Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

RECENZIE: „PASAREA DE GHEATA” DE STEFANIA OPROESCU

Dumitru ANGHEL
        
Volumul de versuri „Pasarea de gheata” Editura ATEC, Focsani, 2015, 90 de pagini, este a saptea carte de literatura a scriitoarei Stefania Oproescu, de la debutul sau editorial cu versuri, „Nasterea perpetua”, la Editura ZEDAX, Focsani, 1996, urmat de „Potcoave de catifea”, in 2001, „Singuratatea nisipului”, in 2004, tot la acceasi editura. Dupa o alternativa cu proza scurta, „Zapada Neagra”, Editura VALMAN, Rm. Sarat, 2007, se intoarce la poezie cu volumele „Delir in curcubeu si alte poezii”, tot la Editura Valman, in 2007, si „Nopti in clepsidra”, Editura TipoMoldova, 2011, in paralel cu exercitii de eseu si critica literara sau cu editoriale de atitudine in paginile revistei „Oglinda Literara”, al carei secretar de redactie este. In aceasta calitate, doctorul si scriitorul Stefania Oproescu este lider de opinie, semnatara unei rubrici dintr-o revista literara de prestigiu, in care... „opereaza” cu „bisturiul” medicului curant si al analistului serios, fara menajamente si in afara riscului unui posibil... „malpraxis” de diagnostic critic!

Volumul „Pasarea de gheata” aduna 62 de poeme si opt ilustratii florale, o poezie nascuta din vis si inchipuiri... visate sau din realitati inchipuite, pe laitmotivul metaforei esentiale, care a dat si titlul cartii, pe o constanta sentimentala izvorata din descumpaniri de tot felul, in care poeta isi ravaseste gandurile, si sentimentele, si iubirile: „Pasarea de gheata invelita-n culori,/ ratacita din roiul visului/ m-a ales sa-i alin plecarea din clipa/ cu basmul focului sacru” („Moartea pasarii de gheata”, pag. 7).

Deoarece cartea doamnei dr. Stefania Oproescu nu este structurata pe capitole tematice, demersul meu critic si de analiza ar putea fi... usor dezordonat(!), asumandu-mi riscul sa semnalez idei si sentimente, rezultate dintr-o imaginatie febrila a poetei, din perspectiva parcurgerii poemelor dupa cum au fost puse in pagina si nu dupa un profil ideatic anume.

Si voi incepe cu motivul liric al visului, de care aminteam mai sus, visul, ca o obsesie, dar si ca o conditie a adevarului, a unei certitudini, chiar una precara: „La trezire, niciunul nu si-a mai adus aminte visul/ destramat in metastaza adevarului” („Vis”, pag. 8); in ciuda faptului ca poeta – altfel o personalitate vie, optimista si „cu picioarele pe pamant” – traieste intr-un univers halucinant, chiar cand il percepe printr-un halou de lumina, si de vis, si de... „voluptate a simturilor”, chiar si... „dupa care, nu va mai fi/ niciun cuvant” („Nunta”, pag. 11).

Sau o poezie, erotica in plan spiritual, ca un pretext ideatic: „cu sangele meu salbaticit/ .../ am otravit varful sagetii, apoi/ te-am asteptat in leaganul muntilor/ unde veneai tu la vanatoarea/ cu morile de apa..” („Mori de apa”, pag. 13), din care parca doar gustul amar al.. non-dialogului este resimtit: „acolo am gustat impreuna otrava/ impartita in jumatati egale;/ si de atunci ratacim/ intr-o risipa a chemarilor” (Ibidem), intre nostalgie si patetic.

Un semnal-apel erotic, cu pudoarea emotiei sincere, adolescentine, care, desi anxioasa si crispata, ramane la nivelul unui strigat disperat de iubire neimplinita: „Cu gandul iti ademeneam vorbele,/ cu ochii iti ardeam zambetul,/ cu mersul iti chemam drumul,/ cu plansul iti inundam calea” („Rataciri”, pag. 14), ca sa alunece spre speranta: „Locuiam ca un mac in lanul de grau/ pana au venit seceratorii/ si din verbul meu au facut drog/ iar din inima ta, paine” (Ibidem); ca-ntr-un carusel al iubirilor iluzorii: „doar timpul se-ndoaie/ de dorul tau” („De cand ai plecat”, pag. 17).

Ca sa incheie motivul erotic cu o patetica chemare, asemeni unui juramant matrimonial, intr-un catren melodic, cu accente de slujba ritualica la actul casatoriei, in care doar emotionantul DA ramane pecetea conventionala: „De n-as fi cascada,/ as putea fi cuib/ in care ti-as adaposti/ toate visele” („Cuib”, pag. 19).

Si-apoi, fara niciun semnal, o poezie a neastamparului cautarilor existentiale dintr-un fantastic angoasant si-un noian de intrebari fara raspunsuri, cu rataciri prin tot felul de labirinturi spatiale, temporale si de constiinta, pe o simbolistica greu de descifrat: „La facerea lumii/ rana din care s-a desprins viata/ a ramas deschisa pentru intoarcere” („Adevar”, pag. 23), pe fondul neputintei omului de a intelege misterele „facerii lumii”: „impreuna cu tristeti acceptate/ si cu  bucurii amestecate/ in toxinele spaimei”, totul esuat intr-o „filosofie” a neputintei si a neantului: „Adevarul fiecaruia, spart din intreg,/ sporeste desertul care ne acopera lent/ amintirile) (Ibidem).

Pe ritualica unui sindrom al spaimei venita din necunoastere, din imposibila explicatie a inexplicabilului: „Cred ca pana in ultima clipa/ voi respira la subtioara fricii/ ca puiul sub closca/ sau ca animalul care se retrage din fata pericolului” („Ultima clipa”, pag. 27), desi poeta, introvertita si cu o melancolie invaluitoare si sacra, incearca sa se linisteasca in spatiul unui refugiu biblic („crede si nu cerceta”!): „Macar ultima clipa de-ar fi/ anafura in stare sa ospateze/ halucinatia eliberarii” (Ibidem).

O poezie eterica, fluida si incarcata de semnificatii de-o ingenuitate aparent controlata de o... experienta, din care dilematic incertitudinea „face legea”: „La inceput, n-a fost cuvantul/ ci o durere oarba/ rostogolindu-se de jur imprejur/ pana s-a facut sfera de intuneric/ pulsand sub invelisul tacerii” („Facerea”, pag. 32).

Pentru ca echilibrul, pacea si linistea sa vina tot dinspre copilarie, liman de inceput, „casa de acasa”, din universul mirific cu „Ozana cea frumos curgatoare si limpede ca cristalul...”: „Pe locul unde au calcat/ talpile tale de copil/ s-a napustit iarba/ sa-ti inece urmele,/ brauri de catina/ ingramadesc resturile casei/ in locul portilor” („Satul parasit”, pag. 33); in aceeasi nota melancolica, usor iluzorie, cu impresii dintr-un inceput de lume, calda si patriarhala, ca in „Tablouri dintr-o expozitie” de Modest Musorgski, un spatiu al verosimilului dintr-un „anotimp” vivaldian: „As vrea sa dorm un somn pana-n odihna/ cum mi-a dormit primul planset/ pe sanul mamei,/ cand cuvantul era mireasma lumeasca/ iar lumea era doar murmur si semne,/ fara hotare de legi” („Cuibul”, pag. 37).

Ori o patetica lepadare de sine si de tot „inceputul si sfarsitul” unui existentialism, revenind in constiinta poetei Stefania Oproescu ca o magie a unor viziuni ritualice si a unor forme de demitizare, peste care nu mai exista decat necuprinsul unui repros: „Mie cine-mi va manca trupul,/ mie cine-mi va bea sangele/ sa ma inalt in tiparul asemanarii tale?/ Doamne,/ mie cine sa-mi mangaie nefiinta? NIMENI?” („Nimeni”, pag. 48).

Intr-o ipostaza fireasca pana la banal, spaima venita dinspre atatea intrebari fara raspunsuri, ca un sindrom al conditiei umane: „Cu spaima ta de necunoscut si de suferinta,/ te-ai incolacit ca o pisica,/ intr-un tablou ce mi l-ai vandut/ pe o promisiune halucinanta” („Ca o pisica, pana...”, pag. 61); spaima, rezultata din nesiguranta, incertitudinea ori „necuprinsul” existentei fiintei fragile, OMUL: „Sa ma nasca si pe mine cineva,/ strig,/ dar asistenta de garda/ are cazuri mai grave...? („Camera sterila”, pag. 62), din universul concret al doctoritei-poeta, pierdut intr-o perpetua deriva, esuata in infrangeri: „in tampla lumii, mereu/ se va lipi gandul/ de sangele cuibarit/ in atatea naufragii efemere” („Naufragii”, pag. 63).

Solutia finala pentru toate dilematicele framantari sufletesti vine tot dinspre un optimism nativ si robust, deoarece totul se rezolva prin iubire, sentiment uman regenerator, prezent ca un adagio sentimental in cateva obsesii-metafore: nasterea, ca inceput biologic; timpul, ca reper cosmic; pasarea („pasarea de gheata”), ca simbol al fiintarii, intr-o carte reprezentativa pentru portofoliul literar, preponderent liric, al scriitoarei Stefania Oproescu.
---------------------------
Dumitru ANGHEL
Bucuresti
18 aprilie 2016


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page