Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

MIRCEA TRIFU - IUBIREA ÎNSEAMNA DURERE

Gabriela JANIK


Motto:
„Poezia este raza luminii eterne cand suferinta este comprimata de dragoste”

Versurile poetului Mircea Trifu m-au fascinat din prima clipa. Regasindu-ma in ele la fel ca  in versurile marilor clasici, afirm fara ezitare ca poezia se afla la ea acasa. Pentru sufletele insetate de lumina si bucurie, creatia lui este o revelatie, emanand tandrete, gingasie, caldura si dragoste.

Nascut in sudul Romaniei in anul 1960, Mircea Trifu avea sa devina peste ani mandria orasului Medgidia. Poate ca valurile marii, tipatul pescarusilor sau, de ce nu, nisipul fierbinte, au fost primele impulsuri care l-au indemnat sa scrie. Poate ca dragostea insasi a fost cea care l-a smuls pe fostul adolescent din visare, determinandu-l sa-si astearna versurile cu maiestrie.

Opera literara a lui Mircea Trifu cristalizeaza un sentiment profund si unic in randuri de poezie inaltatoare, conexiunea dintre cei doi fiind de natura angelica. Creatia lui exprima dragoste si durere, deznadejde si implinire, imbinate armonios cu credinta. Autor al mai multor carti de poezie, mai tarziu avea sa se scrie despre el: „Inca de cand era adolescent a inceput sa scrie poezii de dragoste, inspirate de sentimente, pasiuni si bucuria de a trai“.

Versurile lui izvorasc din profunzimile sufletului, limpezi, curate si racoritoare precum apele cristaline ale izvoarelor. Poezia lui Mircea te indeamna la visare, face inima sa vibreze si incalzeste sufletul celui ce o citeste. Poezii ce evoca dragostea in toata maretia si intensitatea ei. Dragoste curata, dragoste unica, dragoste imensa, DRAGOSTE scrisa cu majuscule in slove de aur”

Avand un mesaj usor de asimilat, poezia lui Mircea Trifu este melodioasa si curgatoare. Daca ar fi sa raspund ce inseamna poezia pentru mine, as raspunde simplu: gand, mesaj, modestie, talent, traire intensa, intoarcere la origini.

„Poezia reflecta iubirea nascuta in Univers, nicidecum „ fracturari de limba” cu si fara semne de punctuatie, cu sau fara rima.”

Iata cateva poeme reprezentative scrise de Mircea Trifu, stabilit in Italia la Arezzo.

IN CEARTA CU DUMNEZEU

Tu, dorule, sa te grabesti,
E in curand apusul lumii!
Ai fruntea grea si- mbatranesti…
Se-afunda pasii-n carnea humii.
Tu leaga-i mana c-un cuvant,
Iubitei mele-n fuga-i cruda,
Coboar-o-aicea pe pamant,
Caci nu vrea cerul sa m-auda.
Aici, sa-i amintesc de tot.
Sa simta dragostea-nceputa,
Caci gura asta de netot,
De dor e seaca, rece, muta.
Sa-i scald pe palme corpul ei
Si sa-l imbrac in versuri calde,
Din multe pagini de femei
Doar in a ei, pamantul arde.
Si daca nici acum nu poti,
O sa ma las de scris in huma,
Am sa ma-nalt ascuns de nopti,
Unde chemarea ma indruma.
Voi sparge-n ceruri poarta grea
In mii de cioburi reci, de sange.
Si daca n-am sa dau de ea,
Albastrul boltii il voi stinge!
Eu nu te las din nou sa-mi iei
Iubirea frageda din mine.
Alegeti alta din femei,
Ca-ti plange cerul de rusine.


CHEMAREA DE ARGINT

S-a ratacit pe cer, un om venind spre tine
Cu glasul ragusit, de-atatea brate-ntinse,
Si-n el ca niciodata, sperantele de maine,
Par stele cazatoare din toamna sa desprinse.
Si s-a oprit la mine spunandu-mi ca doreste,
Un vers in rama calda si-apoi sa il sfintesc,
Si cand pe coala rece, ninsoarea se topeste,
Sa scriu cu-n dor de fata, eternul lui, "Iubesc".
Il pun sa povesteasca ce simte langa tine,
Privirea sa se-aprinde si cu uimire pare
Un ars cuptor de lut tanjind dupa o paine,
Sfios ca un raspuns, ce-asteapta-o intrebare.
Si m-am gandit la tine, micuta mea regina
Scriind poemul asta si-n rama mea te-alint,
Cuvintele se-apleaca si-n fata ta se-nchina,
Sunt omul ce te cheama cu parul de argint.


BANALA NEMURIRE

Trec poarta vesniciei spre lumea altor vieti,
Sa vad cum naste clipa, cat moartea are pret.
M-am stins si cu apusul si-aprins in dimineti,
Simtind calcaiul noptii si-al valului dispret.
Intr-un izvor de munte scriind, mi-am asternut
Cuvinte-n stropi de apa, cu gustul sfant de Prut
Si hoarde de fioruri al humelor cernut,
Imi mangaiau eterul cu-n cald namol sarut.
Dintr-o Balada-o mare sarat-am recitat
Si pletele-mi carunte bateau pe tarmul meu.
Simteam abisul arid, absent si negustat
De nici o nemurire cu buze reci de zeu.
Intr-o poiana verde las radacini adanci
Si gust aroma vietii pe frunze de cristal.
Sa vad lumina zilei cu zambetul de prunci
Si-atunci eternitatea o simt un timp banal.
Renunt la nemurire, eu vreau sa nasc din nou,
Sa cresc un dor in mine si-o sete de iubita.
Vreau clipa cand poetul, intr-un divin ecou,
Sarut-o gura dulce de-o zana adormita.
----------------------------------------------------
L.G. JANIK
Aldingen, Germania
20 februarie 2016


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page