Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

„Este guvernul meu!”

 Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Membru A.O.S.R.  

Aceste cuvinte au fost rostite de regele Carol al II-lea in ianuarie 1938, intr-un context istoric confuz si tensionat. La sfarsitul anului 1937, Romania se afla intr-o grava criza politica. Principalele partide erau compromise in ochii electoratului, deoarece una au promis in campaniile electorale si altceva au facut atunci cand au fost la putere. Extrema dreapta (prodictatoriala) se afla in ofensiva, iar regele Carol al II-lea manevra pentru instaurarea propriului sau regim politic. In alegerile din 20 decembrie 1937 nici un partid nu a obtinut cel putin 40% din totalul voturilor pentru ca, in baza legii electorate din 1926, sa-si poata constitui o majoritate parlamentara. Profitand de situatia creata, Carol al II-lea l-a numit, in ziua de 28 decembrie, pe Octavian Goga, liderul Partidului National-Crestin (P.N.C.), in functia de presedinte al Consiliului de Ministri. Vestea a provocat stupoare in opinia publica. Omul politic Constantin Argetoianu scria ca un guvern Goga „este asa de neverosimil, incat nu ma pot obisnui cu o idee atat de absurda". Intr-adevar, P.N.C. obtinuse in alegeri abia 9,15% din totalul voturilor, clasandu-se pe locul al patrulea, dupa Partidul National-Liberal (35,9%), Partidul National-Taranesc (20,4%) si Totul pentru Tara-Miscarea Legionara (15,5%). Iuliu Maniu declara ca guvernul Goga era un „guvern personal", reprezentand „o sfidare la adresa natiunii", iar Constantin I.C. Bratianu cerea „respectarea nestirbita a normelor constitutionale". In guvernul Goga, alaturi de membri ai P.N.C., au fost inclusi mai multi „specialisti", de fapt transfugi de la alte partide, precum si independenti, care au acceptat sa se puna in slujba planurilor politice ale regelui.

„Hidra cu 29 capete electorale, care a invrajbit fara folos pe toti, spre paguba tarii intregi".

Intr-un interviu, Carol al II-lea explica motivul deciziei sale: „Din cauza partidelor si a politicii din Romania, suveranul este singurul element care pastreaza linia dreapta". Intr-un alt interviu, era si mai explicit: „Este guvernul meu si trebuie sa aiba aprobarea mea. In ziua cand nu as fi multumit de felul cum guverneaza voi cere o schimbare". Asemenea declaratii contraveneau spiritului Constitutiei, care avea la baza principiul potrivit caruia „Regele domneste, dar nu guverneaza". Dar, pentru Carol al II-lea, Constitutia din 1923 era „prea stramta" si trebuia modificata. Pana atunci putea sa o calce in picioare, socotindu-se singurul om politic care putea decide soarta regimului politic din Romania. „Schimbarea" s-a produs dupa numai 44 de zile. La 9 februarie 1938, regele l-a demis pe Octavian Goga, iar a doua zi romanii au aflat ca s-a constituit un guvern prezidat de patriarhul Miron Cristea. Pe preciza ca acesta era un guvern in afara partidelor politice, fiind alcatuit din oameni cinstiti si devotati intereselor nationale. In mesajul adresat romanilor, Carol al II-lea preciza: „Romania trebuie salvata si sunt hotarat s-o fac". A fost redactata in graba o noua Constitutie, publicata in ziua de 20 februarie, prin care se extindeau prerogativele regale. Fara a lasa un ragaz pentru a fi citita si asimilata de cetateni, aceasta a fost supusa „spre buna stiinta si invoire" in ziua de 24 februarie. Noua lege fundamentala a fost „primita" aproape in unanimitate (votul era deschis si se tinea o evidenta speciala a celor care au fost impotriva). Doar 0,13 % au raspuns ca nu sunt de acord. Le festivitatea de promulgare a noii Constitutii in ziua de 27 februarie, Miron Cristea tinea sa sublinieze ca aceasta era o replica data partidelor politice, pe care le-a numit „hidra cu 29 capete electorale, care a invrajbit fara folos pe toti, spre paguba tarii intregi". Adresandu-se regelui, presedintele Consiliului de Ministri sublinia: „Astazi s-a rupt paienjenisul de pe ochii cetatenilor Romaniei intregite, ca sa vada limpede de unde vine mantuirea: de la eroica hotarare a Majestatii Tale". Peste o luna, la 30 martie, partidele politice au fost dizolvate prin decret regal, spre „linistea tarii".

Alesii natiunii pareau a fi „spoiti cu var ca niste pomi fructiferi sau ca niste W.C.-uri de gara - ca tot ce trebuie dezinfectat".

La 16 decembrie 1938 a fost infiintat Frontul Renasterii Nationale(F.N.R.), declarat „unica organizatie politica in stat". Acesta a fost singurul partid care a avut dreptul de a depune liste in alegerile parlamentare din 1-2 iunie 1939, astfel ca a obtinut o victorie deplina. Intre cei alesi se aflau multi membri ai partidelor dizolvate, care acum se declarau „apolitici" si „tehnocrati" (s-a candidat in functie de profesii: agricultura si munca manuala; comert si industrie; ocupatiuni intelectuale). La sedinta de deschidere a Parlamentului, desfasurata in ziua de 7 iunie 1938, noii deputati si senatori s-au prezentat in costume albe, uniforma de sarbatoare a membrilor F.R.N. Martha Bibescu - privind din balconul rezervat publicului - aprecia ca alesii natiunii pareau a fi „spoiti cu var ca niste pomi fructiferi sau ca niste W.C.-uri de gara - ca tot ce trebuie dezinfectat". Ministerul Propagandei Nationale, special infiintat, presa si radioul (aflate sub cenzura) se intreceu in elogii la adresa regimului si mai ales a „marelui carmaci". Regele savura aceste laude, participa la spectacole grandioase cu mii de participanti, asculta odele ce i se inchinau, primea cu placere cadourile ce i se faceau (intre care si o harta a tarii in relief, oferita de Banca Nationala a Romaniei). Unii apreciau ca se exagera destul de mult. Intre acestia, N.D. Cocea, care nota in jurnalul sau: „Sa-ti pui tu slugile sa te laude la gazeta si sa te declari satisfacut. Sa-ti tocmesti tu singur argati cu ziua care sa te ridice in slava cerului si sa te potrivesti vorbelor lor. Sa te socotesti om mare pentru asta. Haram de rege!". Cultivata cu grija (si cu multi bani), starea euforica s-a curmat brusc in vara anului 1940, cand Romania a fost silita sa cedeze Basarabia si nordul Bucovinei catre Uniunea Sovietica, nord-estul Transilvaniei catre Ungaria si Cadrilaterul catre Bulgaria.

Epilog: La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea ii anunta pe romani ca „din marea mea dragoste pentru acest pamant", a hotarat sa treaca „grelele sarcini ale domniei" pe umerii fiului sau Mihai, iar a doua zi a luat drumul exilului.



Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page