Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

IMPROVIZATII INTELECTUALE PE SEAMA CLASICILOR

 

Dupa 1990, intre „performantele” in domeniul culturii, care trebuie atribuite deopotriva tuturor celor care s-au perindat la conducerea Ministerelor Invatamantului si, respectiv, al Culturii, o reprezinta absenta oricarei preocupari pentru valorificarea patrimoniului literar si cultural si difuzarea operelor clasice din literatura romana.

In mod paradoxal, vrand parca sa demonstram ca in realitate s-a schimbat doar ambalajul nu si continutul noilor structuri politice, intre cei mai vaduviti a ramas tot Octavian Goga, care - ca poet si om politic - s-a aflat intre primele nume pus la Index in timpul fostului regim comunist. Netinand deloc cont de faptul ca, in perioada interbelica, Octavian Goga a fost unul intre cei mai consecventi luptatori impotriva comunismului si, in mod concret, a fostei Uniuni Sovietice, noii emanati postdecembristi au tinut sa-si demonstreze pe de o parte incultura, dar si atasamentul fata de practicile promovate de predecesorii lor dinainte de 1989. Asa se face intre altele ca, in absenta unei politici coerente promovate de institutiile de cultura abilitate si platite de la buget, sarcina reeditarii sau valorificarii operelor clasice ale literaturii romane a incaput pe mana a tot felul de veleitari sau a unor profitori cu slabe cunostinte de ordin istorico-literar.

Cea mai recenta dovada, in sensul celor mai sus, o reprezinta aparitia recenta, in colectia „Cartea de acasa” a editurii ERC PRESS, a volumului Octavian Goga – Ne cheama pamantul. Spre deosebire de alte reeditari din operele unor clasici ai literaturii romane, asumate de diversi critici sau istorici literari, binecunoscuti, in cazul de fata publicarea acestui volum nu pare sa fi avut in spatele ei nici un nume semnificativ. Redactorul de carte, Daniel Adrian Olaru, care este creditat astfel cu aparitia cartii in cauza, este insa un no name pentru istoria literaturii romane, iar in privinta valorificarii operei gogiene, din cate stim, nu are absolut nici o contributie care sa fi fost retinuta ca semnificativa si sa-i fi dat dreptul moral la un astfel de demers.

Volumul debuteaza cu cateva citate din opera unor importanti exegeti literari, inclusiv cu Fragmente autobiografice apartinand poetului, aparute in volumul Discursuri din anul 1942.

Desi poarta titlul unuia dintre volumele aparute in 1909, aceasta culegere de texte poetice gogiene pare a fi fost facute oarecum la intamplare, netinandu-se cont de nici un criteriu de ordin estetic sau de alta natura. Culegerea cuprinde, in realitate, poezii alese, se pare aleatoriu, din volumele antume si din cel postum, fiind insotite, de asemenea, de un tabel cronologic, de note si glosar. Din pacate, pe langa modul discutabil al selectiei textelor, constatam omisiuni si erori, care subliniaza caracterul amatorist, de incropire „pe picior”, a acestei lucrari. Acest lucru este cu atat mai regretabil cu cat noile generatii, elevii si studentii romani, nu beneficiaza de o serie de opere complete ale creatiei literare a poetului ardelean, cu un aparat critic solid, bine documentat si scris dintr-o perspectiva profesionista, academica.

Referindu-ne la tabelul cronologic propriu-zis, vom retrage atentia asupra unor omisiuni si chiar grave erori care s-au insinuat in cuprinsul lui. Astfel, in ce priveste anul 1868, autorul anonim al tabelului cronologic nu mentioneaza faptul ca protopopul Ion Bratu, unul dintre bunicii poetului, nu numai ca l-a intalnit si ajutat material pe Mihai Eminescu, atunci cand acesta s-a aflat in Ardeal, ci si ca l-a gazduit in casa lui din Rasinari, ajutandu-l ulterior sa treaca, prin Vama Cucului, granita spre Muntenia, indrumat si de ciobani, in grija carora a fost dat de protopopul Ion Bratu.

Acelasi autor anonim al tabelului cronologic afirma ca Octavian Goga s-a nascut la 20 martie 1881 la Rasinari, uitand insa sa precizeze ca este vorba de o data calendaristica pe stil vechi, in prezent, majoritatea istoricilor literari acceptand 1 aprilie ca data a nasterii „poetului patimirii noastre”.

Mergand mai departe, trebuie sa ne oprim la perioada 1890-1899, completand informatia existenta in lucrare si anume ca poetul a fost insotit la Brasov, in urma conflictului cu profesorul de istorie ungur de la liceul sibian, de mai multi tineri romani, intre care amintim pe Ioan Lupas, marele istoric de mai tarziu, care i-a stat alaturi pana in ultima clipa a existentei sale.

In privinta anului 1902, se subliniaza corect ca, la 1 iulie, a aparut primul numar al revistei Luceafarul. Din nou, acelasi anonim si istoric literar amator autor uita sau evita sa sublinieze contributia deosebita pe care si-a adus-o poetul la aparitia, in capitala ungara, a acestei publicatii care a revigorat scrisul in limba romana din Ardeal si va fi, totodata, locul de intalnire al tuturor spiritelor alese ale literaturii romane din toate teritoriile locuite de romani.

O alta omisiune notabila din discutabilul tabel cronologic, o reprezinta data de 16 iunie 1906, cand se precizeaza ca are loc logodna cu Hortensia Cosma, fata celui mai bogat roman din Ardeal, importanta personalitate a vietii politice romanesti din Transilvania si presedinte al Bancii Albina, care a sustinut atatea si atatea proiecte culturale romanesti. Avand in vedere foarte multe alte informatii mai mult sau mai putin semnificative, poate ca includerea acelor precizari, in tabelul cronologic in discutie ar fi fost utila cititorilor, inclusiv pentru a putea intelege unele dintre demersurile culturale si chiar politice ale poetului de mai tarziu.

In privinta anului 1917, se face o greseala pe care dorim sa o corectam. Dupa ce infiinteaza, in urma unei intense activitati propagandistice desfasurata in capitala Romaniei, regimentele de voluntari ardeleni si banateni care sa participe la razboiul din 1914-1918, razboi care, in intentia poetului, ar fi trebuit sa duca si la realizarea idealului unitatii nationale, in 1916, poetul insusi se inroleaza voluntar, de aceea precizarea ca in anul 1917 poetul este mobilizat de generalul Prezan de la Comandamentul Armatei, mi se pare inexacta si inutila, deoarece poetul era deja voluntar, deci nu avea cum sa mai fie mobilizat inca o data. Explicatia e alta, insa, si anume, aceea ca, afland despre decizia cunoscutului poet si publicist, generalul Prezan i-a solicitat sa-si valorifice talentul in interesul tarii prin publicarea, in paginile viitorului ziar Romania a unor texte mobilizatoare, care sa aiba efectul scontat asupra moralului soldatilor de pe campurile de lupta.

Informatii vagi si insuficient explicate sunt date si in legatura cu anul 1918 si rolul jucat de poetul patriot. Pentru a putea ajunge la Paris, unde avea sa se judece soarta poporului roman, data fiind condamnarea sa la moarte in contumacie de catre autoritatile austro-ungare, pentru ca a refuzat onorarea serviciului militar in structurile acestora, Octavian Goga ajunge la Paris dupa ce, din insarcinarea unor structuri francmasonice voluntare, traverseaza Petrogradul revolutionar cu intentia restabilirii legaturilor francmasonice cu autoritatile la putere, in urma schimbarilor politice de pe scena politica a Rusiei tariste. Apoi, prin Finlanda si Scotia, protejat de aceleasi structuri francmasonice, ajunge la Paris in calitate de vicepresedinte al Consiliului National Roman, actioneaza in favoarea Romaniei, in sensul recunoasterii deciziei plebiscitare de la 1 decembrie 1918. Din nou si acest anonim autor al tabelului cronologic face cateva greseli destul de semnificative in privinta primirii lui Octavian Goga la Academia Romana. Intai de toate trebuie precizat ca la 29 maii11 iunie 1914 in „sectiunea literara este ales ca membru corespondent poetul, publicistul si omul politic Octavian Goga”.

La 4 iunie 1919, nu 4 iulie cum se afirma, eronat, in tabelul citat, Octavian Goga, impreuna cu istoricul literar Gheorghe Bogdan Duica si sociologul Dimitrie Gusti, sunt alesi membri titulari ai Academiei Romane. In privinta anilor 1919-1921, autorul anonim al des citatului tabel cronologic se multumeste sa precizeze inexact, desigur, ca Gheorghe Bogdan Duica ar fi detinut functia de ministru al Instructiunii si Cultelor pe vremea guvernarii lui Alexandru Vaida Voevod.

Ca sa respectam adevarul istoric, trebuie sa precizam ca prima functie cu valoare politica detinuta de catre Octavian Goga a fost cea de membru in Consiliul Dirigent al Transilvaniei. Dupa Unirea din 1918 si dupa afilierea lui la viata politica damboviteana, poetul ocupa mai multe vremelnice posturi in perioada 1919-1921, inainte de a parasi Partidul National Roman si a se alatura viitorului maresal Alexandru Averescu in Liga Poporului, devenit apoi Partidul Poporului.

O alta omisiune, destul de semnificativa, a autorului acestui tabel cronologic, si anume, aceea ca, in calitate de om politic realist si profund interesat de destinul Romaniei Mari, Octavian Goga a initiat si semnat primul acord cu reprezentantii politici ai minoritatii maghiare din Transilvania. Dupa ce, in calitate de ministru al Cultelor, a luat decizia istorica de a mentiona in continuarea si asigurarea bugetului pentru toate minoritatile maghiare din Transilvania, legal constituite, Octavian Goga, constientizand necesitatea atragerii la viata publica a clasei politice maghiare din Transilvania, reuseste sa obtina in 1923 sprijinul minoritatii maghiare pentru noul sau partid politic, astfel incat la alegerile din 1926, generalului Averescu i se incredinteaza formarea unui nou guvern, iar lui Octavian Goga portofoliul Internelor. Desigur, sunt informatii care lipsesc cu desavarsire din mentionatul tabel cronologic, lipsindu-l astfel, nejestificat, pe cititorul de azi de o serie de repere definitorii pentru cariera si profilul omului politic Octavian Goga.

La 1 iunie 1929, Octavian Goga va fi ales vicepresedinte al Academiei Romane, functie care i se reincredinteaza si la 31 mai 1930, precum si la 27 mai 1931. In 1932 si 1935, poetul s-a aflat printre candidatii importanti la functia de presedinte al Academiei Romane, dar – din cauze exclusiv policianiste – este privat de sansa fiind preferati o serie de intelectuali mai strans legati de puterea politica a momentului.

Cea mai mare si impardonabila eroare, care se face in legatura cu poetul in acest penibil tabel cronologic, este legata de anul 1938. Prima dintre aceste erori o reprezinta modul superficial in care este prezentata demisia, la 10 februarie, a poetului din functia de prim-ministru. Poetul nu a demisionat de bunavoie, ci ca urmare a unui lung si nesfarsit sir de presiuni si santaje exercitate de rege, dornic sa-si vada implinita aspiratia de instaurare a dictaturii personale in fruntea tarii. De altfel, 10 februarie a intrat in istorie, nu doar ca data demisiei poetului Octavian Goga, ci si ca inceput al dezastruoasei dictaturi regale a lui Carol al II-lea.

A doua eroare e legata de data de 6 mai, cand se sustine ca „a murit Octavian Goga”. In realitate, poetul a murit in 7 mai 1938, cum a fost precizat in cartea noastra Goga si francmasoneria, ca urmare a otravirii sale din ordinul aceluiasi Carol al II-lea.

A treia eroare se refera la data de 12 mai. Este cunoscut faptul ca, dupa neasteptata sa moarte, trupul neinsufletit al poetului a fost transportat la Bucuresti, unde a fost inmormantat, e drept, la 12 mai, dar in Cimitirul Belu. Intrucat testamentul poetului cuprindea prevederea inmormantarii sale la Ciucea, Veturia Goga, sfidand orice greutati, inclusiv opozitia unora din rudele sotului ei, readuce trupul neinsufletit la Ciucea in august 1938 si, provizoriu, il aseaza intr-o cripta situata in imediata apropiere a bisericutei de lemn si a manastirii. Dupa 20 de ani, la terminarea mausoleului, trupul neinsufletit al poetului va fi mutat in sarcofagul din interiorul acestuia, unde – dupa moartea survenita, in iunie 1979, la varsta de 96 de ani – s-a asezat si sicriul Veturiei, dormindu-si in prezent, aici, impreuna somnul de veci.

Dupa cum se vede, dovedim un cras amatorism, dar – in opinia noastra – si o lipsa de responsabilitate din partea celor care se afla in spatele recentei reeditari, care dovedesc o teribila lipsa de consideratie fata de o personalitate atat de complexa, cum a fost si ramane Octavian Goga. Daca, in general, opera lui poetica este cat de cat cunoscuta, chiar si cu ajutorul unor monstruozitati editoriale ca cea de fata, nu acelasi lucru il putem spune si despre opera sa publicistica, ramasa in continuare total neglijata de institutiile academice sau universitare desi, in opinia noastra, cunoastere ei de catre generatiile de azi ar fi mai mult decat benefica, avand in vedere nu doar coerenta gandirii, ci si caracterul angajat si profund patriotic al textelor cuprinse in volumele sale de articole si eseuri. Portretul omului de cultura si politicianul Octavian Goga ar fi in mod fericit completat prin reeditarea, cu un solid aparat critic necesar a acestei componente de seama a creatiei lui.

Oare cine se teme in Romania inceputului de secol al XXI-lea de gandirea politica a lui Octavian Goga de vreme ce, dupa mai bine de 70 de ani de la moartea acestuia, pare sa se interzica (sau cel putin sa se amane sine die) in continuare reeditarea ei?

Dr DAN BRUDASCU

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page