Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

VIRGINIA VINI POPESCU - POEZII CU INIMA CURATA

Elena BUICA

Implinirea unui  vis de a-ti vedea scrierile adunate intre copertele unei carti, e unul din cele mai tulburatoare vise. O asemenea speranta i-a incalzit inima de-a lungul anilor profesoarei de fizica Virginia Vini Popescu. Munca la catedra si cea in domeniul cercetarii facute cu pasiune, i-au adus, ce-i drept, inalte distinctii si pretuirea celor care o cunosc, numind-o cu mandrie, „savanta noastra”. Cu toate astea, a simtit ca nu si-a implinit menirea pana nu-si va vedea gandurile si trairile in emotii adunate intr-o carte.

Chemarii tainice de a scrie, Virginia Vini Popescu i-a raspuns cu poezii si proza care faceau parte din insasi fiinta sa impreuna cu pasiunea pentru fizica. Desi disponibilitatile sale lirice au fost remarcate si apreciate din tinerete, nu s-a grabit in demersul sau literar.

Unele  creatii  literare au fost publicate de-a lungul anilor strecurandu-se printre cele de cercetare stiintifica, fie la radio sau televiziune, fie in antologii, in volume colective, dar mai ales, in ultimul timp, in mediul virtual al revistelor raspandite prin toata lumea. Debutul in volum, abia acum prinde viata, alcatuit din acumularile in timp. Asa cum ne spune poeta, „un ochi de Soare” i-a luminat intreaga sa fiinta, a facut ca „Ideea dintr-un Paradis” sa se intruchipeze  in poezie: „Rodeste clipa, gandul nou,/ Cuvantul sacru iar vorbeste,/ Produce-n jurul lui ecou,/ Inima scrie si citeste.// Din rafturi de dictionar,/ Un ritm poetic reinvie/ Si se transforma intr-un dar, Prin versul dintr-o poezie”.

Dedicata profesoratului, a avut timp  sa priveasca lumea si faptele cu ochii si mintea omului de stiinta, a remarcabilului fizician, dar in acelasi timp, a tinut inima cu emotiile si vibratiile ei in lumea de frumuseti ale universului inconjurator. A respirat cu nesat fiorul binefacator al realitatii in care a simtit aerul emotiei calde, al dragostei pentru tot ce e curat si inaltator, iubirea pentru tot ce alcatuieste pamantul si cerul: „Tot privind in sus si-n jos/ Am zarit pamant si cer,/ Universul meu frumos/ Plin de viata si mister.// Am sorbit din vin spumos/ Clipe de pamant si stele,/ Am trait un vis frumos,/ Adulandu-le-n tacere.” (Clipe de pamant si stele)

Suflet transpus in cuvinte, creatia  sa are o larga paleta tematica.  Cel mai bine o definesc  poeziile inspirate din indragitul domeniu al fizicii. Viziunea larga a acestor poezii  merge de la marele Univers, la infimul Atom, vorbindu-ne despre mersul lumii. O  astfel de poezie, „Intre porti de Univers” da titlul intregului volum: „Intre porti de Univers/ Timpul este diferit,/ Mersul are doar un sens,/ Poate fi oricand sorbit.// Un triunghi apare-n fata,/ Al Bermudelor, fireste,/ Viata intra-n alta viata,/ Urma-ncet i se topeste.// Alte guri inghit in graba/ Orice forma de trecut,/ Universul are treaba,/ Pleaca in necunoscut!”

Desi acestea sunt poezii cu tematica stiintifica, sunt tot atat de lirice ca oricare alte  subiecte, sunt usor de inteles, melodioase si curgatoare. „Din greu, sub munte la Geneva,/ Materia se descifreaza,/ Se naste iar Adam si Eva,/ Big-Bangul se incurajeaza.// Hadronii se ciocnesc fortat,/ Se rup in parti si parti de parte,/ Apar si unde neincetat/ Si-s depistate de departe.// Munca greoaie si cam trista/ S-a luminat la vestea mare,/ Particula lui Dumnezeu exista,/ Nimic nu este la intamplare.// EL a facut-o si pe Higgs,/ Particula de mic calibru,/ Spre-a nu da Universul chix/ Si pentru-a sta in echilibru”. (Particula lui Dumnezeu)

Supusa unui indelung exercitiu meditativ si introspectiv, poezia Virginiei Vini Popescu nu se opreste numai la invelisul lucrurilor, patrunde in esenta, iar in multe poezii, glasul ei nu este numai al ei. In ea sunt vocile celor multi care gandesc ca ea. Nelinistea ei este si cea a omenirii: „In miezul noptii, aparate/ Contorizeaza un nucleu,/ In mijloc de Pamant se zbate,/ Plasma in care-i Dumnezeu.// Un alt infarct suporta Terra/ Si timpul da sa rascoleasca,/ O clipa poate-nghiti era/ Si toata lumea pamanteasca!// Secunda s-a scindat in doua,/ Miimile-i sunt vesnicie,/ Intre ce-a fost si-o lume noua/ Putea sa fie-o tragedie.// Am fost uniti in a trai/ Aceasta clipa de trezire,/ Gandita spre a nu muri,/ Omul facut pentru iubire”. (O clipa poate inghiti era)

Debordanta sinceritate de poet, rodul spontaneitatii si a naturaletii, ne amintesc de poetul Adrian Paunescu. Ca si in poeziile acestui indragit poet, pentru Virginia Popescu, patria si eroismul sunt concepte de adanca spiritualitate, au prospetime, parca acum le auzi pentru prima data.

Eroii tarii noastre sunt nemuritori, iar jertfa martirilor e sacra. Ei vietuiesc in versurile sale in deplina lumina, asa cum parintii si dascalii i-au asezat in inima ei. „Eu cred in nemurirea lor!/ Le simt in mine trainicia!/ Sufletul lor imi e izvor/ Si-mi daruieste vesnicia!// Incerc de dragul lor, de dor,/ Catre urmasi o plecaciune:/ Sa faca nemurirea lor/ Icoana pentru rugaciune!// Acestui neam invingator/ Sa-i fie vesnica trairea!/ Sa mor in locul tuturor,/ Spre a-si pastra el nemurirea!” (Nemuritorii)

In paginile acestui volum este reinviata o buna parte a istoriei noastre. Simti mandria neamului cand iti vorbeste de Decebal, Vlad Tepes, Regele Carol I, Regina Elisabeta, Regina Maria, amintindu-ne ca „Simbolul luptei pentru toti,/ Pentru cei vii, pentru strabuni,/ Glasul lui Iancu dintre moti/ Rasuna-n suflet de romani”. (Avram Iancu)

Pe chipul sau frumos si armonios,  asa cum se desprinde din toate fotografiile, se citesc radacinile acestor sentimente adanc infipte in fiinta sa.  Se vede ca exista si un suflet mare odraslit in cununi de traditii stravechi, in dragoste de neam si tara. Chivotul sau sufletesc este un lacas in care pastreaza curatenia, caldura si tamaia cu care sfinteste aerul pe care il respira.  Pretuind eroii si oamenii mari ai tarii, dar si pe omul de rand, face sa rasune glasul inimii. Prin venele ei curge sange curat de Romanca. In poezia sa simti un suflu al renastereii Romanismului, in ultimul sfert de veac parca pitit prin nu stiu care unghere umbrite. „Roman frumos, nascut din mare,/ Din Dunare si din Carpati,/ Ridica-ti fruntea catre Soare,/ Aduna-ti mandru, ai tai frati!// Sa ne unim din nou, la Alba,/ De ziua Romaniei Sfinte!/ Sa-i strangem de prin lume, salba,/ Sa-i punem jerbe pe morminte!// Sa ne cinstim inaintasii,/ Sa ridicam spre Cer, drapel!/” (Sa ne unim din nou la Alba! )

Poeta cauta adevaruri si fapte mari ale vietii pentru a-si potoli setea spirituala si pentru a le impartasi ca o descatusare, atingand afundul sufletului. Evocand mari personalitati ale neamului nostru: Emil Racovita, Constantin Brancusi, Mihai Eminescu, Ion Creanga… poeta nu-i uita nici pe  contemporanii sai cu grelele probleme de dus in carca si nici pe romanii imprastiati in lumea larga purtand dorul tarii si al celor dragi.

Intorcandu-se adesea cu fata spre origini, creatia sa de suflet e o impartasire a dragostei pentru stamosi si pentru parinti. Sunt poezii cu care intoarce din lumea celor morti pe cei dragi si pretuiti. Bunicul, asemenea unui brad, este un model al demnitatii pe urmele caruia poeta paseste: „Tu esti model de demnitate,/ Esti brad frumos si drept si sfant,/Te-ai razboit pentru dreptate,/ Pentru un rost pe-acest pamant.// Unii ti-au scris o umilinta./ N-ai acceptat-o, ai fost brad!/ Ramas-ai in a ta credinta,/ Ca brazi-s drepti si ei nu cad!// Modelul tau m-a indreptat/ Cu fata-n sus, spre cer divin,/ Nu m-oi pleca, nu m-am plecat,/ Furtunilor ce-au fost sau vin.// Aceasta fie-ti multumirea,/ Iubit bunic, tu, bradul meu:/ Ti-am descifrat mereu menirea/ Si raman brad in locul tau”.  Dar si mainile mamei si  ale bunicii, au mirosul demnitatii: „Mana miroase-a demnitate,/ Prin unghii rupte de pamant,/ Si i se-ntinde din dreptate/ Si mana mea spre legamant!” (Mirosul demnitatii) Ochii poetei se indreapta si spre viitor. Nepoatei sale, Antonia, i-a dedicat o frumoasa si framantata poezie pe care o considera debutul sau publicistic (2009). Poezia aceasta, scrisa la persoana intai „Cand ingerii vegheau” vorbeste despre misiunea noului nascut pentru perpetuarea binelui. Atunci cand va veni vremea, parintii, ca si stramosii: „Spre infinit calatorind,/ Instrainati si fara dor,/ Vor sti, doar, c-au murit iubind/ Si ca prin mine nu mai mor”.

Imbracate in straiele unor inedite si frumoase metafore, deslusim adesea si confesiunile poetei  discrete si pline de candoare: „La fereastra unui suflet,/ Se aude, in surdina,/ Serenada unui zambet,/ Sub un cer cu luna plina.// Din cotloanele tacerii,/ Se ivesc ca dintr-un nor,/ Gandurile primaverii/ Insotite de un fior!// Pe o geana se trezeste/ Bucuria in ochi iubit,/ Duhul mintii rataceste/ Printr-un colt de infinit.” (La fereastra unui suflet)

Poezia sa  tonica, aduce liniste, calm, frumuseti in oceanul singuratatii, al nelinistilor, si al confuziilor care ne tulbura existenta, dar cu toate astea, nu lipseste si cate o tristete retinuta: „Prin gara trista-a unui suflet,/ Mai trece cate un marfar,/ Suierul lui produce zambet,/ E trenul cursei in zadar.// Acceleratul de speranta/ Este mereu intarziat,/ Poate ca e in mentenanta,/ Programul lui este schimbat.// Expressul- Orient- Luxor,/ Cel programat peste un ceas,/ Trece cu-n singur calator,/ Intr-un vagon de bun-ramas”. (Orient Express)

Poeta ne spune, ca-n  mersul vietii, ca intr-un tren, din cand in cand, a poposit in gari pentru a respira poezie. „Dand prezentului un sens,/ In vagonul de safir,/ Intr-un tren oprit din mers,/ Versul e un musafir.// Prin cuvantu-i fredoneaza/ Intr-o scumpa innobilare,/ Arta lui se contureaza/ In placuta reflectare.// In catarea lui divina/ De material discret,/ Ideea pura si virgina,/ Il alege pe poet.” (Versul)

Poeziile sale scurte, mici depozite de suflet, scrise cu inima curata, ne confera muzicalitate si confortul unor trairi proprii. Ele mustesc de frumuseti simple si de bucurie de viata. Ca sa le intelegi mai bine continutul, trebuie sa asculti melodia lor interioara ca pe niste lieduri. Sunt poezii ca florile, dimineata cu lacrimi de roua, la amiaza cu corolele deschise ca sa primeasca lumina zilei si seara raspandind miresme si o desavarsita liniste si impacare binecuvantata. Dintr-un asemenea univers au luat nastere multe poezii in care frumusetile naturii au ecouri deosebite asupra trairilor sale: „Vibreaza frunza in cadere,/ Toamnei, ii canta mandolina./ Viata copacilor iar piere,/ Ceata le stinge-ncet lumina.” (Toamnei ii canta mandolina)

Faptul ca autoarea si-a adunat avutiile de suflet intre coperte de carte e un lucru imbucurator, pentru ca, oricat ne-am stradui si oricat am agonisi, aceasta marturie este tot ceea ce ramane. Si asta nu e putin.

Aceste poezii smulse din camarile inimii, purtand marca originalitatii, avand multa culoare, strafulgerari poetice cu impulsuri launtrice, ne dau indreptatirea sa credem ca vor avea ecou in inimile cititorilor.
----------------------------------
Elena BUICA
Pickering, Toronto, Canada
14 aprilie 2016

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page