Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

MIRAJUL DIVIN SI ETERN AL FEMEII

Gheorghe Constantin NISTOROIU                            



Fiecare FEMEIE  trebuie sa fie o EVA-cea care da viata!
Fiecare FEMEIE trebuie sa fie o MARIE-cea care da viata de dupa viata!

„Dupa ce Dumnezeu facu pe om, ca sa nu-l lase sa traiasca singurel printre vietuitoare, ii dadu o consoarta. Dupa multa chibzuiala lua rotunjimea si leganarea sarpelui, imbratisarea plantelor agatatoare, tremurul ierbii, subtirimea trestiei si catifelatul florilor, plansul stelelor si nestatornicia vantului, sfiala iepurelui si fudulia paunului, dulceata mierii si cruzimea tigrului, caldura focului si raceala zapezii, limbutia gaitei si ganguritul turturelei. Apoi, amestecand toate acestea, facu... FEMEIA.”(Poveste indiana)

Din cele mai vechi timpuri pana in pragul crestin FEMEIA, n-a prea fost deloc privita ca chip divin, ca una din marile minuni ale Creatiei ci, cel mai adesea strivita de grosolonia si gratia perceptiei de catre casta, clanul religiozitatii sau al culturii epocilor respective.

Daca, in randul neamurilor politeiste, FEMEIA era net inferioara barbatului, indiferent pe ce scara sociala se situau ambii, afara de clasa aristocrata, existau totusi doua exceptii situate la poluri opuse: cel al traditiei iudaice in care FEMEIA era discriminata la modul absolut, imprumutata, vanduta, ucisa si, cel al culturii pelasgo-traco-daco-romane, unde FEMEIA se situa pe locul conditiei sale firesti, in care moralitatea era suverana, iar sceptrul frumusetii ei emana in juru-i mireasma unei suave fascinatii pline de splendoare, de feminitate, stralucind in lungul sir al chipurilor divine pe care le va naste omenirii.

„Femeia mii de ani a fost roaba, spune marele duhovnic prigonit, persecutat si marturisitor, Arhim. Arsenie Papacioc, pana a venit Hristos si a pus-o in verticalitate, a pus-o in egalitate cu barbatul sau mult mai sus decat barbatul-femeia avand harisme ce-l pot naste pe Hristos in sufletul barbatului si sa-i mareasca barbatia... Femeie inseamna <<imparateasa daruitoare>>, pusa  pe tron nu ca sa domneasca, ci pentru a-l admira pe cel ce a avut puterea sa o tina acolo. Femeia, pusa in adevaratele sale valori, incepe sa creeze si abia atunci se daruieste total, nu conventional.” (Ava Arsenie Papacioc, Despre Viata de Familie si diverse probleme ale lumii contemporane. Constanta, 2011, p. 86)

Asa s-a ajuns ca, cea mai lunga dinastie istorica sa fie, Matriarhatul pelasg al Vestalelor si Profeteselor, sub care regina Hestia sa elaboreze primul cod de legi din lume intitulat la fel de sugestiv si plin de nard: Legile Belangine (Legile Frumoase), dezvoltate armonios, ca un testament al vesniciei de catre nemuritorul rege-profet Zamolxe.(c.f. Hesiod  in Theogonia)

Primele FEMEI frumoase ale omenirii au fost cele 12 intelepte SIBYLE- profetesele Neamului primordial pelasg: Persica, Sibica, Delfica, Himera, Latia, Numeea, Heles, Frigia, Europea, Tibrutica, Erythreea, Cassandra, cele care alaturi de ceilalti profeti traci ai lumii au proorocit alegerea Fecioarei Maria de catre Dumnezeu privind misiunea renasterii si mantuirii omenirii: Nasterea Domnului din Fecioara Maria, din vita regala geto-daca, Nasterea Sfantului Prunc la Betleem, Venirea Invatatorului Moral al Omenirii-Iisus Hristos, Venirea Proocului cel Mare din marginile de Sus, Venirea Zilei luminoase in care Domnul Cel de veci pentru pacatul tuturor va fi trimis si dupa trup va vietui, Vestirea Magilor, Rastignirea pe Cruce, Invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Pogorarea Duhului Sfant, etc. (c.f. Aelian, V.H., Histoire Grace. II; Diodori Siculi, Pausaniae Descriptio Graeciae I; Apollodori Bibliotheca, I; Plutarque, Oeuvres. Tome XIV; Herodoti, lib. IV; Suidas; Nicolae Densusianu, Dacia Preistorica. Ed. Obiectiv-Craiova, Theodor Zielinski-Sibyla, Ed. „Meta”, 1994, s.a.)

Dupa instituirea Crestinismului, a Bisericii lui Iisus Hristos, prin Intruparea Logosului-Fiul lui Dumnezeu in Om, prin Evanghelia Iubirii Sale, a Jertfei pe Cruce, a Invierii, a Inaltarii la ceruri si prin Pogorarea Duhului Sfant, din sanul neamurilor convertite la Religia vietii vesnice-Orotodoxia, s-au nascut Arhetipurile FECIOAREI, FEMEII si MAMEI, care au urcat pe cele mai inalte trepte ale spiritualitatii, ale iluminarii, ale indumnezeirii, ale Cerului si Pamantului sub chipul Intelepciunii ca Aura a: Profeteselor, Invatatoarelor, Eroinelor, Poeteselor, Diaconitelor, Monahiilor, Cucernicelor, Mamelor, Rapsoadelor-artiste, Presbiterelor, Mucenitelor, Marturisitoarelor, Pustnicelor, Sfintelor.

Deasupra tuturor ca Arhetip absolut, imparateste vesnic si proniator Fecioara MARIA.
Asadar, la plinirea vremii istorice, Dumnezeu a ales-o, pe Cea mai Aleasa Fecioara MARIA, din plamada dacica a Pamantului si a Cerului-ca Viata spre mantuirea FRUMOSULUI, a celor ce aleg Calea, Adevarul si Viata, fericind-O cu bucuria tuturor neamurilor si cu o frumusete dumnezeiasca: „Multumesc inaintea lui Dumnezeu, spune tracul nostru Sf. Dionisie Areopagitul, care a cunoscut-o personal pa Maica Domnului, ca imi parea cu neputinta ca cineva afara de Dumnezeu sa fie atata de plin de frumusete si de dumnezeiasca putere si slava si dar! Nimeni din oameni nu poate sa inteleaga ceea ce am inteles eu, cand am vazut cu ochii mei pe cea mai frumoasa decat toate femeile din lume si mai infrumusetata decat toate puterile ceresti, pe Maica Domnului Dumnezeului nostru Iisus Hristos, si marturisesc inaintea oamenilor si lui Dumnezeu, care s-a nascut dintr-insa, ca daca n-ar fi cunoscut pe Dumnezeu si luminata invatatura, atunci as fi socotit-o pe Prea Sfanta Fecioara Maria, ca pe Insusi Dumnezeu.” (Diacon Gheoghe Babut, Maica Domnului Ocrotitoarea Romaniei. Editura Pelerinul Roman, Oradea, 2000, p. 33)   

Totdeauna in Cerul-Tarie,/ totdeauna pe pamantul de jos,/ numele Tau intre nume: MARIE,/ rasuna mai roman, mai frumos.//  Totdeauna literele-acestea impreuna,/ suind in zari limpezi de curcubeu,/ doar in taina porfirii cununa,/ au odraslit in Om si Dumnezeu.// Totdeauna literele-acestea MARIA:/ Mama, Aleasa, Rai, Iubire, Altar,/ sunt incununarea Cerului cu Glia./ Sunt cuminecare. Sunt cununi de har.// Ele zamislesc zorii de Mama,/ mugur in floare pe-al vietii Altar,/ iubirea Ta-nalta spre cer Romania,/ Pamantul si Cerul iti sunt Inelar,/ Invierea e-n Tine, Ave Maria!  (Intru Numele Tau-MARIA, G.C.N.)

Numele dacoroman MARIA este nume patrimonial avand o conotatie si o semantica cu totul unica si celesta, care dincolo de aura frumusetii feminine se contureaza si latura barbateasca, autoritatea demnitatii regale sub chipul expresiei specifice doar noua: Maria Sa!

„Cine este Aceasta? Icoana care aduce primavara si cantul nufarului pe ape de dor,/ Ea este Regina,/ Ea este Assunta,/ Ea este Imparateasa ce din inaltimi ne imbratiseaza,/ Ea este Mireasa,/ Ea este Cununia.../ Ea este Assunta.../ Este focul dragostei,/ Este para iubirii care aduce floarea de cires,/ In primavara rodirii, in primavara bucuriei.../ Este lacrima-ruga-tacere/ Atunci cand Pruncul-rege s-arata in iesle./ Este Inima ranita de iubire,/ Atunci cand Fiul-Rege-Preot,/ Unica lumina/ Deschide spre pamant Cuvant-liturghie...” (Dan Bodea, Assunta. Galaxia Gutemberg, 2009, p. 12, 15)

FEMEIA, in arealul primordial Carpato-Danubiano-Pontic este Vocatie sacra.
Fecioara MARIA, a fost desigur, inzestrata cu toate darurile cerului, dar cele care au indumnezeit-o cu adevarat au fost: smerenia, milostenia, rugaciunea si tacerea, linistea.

In chip paradoxal si, parca pentru a compensa lucrurile, stiindu-se ca FEMEIA vorbeste, daca nu tot timpul, aproape mereu, Dumnezeu a ingaduit ca chemarea catre liniste, isihie, catre rugaciune in cinul monahal sa o atribuie indeosebi femeilor. De pilda inainte de revolutia masono-bolsevica din Rusia existau de 3 ori mai multe monahii decat calugari. In tara noastra acest fapt este o traditie milenara, iar exceptia o constitue in mod expres schimnicele hranite de corbi, ce traiesc secular inca, in padurile noastre, in micile palcuri ramase virgine din Gradina Maicii Domnului, pustnice care brodeaza in verdele codrului unda cerului isihasta. Dragostea lui Dumnezeu pentru noi L-a coborat pe Fiul Sau pe pamant. Negraita iubire a crestinilor pentru Dumnezeu a inaltat pamantul cu martiri, a indumnezeit  pesterile, pustiurile si muntii cu milioane de cuviosi, schimonahi si sfinti.

Am o adanca plecaciune, o cucernica inchinare si o sacra admiratie pentru marile Monahii, care au plamadit cerul cu sfintenia trairii lor, pentru Presbiterele evlavioase si darze care si-au sacrificat tineretea, sanatatea, familia, scoala, viata in regimul concentrationar, pentru Monahiile albe, mirenele Apostolatului Social-Marturisitoarele si poetele Dorului mistic, pentru  Monahiile Suferintei, care au fost prigonite, pentru Monahiile Jertfei, cele care au patimit in inchisorile regimului tortionar comunist, Maicile: Mihaela Iordache, Teodosia-Latcu, Mihaela Portase, Veronica Gurau, Patricia Codau, Olga Gologan, Tatiana Radulet, Nicodema Vasilache, Pangratia Muresan, Maftidia Grancea, Epistimia  Danila, Atanasia Iordache, Irina Lecca, Anastasia Porfiria Ciolac, Ana-Epraxia Danielescu, Eufrosina si Magdalena Bochi, Veronica Constantinescu, Olga Glejaru, Monica Paciu, Calidona Anghel, Nimfodora Custiulita, Epiharia Musat, Despina Bazavan, Xenia si Veniamina Raducu, Olimpiada Litescu, Gabriela Cotarlan, Cipriana Cojocaru, Onisifora Rus, Tinca Popa, Silvia-Maria Vlad  si altele asemenea lor. (Ierom. Siluan Antoci, Monahiile ortodoxe purtatoare de lumina in intunericul comunist. Vol.I-II, Ed. Doxologia Iasi, 2010,2012)

Am o veneratie mistica, cutremuratoare pentru calugaritele-paradoxale cum au fost monahiile-calugari, cuvioase cunoscute si femei virtuoase necunoscute care s-au nevoit ca <<monahi>> in manastiri si sihastrii: Matrona-Vavilas, nobila din Pergi-Pamfilia, sec. V; Eufrosina-Smarandos, nobila din Alexandria, sec. V; Ana-Eufimie, nobila din Bizant, sec. VIII; Maria-Marian, nobila din Tebaida Egiptului, sec. V; Eugenia-Eugeniu, nobila din Alexandria, sec. II; Suzana-Ioan, nobila din Palestina, sec. III; Apolinaria-Dorotei, nobila din Roma, sec. V; Pelaghia-Pelaghie, nobila din Antiohia, sec. III; Anastasia-Anastasie, prima patriciana a Imparatului Justinian cel Mare (527-565); Dositeia-Dositei, Pesterile Kievului, sec. XVIII-lea; Teodora-Teodor, din Peloponez, sec. IX. etc. (Monahul Longhin Gherontianou, Cuvioasa fecioara mucenica Teodora din Peloponez. Editura Egumenita, 2007, p. 167-172)

Toate cuvioasele-monahi au dat de furca diavolului infricosandu-l cu taria credintei, ascezei, smereniei si puterea lor jertfelnica. Unele au fost grav denigrate, altele au fost calomniate si sacrificate, unele au fost descoperite dupa adormire, altele dupa executie, cum a fost si cazul Maicii Teodora din Peloponez, care inainte de decapitare s-a rugat Domnului: „Dumnezeul meu cu voia Ta sa faci din trupul meu biserica, din parul meu copaci cu care s-o acoperi si din sangele meu fa un rau.” (op. cit. p. 87)  

Bisericuta pitoreasca si simpla din piatra a Cuvioasei mucenite Teodora dateaza din sec. X si sraluceste la poalele muntelui Tetragios (860 m. altitudine) pe malul unui rau. Pe acoperisul ei au crescut 18 copaci mari si mici, cei mari atingand 15 m. inaltime. Greutatea tuturor depaseste 10 tone. „Toti acesti arbori imensi, spune geologul P. Makrigiannis, sunt inradacinati pe nimic, sau mai bine zis pe acoperisul gros de cativa centimetri!... Cea mai mare surpriza ne asteapta inauntru. Nicio radacina cat de mica nu iese din zidurile vechi. Nicio crapatura care sa se datoreze lor!...”(op. cit. p. 126)

In mod exceptional simt un fior de uimire si fascinatie pentru Cuvioasele schimnice, cunoscute si necunoscute care au renuntat la exoticul vremelnic si nelinistit al vietii pentru pustia trairii, transformata prin nevointa, rugaciune, o suprema renuntare de sine si bucuria jertfei, intr-o oaza de cer sub pulsul ascetic al isihiei, constituind Hrisovul vietii ceresti al Neamului dacoroman: Cuv. Casiana Schimonahia-Scit. Casiana Ceahlau-sec. XVII; Cuv. Sofia Schimonahia-Schit. Sofia Ceahlau-sec. XVII; Cuv. Melania Schimonahia-Schit. Durau Ceahlau-sec. XVII; Cuv. Mavra-Schit. Ceahlau-sec.XVII-XVIII; Schimonahia Sf. Teodora-Muntii Sihlai, sec. XVII-XVIII; Schimonahia Nazaria, M-rea Varatec (+1814); Schimonahia Filoteia (mama Sf. Ier. Calinic), M-rea Pasarea-Ilfov, sec XVIII-XIX; Cuv. Xenia Schimonahia, M-rea Agapia-sec. XVIII-XIX; Schimonahia Olimpiada, fondatoarea M-rii Varatec (1757-1842); Schimonahia Safta Brancoveanu, odor Domnesc, calugarita cu mama ei Elisabeta, sotia caimacanului Moldovei-Teodor Bals, M-rea Varatec (1776-1857); Schimonahia Tavefta Ursache, M-rea Agapia (+1883); Surorile Schimonahii: Fevronia (+1895), Sofia (+1897) si Olimpiada Iurascu (+1902) matusile dupa mama ale poetului Mihail Eminescu, M-rea Agafton-Botosani; Schimonahia Suzana Stefanescu, M-rea Razboieni-Neamt (1830-1925); Schimonahia Isidora Pustnica, Schit. Sihla-Neamt (+1937); Schimonahia Valentina Neacsu, Muntii Sihlai (1886-1964); Schimonahia Melania Mincu, Schit. Romanesc Sf. Ioan Botezatorul-Iordan (1893-1969); Schimonahia Acachia Maior, M-rea Eleon-Ierusalim (1890-1980); Schimonahia Pelaghia Amilcar, M-rea Varatec (1885-1981); Schimonahia Vera Preotu, M-rea Eleon-Ierusalim (1876-1988), etc. (Arhim. Ioanichie Balan, Patericul Romanesc. Ed. Episcopiei Romanului, 2001)

Sfantul Isaac Sirul, cel care a impletit cel mai frumos firul rugaciunii cu surasul luminii, arata ca linistea „te face luminat in Dumnezeu precum soarele... Linistea... te uneste cu Dumnezeu... Iubeste linistea mai presus de toate lucrurile... Tacerea este taina veacului viitor, iar cuvintele unealta acestei lumi.”, iar Ierarhul Belgorodului-Nicodim, care a scris biografia pustnicei- Fericita MARIA de Olonet, ne incredinteaza ca: „Femeile chemate la liniste se fac ele insele taina a lumii viitoare...”, nelasand mai prejos nici vocatia femeilor mirene: „Femeilor le este incredintata sarcina de a aduce pe lume noi suflete, de a intipari in lume noi <<chipuri ale lui Dumnezeu>>.” (Nicodim, Episcopul Belgorodului, Fericita Maria de Olonet-pustnica din codrii Rusiei. Trad. din lb. engleza de C. Fagetan. Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 111, 113)

De asemenea, am o profunda veneratie pentru Printesele si Domnitele dace, care la un moment dat au lasat purpura regala si au imbracat rasa cernita a suferintelor, au lasat iatacul de puf si caldura si-au imbratisat recele sobru al chiliei manastiresti: „Am invatat din viata Mariei Sale ca nu este sfarsit pocaintei, nici dragostei dumnezeiesti, si ca sufletul insetat dupa Domnul se vede pururea la inceputul caii, si nu stie ca se inalta din putere in putere si ca pune suisuri in inima sa.”( Monahia Platonida-ex Doamna Despina Milita, sotia Sfantului Domnitor Neagoe Basarab, Maria Sa, Neagoe Basarab. Insemnarile Monahiei Platonida Doamna Despina a Tarii Romanesti. Schitul Ostrov, 1551)

Urmand traditia Vlastarelor domnesti, ce au urmat Calea Imparateasca a lui Hristos, pintesa si tarina Teodora, fiica lui Basarab cel Mare si sotia tarului Alexandru al Bulgariei, devenita Monahia Teofana, Doamna Rada, sotia lui Vlad Calugarul, mama lui Radu cel Mare,  calugarita sub numele de Samonida, Doamna Maria sotia Domnului Ioan Voda cel Cumplit, a imbratisat monahismul dupa vaduvie cu numele de Teofana, Tudora mama Viteazului Domn al primei mari Uniri, Mihai, s-a calugarit la Manastirea Cozia cu numele de Teofana printesa Raluca Sturza, sotia printului Grigore Mihail Sturza, ramanand vaduva, doneaza toata averea la saraci si la manastiri si se calugareste, renascand sub MARIA la M-rea Agapia pretuita de sobor ca „buna noastra mama” [ +1920]. (Arhim. Ioanichie Balan, Patericul Romanesc. Ed. Episcopiei Romanului, 2001, p. 507)  

Din Barbat a fost creata FEMEIA, iar EA l-a nascut pe OM, dar si pe DUMNEZEU!

„De fapt, spune Sfantul Ioan Gura de Aur, femeia ii este data barbatului pentru a-l sprijini si a-l fortifica prin acest sprijin al ei, in asa fel incat el sa reuseasca sa biruie atacurile pe care le intampina. Vedeti, daca ea este discreta si infranata, nu numai ca-i ofera barbatului ei mangaiere prin prezenta ei, ci si in toate celelalte privinte i se poate dovedi de un mare si real folos, usurandu-i viata, inlaturandu-i greutatile care se ivesc atat in afara casei, cat si pe plan domestic, in fiecare zi. Astfel, asemeni unui carmaci iscusit, ea ii domoleste furtunile launtrice prin intelepciunea ei specifica, iar prin intelegerea pe care i-o arata, il inconjoara cu o adanca alinare.” (Barbatul si Femeia in viziunea Sfantului Ioan Gura de Aur. Trad. din lb. engleza de Luminite Irina Niculescu. Ed. Sofia, Bucuresti, 2004, p. 122)

FEMEILE crestine in universul spiritual ortodox s-au dovedit a fi cele mai zeloase propavaduitoare ale Apostolatului hristic mirean. Ele au excelat in rabdare, in credinta, in frumusete, in daruire, in suferinta, in fidelitate, in castitate, in saracie materiala, in smerenie, dar mai presus de toate in Iubirea pentru Dumnezeu si Neam.

Bunul Dumnezeu, in Imparateasca si Dumnezeiasca Sa purtare de grija a tuturor, a adus in tinda Ortodoxiei Lui, Acasa la Noi, deci, o mladita protestanta in ale carei vine regale curgea sange imparatesc, Printesa Elisabeta Alexandra Louise Alice de Hesse si a Rinului, casatorita cu Marele Duce Serghei Alexandrovici, fiul Tarului Rusiei, Alexandru al II-lea, considerata de cronicile vremii drept una dintre cele mai frumoase femei ale Europei acelei vremi, varianta sustinuta si de frumoasa ei verisoara MARIA, marea noastra regina: „Inalta, svelta, mladioasa si de o nemarginita blandete-o bucurie pentru ochi, pentru suflet, pentru inima! Frumusetea ei era din cele se numesc de obicei ingeresti. Ochii, zambetul, mainile, chipul in care te privea, in care iti vorbea, in care se misca, toate erau de o desavarsire care intrece cuvintele. Nu stiu ce intr-insa aducea cu un crin. Neprihanirea ei era fara seaman si nu-ti puteai lua ochii de la ea.” (Maria, Regina Romaniei, Povestea vietii mele. Vol. I, Ed. Moldova, Iasi, 1990, p. 11)

In salba de margaritare princiare ale frumusetii au stralucit multe Domnite si Doamne ale Voievozilor romani, ca circaziana Irina sotia lui Vasile Lupu: Avea ochii negri, mainile subtiri dar pline, mijlocul mladios, gura mica, pielea atat de alba, incat Nicolo Barsi spunea << pareva che la grazie nela di lei persona havessero la loro rezidenza collocata>> , „ parea ca toate farmecele isi asezasera resedinta in persoana ei.” (Constantin Gane, Trecute Vieti de Doamne si Domnite. Vol. I, Ed. Orizonturi, Bucuresti, p. 250).

In acelasi nimb fermecator se situau fiicele lui Vasile Lupu, Domnita Maria, devenita principesa Radziwill si Ruxandra devenita fara voia tatalui sotia hatmanului cazac Timus Hmielnitki, despre care se spune ca „era una din cele mai desavarsite frumuseti din cate s-au vazut”, precum si Casandra Cantacuzino care s-a casatorit cu Domnitorul enciclopedist Dimitrie Cantemir: „Era frumoasa si, zice-se, aceasta indispensabila calitate femeiasca, era la ea floare la ureche pe langa toate celelalte daruri cu care o inzestrase natura: desteapta, buna, miloasa, milostiva, gospodina, cultivata-ba chiar spun unii ca invatata. Pentru Dimitrie Cantemir, cea mai demna sotie ce-si putea alege.” (ibid. p. 466)

Nu putem sa omitem nici alte gratii princiare emblematice fara sa le aducem o reverenta aristocrata, Domnitei Maria, fiica Voievodului Grigore Callimachi, vestita Marghioala Roznovan, socotita „cea mai frumoasa femeie din Moldova”, casatorita cu Grigore Sturza.  Eufrosina Rosetti, bunica lui Radu Rosetti, o considera  ca „este cea mai frumoasa femeie din Europa!” , iar fiica ei Elena Sturza ramane un miracol al posteritatii: „ bruna cu ochi albastri, un par mare, negru, un oval al fetei foarte regulat, o gura frumoasa..., ca cea mai frumoasa femeie din Moldova din intaia jumatate a veacului trecut.”  (ibid. p. 371, 467)

Admiratia unei FEMEI, pretuirea ei, cinstirea, recunostiinta, trebuie sa fie permanenta, si pe soare si pe nour si, cand se inalta si cand cade si ca printesa si ca cenusereasa si, in bucurie si in suferinta. Trebuie s-o infiiem noua insine, cu inima ei plina de lumina, in sufletului nostru, pentru ca intr-insa sa ne regasim alinarea de mai tarziu: „Pentru a ne putea apropia de cel care plange, ne trebuie lacrimi; ca sa-l intelegem pe cel care suspina trebuie sa ne frangem inima; iar daca vrem sa ne facem partasi la durerea cuiva, se cuvine sa fim impreuna-patimitori. Si toate acestea ne cer deopotriva duiosie, marinimie si dragoste nefatarnica. Cu ce indrazneala ne vom apropia cu cugetul si simtirea de tanguirea Doamnei Maria Brancoveanu, cand vedem ca patimirile,lacrimile si suspinurile ei au inaltat un munte ale carui piscuri au ajuns pana la Cer?” (Doamna Maria Brancoveanu, Tainica Biruinta a Lacrimilor. 1714-2014. Ed. Sophia, Bucuresti, 2014, p. 140)

Pe 17 Ianuarie 1905, Marele Duce Serghei al Rusiei a fost asasinat de agentul provocator, evreul Envo Azeff, impartasind soarta tatalui sau, Tarul Alexandru al II-lea, ucis in 1888, tot de anarhistii atei. Marele Duce, model de aristocrat, de crestin practicant, de martir (si-a iertat calaul) a fondat „Societatea Ortodoxa Palestiniana”, care a deschis in Tara Sfanta, scoli, clinici si spitale, tratand gratuit peste 60 000 de pacienti pe an.  

Durerea Marii Ducese nu avea cuprindere... Nu mai avea hotar de liniste... Mangaierea care aduce o raza de nadejde i-a venit de la marele luminator al Rusiei, Sfantul Ioan de Kronstadt: „Durerea domniei voastre este de nedescris. Durerea Mantuitorului in Gradina Ghetsimani, pe care a rabdat-o pentru pacatele lumii, a fost de necuprins. Puneti durerea voastra langa durerea Lui; astfel veti afla mangaierea.” De atunci, in ochii ei a inceput sa straluceasca o bucurie senina, ca si cum ar fi vazut deja, cu ochii sufletului, frumusetea lumii de dincolo. (Sfanta Elisabeta Marea Ducesa a Rusiei, Viata si patimirea. Editie ingrijita de Manastirea Diaconesti. Editura Bonifaciu, 2010;/ Lubov Millar, Sfanta Elisabeta Feodorovna a Rusiei. Un Crin in Vaile Muceniciei. Tradusa la Manastirea Diaconesti, Editura Bonifaciu, 2012, p. 129)     

Printesa Elisabeta de Hesse si-a urmat Destinul, redescoperind Calea spirituala pentru ca aceasta augusta mladita, dupa ce a condus miscarea patriotica de ingrijire a ranitilor, vaduvelor si orfanilor de razboi, sa devina nu doar un Vlastar ortodox mult mai regal, ci o Aura a Cerului angelic, in care a odraslit suav si martiric Sf. Elisabeta-Marea Ducesa.

Cuvioasa Stareta  MARIA s-a odraslit Cununii imperiale martirice a Tarilor si Marilor Duci, alaturi de alte milioane de mucenici rusi executati de iudeo-bolsevicii sovietici.

FEMEIA prin plamada ei hirotesita si harismatic conferita de Atotcreatorul este locul de intalnire dintre Dor si Daruire, dintre Frumos si Sublim, dintre Pamant si Cer, dintre Rabdare si Extaz, dintre Fior si Luceafar, dintre Ruga si Cantare, dintre Om si Dumnezeu, dintre Cruce si Jertfa, dintre Suferinta si Dragoste.

„Dulcea mea amica,
[Bucuresti, 5-11 august 1879]
Veronica-e intaia data ca-ti scriu pe nume si cutez a-l pune pe hartie-nu voi sa-ti spun, dar tu nu stii, nici poti sti cat te-am iubit, cat te iubesc. Atat de mult incat mai lesne as intelege o lume fara soare decat pe mine fara ca sa nu te iubesc. Tu nu mai facut fericit, si poate ca nu sunt nici capabil de a fi, tu nu mai facut nici atat de nefericit incat sa ma nimicesc, dar ceea ce era mai adanc ascuns in sufletul meu privirea ta le-a scos la lumina zilei. Vazandu-te, am stiut ca tu esti singura fiinta in lume care in mod fatal, fara sa vrea ea, fara ca eu sa voiesc are sa determine intreaga mea viata...” Mihai (BAR, ms 2279, 88r-92r)

„ Eminescul meu scump,
[7 noiembrie 1879]
Astazi sunt pline doua luni de cand am indeplinit un vis, visat atata timp, un dor purtat cu atata amar si suferinta; nu stiu daca pentru tine nu a disparut tot farmecul inchipuit de bogata ta fantezie, dupa ce realitatea lucrurilor a inlocuit zborul imaginatiei; cat pentru mine, tu esti si vei fi pururea iubitul meu ideal, visat si dorit intr-un chip vag, nehotarat chiar din copilaria mea. Mane e ziua numelui tau; imi pare destul de rau ca nu pot macar sa te sarut pe ochii tai cei frumosi; fa-mi sa-i pot saruta cat mai in graba...” Veronica (BAR, S4(25)/ LXVIII)

FEMEIA aleasa, crestina, spre deosebire de barbatul cuvios are o chemare, un har, o viata si o lucrare crestina aparte privind trinitatea comuniunii ei cu Dumnezeu: Fecioara-nasterea Dorului si trairea dupa divin, Femeia-nascatoarea de prunci, ziditoare a unitatii Familiei si Mama-ca pedagog al cresterii si educarii fiilor duhovnicesti ai Neamului si ai Bisericii Domnului nostru Iisus Hristos.

In chipul FEMEII crestine, in fiinta ei enigmatica sunt incrustate harul, chemarea, alegerea, credinta, ruga, jertfa, misiunea, vocatia dumnezeiasca, virtuti divine carora li se atribuie in egala masura veneratie, iubire, recunostiinta, cantare, poezie: „Niciodata n-au stat mai frumos/ literele-acestea impreuna/ decat in albastra treime/ a numelui tau INA.// Cu ele incep, daca vreau,/ sa scriu in tot locul/ lumina, iubire si singuratate-/ cele trei elemente indispensabile/ vietii, ca aerul, apa si focul.// Niciodata literele-acestea/ n-au simtit fericirea mai toata/ decat cununate-ntru numele tau-/ niciodata.” (Andrei Ciurunga, In numele tau-Ina.poezie inchinata sotiei sale, din ciclul Versuri pentru INA. Ed.Sagittarius, Bucuresti, 1996,  cunoscuti si adanc pretuiti de mine)

O Femeie puternic-religioasa, aleasa pentru dragostea ei, poate primi toate Darurile ceresti, ce-i pot conferi iubirea familiala pamanteasca, iubirea crestina duhovniceasca, iubirea angelica cereasca, iubirea Dragostei dumnezeiesti.

Cand reazem te visam, stiam ca scrisul/ din harul tau isi trage-al lui noroc/ de azi in vers port visul-necuprinsul/ si muza altora nu lasa loc.// Cred ca-nteleg iubite, vrednic este/ de pene mai vestite al tau har,/ poetul ce in vers te povesteste/ ce-ti prada, iti ofera-apoi in dar.// Virtute-ti da, el ce virtute fura,/ si doar a ta e frumusetea lui,/ cum ti-a luat-o de pe fata, pura,/ nimic nu-ti da mai mult ce-n tine nu-i!// Se cade sa nu-i multumesti de fel./ Esti platnicul, datornicul e el!/ Iubirea-mi creste chiar de-o crezi firava/ iubesc mai mult dar nu-mi ivesc iubirea/ nu-i dramuiesc taria pe taraba/ si inca n-o atinge clevetirea.// Candva iubind (ferice timpu-acela!)/ cantam in primaveri amagitoare/ Aprilul cum il canta filomela/ pana cand zorii sunt stapani pe zare.// Nu-i altfel vara, nu-i mai putin dulce/ decat atunci cand ea canta, Acuma/ vechiul ei cantec ramu-ar vrea sa-l culce!/ Iubirea-i blanda azi si maine-i blanda/ mereu statornica-i lumina ei/ de-aceea versul cantecul si-l canta/ si pune doar pe-un singur gand temei./ Frumos, blandete, adevar, rezuma/ frumos, blandete, adevar spun tot,/ cuvinte trei, ce timpul mi-l consuma/ cu altele sa le mai schimb nu pot./ Frumos, blandete, adevar, razlete/ un singur loc sa umple or sa-nvete.” (Ligia Matiana Ene)
      
   Toti marii Duhovnici ai Bisricii Ortodoxe au nutrit dragoste parinteasca pentru Fiicele lui Hristos, unii chiar fara sa se fi vazut vreodata, doar prin epistola, prin corespondenta. Sfantul Serafim de Sarov se adresa fiilor si fiicelor duhovnicesti cu expresia serafica: Bucuria mea... In tratatul sau Despre elocventa, ilustrul Demetrios sublinia: „Fiecare scrie o scrisoare ca imagine a sufletului sau, si daca si intr-un alt gen literar ne este ingaduit sa vedem caracterul celui ce il scrie, in nici un altul nu-l putem vedea mai bine ca intr-o scrisoare.” (Demetrios din Phaleron, Epistolographi graeci. Ed. Hercher, Paris, 1873,p. 1)

Intre eruditii epistemologi ai lumii, Pavel, Ioan Teologul, Teolipt Filadelful, Arsenie Papacioc, etc., cel mai mare Patriarh al Pamanului nostru crestin, Sfantul Ioan Gura de Aur a lasat posteritatii pagini revelatoare de o profunda emotie, de o adanca smerenie, de o inalta vibratie, de o sublima gingasie in cele 17 Scrisori din Exilul Jertfei catre Ucenica sa Diaconita Olimpiada, in care se reflecta sufletul sau atat de uman si atat de tandru, ce raspandeste mireasma mangaierii, asupra suferintei femeii vaduve: „... De asta doresc sa vad fata voastra, fata in care este gura care sloboade glas si-mi vesteste cele din launtrul sufletului, in care este auzul, care primeste cuvintele, in care sunt ochii, care zugravesc miscarile sufletului si prin care ma pot bucura mai bine de sufletul dorit.” (Epistola a VIII-a, 12d)

Scrisoarea I,
„Preacuratei si preaiubitei de Dumnezeu stapane, diaconita Olimpiada,
Ioan episcopul ii ureaza bucurie in Domnul.
1.a. Cu cat se intind peste mine incercarile, cu atat ne sporeste mangaierea si avem mai bune nadejdi despre cele viitoare; iar acum toate ne merg in sensul curentului si plutim cu vant prielnic. Ce am vazut? Ce am auzit? Stanci submarine si recifuri, vartejuri si uragane se dezlantuie, noapte fara luna, bezna adanca, faleze si stanci, si totusi de si plutim pe o astfel de mare, dispozitia noastra nu e cu nimic mai rea decat a celor ce se clatina in port.
   b. La acestea gandindu-te si tu, preaiubita de Dumnezeu a mea stapana, ridica-te mai presus de aceste tumulturi si valuri vijelioase, si invredniceste-te sa-mi dai veste despre sanatatea ta; fiindca noi petrecem in sanatate si voiosie.” ( Sf. Ioan Gura de Aur, Scrisori din exil catre Olimpiada si cei ramasi credinciosi. Trad. Ioan I. Ica jr. Deisis-Sibiu, 2003, p. 135)  

Educatia morala trebuie sa devina apanajul FEMEII virtuoase in care se intrupeaza viata sub toate aspectele ei mirifice, infatisand sublimul spiritual in toata grandoarea trupului ei mustind de armonie si farmec. In fata fascinantei privelisti, spiritul barbatului se inalta, suie spre izbavire in reflexe de gratii desavarsite. Pentru cel frumos toate sunt frumoase. Obarsia frumusetii FEMEII vine din chemarea intelesului ei adanc ancestral al DARUIRII.

„Inca din copilarie, femeile imi pareau niste personaje de poveste: vocea lor, felul cum radeau, parul lung si faptul ca miroseau a parfum ma faceau sa simt un tremur de indata ce le vedeam. Erau niste fapturi atat de frumoase incat ma temeam sa le ating.” (Savatie Bastovoi, Cartea despre femei. Ed.Cathisma, Bucuresti, 2015, p. 11)

In sufletul FEMEII frumoase poate incapea toata dragostea cerului si toata iubirea pamantului. De aceea puterea DARUIREA EI este repartizata infinit.

Toata frumusetea unei FEMEI se institue pe un cod al onoarei.
FEMEIA virtuoasa traieste plina de sensibilitate cu toate fapturile din juru-i. Dorul EI se infiripa in toata maretia si tragedia omului. Gingasia sufletului EI, face zborul mai inaltator si frumusetea mai floare.

„FEMEIA insufleteste totul, invaluie lucrurile cu cantec si cauta fara incetare firele ascunse ale tesaturii vietii. Secretul sau aici sta: in legatura permanenta cu izvoarele vietii. Fiinta inca netulburata de erorile intelectualismului, ea are mai adanc simtul just al fiecarei situatii sau lucru, are mai sigura intuitia lucrurilor neschimbatoare. Cum astfel s-ar explica plinatatea si focul rugaciunilor sale? Cum s-ar explica plansul luminat de razele bucuriei ce-i strabat adesea chipul?” (Ernest Bernea, Indem la simplitate. Ed. Vremea, Bucuresti, 2006, p. 97)  

Cele mai alese FEMEI devin slujiri rituale pentru oamenii de cult. Devin oglinzi tandre ce reflecta fascinatie asupra privitorului artist. Iubirea EI poate transcende in barbat, virtutea menita sa-l innobileze, sa-l desavarseasca, sa-l infrumuseteze. In natura EI intima, celesta, in orizontul cantarii sale de azur, in spiritul serafic ce o guverneaza o face sa fie ceea ce este: Divina si eterna FEMEIE!

Inaltarea spiritului EI crestin-ortodox este binele principal, binele spre care tindem cat mai multi, binele care se manifesta in toata gama activitatilor umane: educatie, arta, filosofie, cultura, religie, armata, monarhie: „Pentru o FEMEIE, a se amesteca in treburile militare e o sarcina care nu-i atrage nici o recunostiinta, dar, pana la urma, sunt regina tarii acesteia si nu pot sta cu mainile in san privind-o cum piere!... E vremea pentru actiune, chiar si pentru o actiune autocratica daca este necesar. E nevoie de un brat puternic, si pentru a pedepsi, si pentru a ajuta... Vai, de ce nu sunt eu rege? M-as duce peste tot, as vedea totul, as vorbi cu soldatii si as ramane printre ei pana ar ajunge sa ma adore si ar pleca bucurosi la lupta in numele meu-as fi o realitate in randurile lor, nu un nume! As vrea sa fiu eu rege-poate as fi un rege rau, dar n-as ingadui sa se spuna minciuni pe seama mea, i-as obliga pe toti sa-si faca datoria de dimineata pana  seara, cu cuvinte aspre si fapte si mai aspre, daca ar fi nevoie-nu e vremea sa exitam sau sa incercam experiente, e vremea pentru actiune, actiune fara ocolisuri, clara, hotarata! Orice ezitare si lipsa de vlaga pun in primejdie tara.” ( Maria Regina Romaniei, Jurnal de Razboi 1916-1917. Vol. I.Trad. Anca Barbulescu. Ed. Humanitas, Bucuresti, 2014, p. 9)

Toate aspiratiile FEMEII crestine, alese, toate nelinistile, visurile, suferintele, dorurile, fiorurile, rugile, sacrificiile, imbratisarile, intreaga sa randuiala crestina si toate activitatile ei misionare converg spre transfigurarea Omului. Ruga inmugureste in dor, binele infloreste in cantare, daruirea se prelinge in miresmele frumosului, libertatea se cumineca in adevar, credinta se innobileaza in iubire. Toate starile celeste ii devin temelie. Toate zvacnirile ei aprige o intrupeaza spiritului, mistuindu-i viata in creatie, frumos, echilibru si inaltare.

FEMEIA crestin-ortodoxa nu are mai multe intelesuri. Ea este intelegerea. Pe ea se fundamenteaza valorile Omului. EA este masura lui: cat ii este dat sa fie omul si cum sa fie indumnezeit. EA este masura cuprinsa intre existenta si transcendent. EA este timpul ca implinire a soartei, devenind destin pentru barbat: consoarta lui!

FEMEIA crestina este plamada in care deznodamantul tragic al omului suie prin pofrira suferintei si a iubirii ei, flacara mistuitoare a aspiratiei si demnitatii spre sferele innoirii dumnezeiesti.

In sanul stralucitor al FEMEII cucernice si frumoase, care a iubit cu adevarat si, apusul iubirii devine un rasarit arzator al dragostei ei: „... Mi-e dor de ceva care nu mai este pentru mine, dar mai presus de toate mi-e dor de el, de ochii lui, de parul lui, de mainile lui, de glasul lui, de imbratisarile lui, de inteligenta lui..., de el, de dragostea noastra, de dragostea lui de altadata. Dar... n-a fost numai pentru mine. Dragostea din el s-a scurs in mine ca o otrava dulce, ca un filtru imbietor mi-a incalzit sangele, mi-a infrigurat trupul, mi-a stimulat gandul si m-a lasat plina de dor. Imi lipseste asa cum iti lipseste painea cea de toate zilele, cand n-o ai. Oricat ar fi de departe, il simt in mine. Iubesc ca la 20 de ani si poate mai bine. Stiu ca nu va mai fi niciodata al meu, dar tot atat de bine stiu ca nu-l voi uita niciodata, ca-l voi iubi mereu, mereu. Si nu-mi pare rau. Singurul lucru real bun de care ma mai bucur in viata e dragostea mea neimpartasita. La gandul ca as putea sa-l intalnesc vreodata, oriunde, chiar pe strada, ma infior. Il iubesc, il iubesc cu o dragoste netarmurita, il iubesc cu o durere adanca si totusi dulce.” (Elena-Margareta Ionescu, Jurnal cu si fara Nae Ionescu. Ed. Vremea, Bucuresti, 2015, p. 46)  
„Am fost pe hellespontice tinuturi/ eu, poate, Daphnis, tu suava Chloe,/ sau
Hero tu, eu Leandru, smulsi in voie/ de ale marii dorice saruturi...// Dar ce
ne pasa tarmul incotro e,/ cand nu avem sfarsituri si inceputuri?/ Ca timpul curgem dincolo de luturi...// Tu, vesnic harfa, pururea eu struna,/ eu treapta, tu covor ce-o vesmanteaza,/ tu, floare neculeasa de furtuna,/ iar eu tulpina ta precum o raza,/ tu ramura, eu pasarea din luna,/ tu clar izvor, eu gura ce-nseteaza.”
   (Radu Gyr, Cuplu-Anotimpul Umbrelor. Ed. Vremea, Buc. 1993)
   Surasul lui Martisor sa inmugureasca o Primavara in sufletul:
   Tuturor FECIOARELOR-FEMEILOR-MAMELOR,
   Tuturor FEMININELOR Suferintei-MARTISOARELE Iubirii,
   Tururor MONAHIILOR!
   Intru multi ani binecuvantati si infloriti in mireama de Dor!
------------------------------------------
Gheorghe Constantin NISTOROIU
Brusturi, Neamt
8 Martie 2016
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page