Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Baba Tia

 Los Angeles, Ianuarie 2004

Stimate Domnule Patton,

Va trimit o povestire a unei intamplari reale, pe care am trait-o mai demult in Romania.

Astazi, cand multi dintre noi au ajuns dependenti de Internet, cand tehnica avanseaza in mod uluitor, cand exploram alte planete dar il ranim, sau in cel mai bun caz, il ignoram pe semenul nostru, istorioara mea poate parea anacronica.

Si totusi... in acest tumult in care traim, cu evenimente majore ce se succed cu o viteza ametitoare, simtim uneori, nevoia unui reazim, a unui alt taram, ceva mai sigur.

Este exact ce am incercat; o incursiune in trecut.

Rascolitorul dor de tara, n-a facut decat sa ma ajute sa deschid capacul cutiei cu bucurii, minuni, griji, necazuri si catacombe de durere.

Ramane numai la aprecierea Dumneavoastra daca puteti s-o publicati.

Cu cele mai bune sentimente,

Elena Veronica Ghedoian

BABA TIA

Odata, pe timp de vara, eram oaspetii unei prietene care avea o casuta intr-un sat din Arges.

Plouase mult cu cateva zile inainte de venirea noastra si drumurile desfundate faceau sa inotam in noroi. De la o vreme, masina n-a mai putut razbi si a trebuit sa ne scoata din namol, cu caii.

Locurile insa, erau nespus de frumoase, aveau in ele ceva salbatec si pur totodata; pareau neatinse de mana omului, ca la-nceput de lume. Toate dovedeau ca se opun cu inversunare, prefacerilor. Oamenii erau izolati, traind ca pe-un fel de taram biblic, fara a fi imbolnaviti de binefacerile civilizatiei.

Acolo am cunoscut-o pe cea careia toti ii spuneau, Baba Tia. Ea, avusese un singur fecior; un brad de flacau. Bun, harnic si frumos, o mandrete!

El isi cladise cea mai aratoasa casa din sat si dupa legile omenesti, urma sa-si aleaga mireasa, iar Baba Tia sa se bucure de-o droaie de nepoti.

Dar intr-o zi, Gheorghe, a cazut rapus, ca unul din copacii ce-i taia el, sa-si faca asezare trainica pentru viitor...

Ramasa singura si buimaca, cu sufletul ars, Baba Tia toata noaptea isi urla durerea ca un animal ranit.

Satenii, dela un timp, o ocoleau inspaimantati si ei de adancimea haului in care se scufundase.

Ziua, venea la prietena mea si-i cerea "nasturi" adica pastile pentru durere. Dar nimeni n-a nascocit inca, o doctorie care sa domoleasca furtunile din cosul pieptului. Acolo salasluieste inima si ea e locasul predestinat chinului.

Oamenii de prin partile acelea, povesteau ca in tinerete, Tia fusese frumoasa, cu sangele cam in clocot si ca rasuna padurea de cantecele ei:

Cresti padure si ten-deasa,

Numai mie cale-mi lasa.

Lasa-mi cale si carare,

Sa duc badii de mancare.

Se pare ca pe multi flacai ii fermecase cu glasul ei maiestru si se lasasera ademeniti in codru, chipurile, fara voia lor.

Numai mos Costica o mai pizmuia. Avea temei batranul, pentruca in tinerete, nu ajunsese sa guste din fagurele de miere si nici nu putuse afla cat era iarba de deasa si matasoasa, in padurea de pe coasta...

Acum, mosneag insurat, avand copii, nepoti si rosturi de-o viata, inca n-o iertase de tot pe pastorita din tineretele lui, ca de, ii ranise mandria!

Inainte de a pleca, nevasta lui mos Costica, a venit cu un cos mare de nuiele si mi l-a pus la picioare. Erau in el, atatea din miresmele tarii noastre: snopi de marar, patrunjel verde, stevie, cimbrisor, leustean, salata si cateva oua proaspete, chiar din ziua aceea si deasupra a toate cele, un buchet de flori de camp. Mi-a spus: Pentru matale, duducuta. Uimita si miscata nu stiam ce sa fac si i-am zis:

- Sa-ti golesc cosul!

- Nu, pastreaza-l duducuta, ca sa-l ai de la mine.

Sunt sigura ca nici cei ce-au aflat pentru prima oara smirna si tamaia sau scumpele mirodenii, n-au avut o bucurie care s-o intreaca pe a mea.

Gingasia din sufletul matusei Ileana, a trecut oceanul, cu mine.

Pana acum vreo doi ani, Baba Tia mai traia, dorind sa ma vada.

Nadajduiesc ca Dumnezeu s-o fi milostivit sa-i curme durerea si s-o culce alaturi de feciorul ei.

.................................................................................

Mie insa, imi place sa cred ca e tot tanara, colinda nebunatec cararile padurilor, iar glasul ei da slava unui pamant de vis, cum nu mai este altul, pe lume...

Elena Veronica Ghedoian

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page