Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Bancherul si filosoful

Atunci cand se recomanda recurgerea la ipoteze si teorii, se poate obiecta ca sunt teorii si teorii. Unele pastreaza legatura cu probleme efectiv traite si cauta sa le dezlege, alte teorii inlocuiesc pe nesimtite dificultatile vietii cu probleme de cunoastere sau, in extremis, cu probleme imaginate.

Este adevarat ca sunt teorii care mascheaza problemele reale in numele principiilor (vezi, de pilda, caduca invocare a identitatii doctrinare de catre unele partide, in detrimentul elaborarii de solutii practice) sau dupa care orice problema este demna de a fi luata in seama. Dupa cum, vedem bine, in jur, exista cercetari stiintifice efective, alaturi de cercetari stiintifice care isi inventeaza tema. Am in vedere, desigur, cand vorbesc de indispensabilitatea teoriei, de teorii din prima specie.

Daca in Romania de astazi, la presiunea saraciei de sub o administratie incompetenta, devine suspect sa vorbesti de alianta intre bancherul care recomanda “taieri” si teoretician, aceasta alianta este exploatata, in alte tari, in forma cat se poate de pretentioasa. Iau ca ilustrare volumul lui Roger Pol Droit si Francois Henrot, “Le banquier et le philosophe”, (Plon, Paris, 2010), dintr-o multime de lucrari care cauta acum sa surprinda criza financiara si economica mai in profunzime, fara a cadea in teorii nerelevante.

Dialogul dintre filosoful de la CNRS si fostul director de la Paribas, acum asociat-gerant la Rothschild&Cie, atesta ca pe terenul bancilor, in chiar deciziile directorilor, sunt de fapt alternative, unele inevitabil filosofice, dupa cum filosofia trebuie sa se lase informata de ceea ce se petrece in finantele societatii daca vrea sa inteleaga viata umana. In fapt, nu mai traim in izolarile de odinioara, ale unei mosii sau gospodarii ce poate fi suficienta siesi, ci depindem, in amanuntele vietii, de realitatea monedei si de ceea ce aceasta antreneaza.

Vechea atitudine refractara a finantistului fata de filosofie (“e prea putin utila”) si a filosofului fata de marketizare (“este terenul pe care valorile se uniformizeaza in mod condamnabil”) nu mai are suport daca finantistul vrea sa previna crize actionand lucid, iar filosoful vrea sa preia in concepte datele reale (nu doar cele postulate drept reale) ale conditiei umane. Ambii, finantistul si filosoful, sunt chemati sa isi dea seama ca lumea s-a schimbat intr-atat, incat discipline altadata reciproc opace sunt provocate sa coopereze.

Cartea “Le banquier et le philosophe” pleaca de la observarea profundei schimbari a bancii ca institutie. Nu mai este nevoie sa se argumenteze – fiind fapt evident – nevoia de banci ca parte a functionarii unei economii: bancile sunt cele care alimenteaza cu resurse financiare actorii economici, incat prabusirea bancilor antreneaza catastrofe economice. Ceea ce e, insa, de observat este imprejurarea ca bancile si-au schimbat, cu atat mai mult in epoca globalizarii, functiile: ele nu mai sunt doar depozite, adica institutii care primesc depunerile persoanelor fizice si juridice, gestioneaza mijloace de plata, asigura creditarea de activitati, ci au devenit investitori in format mare. Bancherul a devenit, intre timp, finantator, care cauta sa maximizeze profiturile. Schimbarea este majora, iar implicatiile sunt vaste. Prima este crearea unui rol crucial pentru “intermediari”: “ in universul imens al investitiilor posibile, apare necesar ca intermediarii sa intervina pentru a face «conexiunea» intre nevoi si capacitatile de finantare” (p. 49). “Intermediarii” devin ei insisi parte a realitatii economice, cu tot riscul ca sa ramana, in fapt, numai o prelungire, dar sa treaca in reprezentarea cetatenilor drept realitatea insasi.

A doua implicatie rezida in autonomizarea abordarii matematic-statistice a economiei, odata cu investitiile pe scara mare, pana la obscurizarea realitatii economice si la a considera corelatiile calculabile drept ultima realitate. Investitiile pe scara mare, cu intermediari fara frontiere, “anonimizati” intr-un fel, sunt sustinute de “un aparat statistic si matematic extrem de dezvoltat, care a dat tuturor operatiilor sentimentul unei mari securitati” (p. 68-69).

A treia implicatie consta in producerea unei “iluzii optice”. Se opereaza, in consecinta, cu referentiali statistici dintr-o societate care a fost, intre timp, inlocuita sub un aspect precis: prin multiplicarea si combinarea surselor de creditare (“titrisation”) si trecerea la gestiunea de “produse derivate”, nu mai avem de-a face cu realitatea unei populatii indatorate in conditii de risc minim, ci cu indatorare pe scara cvasigenerala, fara precedent, pentru eventualitatile careia nu avem un aparat matematico-statistic adecvat. Ipoteza asumata tacit, aceea ca fiecare actor este competent, rational, integru si prudent, nu se mai confirma (p. 70).

A patra implicatie este crearea unei “euforii generale” – pe fondul increderii create de experti in investitiile ce se faceau, de satisfacerea momentana a intereselor bancilor la profituri, de ignorarea riscurilor obscurizate de conceptualizarile si abordarile matematic-sistematic dominante – sprijinita de “cupiditatea curenta” (p. 77), care se izbeste, odata cu criza financiara, de deceptii dureroase si incepe sa dramatizeze. A cincea implicatie este trecerea la o “lume din ce in ce mai abstracta”, sustinuta mai nou de globalizare si de accelerarea globalizarii. “Creditele nu mai erau acordate de un bancher unui client, intr-un dialog hranit in cursul timpului de cunoasterea persoanelor si intreprinderilor, ci erau «fabricate» «in birou» cu instrumente statistice si sisteme asa-zise de «inteligenta artificiala»” (p. 102). Are loc o intinsa “descarnare (desincarnation)” a operatiilor bancare, intreaga operare mutandu-se in conturi si modelari matematico-statistice, ale caror “limite intrinseci, limite ale semnificatiei conturilor, limite de validitate a statisticilor, limite matematice ale modelelor probabiliste” (p. 103) nu mai sunt sesizate. Societatea este vazuta tot mai mult in termeni de organizare formala, din care actorii, actiunile lor, lucrurile dispar in buna masura.

Efectul cuprinzator al schimbarii functiilor bancii si al implicatiilor indicate este sciziunea care s-a creat intre “ratiune (raison)” si “rezonabil (raisonable)” (p. 24). In lumea nou-creata sunt multe lucruri “savante”, dar lipsite de “onestitate”, iar ceea ce pare “rational” nu mai este totdeauna”. Acum, “un impresionant aparat matematic, statistic si juridic a fost desfasurat in fapt pentru a «fabrica» aceste «vehicule» si a disimula realitatea creditelor subiacente, imprejurarea ca ele nu puteau sa fie simplu rambursate de debitorii lor...” (p. 24). S-a ajuns in situatia in care “o rationalitate omniprezenta se impune, in domeniile financiare mai mult decat in celelalte” (p. 83), o rationalitate ce se dovedeste a fi, pana la urma, in mod aparent paradoxal, criziala si lipsita de ratiune. Ceea ce este rational dintr-un punct de vedere nu mai este neaparat rezonabil. Aceasta “rationalitate” se dovedeste a fi, in pofida impresionantului edificiu informatic ce o serveste, “lipsita de masura (demesurée)”. “Lipsa de masura a ratiunii rezida aici in convingerea ei ca ar fi devenit atotputernica. Or, s-a dovedit ca aceasta hiper-rationalitate este lipsita de rezonabilitate” (p. 83-84).

Observatia ca “rationalitatea financiara” a devenit “lipsita de rezonabilitate”, in conditiile amintite, nu justifica in nici un caz abandonarea economiei de piata, a capitalismului. Omenirea nu are vreun substitut echivalent sub aspectul capacitatii de a pune in miscare energiile si al capacitatii de autocorectie (p. 118). Piata si capitalismul fac posibile, desigur, “manipulari financiare” (p. 29), dar au mereu la indemana corective, de natura unor “noi reglementari”. “Incriminarile” sistemului si actorilor nu mai dau, in orice caz, rezultate. Ceea ce e indispensabil de acum este un efort de “explicare”: “ca au avut loc imbogatiri extravagante si fraude extraordinare este incontestabil. Dar asa cum nu se explica functionarea unui corp uman prin tumoarea canceroasa, tot astfel utilizarea mecanismelor financiare de catre cativa fraudatori sau cupizi nu permite explicarea functionarii sistemului financiar si a interactiunii sale cu restul economiei” (p. 97). Mai curand este necesara “explicarea” situatiei produse de intalnirea a trei evolutii – noua profilare financiara a bancilor, trecerea la o “societate abstracta” ca urmare a “descarnarii” operatiilor bancare si financiare si increderea oarba in “modelele matematice si statistice”.

Andrei Marga

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page