Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Tradarea României în 1916

Vladimir Rosulescu

1916 - Salvarea situatiei militare a aliatilor prin jertfa Romaniei

Romania a intrat in razboiul mondial la 27 august 1916 (stil nou) nu pentru a cuceri alte teritorii, cum gresit spuneau si o mai spun inamicii nostri, ci pentru a elibera tinuturi romanesti, locuite in majoritate absoluta de romani, tinuturi aflate sub locuire romaneasca istorica, dar care, prin capriciile istoriei, au fost supuse monarhiei Austro-Ungare, sau a celei rusesti. Acele doua imperii stapanitoare aveau ca singur scop deznationalizarea romanilor si maghiarizarea sau rusificarea lor, in asa fel incat provinciile locuite de ei sa ajunga preponderent maghiare sau rusesti. Romania avea de ales spre ce parte sa se indrepte in conditiile razboiului mondial ce devasta lumea de mai bine de doi ani. Promisiunile curgeau de ambele parti, dar pana la urma, regele Ferdinand a calcat peste legaturile sale de neam si de familie si a decis sa fie credincios cerintelor poporului sau, care dorea reintregirea cu Transilvania. Pentru aceasta decizie, Ferdinand a fost supranumit si Ferdinand cel Loial, deoarece a decis sa mearga alaturi de poporul sau pe o cale presarata cu spini, chiar impotriva tarii care i-a dat nastere, impotriva familiei sale si a neamului care l-a crescut si format. Un rege reprobat de familia sa, dar idolatrizat de poporul pe care era chemat sa-l conduca. Alipirea Basarabiei si a Bucovinei urma sa o decida istoria viitoare deoarece cele doua provincii se aflau in tabere militare diferite si opuse.

Romania a intrat in razboi pe frontul oriental alaturi de rusi, dar fara sa stie ca acestia ii pregateau de la inceput pierzarea. S-a spus ca momentul nu a fost bine ales, dar tocmai rusii erau cei ce presau mai mult ca oricand Romania sa intre in razboi. „Acum ori niciodata" s-a spus de cateva ori, iar Romania a crezut in promisiunile aliatilor, mai cu seama in cele ale rusilor, care trebuiau sa se coordoneze cu armata sa in efortul militar comun. Tratatul incheiat de Romania cu puterile aliate prevedeau si noile granite de dupa victorie, dar nici acestea nu au fost pe de-a intregul respectate, mai cu seama in problema Banatului, din care o treime ii va reveni Serbiei la Conferinta de Pace de la Paris, desi aceasta nu a stapanit niciodata acest teritoriu populat majoritar de catre romani. Romaniei i s-a promis ca la inceperea operatiunilor sale militare in Transilvania, va beneficia de intreg sprijinul aliatilor, printr-o ofensiva pe frontul de vest, iar pe frontul de est la nord, in Galitia, ofensiva lui Brusilov va reincepe mult mai energic, iar la sud, generalul Sarrail va incepe propria ofensiva. Era vorba de un complex de masuri militare care sa faciliteze avansul romanilor de pe crestele Carpatilor pe o linie mai scurta de front, in centrul Transilvaniei, undeva pe valea Muresului. Noua linie astfel a frontului se dorea mai dreapta si mai usor de controlat. Pana la urma s-a dovedit ca aceste promisiuni nu au fost indeplinite, ofensiva lui Brusilov a stagnat din lipsa de forte (mai mult, prin oprirea ofensivei a fost amenintata dreapta avansata a armatei romane de nord ce patrunsese in Transilvania), iar generalul Sarrail, prin rapoartele transmise comandamentelor superioare mentiona ca nu are resurse nici macar pentru defensiva, cu atat mai putin pentru a prelua ofensiva promisa de Aliati, pentru blocarea armatei bulgare.

Romania a fost mintita si pacalita pentru a servi ca front cu trupe de sacrificiu. Cu toate acestea, a intrat in razboi si a inaintat in Transilvania. Cu aceasta miscare sinucigasa a salvat nu numai armata generalului Sarrail si pe a lui Brusilov, dar a slabit si presiunea pe frontul francez de la Verdun. Marea victorie franceza de la Verdun i se datoreaza indirect armatei romane, lucru uitat cu desavarsire dupa razboi. Mai multe divizii germane au fost retrase de la Verdun pentru a fi concentrate in Transilvania, impotriva romanilor, prin aceasta comandamentul german renuntand definitiv la cucerirea Verdun-ului in acel an. Mai mult, trupele bulgare intarite cu cele germane au renuntat la atacul impotriva armatei lui Sarrail pentru a fi aruncate impotriva romanilor in Cadrilater si mai departe in Dobrogea. O suta de mii de oameni contra a treizeci de mii de aparatori. A urmat apoi dezastrul de la Turtucaia si pierderea Dobrogei, dar armata lui Sarrail a fost salvata. Promisiunile rusilor conform carora bulgarii nu vor intra in lupta impotriva noastra si a lor, la fel ca si promisiunile de ajutor ale trupelor ruse in Dobrogea s-au dovedit a fi la fel de mincinoase. Tunurile si armamentul comandat si platit cu ani in urma catre Franta, Statele Unite si Japonia statea inca in decembrie 1916 prin garile rusesti, la Chisinau, Kiev sau Razdelnaia, nu numai din cauza birocratiei, ci si din cauza unei rele vointe a Rusiei fata de Romania la cele mai inalte nivele, ulterior dovedindu-se ca insusi ministrul de razboi rus, Sturmer, era mai mult decat favorabil Germaniei.

Pentru rusi, era de preferat o Romanie invinsa

In majoritatea bataliilor, inclusiv in Dobrogea sau, mai ales, in batalia de pe Arges-Neajlov pentru Bucuresti, rusii au refuzat sa ne acorde cel mai mic sprijin, o intreaga armata stand in asteptare, cu arma la picior, cand romanii le-au cerut doar sa taie o linie de aprovizionare a inamicului ce trecea la cativa kilometri de tabara ruseasca. La sfarsitul anului, cand ne-am retras in Moldova, rusii spuneau statului major roman ca aici doreau sa ne aduca, ei propunand de la inceputul campaniei noastre retragerea in Moldova si abandonarea intregii Muntenii si a capitalei, Bucurestiul. Ce fel de aliat era acesta care propunea de la inceputul campaniei abandonarea capitalei si a doua treimi din teritoriul national roman? Privind logica imperiala ruseasca, era normal, deoarece pentru ei nu era de dorit o armata romana victorioasa, care mai tarziu ar fi putut ridica pretentii asupra Basarabiei romanesti. Era de preferat o Romanie invinsa, scapata mai apoi de catre rusi, care ar fi putut anexa la incheierea pacii fara probleme inca o bucata zdravana din teritoriul romanesc. Doar la fel procedasera rusii si in 1878, cand au anexat din nou sudul Basarbiei tocmai de la aliatul care ii salvase in timpul campaniei impotriva Turciei, in razboiul 1877-1878.

Cu toate lipsurile materiale, mai ales in artilerie, cu toata perfidia si tradarea ruseasca recunoscuta si de aliatii occidentali, romanii s-au batut cu un nemaipomenit eroism. Pe o lungime a frontului de 1.300 km (identica cu intreaga lungime a frontului rusesc si cu mult mai mult decat intreg frontul de vest care avea doar 800 km), luptand unul contra cinci, contra celor mai bune trupe germane si austro-ungare, la care se adaugau cele bulgare si turcesti, au produs pierderi mari atacatorilor. De exemplu, pe frontul de la Jiu, unde a cazut la datorie generalul Dragalina, o singura divizie romaneasca a rezistat fara sa fie schimbata timp de 80 de zile in fata celor trei divizii germane dintre care una (a 11-a bavareza) a fost complet nimicita. Iar exemplele pot continua si vor continua in anul urmator, anul marilor victorii de la Marasti, Marasesti si Oituz, dar si al marilor tradari din partea aliatilor nostri rusi, care se vor transforma in cei mai mari dusmani ai Regatului Romaniei.
Grafica - Ion Maldarescu

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page