei societati. Anume societatea este acea parte a valorilor care formeaza omul si ii da posibilitatea sa se recunoasca prin actiuni ca individualitate sociala, indiferent de pozitia sociala pe care o ocupa in societate. La acest proces de formare a omului nemijlocit participa institutia de invatamant, avand la baza totalitatea valorilor spirituale si culturale. Unitatea de invatamant (gradinita, scoala) este elementul de baza prin care se dezvolta si se aprofundeaza actiunea de comunicare a individului cu mediul social, formand in esenta procesul de integrare sociala. Relatia cu mediul social si cu toti factorii implicati in acest proces (precum comunicarea, informatia) il completeaza pe om-copil ca personalitate, astfel implicandu-l tot mai mult in relatiile interumane a vietii sociale.
Sistemul sau mediul social, bazat pe actiunea reciproca dintre individ si societate, este terenul in care individul se poate identifica ca personalitate cu continutul de a fi si de a se recunoaste. Conform acestora “de a fi”, “de a se recunoaste” omul prin traiectoria vietii sociale isi mentine echilibrul existential, indiferent de factorii ce influenteaza pozitiv sau negativ asupra dezvoltarii acestuia. La randul lui, factorii negativi sau pozitivi ce pot influenza dezvoltarea personalitatii individului sunt in corelatie directa cu identitatea contextului social. Sub influenza contextului social individul lupta pentru a dobandi identitatea personala si identitatea de a fi recunoscut ca personalitate. In tarile unde sunt respectate drepturile omului (Marea Britanie, SUA, Danemarca, Olanda, Australia, etc.) dobandirea sau redobandirea unei dezvoltari personale si a unei identitati personale este un element care poate fi realizat cu usurinta in parametri de echitate sociala. Pe cand in tarile unde nu se respecta principiul de drept al omului, atunci alinierea la obtinerea unei dezvoltari personale cu identitatea respectiva devine un obstacol de neinvins pentru individ, care, in rezultat, devine victima acestui proces. Tinand cont de legatura organica dintre individ si societate, in rezultat, constientizam ca o relatie autentica se bazeaza pe “principiul de drept care este si echilibrul autentic al identitatii dintre individ si societate”. Anume prin notiunea de drept, cu pozitia sa verticala, se stabileste relatia individului cu societatea, astfel promovand si dezvoltarea autentica a identitatii personale. Fiecare individ al societatii, indiferent de vointa autoritatilor, are dreptul la un sistem deschis al existentei bazat pe principii pozitive. Concomitent, omul in viata sociala este deschis si la un sistem de obligatii si responsabilitati pe care trebuie sa le execute prin relatia de respect fata de sine si propria societate. Numai asa se formeaza coexistenta unei comunicari si dezvoltari pozitive, avand la baza cultura autentica, acordandu-i individului un anumit statut social cu identitatea respectiva. Respectiv, statutul social ii da posibilitate omului de a se recunoaste ca personalitate in societate cu rol si drept in viata privata si publica. Prin dimensiunea acestor elemente, cu actiunea vietii private si publice, fiinta umana se defineste in societate ca Om, Personalitate si Identitate.
Dreptul la identitatea personala este un proces natural care demonstreaza si caracterizeaza individualitatea fiecarui om in parte. Prin diversitatea acestei individualitati se dezvolta relatia si comunicarea reciproca dintre indivizi si societate, care, in rezultat, produc schimbari esentiale in procesul evolutiv al existentei umane. Continutul schimbarilor sociale se imbogateste si se perfectioneaza treptat de-a lungul timpului datorita faptului ca omul este in permanenta gandire si cautare, motivat in permanenta de a realiza lucruri noi si cat mai avansate in raport cu cele anterioare si, in acelasi timp, de a se evidentia cu ele ca individualitate personala. In asa mod, se dezvolta imaginea societatii si a individului cu accent pe actiunea de recunoastere a identitatii.
La formarea si recunoasterea personalitatii individului intr-o societate trebuie sa participe intreaga comunitate cu toate componentele sale. Totalitatea elementelor existente in societate, fiind parte componenta a actiunii de formare a individului, este statul cu personalul respectiv ce administreaza societatea; subdiviziunile statului cu intreaga retea de institutii; unitatea de invatamant care este forta principala a societatii; si, nu in ultimul rand, fiinta umana-omul cu natura si personalitatea sa. Omul, existand intr-un spatiu social, este acel care formuleaza si interpreteaza in cuvinte, fapte, idei, actiuni, comportament, sentimente, etc. viata umana (cu legile sale din care este creata) si, totodata, se autoregleaza cu diversitatea componentelor promovate de societate.
Galina Martea, dr.,
membru al UZPR


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page