Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Aparitie editoriala: Ionut Caragea – Umbra lucida, Ed. Fides, 2016


Editura Fides din Iasi a publicat in aprilie 2016 volumul de poeme "Umbra lucida", semnat de Ionut Caragea. Cartea contine 47 de poeme scrise de autor in anul 2016. Prefata volumului ii apartine criticului literar Maria-Ana Tupan, tehnoredactor a fost Dumitru Scortanu (directorul editurii Fides), iar ilustratia copertei a fost realizata de Ionut Caragea. Cu ocazia implinirii varstei de 41 de ani (pe 12 aprilie), Ionut Caragea ii invita pe cititori sa citeasca poeme si extrase din volum pe situl sau personal:
http://www.ionutcaragea.ro/poezie_files/umbra%20lucida.htm

Prefata cartii (fragmente):

„O nestemata baroca, se poate spune despre cel mai recent volum de versuri al lui Ionut Caragea, umbra – ca metafora – fiind tema ale carei variatiuni o desfac precum un evantai, sau asa cum pulverizeaza atmosfera vaporoasa lumina sinteza in curcubeu. E o poezie a deducerii lumii din absenta, un exercitiu amintind de Heraclit, care incerca sa gandeasca soarele ascunzandu-l vederii. Lumina intelegerii este extrasa din contrariul ei, desi farmecul baroc al universului imaginar e dat, nu de pozitivul epifaniei, ca in poezia incarnationista, ci de implozia, de infinita scindare interioara sau punere in abis a unei imagini ambivalente. Umbra lucida alatura intunericul unei lumini divizate (lux + idus, de la iduare, a diviza). Fiinta ce se desprinde din haos, sau materia ce parvine la constiinta pot fi corelative simbolice ale acestei metafore distribuite metonimic in cuprinsul unui volum de patruzeci si sapte de poeme, o cifra care, din nou, alatura numarul asociat mitopoetic Creatiunii numarului crucificarii sau aneantizarii trupului ei manifest. Supunand aceasta metafora revelatoare, cum i-a spus Blaga, sau cognitiva, cum ii spun acum retoricienii, unei variatiuni fenomenologice, poetul isi demonstreaza forta imaginatiei ce poate face un alai de lucruri sa se ridice din neant, ca in prima zi a creatiunii. El recurge la un tropism biblic, tesand in jurul unor obiecte sau imagini umile parabole ale conditiei umane. Umbra este noaptea, complement al zilei, moartea, dublul optic al trupului ca si dublu socratic, demonic, sau angelic, este haosul originar, absenta, moartea, lipsa de sens sau existenta in afara valorilor spirituale, dar si simbolul transcendentei la care spiritul are acces evadand din hazard si caducitate. Concentrarea fiecarui poem pe o tema si folosirea unui limbaj remarcabil de unitar si de economic prin inlaturarea oricarui cuvant redundant fac aceste poeme greu, daca nu imposibil de parafrazat. Ele au ceva din concentrarea sonetului englez, care se termina cu o idee sumativa in distihul final. Criticul se vede silit sa renunte la incercarea de a lua un text in stapanire, deoarece, asemeni unei parabole biblice, poemul nu poate fi disecat, anatomizat, sensul sau degajandu-se din intreg. Alteori, poemul construieste o singura metafora, care, asemeni unui atractor, cosmicizeaza elementele unei mici drame existentiale, deopotriva familiare si instrainate... (...) Metaliteratura e un loc geometric al postmodernitatii, dar Ionut Caragea nu pare interesat de afiliere stilistica, ci de modul analogic, al complementaritatii, in care prelucreaza metafora centrala. Dedicand poemul Eu simt si presimt Dumnezeirea Anei Blandiana, el il construieste astfel incat sa fie o superpozitie de stare contrara. Foarte populara Rugaciune a Anei Blandiana – in care poeta zugraveste creatia lumii empirice, epifania (incluzandu-l si pe Isus, care a ales si a dat doar binele) – primeste o replica in cheie cuantica: nu o ipostaziere a divinitatii in om se urmareste, ci dematerializarea sa intr-un univers paralel de stari matriceale, virtuale. In „Cuvinte nepotrivite”, perfectiunea cautata de modernisti precum Arghezi e dedusa din contrariul ei in versuri care danseaza pe franghia subtire dintre abstract si concret, dintre un scenariu intuitiv si o fuga muzicala a metaforelor, in cautarea unor corelative obiective cum numea T.S. Eliot tropii sai favoriti. Chipul poetului in poem este „ridat” ori de cate ori greseste mestesugul potrivirii cuvintelor... (...) Traditia imnica este rescrisa intr-un poem despre intalnirea de gradul trei, cu transcendentul intrupat in Isus, in dulcele stil nichitastanescian, holismul necuvintelor acestuia fiind insa inlocuit de o ipostaziere interioara, a poetului in dubletul propriei constiinte de sine... (...) Aceasta arta poetica in negativ, definind creatia prin afirmarea contrariului ei, confera gandirii poetice profunzime, relief, sugestivitate. Poezia e in esenta joc, reprezentare, de unde dificultatea de a stabiliza lunecarea limbajului in diferite structuri de sens. Poemul din debutul volumului defineste misterioasa existenta a poetului ca sursa de perplexitate. Ca logophoros, purtator al cuvantului apocaliptic, el aduce sabia cu tais dublu a sensului literal/figurat: e „biciul de flori” al pamantului si „praful de pusca al stelelor”. Calcand pe covorul rosu al propriului sange, la brat cu „Doamna moarte”, poetul se insereaza intr-un scenariu al reprezentarii care il smulge din existenta unica, asigurandu-i „multe vieti” sub tot atatea masti retorice. El pare sa inainteze printre scene reale, prezente sau istorice, carora le descopera un posibil sens figurat. (...) Cu studiata simetrie, poetul invoca, in poemul final, Fluture cu aripi de cuvinte, un complex imagistic, cu o superpozitie de metafore, care alcatuiesc o matrice de stari: o rama ce inghite verdele edenic al pamantului, precum sarpele biblic distrugator, devine semnificant pentru viermele de matase pe care poetul il vrea transformat in fluture cu aripi de cuvinte, ce devine la randul sau semnificant pentru zborul lui Icar, asociat deopotriva artei (labirintul ce ingradeste natura bestiala) si soarelui, luminii, in ipostaza sa potential thanatica. Ucigase cu adevarat sunt insa superficialitatea contemporanilor, lipsa nevoilor spirituale, cartile necitite semanand unor morminte. Ionut Caragea ne deschide ochii asupra lumii prin care trecem si pe care o descoperim abia citind, de exemplu, despre umbra ca unic martor al intregii noastre vieti reduse la cateva amintiri, si ca unica predictie sigura. Este un comentariu ironic asupra fragilitatii noastre identitare, asupra memoriei limitate ce ne condamna la un prezent perpetuu sau nici atat. Imaginarul umbrei nu este totusi, la Ionut Caragea, un simptom al nihilismului, ci, dimpotriva, o poetica in sensul in care Immanuel Kant (Critica puterii de judecata) asocia lucrului in sine, ca matrice infinita de posibilitati, doar arta.” (Maria-Ana Tupan)

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page