Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

CULTURA CU… OCHII IUBIRII

Emilia TUTUIANU


Iubirea de arte si literatura, iubirea pentru pastrarea memoriei inaintasilor m-a facut sa initiez si sa fondez o asociatie culturala, in parteneriat cu biblioteca locala din Roman, ce poarta numele distinsului om de cultura George Radu Melidon, avand si sprijinul unor oameni luminati si deschisi dialogului cultural. Si tot iubirea aceasta m-a dus la fondarea revistei Melidonium – ca reamintire peste timpuri a testamentului carturarului romascan.

Am plecat la drum cu dorinta fireasca de a promova valorile culturale locale romascane si de a intra intr-un dialog cultural cu iubitorii si creatorii de valori spirituale din tara si diaspora, pentru crearea unor punti culturale.

Aceasta Asociatie – SCGRM - este o organizatie non profit, publica care vine in sprijinul comunitatii romascane, avand membri din randurile intelectualilor din Roman, din tara si din diaspora. In primii trei ani de existenta activitatea noastra a fost sprijinita pe plan local – marcand in biblioteca publica frumoase si importante activitati culturale – dupa care, din cauza liberalismului si deschiderii largi a viziunii culturale a revistei, am devenit incomozi anumitor cercuri. Am reusit totusi sa trecem peste toate piedicile cu ajutorul moral al prietenilor si colaboratorilor nostri, iubitori de adevar si valori autentice, primind aprecieri din medii universitare – Universitatea Ioan Slavici Timisoara 2014, judetene – Galele Culturii Nemtene Piatra Neamt 2016.

Actiunile noastre, ne definesc. Dezinteresat, din IUBIRE pentru CUVANT.
Cultura prin ochii lui Dumnezeu! Iubirea fiind Dumnezeu. Doar prin iubire devenim vizibili. Iubind avem revelatia frumosului, a binelui, a crezului in ceea ce ne defineste, a iertarii, a umilintei, a Dumnezeului (Divinitatii sau Divinului) ce este parte din noi, a cunoasterii. Iubirea face ca toate acestea sa fie vizibile, constientizate. Fara ea suntem orbi, intr-o lume construita asemenea unui clopot de sticla, croita si definita de desertaciuni si micime.

Mi-as fi dorit sa fiu inteleasa. Demersul meu, o smerita daruire pentru semeni, venita firesc si din suflet, fara gand ascuns sau meschin. Voi merge mai departe, cu fruntea sus si sufletul curat, nelasandu-ma doborata de atitudini mercantile, pragmatice ori fals binevoitoare, avand facla iubirii aprinsa! Ajutorul divin mi-a fost si imi este reazam. Acel ,,cineva” care se straduieste din rasputeri ca sa ,,disparem” va intelege intr-o zi, ca numele sau se va gasi pe ,,pagina neagra” a istoriei locale, ca suntem cu totii muritori si mostenirea pentru cei ce vin e parte a sufletului nostru, nu argintii.

Asa cum ne scria unul dintre prietenii nostri, trebuie sa ,,incerc sa ajung la un fel de armonie cu mine insumi si indirect cu restul lumii, pe care chiar daca o critic, nu o urasc si nu am nici un fel de ambitie sa ma inteleaga sau sa ma accepte” (DG).

Daca nu vom reusi sa depasim aceste anacronisme prezente in societatea de azi si vom fi complici la fantasmele pretinsilor eruditi care ne conduc destinele, nu vom reusi sa ne regasim adevaratele valori si identitatea culturala, asa cum sublinia o poeta a vremurilor de azi: ,,La tine in Roman, de fapt peste tot, interesele sunt primordiale chiar privind relatiile interumane. Trist, dar nu mergem spre o directie buna… Ne macinam intre noi, fara rost, cand planeta este in fierbere. Se rezuma toti la ,,razboiul dintre noi”, apocaliptic, fara sa ne pese de invazii si razboiul ce vine...”(MG).

„Cultura – cultiva ura?!” iata o intrebare a carui raspuns astazi doare… Ma las purtata de sentimentele ce mi-au animat sufletul dintotdeauna si spun: Cultura, facuta de oameni daruiti, innobilati, expresia frumosului din noi asternut in cuvinte si lasat celor ce vin… este IUBIRE!

Multumesc colaboratorilor nostri, celor care ne-au sustinut moral, care apreciaza efortul nostru voluntar pentru promovarea valorilor autentice si totodata fac o invitatie celor care ne contesta, sa ni se alature, din iubire. Daca sunt suficient de puternici o vor face.

Am simtit nevoia sa fac aceste precizari, dorind sa raspund intrebarilor venite din tara si strainatate privind activitatea asociatiei, umbrita uneori de unele actiuni nejustificate. Orasul Roman nu este doar un punct pe harta: este un oras european, descoperit si prin activitatea noastra.

Cultura prin… ochii iubirii, o invitatie la normalitate, armonie si pace pentru cei care doresc sa fie parte la imbogatirea tezaurului romascan si romanesc.
----------------------------------------------
Emilia TUTUIANU
Roman, aprilie 2016
Sursa:
http://www.observatorul.com/

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page