Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Isus si ordinea de prioritati

22. Luminatorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat. 23. Iar de va fi ochiul tau rau, tot trupul tau va fi intunecat. Deci, daca lumina care e in tine este intuneric, dar intunericul cu cat mai mult! 24. Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, caci sau pe unul il va uri si pe celalalt il va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt il va dispretui; nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui Mamona. 25. De aceea zic voua: Nu va ingrijiti pentru sufletul vostru ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca; au nu este sufletul mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea? 26. Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in jitnite, si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decat ele? 27. Si cine dintre voi, ingrijindu-se poate sa adauge staturii sale un cot? 28. Iar de imbracaminte de ce va ingrijiti? Luati seama la crinii campului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. [...] 31. Deci, nu duceti grija, spunand: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca? 32. Ca dupa toate acestea se straduiesc neamurile; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. 33. Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua. (Matei 6)

Am ascultat in aceasta duminica lectura evanghelica de la Matei capitolul 6, versetele 22-33. Multora, cred, textul le este sau le suna cunoscut datorita afirmatiei lui Isus: "Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, […] lui Dumnezeu si lui Mamona" (Matei 6, 24).

Chiar daca sunt cunoscute parti din el, insa, la o prima lectura textul intampina anumite greutati de interpretare. Parca ceva nu se leaga. Ce legatura ar putea fi intre ochi/lumina (vv. 22-23), slujirea la doi domni (v. 24), grija de cele trebuincioase trupului (vv. 25-32) si cautarea imparatiei (v. 33)?

Interpretarea celor spuse de Isus trebuie facuta in contextul "predicii de pe munte" (Matei, cap. 5 si 6), din care a fost extras fragmentul evanghelic de mai sus. In cadrul acestei predici, prin cuvintele "sa nu socotiti ca am venit sa stric Legea sau proorocii; n-am venit sa stric, ci sa implinesc" (Matei 5, 17), Isus reia Legea si o interpreteaza in spiritul ei.

De la Moise, care a primit Legea de la Dumnezeu, pana la Isus, care o implineste, fiecare generatie a cautat sa o reinterpreze astfel incat, in timp, s-a ajuns ca poporul sa nu mai tina Legea ci interpretari si reinterpretari ale acesteia. S-a ajuns astfel ca pe timpul lui Isus poporul sa nu mai urmeze Legea, ci datinile si obiceiurile care s-au nascut pe baza celor scrise in Lege.

Prin cuvintele "ati auzit ce s-a spus… dar eu va spun" (a se vedea intregul capitol 5 de la Matei), Isus da poporului adevarata interpretare a Legii. Daca in prima parte a "predicii de pe munte" Isus interpreteaza partile din Lege care fac referire la relatia cu aproapele, in a doua parte Isus prezinta autenticul mod de reportare si de relatie personala cu Dumnezeu.

Fragmentul evanghelic pe care l-am ascultat in aceasta duminica e extras din a doua parte a "predicii de pe munte", si e explicatia concreta data de Isus primei porunci: "Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, sa nu ai alti dumnezei in afara de mine" (Deuteronom 5, 6-7). Sau, prezentarea concreta a modului cum "sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau" (Matei 22, 37; Marcu 12, 30).

Acest fragment evanghelic ne ofera patru pasi concreti in cum sa-l facem pe Dumnezeu Domnul si Stapanul vietii noastre, dupa cum urmeaza:

1. Seteaza-ti prioritatile in viata in ordinea corecta

Fiecare persoana actioneaza, vrand nevrand, dupa o lista de prioritati scrisa sau nescrisa. Astfel, fiecare persoana cand se trezeste dimineata stie ca are anumite lucruri fixe de facut in ziua respectiva (sa manance, sa mearga la scoalaila serviciu, sa doarma etc). Pe langa acestea, fiecare mai are de facut si alte lucruri, pe care, daca are timp sau le considera importante le face astazi, daca nu le lasa pe maine. De exemplu, daca stii ca astazi e scadenta de plata la factura de telefon si de maine vei intra la penalizari, faci tot posibilul sa platesti factura respectiva astazi.

Cei mai multi fac aceste activitati zilnice dupa un program nescris. Altii insa, datorita stresului, presiunii, a prea multor lucruri pe care trebuie sa le faca, sunt nevoiti sau li se recomanda sa isi faca o lista cu lucrurile pe care trebuie sa le faca in ziua respectiva. Aceste lucruri trebuie apoi aranjate in functie de ordinea de prioritati, avand la inceputul listei lucrul cel mai important care trebuie facut in ziua respectiva. De aici numele de "lista de prioritati".

Daca prioritatile tale nu sunt in ordinea corecta, nici viata ta nu va fi in ordine.

Prin cuvintele "cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu…" (Matei 6, 33) Isus ne invata care trebuie sa fie primul lucru in lista noastra de prioritati zilnice, si in functie de acesta sa le aranjam pe restul. Pe ce loc e cautarea Imparatiei lui Dumnezeu in lista de prioritati zilnice (nu saptamanale, lunare ori anuale)?

2. Pentru a cauta o imparatie, trebuie sa cauti un rege

Nu poti avea o imparatie fara un rege. Si nu vei putea niciodata cunoaste cu adevarat o imparatie (cum e, cum functioneaza etc.) daca nu il cunosti pe rege.

Mai mult, cum e regele, asa e si imparatia (iar acest lucru e valabil si pentru guvernele si statele zilelor noastre). Daca regele e organizat, protector, cauta la binele poporului si imparatia respectiva va functiona, oamenii o vor duce bine si se vor ingriji cu totii si de mai buna functionare a imparatiei. Daca regele insa e dezorganizat siisau cauta doar spre binele sau si al familiei ori clicii sale, tot poporul sufera, oamenii se vor ridica unii impotriva altora si imparatia se va dezbina. "Daca o imparatie se va dezbina in sine, acea imparatie nu mai poate dainui" (Marcu 3, 24) o spune chiar Isus.

Cum putem cauta aceasta imparatie "mai intai" de toate, daca nu cautam sa-l cunoastem pe Regele care o guverneaza?

Viata de crestin este nu numai acceptarea lui Isus ca Domn si Salvator al tau, ci si o continua cautare a Sa si descoperire a cine este El cu adevarat.

Cu alte cuvinte, viata de crestin nu este doar ceva pasiv (Isuse, ma abandonez tie, cred in tine, asadar tu vino in inima mea) ci si ceva activ (eu te caut). "Cunoasteti Adevarul, si Adevarul va va face liberi" (Ioan 8, 32), spune Isus.

Tot Isus spune, insa, ca El este "Calea, Adevarul si Viata". Asadar, pentru a ajunge la Viata (imparatia cerurilor), trebuie sa cunosti Adevarul, iar Adevarul il descoperi (mai degraba, ti se face descoperit), mergand pe Cale. Nu stand.

Invit pe fiecare citititor sa se intrebe: ce am facut concret sa-L cunosc mai bine pe acest Rege in a carui imparatie doresc sa intru? Cand a fost ultima data cand am citit cateva versete ori capitole din cartea Sa, Sfanta Scriptura? Cand a fost ultima data cand am intrebat pe cineva despre El?

3. Nu e suficient doar sa-l cauti pe acest Rege, El trebuie sa fie principala ta cautare

Ca orice imparatie, si Imparatia Cerurilor are un Rege, si doar un singur Rege. Pe acest Rege, si doar pe acesta, trebuie sa-l cautam daca intr-adevar dorim sa ne bucuram de Imparatia Sa. Cum ai fi privit sa spui ca esti in cautarea presedintilor in functie din Statele Unite? Sau al regilor aflati la carma Spaniei?

Intr-un regat pot fi mai multi care se proclama regi, insa doar unul este cel autentic. Din acest motiv Isus spune: "Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, caci sau pe unul il va uri si pe celalalt il va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt il va dispretui; nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui mamona" (v. 24).

Cand cauti ceva, ochii si privirea iti sunt orientate pe imaginea obiectului pe care doresti sa-l gasesti. Nu vei gasi niciodata lucrul respectiv daca nu stii precis ce cauti sau daca te uiti in acelasi timp dupa 100 de alte lucruri.

E ca la jocul de fotbal sau basket, unde privirea e mereu centrata pe minge. Ce randament sportiv ar avea un jucator daca in timpul meciului acesta se uita prin tribune si nu la minge?

La fel e si cu cautarea noastra. Nu-l vom putea gasi pe Isus daca il cautam impreuna cu alte lucruri. Isus nu doreste doar un loc in viata noastra, ci doreste sa ocupe primul loc in viata noastra. Iar pentru a ocupa acest loc, trebuie sa-l cautam pe El prima data.

"Si Ma veti cauta si Ma veti gasi, daca Ma veti cauta cu toata inima voastra" (Ier. 29, 13), zice Domnul.

Cum se manifesta aceasta cautare:

A. cauti gloria lui Dumnezeu: tot ce faci, faci pentru marirea Sa si nu a altuia. "De aceea, ori de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre gloria lui Dumnezeu sa le faceti." (1 Cor. 10, 31)

B. cauti sfat si porunca de la Rege: un slujitor fidel cauta sa stie ce Regele asteapta de la el si mereu vrea sa fie acolo unde Regele il doreste. Nu este mai mare chemare in viata decat a afla ce Regele doreste de la tine si sa mergi sa faci cele chemate. "Doamne, ce voiesti sa fac?" (Fapte 9, 6), cum a raspuns si Pavel cand Domnul l-a chemat, este rugaciunea cu care fiecare dintre noi trebuie sa se adrese constant Regelui.

C. cauti guvernarea regelui: un slujitor credincios doreste sa fie condus de catre acest Rege. Inseamna aceasta sclavie? Cea mai mare libertate in lume este sa fii condus de conducatorul potrivit.

4. Nu doar sa cauti imparatia Lui, dar sa cautiifaci dreptatea Sa

"Imparatia lui Dumnezeu este inauntrul vostru" (Luca 17, 21) spune Isus. Chiar daca cautarea acestei imparatii si a Regelui care o guverneaza este o experienta interioara, aceasta cautare necesita si o manifestare exterioara. Ea valideaza daca experienta interioara este autentica sau nu.

Fiecare dintre noi are tendinta sa se analizeze pe sine prin prisma propriei intuitii, insa sa ii analizeze pe ceilalti dupa comportamentul exterior al acestora. Noi stim, de exemplu, ca intentiile noastre sunt bune. Cu toate acestea, cand cineva se uita la comportamentul nostru poate trage o alta concluzie. In functie de acest comportament isi da seama de caracterul nostru.

Cuvantul caracter provine din grecescul "charaktêr", care inseamna initial impresia lasata pe o moneda. Caracterul este, asadar, impresia lasata de comportamentul nostru in vietile altora. Caracterul merge mana in mana cu autenticitatea. O gaina poate spune continuu ca este caine, daca se comporta ca o gaina, tot gaina va fi in ochii nostri.

In fragmentul evanghelic mai sus mentionat gasim ca Isus ne doreste sa fim in caracterul dorit de El.

Ce inseamna sa cauti dreptatea lui Dumnezeu?

A. Trebuie sa o dorim: facem ceea ce dorim sa facem cu adevarat, si suntem ceea ce dorim sa fim. Trebuie sa dorim sa fim drepti, mai buni, ca intr-adevar sa fim astfel.

B. Sa provina de la El: trebuie sa cautam dreptatea Sa, nu a noastra. Sa cautam ce e placut in ochii Sai, nu in ochii nostri. "Si sa ma aflu intru El, nu avand dreptatea mea cea din Lege, ci pe aceea care este prin credinta in Hristos, dreptatea cea de la Dumnezeu, pe temeiul credintei" (Fil. 3, 9).

C. Trebuie sa o aratam, cu alte cuvinte sa traim ca persoane ale Imparatiei. Pe masura ce cautam Imparatia lui Dumnezeu, oamenii din jur vor incepe sa o vada in noi. "Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, asa incat sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri." (Matei 5, 16).

Da, la o prima vedere cautarea acestei imparatii, a acestui Rege, doar a acestui Rege, infaptuirea deptatii Sale in lume poate parea un lucru care nu e deloc usor. Acest lucru necesita aprofundarea Cuvantului Sau prin lectura constanta din Biblie, acceptarea acestui Rege in viata ta, rugaciune, analizarea propriei vieti si schimbarea ei pentru a fi mai placuta Regelui, constiinta de sine asupra modului cum actionezi si cum actiunile tale ii influenteaza pe ceilalti. La o prima vedere toate aceste lucruri necesita efort si timp. Cand voi mai avea atunci timp sa fac bani, sa imi fac o cariera, sa imi fac o familie?

Dumnezeu nu ignora necesitatile pe care fiecare dintre noi le avem: "Stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele" (Matei 6, 32). Tocmai din acest motiv, ca Dumnezeu si Domn, Facator si Creator, ne spune: Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate restul se vor da voua (cf. Matei 6, 33).

Astazi, in acest moment, ne putem hotari sa pornim in aceasta cautare a Imparatiei care ne va duce catre Isus. "Eu sunt Lumina lumii; cel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii." (Ioan 8, 12) Sau, putem si astazi gasi o scuza pentru a amana inceputul acestei cautari, continuand astfel sa orbecaim in intuneric. "Iar daca umbla cineva noaptea se impiedica, pentru ca lumina nu este in el" (Ioan 11, 10).

Poate dupa ce veti citi aceste randuri veti gasi timpul necesar analizarii si reasezarii ordinii de prioritati personale, considerand in actiunile de zi cu zi necesitatea cautarii Imparatiei lui Dumnezeu.

Pr. Chris Terhes

Misiunea "Sf. Ioan Botezatorul"

Orange County, California

www.sfioan.org

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page