Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

ALEXANDRA SVET - FLOAREA DIN ASFALT

Gheorghe Constantin NISTOROIU


„Refuz sa ma las infranta.”
(MARIA-Regina Romaniei Mari)

   
Alexandra Svet-Svetlana este una dintre Mladitele crestine ale neamului  nostru drag, ortodox, mustit de dascali, poeti, mame, artisti, eroi, genii, cuviosi, profeti, martiri, marturisitori si sfinti. numele Alexandra vine din stravechiul termen protodac: Alexeandros, compus din cuvintele: alexein = a veghea, a apara si aner, andros = Integral, Alexeandros se talcuieste prin  expresia <<luptatorul care-si apara cetatea>>; si Kassandros/ format din Kass= distins, ales si aner, andros= barbat, viteaz, erou, luptator. Asadar, Kassandros semnifica expresiile: barbat distins, erou ales, luptator viteaz. Alexandra coboara deci, din aura profetesei noastre trace, Sibila Cassandra, cea care a prezis Calul troian, „Darul grecilor” culminand cu caderea Troiei, din tulpina celui mai mare imparat trac, precrestin Alexandru Macedon, ca seva a barbatiei <<baiata>>, a luptatorului neinfricat, iar prin cununa hristica a Adevarului, Iubirii si Libertatii, descende din Mucenita Imparateasa Alexandra (+303).

Cartea Alexandrei Svet-Floarea din Asfalt, cuprinde 7 capitole, cu un Cuvant de deschidere, urmat de un Jurnal al bucuriei si o scurta epistola catre cititor, incheiata cu o gingasa si sensibila postfata.

   Capitolul I: Manifest-Treziti-va! Asta nu e Romania Noastra
   29 Iunie, 2009, Bucuresti.

Tot zbuciumul launtric al sufletului Alexandrei-Svetlana, mare cat o tara, odraslit in cununi de Doine si Legende, de Dor si Suferinta, de Lacrimi si Sange, de Lanturi si Catuse, de Prigoniri si Rastigniri, de Cruci si Invieri ale  Neamului nostru dacoroman sfant, tasneste spre inaltul cer prin strigatul acestei minunate Romance:
„De azi refuz sa mai platesc impozite, refuz sa mai am carte de munca in acest stat guvernat de oameni incapabili, corupti, needucati, care nu au in vedere decat propriul interes. Refuz sa mai finantez politicieni imbecili si amante care sfideaza o tara intreaga. Nu as avea nimic impotriva doamnelor apropiate presedintelui tarii, dar cand ele beneficiaza de bugete de milioane de euro printre care sunt si banii mei, banii parintilor mei, banii angajatilor mei, am o mare problema. E un blowjob mult prea scump! Refuz sa mai platesc taxe la stat-de ani de zile platesc sute de milioane de lei impozite pentru un stat care nu ma sprijina in nici un fel, platesc zeci de milioane pentru Sanatate, desi sunt constienta ca daca voi ajunge vreodata intr-un spital din Romania,voi fi tratata mizerabil.

De ani de zile refuz sa ma mai uit la televizor, mi-e greata de politicienii romani, nu ma duc la vot pentru ca nu am pe cine sa votez, imi vine sa vomit cand vad panourile publicitare din campanii electorale gen-<<noua ne pasa de Dumneavoastra>>, refuz chiar si sa ma plang..., am deschis televizorul pentru prima oara in ani de zile... si ce am vazut? EBA si Becali ma reprezinta in Parlamentul European, Elena Udrea beneficiaza de bugete de milioane de Euro de care dispune cum o taie capul, doamna Ridzi arunca 86 milioane de Euro pe o telecabina cand exista orase in Romania care nu au nici macar un spital de Doamne Ajuta, domnul Patriciu vinde Petromidia pentru cateva miliarde din care sunt curioasa daca plateste vreo taxa la stat... jocuri politice murdare, politicieni corupti si curve, haos total, o tara vanduta pe nimic de niste agramati care nu si-au vazut decat propriul interes-macar daca ar fi vandut-o scump!... Romania nu este doar o tara de hoti, de agramati, de curve, de parveniti, de oameni fara balls si fara coloana vertebrala...

Sunt milioane de tineri destepti, multi dintre ei muncesc peste 12 ore pe zi pentru multinationale sau pentru businessul lor propriu, oameni educati, in Romania si peste hotare, oameni care au gestionat milioane de euro, oameni cu viziune, talent, pro-activi, integri, care stiu sa comunice eficient si stiu ce inseamna sa livrezi, stiu ce inseamna un deadline, stiu ce inseamna responsabilitatea... sunt sute de mii de romani de calitate, plecati din Romania pentru a produce si a consuma in alte tari, cladind economia altor state-s-ar intoarce maine in Romania daca nu ar fi circul care este acum aici.
Trebuie sa luam atitudine, trebuie sa facem o schimbare, este nevoie de o Miscare a romanilor cu balls si cu coloana vertebrala!

O Miscare de Intoarcere Acasa, atat a romanilor plecati slugi in alte tari, cat si a celor care, desi am ales sa ramanem aici, suntem absenti, pasivi, indiferenti si suportam ce ni se intampla doar visand la urmatoarea iesire din tara. E nevoie de o miscare in care leaderii sa fie testati si para-testati, asa cum se intampla cand esti angajat intr-o companie multinationala, fara sa fie acceptati daca nu li se dovedeste integritatea si eficienta. O miscare a oamenilor care nu au mai fost implicati in viata politica, neintinati, ne-spalati pe creier, ne-jigoditi. O miscare fara traseisti politici sau scursuri de la alte partide. Este nevoie de o miscare a oamenilor destepti, tineri, cu atitudine, experti in domeniul lor...Pentu o Romanie bogata, cu batrani ingrijiti, cu tineri carora sa li se ofere perspective... Pentru un viitor mai bun pentru mine si pentru copiii mei, in tara mea, nu printre straini. Pentru o Romanie de vulturi, nu de struti... Ajunge!
   Haideti sa ne trezim!”

Strigatul ei prelins din puhoiul de lacrimi al durerii Neamului, rupe zagazul unui urlet dureros, ce s-a involburat intr-un tipat sfasietor de zvacnire spre salvare, spre lupta, spre onoare, spre adevar, spre credinta, spre demnitate, spre jertfa, spre biruinta, spre iubire, spre incununare, spre inaltare a poporului frant de abisul pravalit de Statul-ateu peste minunata noastra Tara crestina.

Strigatul Alexandrei-Svetlana a tasnit ca un fulger pentru a aprinde in cei care au mai ramas romani, Ecoul unui torent ori lava unui vulcan spre daramarea tenebrelor politiciste care si-au intins tentacolele meschine, prigonitoare, persecutoare si miselesti peste trupul sacru al Patriei noastre eroic-legendare, sfinte, martirice.

 Autoarea, romanca Alexandra-Svetlana ne da privilejul de a ne intoarce Acasa, de a ne reintoarce in noi insine ca Chip al lui Dumnezeu,  de a ne reveni in simtirea de dacoroman legendar, de a ne regasi in menirea noastra crestin-ortodoxa, prea primitoare, prea daruitoare, zamislitoare de eroi, de martiri, de marturisitori, de sfinti.
 
Apelul ei maturizat in cicatricele suferintei ne intoarce cu fata spre Rasaritul acestui Neam, cu chemarea si azurul sau asupra zbaterilor lui vazute si nevazute, asupra tainelor lui cele mari, stiute si nestiute.

Fata Romaniei Mari alege anume momentul aproape ultim al trezirii, al tresvirii noastre spre Calea oferita de Mantuitorul Hristos spre salvarea noastra ca Natiune, candva ilustra prin setea de libertate, prin spiritul ei mistic de jertfa intru mantuirea noastra ca Neam ales.

Refugiul
De ce mi-e dor de Basarabia... (16 februarie 2012)

Alexandra-Svetlana vine din rastimpul Strabunicului-erou, de confruntare istorica a celor mai marete revendicari intru faurirea idealului divin de unitate nationala. Mandria ei crestina de Romanca ne descopera figura unui strabun falnic ca bradul, in fata caruia se cade o pioasa recunostinta si o smerita reverenta: „E inalt, voinic, bine facut. O prezenta impunatoare, pe care n-o poti trece cu vederea. Are trasaturi darze si sclipiri de asprime in ochii de-un albastru otelit, conturati de sprancene stufoase, ce se intalnesc in cute adanci, sapate in timp de incapatanare, indarjire, de o hotarare de neclintit si de truda grea. Buzele-i sunt stranse, neinduplecate, cu colturile usor coborate, tradand o determinare de fier. Un nas impunator si el, cu narile usor umflate, de parca ar respira furtuna. Un barbat ca un brad falnic crescut in varf de munte, trecut prin furtuni grele ce n-au facut decat sa il faca si mai puternic. Pare ca nimic nu l-ar putea speria, ca nimic nu l-ar putea da inapoi din drumul lui, bine chibzuit si urmat cu strictete, independent de lumea din jur. Care poate sa se darame, din partea lui, el va merge inainte. Are maini mari, butucanoase, puternice, muncite, pe care doar vazandu-le iti imaginezi cat de tare te-ar durea de ti-ar strange mana. Face pasi mari, apasati, insa paseste lent, ganditor, covarsit de o povara pe care parca ar purta-o in spate, desi n-ai putea sa o ghicesti, caci spatele ii e atat de drept de parca ar defila la o parada militara, cu umeri incarcati de grade si cu pieptul plin de decoratii. Si, totusi, ceva din fiinta lui atat de mandra tradeaza acum o ingrijorare adanca de parca greutatile intregii lumi s-ar fi adunat toate acolo, in pieptul acela puternic. Si, parca cu cat se straduieste mai tare sa o ascunda, pe-atat urla ea mai tare si face semne disperate de undeva, din nevazut... (Capitolul II, p. 29)

Strabunicul cel falnic al Alexandrei-Svetlana, impunator ca un dac darz, cu trasaturi de haiduc, cu credinta de cremene, neclintita, Eroul care si-a salvat confratii, pe cei aproape 1.000 de romani aflati in trenul istoric ce trebuia sa integreze cu prezenta lor, unitatea de Neam a celor peste o suta de mii de romani de la Alba Iulia in 1918, adunati pe platoul craisorului Horea, cand s-a legiferat pentru totdeauna, pe pamant si in cer, prin sangele sutelor de mii de romani-UNIREA CEA MARE A TUTUROR ROMANILOR:  „Unirea Principatelor, scria marele boier Roman, carturarul de seama si barbatul de stat-Mihail Kogolniceanu la 1859, a fost visul de aur, telul ispravilor marilor barbati ai Romaniei, al lui Iancu de Hunedoara, ca si al lui Stefan cel Mare, ca si al lui Mihai Viteazul, al lui Vasile Voda-Lupu, ca si al lui Matei Basarab. Unirea Principatelor este singurul mod in stare a consolida nationalitatea romanilor, de a le da demnitate, putere si mijloace pentru a indeplini misiunea lor pe pamant.” (ziarul <<Steaua Dunarii>>, Ianuarie 1859)

   Trenul acela istoric, purtator de biruinta, cu romani frumosi, inimosi, curati, cucernici, hotarati, neinduplecati pe care ungurii voiau sa-l arunce in aer, tentativa esuata gratie acelui Strabunic luptator pentru Cruce si Steag, asezat de-a curmezisul in calea viiturilor dusmane, prezent oficial, cu bucurie serafica la Marea Sarbatoare, impresionand prin statura sa voievodala. Romanul, care a primit salutul cald de „bun venit” si binecuvantarea parintelui protopop Justinian Teculescu-ales Presedinte al Consiliului National, cel care s-a ocupat cu protocolul de pregatire si de primire a tuturor participantilor la Marea Adunare Nationala de la 1 Decembrie: „Bine ati venit in sfanta cetate de slava si durere a neamului romanesc... Vointa nationala, care cu atata putere zvacneste astazi in toate paturile societatii romanesti, in cele de sus, ca si in cele de jos, ba poate in cele de jos mai mult ca in cele de sus, e chemata sa arate ca ceea ce Mihai Viteazul a infaptuit numai pentru o clipa, noi avem sa infaptuim pe o vecie. Cand un neam intreg gandeste un singur gand si inimile a milioane de oameni palpita de o singura simtire-oare este putere omeneasca, care sa-i poata sta impotriva?” (Dacia Nemuritoare-Publicatie Patriotica, nr. 29, Ianuarie 2016, p. 5)

Strabunicul, dulcele basarabean, care a punctat Istoria noastra, care a ramas imortalizat pe vecie in fotografia realizata de Samoil Marza, la marele Eveniment, Strabunicul acela frumos, cioplit de Dumnezeu, drept ctitor de Neam, susura azi in lacrimile de bucurie ale stranepoatei Alexandra-Svetlana: „... Cum sa nu plang in hohote, de emotie, de mirare, de surpriza, de recunostiinta, de uimire...?! Cand in fotografia care surprinde cel mai important moment din istoria acestui neam, in clipa cea mai importanta in care s-a implinit visul de secole al tuturor romanilor, cu pretul a sute de mii de jertfe de vieti omenesti...in clipa cand episcopul Iuliu Hossu citea Proclamatia, iar langa el mai erau doar un soldat, patriarhul si un grup cativa oameni adunati in fata... asezat in stanga patriarhului, cu caciula lui taraneasca, imbracat in haina lunga si cu chip stralucind de emotie si de bucurie e surprins un barbat... cu gura intredeschisa de fericire, sorbind fiecare cuvant pe care il aude, cu mainile stranse ca intr-o rugaciune de multumire si cu atentia toata indreptata spre cel care citeste... Un barbat care radiaza... Din tot chipul sau inundat de lumina razbatand fericirea de a fi martorul implinirii acestui vis maret... Cum sa nu plang in hohote cand acest barbat e chiar strabunicul meu?!” (ibid.p. 50-51)

Floarea din Asfalt-Alexandra Svet-Svetlana este sortita Aici, pe pamantul nostru strabun sa rasara viguros, cu radacini adanc infipte in trunchiul martirilor, cu coloana dreapta spre Infinit, cu corola plina de lumina in care se reflecta stralucitor razele Tricolorului, imprastiindu-i mireasma marturiei in Dorul prelins, ca intr-o lacrima de chihlimbar, Chipul frumos, maret si duhovnicesc al Dacoromaniei Mari.
 
Fiinta ei plina de har, cu chipul minunat si armonios adie intr-o manifestare a genialitatii. Dalta unui iscusit artist, penelul sau cuvantul imbraca straie saracacioase in fata naturii ei, rasfatate cu un spirit profund rafinat ce raspandeste o desavarsita subtilitate.

Tot cutremurul ei launtric se prelungeste intr-o ruga mistica a rastignirii, de Focul si de Dorul  Basarabiei martire: „O, de-ar mai trece Dumnezeu prin tara/ Sa ne citeasca sufletul afund,/  Cel rastignit a nu stiu cata oara/ Pentru indrazneala de-a se vrea rotund.// Ar da de mari palate-mpestritate/ Si de bordeie-ascunse sub pamant,/ Dar niciodata, Doamne ferecate/ La-nfatisarea Oaspetului Sfant.// O, de-ar veni Batranul din poveste/ Cu barba Lui de salcii si malini,/ Ne-am ridica increstinati pe creste/ Spre Rasaritul  hojma de straini.// Si zornaind catusele comune/ Ce-au ruginit in temnitele lor/ Ne-am lumina de-o dulce rugaciune/ Cu care-abia ne-mbujoram de dor.// Dar Dumnezeu mai zaboveste inca/ La ceasurile-acestea prea tarzii./ In lume poate s-a lasat vreo stanca/ Mai grea, pe pieptul altei semintii.// Ci noi bolnavi de-atata neputinta,/ Privim zadarnic inaspritul drum./ Din cele ce ne-ar fi de trebuinta/ Ne sunt de lipsa scuturile-acum.//  Sub cerul tarii, catranit sinistru,/ S-a rastignit Hristos ca la-nceput,/ Cu palma stanga sangerand pe Nistru,/ Cu palma dreapta inflorind pe Prut.// Privindu-Ti Fiul daruit pierzarii/ Iti multumim de codrii si de grau,/ Dar  ne revolta, Doamne-al indurarii,/Ca nu ne-ai dat si fulgere la brau… (Andrei Ciurunga-Rastignire )  
 
 In jurul parfumului ei se asterne o lumina si o liniste binecuvantata, de pare un chip angelic cu suras serafic, dar si o amazoana a sacrului pamant dac, care-si cunoaste si depaseste menirea sa crestin-ortodoxa. Patrunzandu-i adanc in cuget, nu pare a fi nimic naiv, idilic, ci mai degraba o barbatie de tunet cu viori de ecou ce face auzita iubirea de pamant si de cer in adanca sa veneratie pentru Dumnezeu si Neam. Alteori, trupul i se leagana delicat si fragil, desi starneste o tarie de cremene in fata navalirilor ce ne ravasesc mereu Patria, saltand semeata intr-o rezistenta ce arde mistic cu palpairi ascetice de azur. Prospetimea mintii, flacara rugii, glasul inimii suie in catui de stihie spirituala, emanand o vointa de argint, aurita intr-o stapanire de sine. Sufletul ei are pe chip un suras oriental, fiind parca o revelatie vie a Strabunului maret de la Alba Iulia... Cu vocea delicata si dulce, starneste cantarea unui farmec deosebit, vibrand deseori, atunci cand trebuie cu taria metalului, uimind si mirand cutezantele: Lumea e mirata de preocuparile mele? Ar fi mai bine pentru toata lumea sa imi vad de viitorul meu si sa nu mai incerc sa inteleg? Dar cum as putea? Cand glasul meu nu e doar al meu. Cand in mine nu sunt numai eu. Cand ii port in mine pe toti cei datorita carora ma aflu aici, acum, in aceasta lume. Cand striga din adancul inimii mele toti cei care s-au jertfit pentru ca eu sa am astazi sansa unui viitor. Cand ii am in sufletul meu pe toti cei ce odata au sperat ca voi trai macar eu tot ce le-a fost furat. Cand in sangele meu curge sangele tuturor celor care in ultimele lor clipe au sperat ca macar cineva sa si-i aminteasca, cu tot cu visele lor neimplinite... Inima mea are radacini care merg mult mai adanc si mult mai departe decat poti sesiza privind in graba. Sufletul meu nu e frunza libera purtata de vant, ci trunchi strajer care inalta ramuri spre cer, pornind din radacini imemoriale. Asemenea unui stejar batran, sufletul meu se hraneste din radacini adanc infipte Acolo... in pamantul strabunilor mei. Imi trag seva vietii din ele! Si ele imi reamintesc mereu cine sunt...
   -Baiata, sa iubesti pamantul.    
   -Da, mosul meu drag, il iubesc, ca pe sufletul meu. Iti promit!”
       (ibid. p. 36-37, 65)

In contrast cu neputintele turmei inglobate silnic in procesul de deznationalizare romaneasca avizat de potentatii si renegatii acestui popor, prea obidit, prea democratic, deci, peste genericul funest al asteptarilor zadarnice, striga chemarea Eroinei noastre Alexandra-Svetlana, de a ne ridica in picioare, de a sta drepti, darji, demni, indarjiti, de a fi responsabili, de a lua atitudine testamentara privind mostenirea divina a Neamului nostru Dac. A trecut peste un sfert de veac de la orizontul asteptarilor noastre, de cand maririle micimilor ciocoiesti s-au protapit in poftele lor cele mari de putere si inavutire nedreapta, de setea celor mai sordide tranzactii, de ramanere permanenta la carma politica, conform intelegerilor oculte. Realitatea demo(no)cratica a stavilit peste scancetele stropite de sange ale Revolutiei, ispite de parvenire greu de invins, ca niste buldozere indarjite in furia satanica de daramare a lacasurilor sfinte.

Alexandra-Svetlana, insa, nu se inspaimanta, nu se inconvoaie, nu cade, se cutremura inaltandu-si glasul din mugetul apelor dospite al pamantului strabun, framantat de mii si mii de martiri, chemand caracterele alese, chiar si pe Fiii ratacitori, spre a se intrupa in Icoana Izbavirii Romaniei Mari-Fiica Neamului dac nemuritor. Indarjirea ei se opune din rasputeri tuturor opresiunilor baronilor, escrocilor, samsarilor politici, satrapilor externi, care actioneaza fatal si ocult, care se evalueaza, ne evalueaza, vand, ne vand, se vand, doneaza, ne doneaza, cloneaza, cumpara, ne cumpara, se cumpara influente, teritorii, tari, guverne, sisteme de  aliante in Romania lor...

Eu, Romania. Astazi, de ziua mea. Ce zi trista, copilul meu...
   1 Decembrie 2010  

„Sunt ingenuncheata, ranita, cu lacrimi siroind pe obrazi. Hainele -mi sunt zdrentuite, ranile-mi sunt pline de puroi, fata-mi candva frumoasa e brazdata de dureri, sufletul imi plange, carnea mi-e sfasiata. Peste zdrente mi-au pus steaguri. Steaguri multe. Sa inlocuiasca hainele pe care s-au batut sa mi le vanda. Steaguri multe. Sa imi acopere goliciunea si ranile. Steaguri multe. Fluturand pe corpul meu ciopartit. Steaguri multe. Care ma dor. Altadata, copiii mei mureau pentru acest steag. Astazi, imi acopera cu el rusinea si ranile, noroiul si scarba. Muzica urla. Cantece incearca sa imi acopere plansul. Altadata, ele imi laudau gloria si imi faceau sangele sa fiarba. Astazi ma dor. E atat de mare discrepanta! Tancuri trecand in zgomot de fanfara pe strazile goale. Altadata, oameni drepti si desculti mureau pentru mine. Astazi, se organizeaza defilari. Scumpe. Oricat ar fi de tare vacarmul lor, nu reusesc sa imi acopere suspinele. Dar, oricum nu ii  intereseaza. Se prefac ca ma sarbatoresc, ca ma iubesc si ca le pasa. Maine ma vor scuipa din nou! Miros de mititei. Varza cu carnati. Esenta sufletului meu, radacinile-mi vechi de mii de ani, intreaga-mi fiinta si istorie sunt dezbatute in talk show-uri ieftine. O goana salbatica dupa audiente. Pana si ce e frumos si sfant suna a gol, fals si strident in gurile lor. Adevar, valoare, minciuna, istorie, taina, credinta, santaj, eroi, tricolor, poezie, martiri, iubire, trecut, prezent, viitor... un amestec gol de cuvinte, notiuni, sintagme fara continut. Repere? Pur si simplu nu mai exista. Analizeaza ore in sir de ce ma iubesc, de ce nu ma iubesc, de ce ar pleca, de ce ar mai sta... Circ! Cate un strain ratacit vine sa le spuna cat sunt de frumoasa si cum ar trebui sa ma  iubeasca si sa ma  ingrijeasca. Copiii mei sunt orbi. Nu ma mai vad, nu ma mai stiu, nu ma mai recunosc, nici nu mai stiu cine sunt. Nu exist decat ca sa ma loveasca, sa ma acuze, sa ma judece, sa ia de la mine tot ce mi-a mai ramas, sa ma impinga si sa isi intoarca privirea de la mine, scarbiti. Isi muta in sila privirea-vederea zdrentelor mele ii indispune, costumul lor scrobit si scump se va murdari daca imi ating ranile pline de puroi. Imi mai smulg ceva-tot mai gasesc ei ceva de luat-urland totusi ca nu le dau suficient. Nu mai vor sa imi inteleaga trecutul, nu dau doi bani pe prezentul meu, iar viitorul se reduce la interesul lor imediat. Spalarea pe creier le-a stins orice emotie. Sunt indobitociti. Pentru ei nu mai conteaza decat ultima barfa, cel mai recent scandal, capra vecinului, iarba mai verde din curtea de langa, cainii cu covrigi in coada de pe alte meleaguri... Nu mai vad decat aschia din ochiul vecinului. Sunt intr-o permanenta asteptare a omului providential. Sau a luminii de la capatul tunelului. In timp ce nu fac altceva decat sa arunce cu pietre si sa improaste intuneric. Mi-au luat tot, m-au vandut, m-au calcat in picioare, m-au scuipat, m-au umilit, m-au renegat, iar acum... le e rusine cu mine... sau nu mai insemn nimic pentru ei...
   
Astazi e ziua mea. Ce zi trista, copilul meu... Copiii dragi imi sunt plecati si plang de dorul meu departe, printre straini. Mor pe acolo si nu are cine sa ii ingroape. Bolnavii? Imi zac uitati si umiliti in spitale. Batranii? Imi mor amarati si inghetati, fara bani de pastile... sau striviti pe trecerea de pietoni. Dascalii? Doctorii? Imi fug... Exod! Tinerii? Se refugiaza in miraje etnobotanice...sau supravietuiesc doar la gandul evadarii in alta tara. Copiii? Nici nu ma mai cunosc! Nici nu mai stiu cine sunt! Sunt o straina pentru ei. Nu ma iubesc! Nu fac decat sa imi reproseze ca nu le ofer nimic! Bebelusii? Imi ard de vii... si nimeni nu e vinovat.
   
Copiii mei... Sunt unii care parca nu mai au niciun Dumnezeu... ma scuipa, ma imbrancesc, se plang, se bat si se cearta intre ei... Fura, ma fura, se fura. Au uitat, m-au uitat, s-au uitat.
   
Ceilalti, cei multi, muncesc cuminti, tacuti, chinuiti de acei putini care nu mai au nimic sfant. Apatici, blazati, adormiti sunt multumiti doar sa fie lasati in pace... Anesteziati. Paralizati. Roboti. Traiesc mecanic, pe pilot automat, fara constiinta, fara curaj, fara intrebari. De pe o zi pe alta. Supravietuiesc. Izolati. Fara nadejde. Fara credinta. Fara trecut. Cu prezent sumbru. Fara viitor. Au uitat, m-au uitat, s-au uitat. Vor doar sa fie lasati in pace. Atat!
   
M-ai sunt cativa... nebuni frumosi, care ma iubesc cu atata disperare! Ma ingrijesc. Imi curata ranile. Imi mangaie amarul cu sufletul lor curat. Imi plang mortii si eroii... Ei stiu ca, in spatele zdrentelor, mai am atatea bogatii. Ca smerenia mea nu e prostie. Ca miorita mea nu e resemnare tampa. Ei stiu ca nu stau in genunchi pentru ca sunt invinsa, ci pentru ca ma rog. Ca nu tac pentru ca nu mai am ce spune, ci pentru ca inca va iubesc. Ca oricat de aplecat ar fi spatele meu, coloana vertebrala mi-e dreapta si infinita... cu fiecare sfant, m-am mai inaltat putin spre ceruri. Cu fiecare martir, m-am mai ridicat putin de la Masa Tacerii. Iti par cazuta? Ei stiu ca m-am ridicat. Copiii mei nu au murit degeaba. Nimic nu se intampla degeaba. Totul se plateste, mai devreme sau mai tarziu. Si totul se recompenseaza mai devreme sau mai tarziu. Moartea lor m-a inaltat si a facut totul mai usor pentru tine. Tu nici macar nu mai trebuie sa faci nimic! Au facut ei totul! Tu trebuie doar sa te trezesti! Si sa ma vezi!... Iubiti-va. Iubiti-ma. Faceti curat. Organizati-va. Creati o viziune. Creati o structura... Fiti uniti. Nu va mai tradati unul pe altul. Nu mai cautati probleme. Cautati solutii. Nu mai vorbiti. Actionati. Nu daramati. Construiti. Nu mai barfiti. Laudati. Nu mai furati. Daruiti. Nu mai urati. Iubiti. Nu mai mintiti. Fiti integri. Nu mai fiti tematori. Fiti curajosi. Nu renuntati usor. Perseverati. Nu va limitati. Autodepasiti-va. Nu judecati. Iertati. Nu luptati Impotriva. Luptati pentru. Nu supravietuiti. Faceti istorie. Nu va vindeti sufletul pentru un mititel. Sau pentru un Hermes. Pentru nimic! Nu va mai indoiti. Nadajduiti. Nu mai disperati. Credeti! Nu mai faceti lucruri de mantuiala. Fiti competenti. Fiti profesionisti. Nu mai cereti. Dati. Nu mai impiedicati. Ajutati. Nu va plafonati. Invatati. Nu mai plecati capul. Stati drepti. Indrazniti!”
(Capitolul V. Intoarcerea Fiicei Risipitoare, p. 219-223)
   
Convingerea Alexandrei-Svetlana ca Seva romanismului nu va seca este motivata nu atat de cei care inca s-ar mai putea trezi, cat mai ales de purtarea de grija a Bunului Dumnezeu, ca misiune providentiala prin legiunile dacice de eroi, de marturisitori, de martiri si de sfinti, Surasuri inflorite in Primavara cerului Sau.

Apelul inlacrimat, ruga fierbinte ca o implorare chiar, a Alexandrei Svetlana, impune o chemare exceptionala, sfanta, curat romaneasca, privind iesirea din incremenire, din nepasare, din ura, din defaimare, din vanzare, din lasitate, din tradare, din fariseism, din meschinarie, din inselare, din inselaciune, din camatarie, prin renuntarea la somnolenta, la minciuna, la ipocrizie, la atotsuficienta, la cersit, la indolenta, la improvizari, la amagiri, la prea desele ploconeli, la prea multele ingenuncheri obediente, la repetatele caderi, tarasuri, suind spre trezvirea, revenirea noastra intru misiunea si vocatia romanului crestin, ca pe o legatura sufleteasca sensibila, ca pe o stare de spirit, ca pe o aspiratie fundamentala, mistica, ortodoxa, dumnezeiasca.

 Pentru perpetuarea noii stari de spirit, a renasterii romanismului Alexandra Svetlana, depune ca marturie insasi jertfa calda, sacra a eroilor, martirilor, marturisitorilor si a sfintilor inchisorilor: „Fat-Frumos al neamului, tot ce a dat neamul acesta mai bun in ultimele secole, e aici in fata ochilor mei, strivit, calcat in picioare, scuipat, calomniat, batut, infometat, dispretuit, umilit. Si nu am cum sa-l ajut. Nu am cum sa urlu impotriva unei nedreptati atat de mari. Familia plange dupa el. Camarazii ii sunt toti in temnita. Toti cei care au crezut in visul lui si au fost dispusi sa il urmeze pana la moarte si dincolo de ea, floarea acestui neam, tot ce am avut noi mai bun, sunt, la randul lor, calacati in picioare... familiile asijderea. Atata suferinta! Cearcanele pe care le are nici nu sunt pentru suferinta lui, ci pentru a lor. Sunt convinsa. El stie si poate sa poarte povara unui vis atat de mare... dar ceilalti?

   Dar ce ma doare si mai tare este faptul ca, iata, dupa atatia ani, in fiecare zi, in fiecare clipa de uitare, indiferenta, tacere, ii mai rastignim o data!!! Oamenii astia si-au iubit neamul mai mult decat viata. S-au jertfit pentru el. Au fost prigoniti, batuti, torturati, schingiuiti, omorati, aruncati la caini, fara cruce, pentru apararea neamului si a demnitatii sale, pentru apararea credintei. Marea majoritate a populatiei habar nu are de ei! Nu o sa avem o scuza la Judecata de Apoi. Nici in fata copiilor nostri. Ca n-am stiut.-De ce n-ati stiut? Trebuia sa cititi! Sunt, slava Domnului, sute de carti scrise despre lupta lor... Nu spun ca sunt perfecti... Sa plangem, sa cerem iertare, sa ne pocaim, sa punem odata si odata inceput bun! Dar daca au facut ceva bun, fratilor, si noi nu vedem, plange cerul de lacrimile lor, urla pamantul de sangele lor varsat si uitat pe nedrept, mocnesc oasele lor neimpacate sub mall-urile noastre, se rasucesc in nemormintele lor, fara cruci... si greu blestem se aduna asupra noastra.” (Capitolul VI-Fetita in verde, p. 317)
 
FLOAREA din ASFALT-ALEXANDRA-SVETLANA, surprinde prin deplina naturalete, prin unda simplitatii, prin flacara spirituala a definirii de sine, din care i se aprinde puterea ei launtrica, de taina, ce-i lumineaza Calea propriului drum. Vadind de mica insusiri de  rafinament, frapa prin tendinta unui spirit exceptional, universal, ce pulseaza spre mirajul extremelor: intru ascultare si nevointele duhovnicesti. Cunoscatoare si admiratoare a vietii, nu se multumeste cu unduirea de suprafata, coboara in adanc spre profundul mistic-crestin. Nu tinde spre mit, spre un aparut firesc, ci isi ancoreaza curiozitatea transcendenta aflata sub surasul luminii, sub faldurile Adevarului lumii creatiei a carei valoare spirituala, ramane autentica.  

DE LA INIMA MEA LA INIMA  TA. SCRISOARE CATRE REGINA MARIA (18 iulie 2011, 73 de ani de la moartea Reginei)
14 Iulie 2011

 <<Regina mea,

 Regina Maria. Imparateasa tuturor romanilor. Regina-Mama. Mama Ranitilor. Mireasa de Dumnezeu Aleasa spre A Patriei Cinstire. Ingerul pazitor al Marelui Nostru Vis National. Infaptuirea Visului Romania Mare.

Pe 18 Iulie se implinesc 73 de ani de la moartea Ta. De la ultima Ta binecuvantare. Parca aud ultimele Tale cuvinte:

„Tarii mele si Poporului meu... Eu am ajuns la capatul drumului meu. Dar inainte de a tacea pentru vesnicie vreau sa-mi ridic, pentru ultima data, mainile pentru o binecuvantare. Te binecuvantez, iubita Romanie, tara bucuriilor si durerilor mele, frumoasa tara, care ai trait in Inima mea si ale carei carari le-am cunoscut toate. Frumoasa tara pe care am vazut-o intregita, a carei soarta mi-a fost ingaduit sa o vad implinita. Fii tu vesnic imbelsugata, fii tu mare si plina de cinste, sa stai vesnic falnica printre natiuni, sa fii cinstita, iubita si priceputa. Am credinta ca v’am priceput: n-am judecat, am iubit...”.
   
Pe 18 Iulie se implinesc 73 de ani de cand ne-ai facut un ultim dar-Inima Ta. Ai vrut sa ne-o lasi, sa fie mereu aici pentru noi, asa cum a fost si in timpul vietii Tale, in loc de pace si de farmec, sa ne aminteasca Ea cat ne-ai iubit. Am venit sa ma inchin la Ea, Regina Mea, dar nu pot sa o vad. Sunt aici, langa Ea, dar nu pot ajunge sa ii vorbesc. Iti scriu de pe treptele Muzeului de Istorie al Romaniei si as vrea sa iti cer iertare ca inima Ta zace uitata intr-o cutie de pantofi, in pivnita cladirii.
   
O biata Inima dezradacinata, sfasiata, aruncata si uitata de poporul caruia i Te-ai daruit cu totul. De poporul care era motivul vietii Tale-Bucuriile si supararile lui erau ale Tale. Visul lui era visul Tau. Onoarea lui era onoarea Ta. Ambitiile lui erau ambitiile Tale.
   
Uitata de poporul in a carui maretie ai crezut si pe care ai implinit-o. De poporul de care ai fost straina la inceput, dar pe care l-ai iubit mai mult ca multi romani. De poporul pentru care si cu care ai suferit. De poporul cu care Te-ai contopit daruindu-i inima, sufletul, lacrimile Tale. De poporul pe care l-ai inteles. De poporul caruia i-ai fost Mama. De poporul al carui puls batea in Tine, al carui sange era sangele Tau. De poporul caruia i-ai trait nadejdile, i-ai impartasit temerile, i-ai suferit ranile, i-ai plans lacrimile si i-ai sangerat ranile.  
   
Uitata de acelasi popor a carui flacara sfanta ai pastrat-o mereu vie. Imi sangereaza inima la gandul Inimii Tale parasite si uitate, de poporul Tau, de Romania Ta. As vrea sa pot face ceva sa iti duc Inima inapoi Acasa. Dar ce inseamna oare Acasa? Si ce poate face o biata inima, ce pot face o singura vointa, un singur curaj?! Sunt doar un glas strigand in desert.

Rasuna in mintea mea ecoul cuvintelor Tale profetice:
   <<Daca istoria unui popor e scrisa cu adevarat cu sangele copiilor sai, asa a fost si cu Tine, o, Romania... Morminte ce acopera lumea, morminte carora le datoram libertatea. Nu ii uita, o, Tara Mea! Nu uita vietile tinere ce s-au jertfit, locurile ramase goale in atatea vetre. Nu uita sangele care ti-a inrosit campiile, padurile, muntii si raurile, oh! Nu le uita! Si acum, poporul meu, se cuvine sa reconstruim. Fundatia e asezata, munca cea mare a inceput. Construieste, construieste!... Piatra cu piatra construieste-ti viitorul.
   Cu curaj si incredere mergi inainte.
   Dar pentru ca edificiul pe care il ridici sa fie indestructibil, NU UITA DE INIMI, de nenumaratele inimi pe care ii asezi pietrele.>>
   Si iata ca AM UITAT tocmai de InimaTa, Regina Mea!”
(Capitolul  V.  Intoarcerea Fiicei Risipitoare, p. 229-231)

Din adancurile mistice ale Neamului protodac, primordial, drept, cutezator, clarvazator, aristocrat, primitor, luptator pentru libertatea Vetrei stramosesti, aparator al Focului sacru, profetico-monoteist, tasneste forta si expresivitatea Svetlanei noastre dragi, reprezentand modul sau de a defini esenta lucrurilor, unele parand chiar antinomii, dar toate ramanand cu valoare de revelatie.

Deasupra admirabilului ei Dor, tors din Sanul Basarabiei martire, deasupra originalitatii gandirii ei, deasupra imbratisarii hristice a tainei Libertatii, deasupra mirabilului ei fior, care tese intotdeauna un cuvant de spus in diversele probleme, deasupra exceptionalei inavutiri culturale, sta esentialul: centrul spiritual al romanitatii ei, soarele de la care primeste lumina-Ortodoxia dacoromana.

Cel care-si iubeste Neamul si Tara la modul suprem al dragostei este vesnic indragostit de Dumnezeu. Cel  care-si traieste viata in intensitatea trairii ei daruindu-se este cel care-si poarta iubirea tuturor alesilor de Dumnezeu, in pleroma sinelui sau: „Te port in suflet, ca pe-un vas de pret,/ Ca pe-o comoara-nchisa cu peceti,/ Te port in trup, in sanii albi si grei,/ Cum poarta rodia samanta ei./ Te port in mine, ca pe-un imn sfintit,/ Un cantec vechi, cu crai din Rasarit./ Si port la gat, nepretuit sirag,/ Stransoarea cald-a bratului tau drag./ Te port in mine tainic, ca pe-un vis,/ In cer inalt de noapte te-am inchis./ Te port lumina rumena de zori,/ Cum poarta florile mireasma lor./ Te port pe buze, ca pe-un fagur plin./ O poama aurita de smochin,/ Te port pe brate, horbote subtiri,/ Manunchi legat cu grija, fir cu fir. Cum poarta floarea rodul de cais,/ Adanc te port in trupul meu si-n vis.” (Maica Teodosia Zorica Latcu- Poezii. Ed. Sofia, Bucuresti, 2000, p. 52)
--------------------------------------------------
Gheorghe Constantin NISTOROIU
Brusturi, Neamt
18 februarie 2016

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page