Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

BANCA AMINTIRILOR (12) - CHIRURGUL

George GOLDHAMMER

In urma cu mai bine de cincizeci de ani lucram la uzina „Infratirea” din orasul Oradea unde executam si chiar inventam unele matrite de produse care erau turnate mai apoi in metal sau plastic si care foloseau la refacerea, repararea, imbunatatirea sau modernizarea unor piese sau agregate necesare bunului mers al intreprinderii noastre. Cateodata, mai tacit, prieteneste, sau la rugamintile si ordinele unor „organe interne” (ma refer la uzina) sau „de mai sus” (adica cele de partid si de stat) executam si alte modele si piese pentru salvarea sau repararea unei utilaje oarecare... independente de locul unde imi faceam meseria.

Asa era atunci! Trebuia sa te descurci, sa-ti faci treaba pentru a-i multumi pe toti. Uneori aveai multumiri si strangeri de mana, alteori se creau invidii sau chiar critici aspre... dar pana la urma eu eram cel care castiga... experienta si chiar relatii tovarasesti. Am avut si inca il am bun prieten pe om deosebit, medicul chirurg ortoped care lucra la spitalul de urgenta din oras, Dr. Ioan Micle. Acesta, cum era o fire inventiva si de mare talent tehnic inovator, ma ruga deseori sa execut anumite instrumente ajutatoare pe care  spitalul nu le putea procura.

Cu aceasta am terminat introducerea si am sa trec la povestea reala! Cum am devenit „medic salvator”! Intr-o zi sunt chemat la directorul uzinei, unde in biroul acestuia, mai era si medicul sef al spitatului judetean - si el chirurg renumit! Se trece direct la subiect! Mi se explica de ce au nevoie de ajutorul meu! Cu ani in urma, o femeie a fost operata  si in femur rupt i s-a implantat o tija. Totul a fost in regula mai multi ani pana cand tija a  crapat osul si a iesit vreo 5 centimetri, incepand sa o deranjeze. Problema cea mare era ca la spital aveau instrumente de taiat carne si os dar nu otel titan din care era facut  implantul.

I-am spus medicului sef sa vina cu mine in sectie pentru a-i arata un utilaj manual cu care se poate taia metale. Dar cand a vazut ca in timpul taierii demonstrative apar si scantei, a spus sa vin eu la spital si sa tai capatul de tija cu pricina. Pe moment am   protestat deoarece nu eram convins ca ma voi descurca „pe viu”, dar pana la urma am fost convins de acesta ca vor mai fi in jurul meu inca zece medici doritori sa vada  operatia. Am inteles, si in ideea ca as putea ajuta un om sa scape de dureri, l-am rugat doctorul sa imi arate o radiografie a piciorului bolnavei pentru a putea vedea caile de acces la piesa  cat si ce marime de disc (bachelita cu pulbere de diamant) trebuie sa procur pentru taiere.

Dupa zece zile de pregatire: motor electric cu turatie mare, sase discuri de rezerva si restul sculelor ajutatoare, am fost dus la spital cu tot instrumentarul meu care a fost dus la sterilizare. Am fost invitat la etajul unde mai erau trei camere chirurgicale. Medicul sef ma pofteste in sala de sterilizare unde da porunca la o sora sa-mi aduca echipamentul pentru operatie. Aceasta ma priveste de sus in jos si-mi aduce un echipament de culoare verde, inclusiv papuci, iar intre timp medicul sef se pregatea si el de o operatie.  Imi spune sa mergem sa ne spalam pe maini, dar in acel moment el este chemat urgent la o alta sala de operatii. Eu raman singur... Apare o sora cu un vas cu o solutie verde si-mi spune „Serviti d-le doctor!”. Eu protestez ca nu sunt doctor si atunci dansa saraca se corecteaza si ma intituleaza „profesor”.

Spre norocul meu reapare medicul sef. Imi spune sa  deschid  robinetele cu cotul si sa iau din solutia verde pentru a ma spala cu ea pe maini. Incepem sa ne spalam meticulos, cand domnia sa este din nou chemat la o urgenta. Raman singur. Apar doua surori cu un recipient de inox in care erau doar niste carpe. Imi spun: „Serviti d-le profesor!”. Eu stau si ma uita la ele destul de ciudat... Dansele, banuind ca au de-a  face cu un profesor „tare mare”, m-au ajutat sa ma echipez, inclusiv servindu-mi cu penseta manusile pe care le-am tras pe maini. Ce mai! Eram o personalitate...

Medicului sef, doctorul Micle, bunul meu prieten chirurg, imi face un mic instructaj si imi spune ca... dupa cum se stie chiar si medicilor care nu sunt chirurgi le vine rau atunci cand vad operatii. De aceea ar fi bine ca eu sa asist mai intai la o alta operatie pe care el o face unui tanar caruia ii trebuie repus osul bratului in pozitia normala. Acesta s-a sudat gresit cu ani in urma si trebuia reparata anomalia. Imi explica cum va decurge operatia. Se face inteles, iar eu sunt de acord si intru in sala de operatii. Vad un flacau intins pe masa. Medicul imi arata mana acestuia care s-a fracturat cu ani in urma- La tara, de unde era, „doftoroaia satului” i-a pus osul rupt, gresit. Acum, la spital  se va reface totul si o sa fie bine...

Apare si anestezistul, ii pune bolnavului masca si spune sa numere. Eu ma retrag in coltul camerei. Medicul imi face semn discret sa vin mai aproape, pentru a vedea ce va  face in continuare. Observ ca unul dintre picioarele pacientului se misca, dar medicul ma linisteste spunandu-mi ca acesta nu mai simte nimic, apoi cu precizie, taie tesuturie pentru a ajunge la os si mai apoi cu o lovitura de instrument, cred ca ciocan si dalta, „pac”, desface vechea sudura a osului. Cand am vazut ce se intampla, ba am mai auzit ci teribilul „pac” m-a cuprins o disperata ameteala. Sunt culcat pe un pat... dar nu mi se da timp sa ma dezmeticesc prea bine ca sunt readus la realitate... comunicandu-mi-se foarte militaros ca pacienta cu tija este pregatita de operatie si ca toti ma asteapta pe mine! Atunci nu stiu ce forte, de constiinta, sau ce o fi, cu toate ca eram, se spune, inca galben, m-am ridicat si am pornit sa-mi indeplinesc cu cinste misiunea. Am cerut instrumentarul meu, dar m-am speriat cand am vazut ca manerul surubelnitei mele de plastic era deform, la fel si discurile mele speciale de taiat. Nu am banuit ca vor fi sterilizate la o asa temperatura mare incat sa le afecteze! In acel moment am avut sentimentul, de fapt dorinta de a disparea... Femeia era intinsa pe pat cu piciorul dezvelit pentru ca eu sa am „front de lucru”. Doua zeci de ochi erau atintiti spre mainile mele. Am inceput, mai precis am incercat sa tai, dar din pacate discul s-a rupt in bucati. Spre marele noroc, la turatia acea mare, nu s-a ranit totusi nimeni. Cu mainile inmanusate mi-a venit greu sa schimb discul, dar am reusit pana la urma.  Am reluat  operatia. Sangele se scurgea putin din rana si asta strica eficienta taierii. Am rugat sa fie turnata pentru racire apa distilata, dar am oprit procedeul, deoarece se scurgea si pulbere fina neagra din discul taietor. Medicul sef imi spune: „Te rog continua. Sunt accidente de circulatie unde curge noroi, nu pulbere sterilizata!”. Dupa cinci minute am avut piesa taiata in mana. Am pus-o in buzunar si am vrut cat mai repede sa parasesc „frontul”... Abia acasa am incercat sa-mi dau seama ce am facut si ca niciodata am baut de unul singur un paharel de coniac.

Cand am mers a doua zi sa-mi iau sculele, medicul sef era intr-o sedinta cu medicii. Am asistat si eu cateva minute. Si acum mai am in memorie fata speriata a unei tinere doctorite cand seful a intrebat-o de ce accidentatii care au baut tarie au mai putine infectii dupa accidente? Si a primit raspunsul pe loc, tot din partea sefului „Pe betivi nu-i  iubesc microbii! Alcoolul sa traiasca!”
-----------------------------
George GOLDHAMMER
Holon, Israel
20 ianuarie 2016

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page